Falșii analiști și falșii specialiști în macroeconomie

De la un timp se dau mari niște inși de care n-a auzit nimeni, inși care se recomandă analiști economici sau specialiști în macroeconomie. Ei apar la televizor și ne spun niște lucruri atât de banale că mă apucă plânsul, jalea și disperarea. Eu știu că după ziua de luni urmează marți, iar după marți urmează miercuri. Așa sunt așa-zișii specialiști în macroeconomie, ne vorbesc de dezechilibre și ca niște alarmiști veritabili ce sunt dresați să se manifeste, ne vorbesc despre dezastrul economic spre care ne îndreptăm.

Dacă și la butoane sunt tot inși de teapa lor, este clar că lucrurile se duc de râpă de la sine, nu trebuie nimeni să mai pună umărul.

La ora actuală există modele cibernetice foarte bine construite, verificate în practică pe multe economii. Trebuie doar hrănite cu date, pentru a estima coeficienții specifici economiei noastre, după care, construind tot felul de scenarii, se va vedea ceea ce este cel mai potrivit pentru noi. Nu mai trtebuie să redescoperim noi apa caldă, din moment ce ea există și toată lumea o folosește. Numai că așa-zișii noștri analiști specialiști în macroeconomie sunt de un descriptivism dus până la limitele absurdului, penibilului și ignoranței, din moment ce ei matematică nu știu, econometrie nu știu și macroeconomia cu care se mândresc, nu include metode cantitative deloc. 

Ceea ce nu știu așa-zișii analiști specialiști în macroeconomie este faptul că dezvoltarea economică este singura cale de a ieși din marasmul în care ne aflăm și această ieșire nu se face crescând taxe și alungând investitorii, ci din contră, stimulând investitorii să vină și să construiască obiective economice orientate spre producție, căci producția este creatoare de plusvaloare. Arta crează valoare, dar izvorul prosperității este producția de bunuri materiale, apoi realizarea de servicii, iar arta este undeva mai la urmă.

(02 august 2026)

Un vis numit TRANSALPINA

Prin 1988 într-o zi de 14 august am plecat spre Mănăstirea Curtea de Argeș cu două femei don Vărăști, cliente de-ale mele cărora le asiguram transportul legumelor la piață cu mașina ARO 244D și cu remorca pe care le aveam în dotare. După ce le-am lăsat în fața Mănăstirii Curdea de Argeș, eu am plecat spre TRANSFĂGĂRĂȘAN, drum superb, pe care l-am făcut în câteva ore. Am ajuns la Cabana Bâlea și acolo am rămas peste noapte. După Reboluție am auzit despre TRANSALPINA și mai ales, după ce am aflat că Ludvic ORBAN a modernizat drumul când era mare și tare, mi-a încolțit în minte ideea de a merge cu mașina pe TRANSALPINA. M-am documentat serios și am considerat oportun să-mi fac cadou la împlinirea vârstei de 79 de ani mersul pe TRANSALPINA.

Pe Internet se vorbește de plecarea din București și deplasarea pe autostradă, după aceea se ajunge la Polovraci și apoi la Rânca și tot așa, până se ajunge la Sebeș. Da le București la Polovraci sunt cam 245 Km. De la Polovraci la  Rânca sunt undeva la 40 Km, iar de la Rânca la Măritmia  mai sunt vreo 90 Km. Hărțile evită ruta cu TRANSALPINA și nu mi-a fost deloc ușor să mă descurc cu ce aveam în dotare.

Imaginile pe care am reușit să le obțin mi-au arătat că TRANSALPINA este un drum destul de dificil și trebuie făcut cu o mașină ceva mai puernică. Eu am un GOLF 5 cu 90 CP, adică o mașină modestă, dar cu care mi-am realizat visul, chiar dacă se putea și altfel.

Pe măsură ce avansa drumul, curbele de pe GPS arătau cu mult mai spectaculoase, ușor înfiorătoare, dar drumul merge înainte și mașina îl parcurge pur și simplu, sub comanda șoferului, adică a mea. A fost foarte important că nu am avut în față alte mașini pentru a fi obligat să-mi adaptez viteza la ceea ce șoferii lor ar fi impus.

TRANSALPINA a fost cadoul pe care mi l-am făcut. A fost unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le-am primit de ziua mea.

(02 august 2026)

Românul știe ce vrea!

