Am în mână cartea lui Adrian PETRESCU referită prin:
Adrian PETRESCU - Calculatoare automate și programare, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1973, 501 pag.
Cartea are la paginile 499 - 501 o bibliografie organizată pe cele 5 capitole ale cărții, totalizând 58 titluri. Autorul cărții, Adrian PETRESCU, apare cu 8 articole, din care 7 ca singur autor. Mai apare cartea autorilor români referită prin: Dumitru BOIANGIU, Edmond NICOLAU - Instrumente, dispozitive și mașini matematice, Editura Tehnică, București, 1963, 572 pag. 6 titluri sunt documentații ale constructorilor de echipamente precum Motorola, I.B.M. și Hewlett Packard. Materialele bibliografice au fost publicate în intervalul 1959 - 1969.
Autorul a structurat cartea pe 5 capitole.
Capitolul 1, de la paginile 17 - 106, intitulat Calculatoare analogice, abordează problematica de bază a acestor calculatoare, dar subcapitolul I.7, cel dedicat generării funcțiilor analitice, este o adevărată capodoperă, căci autorul și-a pus în valoare tot talentul de a convinge că, din moment ce sunt implementate circuitele pentru cele 7 clase de funcții de bază, menirea calculatorului analog este asigurată, căci toate celelalte componente ce definesc structura unui calculator analogic nu mai ridică niciun fel de probleme, din moment ce erorile elementelor operaționale sunt ținute sub control, așa cum rezultă din demersul autorului de la paginile 72 - 75.
Capitolul 2 de la paginile 107 - 314, intitulat Calculatoare numerice, arată că tot ceea ce există în ziua de azi în domeniul calculatoarelor numerice are un început care este bine definit în timp. Multe dintre cele descrise de profesorul Adrian PETRESCU în acest capitol își mențin actualitatea, căci și atunci, dar și acum, sistemele de numerație, elementele de logică matematică, operațiile aritmetice, tipurile de date, circuitele (nu neapărat cu diode sau tranzistori de atunci, care acum sunt înlocuite cu circuitele integrate de mare complexitate), registrele care se regăsesc și în calculatoarele de azi, dar și altele, rămân valabile. Subcapitolul II.7, dedicat memoriilor, de la paginile 231 - 254, este important pentru cititorul de azi, care se simte jenat dacă în laptopul său nu are SSD de 2 TB, căci memoriile descrise în acest subcapitol, cu miezuri de ferită, cu pelicule magnetice, tamburul magnetic, banda magnetică, discul magnetic, vizează capacități modeste de memorare. Un disc magnetic uriaș era pe atunci de 500 MB, adică undeva la 0,5 GB.
Acest capitol arată capacitatea autorului de a se face înțeles în legătură cu elementele hardware ale unui calculator numeric. Tabelele folosite sintetizează la cel mai înalt nivel elementele supuse analizei și ajută la înțelegerea clară a situațiilor care sunt definite în legătură cu sistemele de numerație, cu operatorii de diferite feluri și, mai ales, cu formele concrete de prezentare a schemelor de funcționare a diferitelor componente prezente în structura unui calculator, fără a lăsa nimic esențial fără descriere completă, mai ales când este vorba de unitatea de comandă (paginile 287 - 288) și unitățile de intrare/ieșire (paginile 289 - 302). Și în ziua de azi, studiul întreruperilor este esențial, iar cine le-a înțeles are la degetul mic al mâinii drepte tot ce este informatică modernă, iar subcapitolul II.11 deschide drumul unei abordări de mare clasă, căci Adrian PETRESCU era un maestru al structurilor hardware, lucru dovedit și în celelalte lucrări publicate.
