Sun importante diplomele sau faptele?

Este departe de mine de a nega rolul diplomelor și trecerea pe primul loc a faptelor. În contextul nefericit din zilele noastre când diplomele nu au în cea mai mare parte corespondent în calificarea reală a posesorilor lor, înclin să dau credit celor care prin fapte dovedesc cât de buni profesional sunt. Eu prefer un meseriaș fără diplome, dar care știe să-și facă meseria ca la carte, unui nene sau unei tanti care vin și-mi flutură tot felul de diplome, dar care atunci sunt puși la treabă se comportă ca niște bâte.

De aceea, când vine cineva și-mi vorbește despre titlul său de doctor în științe, îl întreb:

- ce vârstă are,

- ce vârstă avea când a făcut doctoratul,

- ce facultate a terminat,

- unde a făcut doctoratul,

- dacă profesează în specialitatea unde este doctor.

Mai pun câteva întrebări și mă lămuresc. Dacă a făcut facultatea la 40 de ani și doctoratul l-a finalizat în doi ani, pe când era deputat sau secretar de stat sau ministru sau ceva șef la județ, atunci sunt deja lămurit că niciuna dintre diplomele avute în posesie nu reprezintă altceva decât satisfacerea unui orgoliu nemăsurat și nu reprezintă nimic în adevăratul sens al unei oarece profesii, din care să mănânce o pâine. Am văzut în viața mea meseriași adevărați, care nu etalau diplome, deși probabil le aveau, dar care știau meserie cât cuprinde și m-am considerat un ales al lui Dumnezeu, prin faptul că i-am cunoscut și mi-au rezolvat în cele mai bune condiții problemele pentru care am mers la ei. Eu am niște criterii clare după care mă conving că am de-a face cu un om priceput și anume: după cum dau noroc cu persoana și după privirea respectivei persoane. Aceste două criterii mă determină să fiu sigur că am găsit persoana potrivită.



(09 noiembrie 2024)

Rolul instalatorului și electricianului într-un hotel

Instalatorul are un rol fundamental într-un hotel.
Dacă o priză nu funcționează, electricianul este de vină.
Dacă la duș se face lăcărie, instalatorul este de vină.
Dacă apa de la chiuveta din baie nu curge, instalatorul este de vină.
Dacă sunt mirosuri în baie, instalatorul este de vină.
Dacă frigiderul nu răcește, electricianul este de vină.
Dacă scurgerea la duș este înfundată, instalatorul este de vină.
Tot ce nu este operațional în cameră se datorează fie electricianului, fie instalatorului. este deosebit de important ca electricianul și instalatorul, să trează zilnic prin fiecare cameră și să verifice starea instalațiilor de care ei se ocupă și să le facă să funcționeze în cazul în care ei identifică nefuncționalități, fără a fi nevoie să fie chemat de clientul care a constatat că nu știu ce componentă nu este funcțională. Instalatorul și electricianul sunt angajați de hotel pentru a preveni disfuncționalități, nu să răspundă solicitărilor unor clienți, așa cum mi s-a întâmplat mie în Trier la hotelul Porta Negra, unde instalația de apă de la chiuvetă nu funcționa. A venit un instalator, a reparat și se dădea mare cât de grozav a fost el că a făcut ceea ce ar fi trebuit să facă fără să-l solicit eu, căci era în fișa postului să prevină.

(03 iunie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Daniel BALABAN

Când am ajuns prima dată la un service de ARO și aici mă refer la cel de pe strada Ceremuș, am avut ocazia să-l cunosc pe șeful de service care era tânărul inginer Daniel BALABAN. La mine contează prima impresie. Această primă impresie a fost una bună, căci inginerul Daniel BALABAN mi s-a părut un om dinamic, mobil, respectat de subalterni și ordinea existentă în acel service arăta că lumea știa bine ce are de făcut, pentru că șeful dăduse tonul lucrurilor bine conturate, lămurite și existența procedurilor nu lăsa loc de abordări empirice, cum l-ar fi tăiat capul pe fiecare dintre lucrătorii din service.

La Daniel BALABAN la service m-a impresionat disciplina programărilor. Nu mi s-a întâmplat niciodată ca să fiu programat la o anumită oră și când am ajuns acolo să mi se spună că am de așteptat o oră sau că în ziua și la ora cu pricina mecanicul la care am fost repartizat să nu mă primească pentru varii motive, cum mi s-a întâmplat pe la alte service-uri și înainte de 1989 și după 1989.