Istoria ne arată că românulștie ce vrea. El are capacitatea de a se adapta la orice situație pentru a supraviețui. Acum, cu digitalizarea este aceeași poveste. Ritmul digitalizării este dat de fiecare dintre noi. Eu, tu, el sau ea, facem digitalizare după c um avem interesul. Avem adresă de poștă electronică sau nu avem, după cum interesul ne dictează. Ne facem cont pe o rețea de socializare, dacă simțim că ne aduce beneficii. Folosim card bancar, în măsura în care plățile cu cardul și celelalte fluxuri financiare ne duc spre economie de timp. Acceptăm să lucrăm integral cu factura electronică, dacă dorim să fim 100% în legalitate. Testul grilă evaluat de computer este utilizat doar în măsura în care dorim corectitudine în derularea unui examen unde supravegherea se face și uman, dar și cu camere de luat vederi.

Românul știe ce vrea. Dacă digitalizarea avansează rapid, ea devine un pericol în fața micilor aventuri ale românului de a ocoli legea. Digitalizarea accelerată face imposibilă tranzacția cu bani gheață, necontabilizați la nunți, în restaurante, la maneliști și nimeni nu-și dorește așa ceva. Dacă închidem ochii pentru o secundă și ne imaginăm ce ar însemna un concurs 100% digitalizat pentru ocuparea unui post dedicat în sistemul public. Scara valorilor devine reală. CV-urile nu mai pot coafate. Evaluarea în fața calculatorului cu amprentă digitală și verificare instantanee prin iris, fac imposibilă trucarea unui concurs. Nici mita nu mai are șansă să se producă, din moment ce banii curg doar în fluxuri electronice de la 500 EURO în sus. Românul știe ce vrea și el se apără, definind un ritm al digitalizării care să-l avantajeze. Așa e caracterul lui, de a închide ochii la câte o mică chestie, de a da ceva, de a primi o atenție, de a-și crea avantaje mici, cu eforturi mici, să-i fie și lui bine și să-și rezolve problemele mărunte de supraviețuire.

(01 august 2026)

De ce sunt proiectate interfețe proaste la aplicațiile informatice orientate spre cetățean?

La această întrebare răspunsul este simplu. Aplicațiile informatice orientate spre cetățean, sunt gândite pentru oricine, nu pentru cetățeni, căci cetățenii sunt disprețuiți de toată lumea care este dincolo de ușa biroului sau dincolo de sticla ghișeului unde cetățeanul vine să-și rezolve problemele.

Cetățeanul trebuie studiat, trebuie cunoscut. El nu are detalii tehnice. El trebuie să-și rezolve problema fără ajutorul nimănui, direct, așa cum este el. Cine gândește o aplicație destinată cetățenilor și le propune acestora ca să citească un ghid, este un PROST, căci esența aplicației orientate spre cetățean este intuitivitatea. Adică, cel ce vine în fața aplicației, fără să știe nicio datră tehnică, ci numai vocabularul lui de zi cu zi, să fie în stare să-și rezolve problema din prima, fără a introduce date greșite.

Ca să obțină cardul european de sănătate, cetățeanul intră pe aplicație. El trebuie să fie întrebat:

- ești pensionar? caz în care urmează un traseu dacă răspunde cu DA,

- ești salariat? caz în care urmează alt traseu, dacă răspunde cu DA.

Aplicația trebuie să spună la pensionari ce documente trebuie să introducă și la salariați la fel.

În mod normal, CNP este suficient, pentru că bazele de date la care aplicația oferă toate detaliile pentr a fi eliberat respectivul card. Dacă cetățeanul își crează cont în aplicație, solicitarea cardului se face direct, căci el nu trebuie să mai introducă nimic. În ziua de azi, nu știe dreapta ce face stânga și accesul la bazele de date este slab reprezentat, drept care se cere talon, copie după CI și date despre locul de muncă sau numărul de la pantof, ca să zic așa, pentru a arăta că digitalizarea este la un nivel penibil de scăzut.

Și la aplicațiile orientate spre cetățean trebuie procedat exact cum gospodina procedează când face mămăliga. Nu pune mălai în tuciul încns, dacă nu a pus mai întâi apă la fiert.