Capitolul 3, de la paginile 315 - 419, intitulat Programarea calculatoarelor numerice, prezintă elemente de bază necesare înțelegerii modului în care, pornind de la un algoritm, se obține o schemă logică, iar în final sunt scrise liniile-sursă ale unui program. Autorul prezintă problemele clasice, exemplificând cu rezolvarea ecuației de gradul al II-lea (pagina 319), cu calculul valorii unui polinom (pagina 328), calculul sumei unui șir de numere (pagina 329) și ordonarea a trei numere (pagina 329). Faptul că se prezintă structura modului de prezentare a soluției în stânga paginii, iar în dreapta sunt prezentate expresii aritmetice, face ca înțelegerea să fie rapidă. La ordonarea a trei numere, textul de descriere a algoritmului este dat în stânga, iar în dreapta este dată schema logică, iar literele a, b, c, …, j sunt utilizate pentru a pune în corespondență blocurile schemei logice cu liniile din descrierea algoritmilor, folosind mnemonicele limbajului de asamblare pentru operațiile elementare. Apreciez claritatea expunerii, care este rezultatul activității de programare a autorului, căci numai experiența acumulată prin muncă de calitate duce spre o astfel de abordare. Este introdus conceptul de subprogram într-un mod foarte credibil, din moment ce autorul face referire la necesitatea de a scrie subprograme dacă și numai dacă se impune reutilizarea lor.
La paginile 346 - 403 este prezentat limbajul FORTRAN. Autorul, având o mare experiență în activitatea de programare, a procedat în așa fel încât la pagina 367 să existe un program FORTRAN de 5 linii-sursă, iar la pagina 373 să existe secvențe de program FORTRAN în care se folosește instrucțiunea DO, cu care se implementează structura repetitivă. La pagina 382 este prezentată schema logică a tabelării unei funcții, iar pe o planșă atașată este programul FORTRAN corespunzător. Se ajunge ca la pagina 389 să fie abordată problema aproximării funcției sin x folosind o formulă uzuală a dezvoltării în serie pentru această funcție. Sortării i se acordă o zonă importantă (paginile 403 - 408), iar soluțiile oferite sunt complete, cititorul având posibilitatea reproducerii directe a textelor-sursă folosind planșele din carte. Este interesantă și soluția oferită de autor pentru lucrul cu liste. Să nu uităm că limbajul FORTRAN de la nivelul anului 1973 are constrângerile sale, iar aceste restricții sunt reflectate în secvențele de program unde se simulează alocările și stocările de informații specifice operațiilor pe liste.
Capitolul 4, de la paginile 420 - 454, intitulat Sisteme hibride de calcul, prezintă la nivel de detaliu tipuri de convertoare N/A și A/N cu diferite tipuri de realizări la nivel fizic (figurile IV.3 - IV.9). Figura IV.16 prezintă structura unui sistem hibrid. Citirea azi a acestui capitol duce întreaga abordare spre o cu totul altă cheie, din moment ce existența la prețuri accesibile a nenumărate tipologii de kituri face ca utilizarea de calculatoare hibride să fie la îndemâna și a elevilor din școala generală, care prin inventivitatea lor găsesc nenumărate zone de aplicabilitate pentru acestea, pe care noi, la nivelul anului 1973, nici nu le visam.
Capitolul 5, de la paginile 455 - 470, intitulat Utilizarea calculatoarelor pentru conducerea proceselor industriale, prezintă elementele de bază ale funcționării calculatoarelor de proces. Sunt prezentate diferite structuri de sisteme de reglare cu buclă închisă (figura V-2), scheme-bloc de simulare pentru parametri (figura V-3), dar și schema-bloc pentru un program de simulare matematică a regulatorului. Figura V-7 concentrează elementele necesare conducerii unei centrale industriale organizate pe trei niveluri cu un calculator. Acest capitol are menirea de a deschide apetitul pentru studiul problemelor complexe care se definesc în cazul conducerii cu calculatorul a proceselor industriale. Să nu uităm că lucrarea a apărut în anul 1973 și, în acele vremuri, domnea cartela perforată, iar problema achiziției de date era chiar o problemă; procesele continue, în care apar parametri ce trebuie reglați automat, înseamnă ceva, în timp ce în procesele discontinue conducerea cu calculatorul presupune achiziții de date de cu totul altă natură, iar robotizarea era atunci doar la început.
