Showing posts with label Afrodita IORGULESCU. Show all posts
Showing posts with label Afrodita IORGULESCU. Show all posts

Saturday, December 28, 2024

Colega mea de catedră Afrodita IORGULESCU.

Când s-a pensionat, Afrodita IORGULESCU era profesoară universitară. O cunoșteam de când am venit eu în Catedra de Cibernetică Economică ca asistent universitar stagiar în septembrie 1971, pe când  Afrodita IORGULESCU era asistentă universitară, venită prin repartiție guvernamentală în învățământul superior, ca absolventă strălucitoare a Facultății de Matematică de la  Universitatea București.
Afrodita IORGULESCU a avut seminarii de programarea calculatoarelor electronice și de metode numerice și a fost o prezență interesantă în catedră, apreciată mai ales de cei care au iubit dreptatea și adevărul, căci Afrodita IORGULESCU a fost întotdeauna adepta aplicării corecte a regulilor.
Îmi amintesc că s-a organizat instantaneu o ședință de catedră ca un nene barosan de la Direcția Centrală de Statistică, doctorandul lui Manea MĂNESCU să-și susțină un referat de doctorat. Erau prezenți în sala de la etajul al VI-lea din clădirea Ciberneticii toți mahării catedrei, dar și sclaveții catedrei, adică noi cei mărunți, asistenți, lectori și conferențiari. Nenea barosanul a început să vorbescă, dar Afrodita IORGULESCU s-a ridicat în picioare și a spus că nu este în regulă ce se întâmplă, căci regulamentele spun că la susținerea unui referat, conducătorul științific al doctorandului trebuie să fie prezent. I-am văzut pe mahări cum se schimbă la față. Unul dintre ei a ieșit din sală, a luat legătura cu al II-lea om în stat și a venit furios pentru a anunța că se întrerupe ședința și se reprogreamează susținerea referatului la un alt termen. Manea MĂNESCU era omul respectării regulamentelor și legilor. Nu mai știu când a fost susținut referatul, dar cu siguranță că s-a susținut, tot fără ca Manea MĂNESCU să fie prezent, dar anturajul nu era ostil încălcării regulamentului.
Afrodita IORGULESCU era împotriva copiatului la examene, drept care împărțea studenților foi de hârtie semnate de ea pentru ca aceștia să scrie soluțiile subiectelor date de ea, fie la examenele deprogramare, fie la examenele de metode numerice. Când în consiliul profesoral se punea problema sancționării studenților care încercaseră să promoveze prin fraudă, Afrodita IORGULESCU era extrem de vehementă și nu accepta niciun act de clemență. Eram de acord cu ea, dar de fiecare dată am subliniat că formularea de subiecte se face și  cu crearea condițiilor ca nimeni să nu copieze, personalizând subiectele, numai că acele teze sunt mai dificil de corectat și profesoara Afrodita IORGULESCU nu prea avea asistenți, datorită unui mod al ei specifici de a-și defini criterii de exigență în colaborarea de zi cu zi și tinerii o evitau.
Sunt multe de spus despre profesoara Afrodita IORGULESCU, dar chestiunile oficiale se găsesc în articolul din 22 martie 2021.
Eu am mai zice că prin anul 1990 pe gând era fenomenul Piața Universității, Afrodita IORGULESCU frecventa acel loc și apărea în ASE cu cocarda de GOLAN prinsă în piept, spre analiza forțelor moderate din această instituție, unde mulți erau feseniști cu acte, dar nu recunoșteau.
Să zic și despre momentele ce au urmat alegerii lui Emil CONSRTANTINESCU în funcția de președinte, când la anunțarea rezultatelor și când Emil CONSTANTINESCU a ținut un discurs în balconul primăriei Bucureștiului, Afrodita IORGULESCU se lăuda că a fost în balcon și extaziată ne vorbea cum i-a atins sacoul președintelui proaspăt ales.
Afrodita IORGULESCU a publicat articole în reviste ISI care au fost utile inastituției în a obține o bună clasificare în lumea academică.
Afrodita IORGULESCU a publicat cursuri precum Metode numerice si programare Pascal  - 1996, de 333 pagini în editura INFOREC, ISBN: 9739743501, Exerciții de programare structurata in Cobol - 1997, de 337 pagini în editura ALL, ISBN: 9735710552,  Logica matematica - 2010, în colaborare cu George GEORGESCU, de 299 pagini, la Editura ASE ISBN: 9786065053458, dar și multe altele, ea fiind recunoscută pentru profesionalismul, dăruirea și rigurozitatea cu care a abordat întreaga problematică.
Afrodita IORGULESCU face parte din categoria oamenilor necesari în momente critice ale unei colectivități pentru că vine cu idei care să-i scoată pe oameni din impas, numai că mulți dintre ei după ce trec momentele dificile se fac că uită totul și se gândesc numai la foloasele pe care le trag din ceea ce va să vină, uitând că nivelul calității în orice proces vine numai după muncă inteligentă făcută cu sudoare.