(31 iulie 2026)

Georgiana LOBONȚ cântă bine și frumos

De câțiva ani, Georgiana LOBONȚ domină scena de folclor de la noi. Ea are voce puternică, are repertoriu, rostește clar cuvintele și știe să fie o apariție scenică de neuitat.
Georgiana LOBONȚ are în repertoriu piese precum:

S-a uscat frunza și iarba

 Inimile noastre bat la fel

Lasă-te mândră de rele

Tu vrei să mă păcălești

Mamă, tată, vin acasă

Sunt ceea ce sunt

Revino în 10 minute

Leagă-mă de tine

Jumătate eu, jumătate tu

Du-mă unde vrea inima ta

Georgiana LOBONȚ a cântat cu Dan CIOTOI,  Leo de la ROȘIORI, Vali VIJELIE, Paul MORAR, Dănuț DINCĂ, Armin NICOARĂ, Lavinia MARIS, Adi de la VÂLCEA, Traian și Valeria ILEA, dar și cu alții.


(31 iulie 2026)

Politici mărunte pe Dâmbovița

Parcă n-a mai fost niciodată așa ceva pe amlurile Dâmboviței. Nici înainte de Al II-lea Război Mondial nu s-a văzut așa ceva. Nu există bărbați de stat adevărați în afară de Nicușor DAN. Sorin GRINDEANU e mărunt rău de tpt și se strâmbă aiurea și fără rost. Ilie BOLOJAN nu știe nici el ce vrea și cu fiecare zi, dă dovada că nu a înțeles nimic din statistică, iar indicatorii statistici sunt în capul lui o varză. Dominic FRITZ despre care aveam o cu totul altă părere, are doar nume de neamț, caracterul lui fiind de unul dintre miticii de câmpia 100%. Despre George SIMION nu am ce zic e că parcă este o muscă fără cap. Se mișcă haotic și contradictoriu și pescuiește în ape tulburi. GEORGESCU-Mesia e indescifrabil, dar nu suntem în antichitate să ne ghicească cineva viitorul din vorbe neînțelese.  Mă așteptam ca generația tânără să fie valoroasă, dar nu este. ȚOIU și cea de la Mediu, sunt doar niște umbre, nu s-au remarcat prin nimic. Cel de la apărare nu se vede deloc și ieșirile lui la rampă arată că este modest rău de tot. Să stai din 5 mai 2026 cu guvern interimar cu un PNRR care gâfâie, cu doctori în stradă, e tot ceea ce este mai rău. Politicienii dâmbovițeni n-au sânge de bărbați în instalații. Parcă sât de cârpă. se ocupă de lucruri mărunte, căci ei sunt mărunți și nesemnificativi. Acum, mai mult caoricând este nevoie de un bărbat de stat adevărat, dar lipsește, căci nu mai este ca pe vremea lui NAPOLEON ca în ranița unui sublocotenent să se afle bastonul de mareșal... Avem mulți generali de sport și de muzică și credem că e suficient. Nu e.

(31 iulie 2026)

Dovada că digitalizarea din Ro este totul pentru IA

Am pus întrebarea cine a scris poemul: Copacul bătrân înverzește, dar trunchiul îi e putregai.

Răspunsul a fost:

Versul „Copacul bătrân înverzeşte, iar trunchiul îi e putregai” nu aparține unui poet clasic sau consacrat, ci este o creație dintr-un singur vers menționată de scriitorul Ion Ivan în volumul său memorialistic Eu, elevul din clasele unu la unsprezece. 

Contextul mențiunii

Originea anecdotei: Autorul povestește cum a prezentat acest vers unic la un cenaclu literar local.
Gluma autorului: În fața criticilor primite de la cenaclu, el a susținut în mod fictiv că versul aparține unui autor străin tradus de Tudor Arghezi.

Este vorba de un poem de Salvatore QUSIMODO, poet italian laureat al Premiului NOBEL pentru literatură pe 1959. Explicația este parțial corectă. În primul rând eu nu sunt scriitor, căci IA trebuia să mă verifice la Uniunea Scriitorilor și eu nu figurez acolo. Înal doilea rând, era vorba de un nene care se dădea mare critic și cunoscător de poezie și trebuia pus la punct. Pe atunci aveam 17 ani...

Aici este dovada că IA a găsit și un articol obscur și l-a folosit. Deci algoritmii de căutare ai IA sunt excepționali, cu o singură condiție, ca procesul de digitalizare din spațiul mioritic să fie foarte sus, ca să existe baza pe care IA o folosește pentru a răspunde solicitărilor particulare, românești.

(31 iulie 2026)