Adrian PETRESCU - Calculatoare automate și programare, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1973, 501 pag.
Cartea are la paginile 499 - 501 o bibliografie organizată pe cele 5 capitole ale cărții, totalizând 58 titluri. Autorul cărții, Adrian PETRESCU, apare cu 8 articole, din care 7 ca singur autor. Mai apare cartea autorilor români referită prin: Dumitru BOIANGIU, Edmond NICOLAU - Instrumente, dispozitive și mașini matematice, Editura Tehnică, București, 1963, 572 pag. 6 titluri sunt documentații ale constructorilor de echipamente precum Motorola, I.B.M. și Hewlett Packard. Materialele bibliografice au fost publicate în intervalul 1959 - 1969.
Autorul a structurat cartea pe 5 capitole.
Capitolul 1, de la paginile 17 - 106, intitulat Calculatoare analogice, abordează problematica de bază a acestor calculatoare, dar subcapitolul I.7, cel dedicat generării funcțiilor analitice, este o adevărată capodoperă, căci autorul și-a pus în valoare tot talentul de a convinge că, din moment ce sunt implementate circuitele pentru cele 7 clase de funcții de bază, menirea calculatorului analog este asigurată, căci toate celelalte componente ce definesc structura unui calculator analogic nu mai ridică niciun fel de probleme, din moment ce erorile elementelor operaționale sunt ținute sub control, așa cum rezultă din demersul autorului de la paginile 72 - 75.
Capitolul 2 de la paginile 107 - 314, intitulat Calculatoare numerice, arată că tot ceea ce există în ziua de azi în domeniul calculatoarelor numerice are un început care este bine definit în timp. Multe dintre cele descrise de profesorul Adrian PETRESCU în acest capitol își mențin actualitatea, căci și atunci, dar și acum, sistemele de numerație, elementele de logică matematică, operațiile aritmetice, tipurile de date, circuitele (nu neapărat cu diode sau tranzistori de atunci, care acum sunt înlocuite cu circuitele integrate de mare complexitate), registrele care se regăsesc și în calculatoarele de azi, dar și altele, rămân valabile. Subcapitolul II.7, dedicat memoriilor, de la paginile 231 - 254, este important pentru cititorul de azi, care se simte jenat dacă în laptopul său nu are SSD de 2 TB, căci memoriile descrise în acest subcapitol, cu miezuri de ferită, cu pelicule magnetice, tamburul magnetic, banda magnetică, discul magnetic, vizează capacități modeste de memorare. Un disc magnetic uriaș era pe atunci de 500 MB, adică undeva la 0,5 GB.
Acest capitol arată capacitatea autorului de a se face înțeles în legătură cu elementele hardware ale unui calculator numeric. Tabelele folosite sintetizează la cel mai înalt nivel elementele supuse analizei și ajută la înțelegerea clară a situațiilor care sunt definite în legătură cu sistemele de numerație, cu operatorii de diferite feluri și, mai ales, cu formele concrete de prezentare a schemelor de funcționare a diferitelor componente prezente în structura unui calculator, fără a lăsa nimic esențial fără descriere completă, mai ales când este vorba de unitatea de comandă (paginile 287 - 288) și unitățile de intrare/ieșire (paginile 289 - 302). Și în ziua de azi, studiul întreruperilor este esențial, iar cine le-a înțeles are la degetul mic al mâinii drepte tot ce este informatică modernă, iar subcapitolul II.11 deschide drumul unei abordări de mare clasă, căci Adrian PETRESCU era un maestru al structurilor hardware, lucru dovedit și în celelalte lucrări publicate.