(28 decembrie 2024)

Monday, August 5, 2024

Profesori de demult

În anul 7490 de la facerea lumii eram secretar de BOB al PCR de la o serie a facultății unde lucram. Bunul meu prieten cu care făcusem cercetare științifică și publicasem articole în reviste de specialitate, m-a anunțat că i s-a aprobat plecarea definitivă în Israel. Am mers la comitetul de partid pe universitate și am anunțat că bunul meu prieten, care era membru de partid, va pleca în Israel. El trebuia exclus din partid. profesorii cu care am discutat mi-au spus că noi nu trebuie să ne facum dușmani și că eu trebuie în adunarea de partid să mă ridic în picioare, să spun că bunul meu prieten și să-i dau numele, are dosarul aprobat să plece în Israel. Să-l întreb dacă are ceva să ne reproșeze. Așa am făcut. Bunul meu prieten s-a ridicat în picioare, mi-a spus că nu are nimic a ne reproșa. Am propus excluderea lui din partid. Bunul meu prieten a părăsit ședința. Câteva zile mai târziu, l-am  condus la aeroport pe bunul meu prieten și pe soția lui și au plecat. Peste ani, când a revenit prin țară, l-am întâlnit. Noi corespondăm și acum pe e-mail.

Am scris toate acestea pentru a arăta că au existat doi mari profesori care m-au ajutat să ies dintr- încurcătură care presupunea înfierarea cu mânie proletară a celui care părăsea țara și trebuia exclus din partid. Întâmplarea a făcut ca în aceeași zi să se producă excluderea altui coleg din partid pe motiv că pleca definitiv în Germania, iar la adunarea de partid a fost făcut în fel și chip de colegii lui, după care a fost exclus din partid. În zilele următoare, am fost apostrofat că eu nu am procedat la fel. Mă uitam la cei care mă abordau și mi se făcea milă de ei. După Decembrie 1989 ei erau cei mai înfocați apărători ai democrației și detestau comunismul din adâncul suflețelelor lor.




(05 august 2024)

Wednesday, December 6, 2023

Sindromul gunoiului stupid

Ceea ce s-a întâmplat în America la vizita lui Marcel CIOLACU, atunci când un nene a avut o ieșire în public care i-a lăsat pe toți cu gura căscată, mi-a adus aminte de un incident pe care l-am trăit și eu pe vremea când eram șef de catedră, acum peste 20 de ani.

Am invitat un mare matematician la o ședință de catedră, căci eu mi-am dorit să nu fierbem în suc propriu, ci să dăm dovadă de deschidere. Marele matematician a venit, a prezentat preocupările sale în ale combinatoricii. Când totul mergea perfect, o tanti, o mahalagioaică nemernică, a izbucnit într-un acces de furie care nu a avut nicio legătură cu nimic. A făcut un scandal atât de mare, iar eu nu aveam nicio explicație la tot ceea ce se întâmpla. Situația a fost extrem de jenantă.

După încheierea ședinței, mi-am cerut scuze marelui matematician pentru incident. Omul era liniștit și mi-a zis că o cunoștea pe respectiva, că este talentul său de a se comporta astfel căci și în exterior tot așa procedează. Eu n-am știut despre ceea ce făcea acea tanti, căci nu mergeam la întâlniri în cercurile pe care ea le frecventa.

A doua zi, tanti a venit la mine să-și ceară scuze, scuze pe care eu nu i le-am acceptat și i-am spus că va plăti cu vârf și îndesat pentru toate mizeriile pe care le-a aruncat cu o seară înainte. M-am ținut de cuvânt și ea a avut numai și numai răspunsuri negative la toate solicitările pe care mi le adresa, mai ales că dorea să folosească fonduri care depindeau de semnătura mea, fonduri pe care unii sau alții ar fi fost tentați să i le aloce, deși merite speciale nu avea.

