Showing posts with label Marieta OLARU. Show all posts
Showing posts with label Marieta OLARU. Show all posts

Wednesday, January 17, 2024

Profesoara universitară Marieta OLARU

Profesoara universitară Marieta OLARU este născută la data de 27 august 1951. 
În intervalul 1970 - 1975 a aurmat cursurile Facultății de Marketing din Academia de Studii Economice.
În intervalul 1985 - 2000 a derulat cu succes un stagiu doctoral, finalizat cu susținerea tezei de doctorat de 190 pagini intitulată Eficienta sistemelor de clasificare in structurarea sortimentului de marfuri : pe exemplul produselor textile, sub conducerea științifică a profesorului universitar doctor Dumitru DIMA.
profesoara de azi Marieta OLARU a intrat în învățământul superior în anul 1979 după ce în inytervalul 1975 - 1979 a lucrat ca economist în cadrul Ministerului Comerțului Exterior, iar din 1979 a parcurs toate treptele învățământului superior, de la asistent universitar, până la cea de profesor universitar.
În intervalul 1979  - 1990 Marieta OLARU a fost asistentă universitară.
În intervalul 199- - 1994 Marieta OLARU a fost lector universitar.
În intervalul 1994 - 1997 Marieta OLARU a fost conferențiar universitar.
Din anul 1997 Marieta OLARU este profesor universitar.
Când spui managementul calității produselor și serviciilor, spui Marieta OLARU, căci numele său este legat de o prodigioasă activitate legată de teoria și practica managementului calității. Am cunoscut-o foarte bine pe profesoara Marieta OLARU pentru că preocupările mele legate de managementul calității software au dus inevitabil spre lucrările elaborate de Marieta OLARU și de echipa sa de colaboratori, căci eu mă ocupam doar de o mică parte a problematicii, în timp ce cercetările profesoarei Marieta OLARU erau pe o arie cu mult mai largă, iar prezența sa era deosebit de intensă în lumea specialiștilor, care o apreciau foarte mult și-i citau lucrările elaborate , publicate sau prezentate în conferințe de prestigiu din țară și nu numai.
Dintre lucrările elaborate de profesoara Marieta OLARU enumer aici:
Managementul calității, lucrare de unic autor, Editura Economică, București, 1999, 504 pag, ISBN: 9735901587
Bazele merceologiei, având ca autori pe Ion STANCIU, Marieta OLARU, Editura Metroplol, București, 1996, 267 pag, ISBN: 9735620707
Fundamentele științei mărfurilor, având ca autoare pe Marieta OLARU, Rodica PAMFILIE, Anca PURCĂREA, Editura Economică, București, 2005, 334 pag, ISBN: 9737090985
Managementul calității : concepte și principii de bază, lucrare coodonată de Marieta OLARU, Editura ASE, București, 1999, 449 pag,  ISBN: 9739462022.
Produktionsmanagement, lucrare avându-i ca autori pe Marieta OLARU, Irina Daniela BENA, Ioana Maria ȘANDRU, Adrian TANȚĂU, Editura ASE, București, 2007, 276 pag, ISBN: 9789735949952.
Am apreciat foarte mult la profesoara marieta OLARU caracterul deschis al abordărilor. Am fost foarte bucuros când prietenul meu Alexandru BALOG, cercetător I la ICI mi-a spus că a realizat o colaborare cu profesoara Marieta OLARU, scriind un articol pe probleme de calitate software, într-o lucrare coordonată de profesoara OLARU. Îmi aduc aminte cu plăcere de vremurile în care am colaborat cu profesoara marieta OLARU pe când aceasta coordona programul de cercetare științifică intitulat CALIST.
În 09 februarie 2023 Senatul Academiei de Studii Economice a hotărât acordarea titlului Meritul Universitar cu medalie de aur Virgil MADGEARU, profesoarei Marieta OLARU, pentru întreaga sa activitate și pentru contribuțiile sale la dezvoltarea învățământului superior economic în domeniul managementului calității produselor și serviciilor.

(17 ianuarie 2024)

Sunday, February 12, 2023

1000 de oameni care m-au impresionat: Marieta OLARU

Cu profesoara Marieta OLARU am făcut cunoștință la o conferință organizată în ASE și ea și eu aveam lucrări despre calitate. Marieta OLARU se ocupa de calitatea produselor și serviciilor din economie, iar eu mă ocupam de calitatea software. De atunci am continuat să discutăm ori de câte ori ne vedeam. Țin minte că profesoara Marieta OLARU știa ceea ce scriam eu și îl cunoștea pe bunul meu prieten de la ICI, cercetătorul științific gr. I doctor Alexandru BALOG. Eu să fiu cinstit nu am citit decât literatură străină căci mă interesa doar calitatea software. Știam câteva reviste mari, câțiva autori, aveam materiale căci purtam corespondență cu ei și eram extrem de limitat. Nu vreau să se înțeleagă că sunt cu nasul pe sus. Nu am avut timp să mă ocup de autorii străini care studiau calitatea produselor. Știam cărțile lui Ludovic TOVISS și Nicolaie RANCU, cărțile lui Tudor BARON, ale lui Alexandru ISAIC MANIU și cam atât. Aveam însă foarte multe materiale din literatura de calitate software ce proveneau din USA, pe care le procuram cu trudă. După întâlnirea cu profesoara Marieta OLARU am citit ceea ce a scris ea, dar și ce au scris Adrian MIHALACHE de la Universitatea Politehnica București și Alexandru GHIȚĂ de la Academia Tehnică Militară.
Marieta OLARU este absolventă a facultății de Comerț, promoția 1974.
Marieta OLARU a susținut teza de doctorat de 190 de pagini în anul 1990 intitulată  Eficienta sistemelor de clasificare in structurarea sortimentului de mărfuri : pe exemplul produselor textile, teză care a fost coordonată din punct de vedere științific de profesorul universitar Dumitru DIMA.
În intervalul 1974 - 1979 Marieta OLARU a lucrat ca economist.
În intervalul 1979 - 1990 Marieta OLARU a fost asistent universitar.
În intervalul 1990 - 1994, Marieta OLARU a fost lector universitar.
În intervalul 1994 - 1998 Marieta OLARU a fost conferențiar universitar
Din 1998 Marieta OLARU este profesor universitar
Marieta OLARU este autoare sau coautoare a numeroase lucrări, din care amintesc aici Produktionsmanagement realizată împreună cu Adrian TANȚĂU, apărută în Editura ASE în anul 2002,  Managementul calității apărută în anul 1999 la Editura Economică, Bazele merceologiei realizată împreună cu Ion STANCIU,  apărută la Editura ASE în anul 1992, Fundamentele stiintei marfurilor realizată împreună cu Anca PURCĂREA și Rodica PAMFILIE, publicată la Editura Economică în anul 2005, Qualitatsmanagement in business realizată împreună cu Diana ȘANDRU și publicată la Editura ASE în anul 2010, dar și multe altele.
Am apreiat foarte mult dinamismul profesoarei Marieta OLARU și dorința sa de a aprofunda cele mai noi aspecte legate de calitatea produselor și serviciilor, iar colaborarea cu Alexandru BALOG care a contribuit cu un capitol la o lucrare coordonată de profesoara Marieta OLARU vine să arate deschiderea sa spre laturile foarte spectaculoase pe care le oferă studiul calității în condițiile în care se vorbește de aplicații informatice orientate spre cetățean, care au particularitatea că alocă resurse, iar studiul calității este esențial, mai ales că orice vulnerabilitate are costuri foarte mari.




(12 februarie 2023)