Capitolul 3, de la paginile 315 - 419, intitulat Programarea calculatoarelor numerice, prezintă elemente de bază necesare înțelegerii modului în care, pornind de la un algoritm, se obține o schemă logică, iar în final sunt scrise liniile-sursă ale unui program. Autorul prezintă problemele clasice, exemplificând cu rezolvarea ecuației de gradul al II-lea (pagina 319), cu calculul valorii unui polinom (pagina 328), calculul sumei unui șir de numere (pagina 329) și ordonarea a trei numere (pagina 329). Faptul că se prezintă structura modului de prezentare a soluției în stânga paginii, iar în dreapta sunt prezentate expresii aritmetice, face ca înțelegerea să fie rapidă. La ordonarea a trei numere, textul de descriere a algoritmului este dat în stânga, iar în dreapta este dată schema logică, iar literele a, b, c, …, j sunt utilizate pentru a pune în corespondență blocurile schemei logice cu liniile din descrierea algoritmilor, folosind mnemonicele limbajului de asamblare pentru operațiile elementare. Apreciez claritatea expunerii, care este rezultatul activității de programare a autorului, căci numai experiența acumulată prin muncă de calitate duce spre o astfel de abordare. Este introdus conceptul de subprogram într-un mod foarte credibil, din moment ce autorul face referire la necesitatea de a scrie subprograme dacă și numai dacă se impune reutilizarea lor.
La paginile 346 - 403 este prezentat limbajul FORTRAN. Autorul, având o mare experiență în activitatea de programare, a procedat în așa fel încât la pagina 367 să existe un program FORTRAN de 5 linii-sursă, iar la pagina 373 să existe secvențe de program FORTRAN în care se folosește instrucțiunea DO, cu care se implementează structura repetitivă. La pagina 382 este prezentată schema logică a tabelării unei funcții, iar pe o planșă atașată este programul FORTRAN corespunzător. Se ajunge ca la pagina 389 să fie abordată problema aproximării funcției sin x folosind o formulă uzuală a dezvoltării în serie pentru această funcție. Sortării i se acordă o zonă importantă (paginile 403 - 408), iar soluțiile oferite sunt complete, cititorul având posibilitatea reproducerii directe a textelor-sursă folosind planșele din carte. Este interesantă și soluția oferită de autor pentru lucrul cu liste. Să nu uităm că limbajul FORTRAN de la nivelul anului 1973 are constrângerile sale, iar aceste restricții sunt reflectate în secvențele de program unde se simulează alocările și stocările de informații specifice operațiilor pe liste.
Capitolul 4, de la paginile 420 - 454, intitulat Sisteme hibride de calcul, prezintă la nivel de detaliu tipuri de convertoare N/A și A/N cu diferite tipuri de realizări la nivel fizic (figurile IV.3 - IV.9). Figura IV.16 prezintă structura unui sistem hibrid. Citirea azi a acestui capitol duce întreaga abordare spre o cu totul altă cheie, din moment ce existența la prețuri accesibile a nenumărate tipologii de kituri face ca utilizarea de calculatoare hibride să fie la îndemâna și a elevilor din școala generală, care prin inventivitatea lor găsesc nenumărate zone de aplicabilitate pentru acestea, pe care noi, la nivelul anului 1973, nici nu le visam.
Capitolul 5, de la paginile 455 - 470, intitulat Utilizarea calculatoarelor pentru conducerea proceselor industriale, prezintă elementele de bază ale funcționării calculatoarelor de proces. Sunt prezentate diferite structuri de sisteme de reglare cu buclă închisă (figura V-2), scheme-bloc de simulare pentru parametri (figura V-3), dar și schema-bloc pentru un program de simulare matematică a regulatorului. Figura V-7 concentrează elementele necesare conducerii unei centrale industriale organizate pe trei niveluri cu un calculator. Acest capitol are menirea de a deschide apetitul pentru studiul problemelor complexe care se definesc în cazul conducerii cu calculatorul a proceselor industriale. Să nu uităm că lucrarea a apărut în anul 1973 și, în acele vremuri, domnea cartela perforată, iar problema achiziției de date era chiar o problemă; procesele continue, în care apar parametri ce trebuie reglați automat, înseamnă ceva, în timp ce în procesele discontinue conducerea cu calculatorul presupune achiziții de date de cu totul altă natură, iar robotizarea era atunci doar la început.
(13 noiembrie 2026)
