Showing posts with label Tora VASILESCU. Show all posts
Showing posts with label Tora VASILESCU. Show all posts

Thursday, December 19, 2024

O capodoperă a teatrului românesc contemporan

Întotdeauna mi-au plăcut spectacolele de la Teatrul BULANDRA pentru că:
- nu se țipa pe scenă,
- actorii jucau cu adevărat,
- totul era perfect.
Unul dintre spectacolele pe care îl consider o capodoperă este DIMINEAȚĂ PIERDUTĂ după romanul cu același titlu al scriitoarei Gabriela ADAMEȘTEANU în regia Cătălinei BUZOIANU de 48 ani, înregistrat de Televiziunea Română în anul 1990, având următoarea distribuție:
Vica - Tamara BUCIUCEANU BOTEZ de 57 ani
Ivona - Gina PATRICHI de 50 ani
Sophie IOANIU - Rodica TĂPĂLAGĂ de 47 ani
Margot - Irina PETRESCU de 45 ani
Vica tânără - Tora VASILESCU de 35 ani
Madam CRISTIDE - Lucia MARA
Prof. MIRONESCU - Victor REBENCIUC de 53 ani
Nichi - Ion BESOIU de 55 ani
DELCĂ - Valentin UTITESCU de 45 ani
Titi IALOMIȚEANU - Răzvan IONESCU de 31 ani
Ana MARIN - Eugenia BALAURE de 46 ani
Gelu - Mihai CONSTANTIN de 22 ani
Ivona copil - Ina APOSTOL
madam ANA - Mădălina NEGREȚ.
De câte ori am văzut acest spectacol, de fiecare dată m-am gândit la CEHOV, la piesele lui, în care este redată lumea oamenilor mărunți, cu problemele lor mărunte, care le macină existența, unde nimic nu este dramatism la limită, intrigă forțată și unde cotidianul este la el acasă, cu lucrurile lui obișnuite, banale și previzibile, dar exprimate dens, cu cuvinte puține, dar definitorii.
Pentru mine vârstele actorilor spun foarte multe, căci în 1986 când a fost premiera piesei actorii aveau vârstele indicate de mine, iar aceștia erau la apogeul carierei lor interpretative.










(19 decembrie 2024)

Monday, January 17, 2022

Să analizăm filmul Cuibul de viespi

 La un moment dat, am crezut că nu e vorba de transpunerea cinematografică a piesei Gaițele de Alexandru KIRIȚESCU, cu scenariu de Horea POPESCU, căci cum curgea acțiunea nu mă ducea spre piesă, care a fost măcelărită de scenarist. Numai personajele păreau de acolo.
Deși garnitura de actori era superbă, mare mi-a fost mirarea să văd că nu era nici teatru filmat, nici film, ci un amalgam de ceva ce se vedea în filmele anilor '30, când minusurile de decoruri și limitele de a deplasa aparatul de filmat în natură, aveau drept consecință fragmentări aiuritoare de ritm și de acțiune, iar spațiile erau absolut convenționale.
Filmul a fost realizat în 1987 de regizorul de teatru Horea POPESCU, deci o explicație a convențiilor de teatru regăsite în film există.
Actorii, săracii de ei, Tamara BUCIUCEANU, Coca ANDRONESCU, Ovidiu Iuliu MOLDOVAN, Gheorghe DINICĂ, Ileana STANA IONESCU, Maria PLOAE, Marin MORARU, Viviana ALIVIZACHE, Tora VASILESCU, dar și alții, s-au zbuciumat să facă ceva, dar au reușit doar 51,3% din cauza contextului bizar, nefiresc și parțial profesional al managementului.
Eu am văzut piesa Gaițele la Național cu o distribuție Draga OLTEANU, Cezara DAFINESCU, Florin PIERSIC, Marin MORARU, Gheorghe DINICĂ, Coca ANDRONESCU, Ileana STANA IONESCU și alții, ceea ce m-a făcut să compar cu filmul, căci piesa jucată la Sala Icoanei, mi-a plăcut enorm. Regia a fost tot a lui Horea POPESCU, ceea ce a justificat imposibilitatea de a se rupe te piesă, pentru o reinterpretare absolut nouă, care să fie fil-film și nu teatru filmat în secolul al XX-lea.
Deci, pe o scară de la 1 la 10 eu am dat nota 6(șase), căci nu am regăsit replica Anetei DUDULEANU: am trăit să mă văd și moartă.



(17 ianuarie 2022)