De ce ne mirosim lenjeria?

Cine nu are bunul obicei de a schimba lenjeria exact la momentul potrivit, după obiceiuri bine stabilite, va căpăta deprinderi de a-și schimba lenjeria după cât de neplăcut este mirosul transpirației acesteia, de prea mult purtat și nu numai.

Am avut ocazia să văd cu diferite prilejuri cum bărbații miros maiourile și cămășile  la subțiori, dar sunt tipi care-și miros chiar și chiloții, ceea ce este de-a dreptul bizar. Dacă fiecare dintre noi ar defini exact ceea ce înseamnă a fi un bărbat curat și ordonat, cu siguranță și-ar defini periodicitatea cu care trebuie să schimbe fiecare element de lenjerie, fără a ține seama neapărat de particularitățile activităților derulate sau de starea vremii sau de modul în care se transpiră sau se produce murdărirea hainelor cu diferite materiale, fie la manipularea materialelor, fie accidental, independent de modul de acționare.

Cred că dacă li s-ar atrage atenția celor ce-și miros lenjeria ostentativ, că nu este un lucru corect, arătându-le care sunt criteriile alternative de a-și schimba componentele vestimentare, s-ar obține un comportament normal al persoanelor și respectivele persoane, nu ar mai fi obiectul unor mirări sau al unor interpretări deloc măgulitoare.

Ne mirosim lenjeria pentru că nu ne-am definit ce înseamnă să fim curați și ordonați și mergem în viață ghidați de propriile simțuri, fără a avea criterii și nici reguli după care ne trăim viața și mergem la voia întâmplării, căci mirositul lenjeriei nu este un gest reflex, ci o acțiune întreprinsă când și când, mai ales atunci când apar motivații suplimentare în raport cu situații necunoscute sau imprevizibile.

Un bărbat care-și miroase lenjeria, mai ales în public, nu merită respect, căci este bărbatul care merge în viață la voia întâmplării, fără reguli, fără proceduri și fără disciplina aplicării rutinelor zilnice de a fi o persoană agreabilă, de care să nu se ferească nimeni atunci când își face apariția. Se știe că niciun deodorant și nici o apă de toaletă nu acoperă mirosurile urâte, iar de cel care miroase urât, lumea fuge.



(02 octombrie 2024)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Niculae de la Budeasa

Deși Niculae de la Budeasa era trecut de cincizeci și cinci de ani, ca meseriaș, era la fel de începător ca și noi. Deși trecuse prin multe șantiere, Niculae de la Budeasa, făcuse de toate, dar nimic până la capăt. Acum se îndeletnicea cu zidăria. Ținea mistria în mână cum aș fi ținut-o și eu dacă cineva mă lăsa să stau cu ea în mână două zile și să pun cărămidă peste cărămidă, iar între cărămizi să pun mortar.
Niculae de la Budeasa era un om tăcut și am apreciat acest lucru. Dacă eu și prietenul meu Nicu, de pe poziția de salahori aduceam cărămizi, căram sacii cu var și cu nisip, Niculae de la Budeasa pregătea mortarul, ducea gălețile cu mortar la zidari și uneori se mai oprea din muncă și trăgea două fumuri din țigara pe care apoi o stingea ca s-o reaprindă ceva mai târziu.

Pe mine m-a impresionat Niculae de la Budeasa pentru faptul că avea un ritual anume înainte de a mânca de prânz. El se spăla pe mâini cu săpun și avea un prosop alb dat de muierea lui, cu care-și ștergea mâinile și fața. Numai după ce se considera un om curat, se așeza să mănânce. Niculae de la Budeasa avea o muiere care-l ținea ca pe un prinț. Avea în fiecare zi cămașă curată și venea bărbierit proaspăt. Vară fiind, cu arșiță, trebuia să lucrăm cât mai lejer. Ne dezbrăcam până la brâu și noi care eram mai tineri ne lăsam cămășile undeva unde mai erau și alte lucruri. Niculae de la Budeasa își împăturea cu grijă cămașa și o punea la umbră, iar el rămânea în maieu, care maieu parcă era făcut din spuma laptelui așa de alb era. Mă minunam și mă gândeam la femeia lui care toată ziua stătea numai la albie să-i spele lui Niculae de la Budeasa țoalele să arate ca un adevărat bărbat care are muiere vrednică lângă el.




(11 aprilie 2023)