Există indivizi pe care nu-i interesează nimic, în afară de a crea situații delicate pentru a-și satisface orgoliile lor sau de pe calitatea de slugi, pentru a satisface orgoliile stăpânilor, drept care se lansează în a demola ceea ce nu este de demolat și de a trece cu tpvplugul peste orice, doar-doar își mulțumesc stăpânii, fără să facă niciun calcul asupra răului produs la cei din jur.



(07 decembrie 2023)

Wednesday, March 29, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Liliana SPIRCU

Liliana SPIRCU este absolventă a Facultății de Matematică de la Universitatea București.
Liliana SPIRCU are un doctorat în matematică obținut la Facultatea de matematică de la Universitatea București.
În vremea când eram secretarul științific al cursului postuniversitar Sisteme Informatice Economice, am avut ocazia să colaborez cu specialiștii din Centrul de calcul al ASE pentru a realiza activități de predare și de seminarizare pentru cursanții care veneau din producție și care erau obligați la la intervale de cel puțin cinci ani să participe la cursuri de perfecționare a tehnicilor și metodelor de analiză economică, în vederea folosirii eficiente a calculatoarelor electronice. Acele cursuri și seminarii erau ținute de către cercetătorii din Centrul de calcul în mod benevol și Liliana SPIRCU a răspuns afirmativ de fiecare dată, iar cursanții au avut numai cuvinte de laudă de ceea ce li se prezenta la seminarii și la cursuri de către ea, iar eu apelam în fiecare an la cercetătoarea științifică Liliana SPIRCU să mă ajute să realizez activități de calitate la acest curs, gestionat de Catedra de Cibernetică Economică, director fiind șeful catedrei.
Liliana SPIRCU a scris și publicat cărți precum: Econometrie - 2007,  Analiza datelor : aplicatii economice - 2005,  Analiza datelor de marketing realizată împreună cu Tiberiu SPIRCU, Mihai CALCIU - 1994,  Bazele ciberneticii economice : aplicații micro și macro economice realizate în mediul Matlab realizată împreună cu Angela GALUPA - 2002,  Aplicații în econometrie realizată împreună cu Tudorel ANDREI - 2009,  Eficienta si productivitate : tehnici de masurare, software si aplicatii economice realizată împreună cu Dorin MITRUȚ, Luiza BĂDIN, Roxana CIUMARA - 2001, dar și multe altele.
În data de 7 decembrie 2011, Senatul ASE i-a acordat profesoarei Liliana SPIRCU titlul onorific de Profesor Emerit, ca recunoaștere a meritelor sale obținute de-a lungul întregii cariere.
Am fost impresionat de Liliana SPIRCU pentru că este omul care muncește foarte mult, care are idei, care s-a remarcat prin rezultate obținute cu trudă și mai ales verificate cu mare grijă, ceea ce se vedea la seminariile științifice din Centrul de calcul al ASE, prin articolele publicate în revista Studii și Cercetări de Calcul Economic și Cibernetică Economică. Am apreciat la Liliana SPIRCU că și-a dat doctoratul în facultatea absolvită, așa cum au făcut Vasile NICA, Moisă ALTĂR, Afrodita IORGULESCU, Flarea NĂSTASE, Ioan STANCU MINASIAN.



(29 martie 2023)

Tuesday, January 17, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ileana VREJBA