Deși era foarte tânăr, Daniel BALABAN, mai precis inginerul Daniel BALABAN era foarte respectat printre lucrători, dar și printre clienți. Cei cu ARO 243 sau ARO 244 nu erau oarecine, ci erau oameni care aveau treabă, fie la stat, dar nu orice treabă, ci treabă specială, ori erau cărăuși de legume de pe lângă București, ori așa, rătăciți ca mine, care aveam ARO 244D dar lucram în învățământul superior. Oricum, trebuie să spun că lui Daniel BALABAN de fiecare dată când ajungeam în Ceremuș, dar mai ales, când plecam cu problemele rezolvate, pentru promptitudine, în mintea mea îi acordam nota 10(zece).

(16 aprilie 2023) 

1.000 de oameni care m-au impresionat: Petre BUCIOG

În vremurile când aveam un ARO 244D și mergeam la service de pe strada Ceremuș acolo unde se reparau mașinile de teren ARO, am avut ocazia să-l întâlnesc pe electricianul Petre BUCIOG. Era un bărbat sub 45 de ani, slab, înalt, îmbrăcat tot timpul cu o salopetă care îl arăta și mai slab decât era el în realitate. 

Eu nu am avut probleme la mașină cu partea electrică, dar am văzut în electricianul Petre BUCIOG un meșter priceput după cum veneau la el cei care aveau mașini ca a mea și care plecau mulțumiți. La un moment dat, un prieten mi-a adus o sirenă de miliție care se monta pe ARO și mi-a dat-o cadou de ziua mea. Am mers la service, am zis că vreau să montez pe mașină o sirenă de miliție și mi-a fost recomandat electricianul Petre BUCIOG. Am discutat cu el și a trecut la treabă. Mi-a plăcut de Petre BUCIOG că lucra ordonat. Avea sculele lui. Știa exact ce trebuie făcut. După ce a montat sirena, când a încercat-o, a mers din prima. După un timp, mi-a venit ideea de a pune un ștergător la lunetă. Am vorbit cu electricianul Petre BUCIOG și m-a impresionat cum a venit, a făcut măsurători, a explicat ce vrea să facă și mi-a spus că pentru a crește suprafața care va fi ștearsă este necesar să schimbe modul cum este poziționat brațul. A făcut el niște modificări și într-adevăr, ștergătorul acoperea o suprafață ceva mai mare, căci brațul nu mai era drept, ci ușor modificat.

Am apreciat la electricianul Petre BUCIOG că știa meserie, că înainte de a face ceva, gândea, făcea încercări și abia după ce se convingea că face o treabă bună, trecea la a decupa, a tăia, a suda și a monta, ceea ce ducea la rezultatul cel mai bun. El aplica proverbul că omul întâi trebuie să măsoare de zece ori, după care să taie o singură dată. Petre BUCIOG era în service un nume, pentru că era un meseriaș adevărat.

(16 aprilie 2023) 

1.000 de oameni care m-au impresionat: IANCU electricianul

Când în anul 1974, în luna ianuarie m-am mutat în apartamentul cumpărat și pentru care am plătit rate 30 de ani, am avut surpriza că instalația electrică nu funcționa de nicio sămânță. Venirea nopții era un dezastru că nu aveam lampă, nu aveam lanternă și nici lumânări nu aveam. Am întrebat în stânga, am întrebat în dreapta și au venit electricieni de-ai constructorului, care n-au rezolvat nimic și au plecat așa cum au venit. Întâmplarea a făcut să urce pe scări, căci liftul nu era pus în funcțiune, un tânăr, care m-a salutat cu:
- Noroc, vecine!
I-am răspuns, i-am zis că nu prea am noroc și el s-a oferit să mă ajute. S-a urcat pe un scaun și cât ai clipi, a găsit hiba care era cu niște fire care veneau la tabloul de la intrarea în apartament de deasupra ușii. A schimbat el acolo două legături dintre fire și a venit lumina în apartament ca prin farmec. Era vecinul meu de la etajul al X-lea, IANCU electricianul.
Am rămas într-o relație foarte bună cu IANCU. S-a întâmplat de multe ori să ies eu cu el să săpăm în fața blocului și să ounem iarbă, iar vecinii să ne privească de pe la geamuri, deși era și rolul lor să facă același lucru, dar nesimțiți cum sunt mulți dintre locatari, stăteau ascunși după perdele.