Ileana VREJBA a fost colega mea de catedră la sub-colectivul de informatică economică. Era ca și mine asistentă universitară, eu fiind, desigur, asistent universitar. La Ileana VREJBA m-a impresionat capacitatea de a colabora cu colegii în a realiza materiale didactice. Când eu am devenit lector universitar și Ileana VREJBA avea seminarii la grupe unde eu predam cursul, am stat de vorbă cu ea și i-am spus cam ce aș vrea eu să facem la seminarii. Mie nu-mi plăcea să ciclălesc oamenii. Eu știu că dacă avem 10 asistenți și fiecare face ceva diferit, din 300 de studenți se vor găsi câțiva care să dea soluții bune și foarte bune la probleme. Dacă toți  cei 10 asistenți fac același lucru, ori cei 300 de studenți vor da soluții foarte bune, ori toți vor da soluții foarte proaste. Eu am pledat pentru diversitate și Ileana VREJBA a înțeles foarte bine acest lucru. Ea făcea seminarii deosebi de interesante, iar la examene se vedea prin notele obținute de studenți care a fost strădania de la seminarii a lui Ileana VREJBA.
Îmi aduc aminte că o echipă de tineri formată din Ileana VREJBA, Afrodita IORGULESCU, Adriana IONESCU și  Pavel NĂSTASE, au tipărit cartea de 345 de pagini, intitulată  Limbaje de programare: exerciții și probleme de programare structurată în COBOL,pentru uzul studenților, apărută în anul 1986.  După Revoluție Ileana VREJBA a plecat în Canada, unde din câte am înțeles, a lucrat tot în informatică, pentru că ea era o excelentă profesionistă.
Mult timp am ținut legătura pe poșta electronică și când a venit în România ne-am întâlnit cu mare plpcere, pentru că cu un om deosebit, revederea este întotdeauna prilej de bucurie.


(17 ianuarie 2023)

Wednesday, January 11, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Dragoș VAIDA

Doctorul Dragoș VAIDA mi-a fost profesor mai mulți ani pe când eram student. El era conferențiar la facultatea de Matematică de la Universitate. În vremurile de demult, profesorul Manea MĂNESCU, cel care înființase Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică, prin poziția pe acre o avea în statul român, a definit criterii calitative cu totul speciale  și profesorii noștri erau numai personalități recunoscute din lumea științifică românească. Deși era foarte tânăr, doctorul Dragoș VAIDA era un nume și poziția sa remarcabilă l-a impus în garnitura selectă a profesorilor care predau studenților secției de Mecanizare și Automatizare a calcului Economic. El a predat cursul de Matematică, cursul de Programarea calculatoarelor și cursul de Analiză numerică. Ca să mă laud și eu cu ceva, în carnetul meu de note se află la disciplinele predate de profesorul Dragoș VAIDA, note de zece. 
Profesorul Dragoș VAIDA a fost conducătorul lucrării mele de stat, ceea ce acum se numește lucrare de licență. Lucrarea mea s-a numit Rutine compilative și rutine interpretative. Doctorul Dragoș VAIDA era și director adjunct științific al Centrului de Calcul al ASE și avea un cabinet la etajul al IV-lea din clădirea unde este acum Departamentul de Informatică și Cibernetică Economică. Am rugat-o pe secretară să-l întrebe pe profesor când mă are timp să mă primească.  Secretara mi-a transmis o zi și o oră când să mă prezint la cabinet.
M-a impresionat că doctorul Dragoș VAIDA la intrarea mea pe ușă s-a sculat de la birou, a venit către mine, mi-a întins mâna, l-am salutat și m-a invitat să iau loc. Discuția a fost extraordinar de călduroasă și mi-a explicat cum stau lucrurile, care sunt așteptările sale, cum trebuie să lucrez. Am fost impresionat de faptul că doctorul Dragoș VAIDA a scos intr-un sertar un manuscris pe care mi l-a întins și mi-a zis să-l păstrez cu grijă că urmează să-l depună la editură peste câteva luni. I-am mulțumit. Mi-a stabilit o următoare întâlnire. Eu am pregătit cu grijă acea întâlnire și pe celelalte care i-au urmat. Discutam cu colegii mei despre cum decurgeau colaborarea lor cu conducătorii științifici ali lucrărilor de stat. Eram un privilegiat căci doctorul Dragoș VAIDA a lucrat cu mine în cu totul alt fel și progresele mele au fost exact cum mi-am dorit să fie, dar munceam din greu să țin pasul cu exigența conducătorului meu științific. Eram singurul căruia conducătorul științific îi încredințase un manuscris. În textul meu am făcut referire la paginile manuscrisului și cred că acest lucru l-a bucurat pe doctorul Dragoș VAIDA. Lucrarea mea de diplomă a fost apreciată de comisie cu nota 10(zece) ceea ce m-a bucurat foarte mult și mi-a întărit credința că dacă muncesc mult și nu fac rabat de la calitate, probabilitatea de a da rateuri este foarte mică și de aceea m-am încăpățânat să muncesc din greu și să fac și eu cu cei cu care am colaborat exact ceea ce doctorul Dragoș VAIDA a făcut cu mine, căci numai așa se obțin rezultate valoroase.
Și în cazul doctorului Dragoș VAIDA, sunt sigur că a fost mâna destinului să-l întâlnesc, să aleg acea lucrare de stat și să lucrez, căci am avut ce învăța de la acest om cu totul remarcabil, pe care ori de câte ori îl întâlneam și-l salutam își ridica pălăria, răspunzând salutului meu, ceea ce am considerat că este o mare cinste pe care acest om deosebit mi-o face mie, fostului său student.
În anul 2000, la una dintre edițiile Conferinței Internaționale de Informatică Economică, asociația INFOREC a Catedrei de Informatică Economică i-a acordat profesorului Dragoș VAIDA diploma și medalia Grigore MOISIL pentru contribuțiile sale excepționale în dezvoltarea învățământului de informatică economică din România. Prezentarea activității profesorului Dragoș VAIDA se află în revista Informatica Economic, vol 17, nr. 1, 2000, pag. 5 -6. 
În anul 2020, matematicienii  Cristian CALUDE, Afrodita IORGULESCU, Marian GHEORGHE și Gheorghe PĂUN au coordonat editarea volumului de 282 pagini, intitulat Dragoș VAIDA - un profesor participant la istorie, care a apărut la Editura TIPARG de la Pitești, carte cu  ISBN: 978-606-030-081-6. Au scris articole Tudor BĂLĂNESCU, Cristian CALUDE, Alexandru CĂRĂUȘU, Virgil CĂZĂNESCU, Rodica CETERCHI, Dan FARCAȘ, Ioana MOISIL, Marian NENCESCU, Afrodita IORGULESCU, Radu NICOLESCU, Sergiu RUDEANU, Mircea SULARIA, Ion VĂDUVA, Marin VLADA, Constanța VAIDA HALIȚĂ, Maria VAIDA, Matei VAIDA.