(31 martie 2023) 

Dorel nepriceputul

Dorel zice că se pricepe la toate.
Dorel este escavatoristul care fisureză cu cupa conducta de apă a orașului și apare o făntână arteziana care se duce spre cer jetul la vreo zece metrii în  înălțime.
Dorel este electricianul care cu lama buldozerului pe care nu știe a-l manevra taie cablul de electricitate și șasă orașul în întuneric.
Dorel este mecanicul care demontează macaraua începând de la picioare și se prăbușește peste blocuri.
Dorel golește o canistră cu benzină în stradă, aruncă mucul de țigară, ia totul foc și pârjolește și recolte.
Dorel stinge țigara în benzină și el însuți ia foc și numai norocul că există prieteni vigilenți îl salvează saă nu ardă ca un prost ce este.
Dorel leagă firele anapoda, declanșează un scurt circuit, ia fânarul foc și vecinii ies cu gălețile de apă și sting cu greu incendiu.
Dorel începe dărâmarea unei case de la stâlpul de rezistență și vede cum întreaga construcție devine un morman de moloz și privește tâmp și neputincios.
Dorel n-a învățat niciodată carte ca lumea și crede că intuiția lui este infailibilă, ceea ce-l duce de fiecare dată în situații dintre cele mai dramatice, căci fără exercițiu îndelungat, mersul pe sârmă înseamnă cădere în hău de la promii pași, ceea ce se și întâmplă.
Dorel care curajul nebunului, întrucăt a fuma lângă un tub cu spumă necesară a umple spațiile goale când se pun ferestrele de termopan echivalează cu scoaterea siguranței de la o grenadă și rămânerea cu acesta ca să explodeze în pală.
Dorel, fără experiență de niciun fel se apucă să facă cascadorii cu autturismul sau și ajunge la performanța de a-l răsturna de nenumărate ori, numai o minune reușind să-l mențină în viață, viu și aproape nevătămat.
Dorel se dă cu placa fără să aibă o secundă de antrenament și reușește performanța de a secera nenumărați inocenți din preajma pârtiei.
Dorel asamblează orice fără a strânge bine șuruburile pentru că merge și așa, iar tot ce se desmembrează instantaneu și produce dezastre intră în mintea lui în zona lui se mai întâmplă uneori, din când în când.
Dorel repară lifturile și de bine ce o face, acestea se prăbușesc, de cele mai multe ori fiind și victime.
Dorel face inspecții la gaze, când locatarii sesizează miros puternic, spune că nu este nimic, iar acumulările generează detonări dintre cele mai înfiorătoate, cu distrugeri de etaje întregi.
La plural Dorel se numesc Dorei. Sunt nenumărați și sunt rodul unui sistem educațional de slabă calitate și al unui mers rău al lucrurilor, care încurajează primitivismul și proliferarea activităților în care necalificații fac legea.
Dorel este acela care are curajul nebunului care se aruncă în fașă să rezolve el orice, crezând că instinctul său primar de conservare este suficient.

Descoperirea talentului

A fost un film cu un tip care a fost gasit undeva pe țărmul mării, adus de valuri. Cine la găsit acolo l-a târât pânâ la o colibă și l-a înrijit până tipul și-a revenit. Străinul nu vorbea o limbă pe înțelesul gazdei. La un moment dat mergând prin curte si privind pe o ferestră a zărit un pian vechi. Străinul a intrat în cameră, s-a așezat la pian. A început să cânte ceva frumos. gazda, compozitoare și pianistă l-a ascultat înmărmurită. Prin semne l-a cercetat să vadă dacă are studii muzicale. I-a analizat degetele și a văzut că erau ale unui om care muncise din greu. Străinul nu avea niciun fel de studii, nu cântase niciodată la pian. Se întâmplase ceva neobișnuit cu el. Ca din senin și-a descoperit talentul neobișnuit și capacitatea de a cânta la pian partituri la prima vedere. Nimeni și niciodată nu a găsit o explicație la această transformare fenomenală.
Se întâmplă foarte des ca fiecare om să-și descopere calități care asu stat ascunse ani buni și dintr-o dată irump ca o explozie a unei bucurii nemăsurate, harul fiind coborât violent asupra respectivului, nelăsându-l și mistuindu-l ireversibil, până la scoaterea celor mai mărețe opere de artă.
Sunt multe persoane care trăiesc într-un anonimat profund și dispun de resurse nebănuite. Numai un miracol face ca ei să întâlnească acea ocazie care le permite ca pe durata a câtorva minute să arate talentul lor desăvârșit și să li se schimbe viața pentru că există acei specialiști care apreciază valoarea lor și mai ales există managerii care au capacitatea să găsescă formele concrete de valorificare a talentelor native, de excepție care reprezintă motorul  unor vaste producții elevate, bazate pe acumulări intensive ale fundamentelor din domeniile artelor unde talentul fiecăruia s-a dovedit a fi de excepție.
Așa au apărut mari cântăreți de operă.
Așa au apărut mari pictori.
Așa au apărut mari muzicieni.
Așa au apărut mari matematicieni.
Așa au apărut mari filosofi.
Rar se întâmplă să fie descoperit un astfel de talent. Este acel moment în care o persoană este solicitată să realizeze un anumit lucru. Surpriza este totală, în momentul în care respectiva persoană nu numai că realizează ceea ce i s-a cerut, dar acel ceva este un lucru de excepție.
În fiecare din noi stă în stare latentă o anumită calitate care se manifestă prin ceea ce se va numi talent de către cei din jur. Important este ca ea să fie descoperită.
Din pură întâmplare mi-a venit ideia să solicit cuiva care detesta programarea calculatoarelor și realizase un gunoi și nu un proiect să efectueze ceva modificări pentru a boține notă de trecere. Respectivul a efectuat acele modificări și încă foarte bine. I-am mărit nota. Văzând că a lucrat cum trebuie i-am propus dacă e de acord să mai facă niște modificări. Le-a făcut și a ajuns cu nota la 8. Am iterat până nota lui a devenit la acel proiect sa fie 10. Surpriza a fost că la examen s-a prezentat și a luat nota finală 10. Era un fapt oarecare credeam. La finele anului al III-lea acel tânăr a venit și mi-a propus să-i coordonez lucrarea de diplomă. Și uitasem că el era cel cu proiectul cu creșteri de notă în cascadă. Am acceptat și am colaborat foarte bine. Peste ani, când am mers cu nea Titi să-și ia o mașină din fabrică, l-am întâlint pe fostul meu student. Era directorul Centrului de Calcul de la acea mare fabrică. Cred și acum că omul acela era foarte talentat la programare. El nu știa.  Cu ocazia îmbunătățirii proiectului și-a descoperit talentul.
Eu știu să deosebesc lingăii de oamenii de caracter. odată a venit la mine un student despre care nu aveam o părere bună că era cam obraznic. Era și un pic orientat spre interes și-l vedeam cam lingău. Mi-a zis ca el vrea nota 10 la examen. Aici am considerat ca este obraznic. Mă întrebam cât tupeu să ai să vii la un individ dur ca mine să-i ceri nota 10. Era cu mult înainte de sesiune. I-am explicat ce are de făcut. Studentul era printre puținii care purta costum complet de blugi, ceea ce însemna că familia lui are resurse nu glumă. L-am întrebat de ce are acest obiectiv. Mi-a explicat ca s-a căsătorit cu o fată și nici părinții ei și nici părinții lui nu sunt de acord. Și el și ea au rupt-o cu ei și sunt pe cont propriu. Mi-a arătat mâinile care aveau bătătturi de muncă brută. El descărca la cartofi în gara Obor, noaptea. Nu-mi venea să cred că s-a produs o astfel de transformare, dar i-am zis că am reținut. Omul pe zi ce trecea era altul. M-a invitat și la primăria din Amzei la căsătoria lui civilă. Era el, ea și colegii. Ce părinți jegoși! și băiatul dar și fata erau copii unici. Să ai un singur copil și să nu fii prezent la căsătoria lui este dovada la cât de idiot este un părinte și nimic altceva. Băiatul a învățat, a luat 10 pe meritul lui și l-am văzut asisten universitar in ASE. ori de căte ori ne vedeam, ne salutam, iar eu i-am zis de fiecare dată că îi port respectul meu total.