(11 ianuarie 2023)

Friday, July 15, 2022

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Gino IORGULESCU

Din start trebuie să spun că Gino IORGULESCU este o mare dezamăgire pentru mine. 
Nu m-a dezamăgit Gino IORGULESCU pentru ce face el la LPF, căci fotbalul nu mă interesează câtuși de puțin, pentru că este o uliță înfundată. 
Nu m-a dezamăgit Gino IORGULESCU nici pentru ceea ce a făcut înainte de a ajunge șef la LPF, căci nu am auzit ca echipele pe unde a trecut să fi devenit campioane europene sau campioane mondiale.
M-a dezamăgit Gino IORGULESCU prin modul în care s-a ocupat de fiul său Mario IORGUMESCU sau mai precis, de modul în care nu s-a ocupat de acest fiu.
Gino IORGULESCU dacă se ocupa de fiul său, nu-l aducea în situația absolut nefericită în cre acest copil se află acum, căci dacă este în situația în care este, totul i se datorează erorilor de formare a tânărului, erori făcute de Gino IORGULESCU și numai de Gino IORGULESCU.
Gino IORGULESCU i-a inspirat fiului său că lumea începe și se termină cu el.
Gino IORGULESCU nu i-a indus fiului său respect față de el însuși.
Gino IORGULESCU nu l-a format pe fiul său pentru viață, să înțeleagă lumea așa cum este ea.
Nici acum, Gino IORGULESCU nu face altceva decât a făcut în a persevera în erori de educație.
Mario IORGULESCU este o victimă, doar atât, căci mediul în care s-a format a fost cel care i-a deformat imaginea despre cine este el cu adevărat, ce trebuie să facă el în această lume și care sunt adevăratele valori pe care să le prețuiască.
Gino IORGULESCU m-a dezamăgit prin modul cum a reacționat ca șef al LPF după ce fiul său a greșit. El ca tată și șef al LPF trebuia să procedeze cu totul altfel, încât întreaga situație să ia o altă turnură, iar fiul său să aibă un cu totul alt statut, căci este un bărbat tânăr și sunt lucruri care nu se prescriu.
Cândva, când citeam lucrările altui IORGULESCU, mă refer la Mircea IORGULESCU, apreciam obiectivitatea acestuia. La colega Afrodita IORGULESCU am apreciat intransigența. Cum nici degetele de la o mână nu seamănă între ele, nici cei cu numele IORGULESCU nu au puncte comune.


(16 iulie 2022)