Discutam cu cineva și într-o doară i-am cerut să facă un desen. Mi-am adus aminte că pe când eram eu de 11 ani am vazut un desen stilizat al maestrului și am făcut un desen. L-am dat sorei mele și ea a fost încântată. Îmi este teamă să o întreb dacă-l mai are, pentru că aș fi profund dezamăgit de ceea ce am făcut eu atunci, pentru că nimeni nu-mi cultivase ceva legat de desen. Fusese numai o pornire a mea de copil. Gândindu-mă la acel lucru de demult, am rugat persoana să facă un autoportret, din creion, foarte simplu, așa din câteva linii. Mi-a trimis desenul pe telefon și am descoperit că din câteva trăsături de condei, a scos ceva foarte bun. El a distrus desenul, nedându-i însemnătate. L-am rugat să-l reconstituie. A făcut acest lucru si acum este și în posesia primului său autoportret.  Ca să mă conving că nu este o întâmplare, am rugat persoana să mai facă un alt autoportret la câteva ore distanță. L-a desenat tot în aceeași manieră și a ieșit tot bine. Cred că am descoperit un om cu talent, numai că pentru a fi un artist trebuie să se cultive. Sper să nu-și altereze calitățile citind despre arta de a desena, ci să devină mai bun și mai bun.
Sunt întâmplări zic eu fericite, când fiecare dintre noi își descoperă talentu. Este extrem de trist când părinții exagerează cu copiii lor și încearca să facă din ei dansatori, violoniști, pianiști, soliști vocali, bieții copii fiind buni acolo, dar nefiind cu acel talent care este ca o zvâcnire spre înălțimile cerului, adică deca Dumnezeiesc.
Nu trebuie înțeles că a fi talentat înseamnă:
- a cânta din gură;
- a picta;
- a recita;
- a juca teatru;
- a face film;
- a fi acrobat;
- a cânta dintr-un instrument;
- a dirija o orchestră;
- a dansa.
A fi talentat, în opinia mea înseamnă a face ceva, o activitate atât de bine încât toată lumea să rămână cu gura căscată.
Am văzut un tinichigiu care cu o foarfecă de tablă a decupat o piesă minusculă și a reparat un comutator electric. Nu desenase cu cuiul pe tablă conturul, ci a decupat exact așa cum fac azi super-roboții de la fabrica Tesla din California.
Am văzut un strungar care a făcut trei inele pentru modificarea distanței focale a unei lentile de la aparatul de fotografiat care erau adevărate opere de artă.
Am vazut un electrician auto care mai ceva ca un inginer, a făcut o schiță, a tăiat niște tije și mi-a montat la mașina mea de teren un șergător la luneta din spate care baleia o suprafață mare, încât m-am minutat de peformanță. În plus, a mers cum se zice, la prima cheie, fără niciun fel de corecții.
Sunt talente care nu se moștenesc.
Nu peste tot există Johann Strauss-tatăl și Johann Strauss - fiul. Cât privește compozitorul  Richard Strauss, este doar o coicidență de nume, așa cum la noi sunt nenumărați Popescu sau Ionescu.
Încercările unor părinți de a-și face copilașii să fie continuatori în profesiile lor bazate pe talente de excepție au în nenumărate cazuri final modest, fiii sau fiicele fiind umbre oarecare în acele domenii. Observ acum cum mămicile își târăec copilele prin concerte, deși sărăcuțele sunt departe de a fi cu voce specială. Și la bărbați cam tot așa stau lucrurile. Nu merge proverbul că ce naște din pisică tot șoareci mănâncă. Căci a mănca șoareci nu necesită un talent.
Ceea ce este regretabil are la bază lipsa de încercare de a descoperi talente așa cum făceau  Constantin Brăiloiu, Harry Brauner, Tiberiu Alexandru, care cutreierau satele și a descoperit voci remarcabile, așa cum a facut George Enescu cu copilul Yehudi Menuhin. Acum, deși există emisiuni tv destinate descoperirii de talente, caracterul lor comercial determină limitări foarte mari. Acum lipsesc locurile unde să meargă tot copilul să facă ceva pentru care el are chemare, un sport, o meserie, ceva dintr-o zonă a artei, adică să se plimbe și să aleagă, astfel încât toată viața să facă ceea ce-i place, nu ceea ce i s-a impus. Singur să fie ajutat să-și descopere talentul, oricare ar fi acesta. Talentul este o mare avere a fiecăruia dintre noi și trebuie descoperit indiferent în ce moment. Trebuie curaj, trebuie muncă, trebuie încredere.

(24 martie 2016)