Showing posts with label Antena 3. Show all posts
Showing posts with label Antena 3. Show all posts

Saturday, August 30, 2025

Nicușor DAN nu joacă cum îi cântă mass-media

Mass-media a crezut că are toate atuurile să facă agenda președintelui, iar președintele trebuie să facă doar ce vrea mass-media. Este adevărat că Nicușor DAN a fost drăguț cu mass-media și a dat interviuri ori de câte ori mass-media a dorit și unde  mass-media l-a prins. Numai că reprezentanții mass-media și-au luat nasul la purtare și au crezut că-i fac agenda președintelui Nicușor DAN, criticându-l sau ironizându-l pentru mersul la mănăstiri sau pe cărări de munte cu fiul său pe care-l purta ca un tată grijuliu în spate.
Și despre vizitele sale externe mass-media a avut ceva de comentat, fiecare reprezentant al canalelor de televiziune, abordând problema funcție de sursa simbriei cu care este alimentat. Este foarte clar că nimeni din mass-media nu cunoaște detaliile de politică externă la un astfel de nivel încât să prezinte cu argumente fiecare pas al președintelui, drept care, specialiștii din mass-media, dacă există așa ceva, trebuie să citească și să înțeleagă comunicatele administrației prezidențiale, pentru a prezenta la rândul lor opiniei publice în telejurnale, exact mesajele necesare și nu interpretări lejere, așa cum se face acum.
Mass-media trebuie să înțeleagă faptul că Nicușor DAN este un președinte ales cu 6.168.642 voturi și acționează așa fel încât să-și reprezinte poporul, nu să facă pe placul unor jurnaliști oarecare.


(30 august 2025)

Saturday, June 7, 2025

Ziua 0014 a lui Nicușor DAN ca președinte al României (07 iunie 2025)

Nicușor DAN  președinte  al României, comentează situația dramatică în care se află  țara și-și păstrează optimismul în găsirea soluțiilor de către cei chemați să le ofere, căci redresarea se impune fără nici cea mai mică întârziere. Văd că pe margine, niște neica-nimeni, neluați în seamă, comentează și spun că măsurile preconizate sunt doar frecții la piciorul de lemn, uitând că atunci când au fost pe felie s-au comortat ca niște proști cu p mare.

Îmi place că Nicușor DAN comunică și ca spune presei nu neapărat ceea ce aceasta dorește să audă. Ceea ce este extrem de trist, este faptul că așa-zișii jurnaliști pun întrebări atât de tâmpite, încât mi se face milă de bietul Nicușor DAN care este pus în situația să răspundă la așa ceva. El e băiat deștept și știe să iasă din clinciurile involuntare ale așa-zișilor jurnaliști care caută să redescopere apa caldă și să constate cu mirare că după noapte urmează zi și ziua are 24 de ore, ceea ce în puținătatea minților lor împiedicate, este o anomalie. Nicușor DAN are răbdare și cu fiecare zi dovedește cât de slabi sunt așa-zișii jurnaliști.



(08 iunie 2025)


Wednesday, April 23, 2025

Reclamă gratis lui George SIMION

Nu mi-am închipuit că televiziunile mioritice au căzut în plasa lui George SIMION în așa hal încât să-i dedice emisiuni de ore bune la intervale de maximă audiență, fără ca acesta să plătească un bănuț. Și totuși, așa stau lucrurile. George SIMION tratează cu c-r-l aceste televiziuni, fără să le dea vreo atenție, în timp ce moderatorii de acolo se dau de ceasul morții să-i găsească bube-n cap lui George SIMION și să-l facă pe acesta de c-c-t în toate felurile.
George SIMION nu știe limba engleză.
George SIMION a luat brânză de la Gigi BECALI.
George SIMION dă interviuri pentru America.
George SIMION este un penibil de sus până jos.
George SIMION nu are valoare.
Ceea ce este rău de tot, se leagă de faptul că nicio televiziune nu are specialiști în manipulare, pentru că dacă ar avea, ar știi cum să facă manipularea astfel încât candidatul pe care vor să și-l promoveze, care candidat îi îndoapă cu bani grei, să fie pus în evidență profesionist, ca telespectatorul chiar să fie convins că respectivul candidat merită să fie votat. Ori, televiziunile atacă brutal teme extrem de incoerent și alegătorul este derutat în așemenea măsură încât ori că urmărește emisiunile lor, ori că nu le urmărește, tot acolo se ajunge, drept care telespectatorul nu face altceva decât să privească spre emisiuni electorale gen spectacol de circ cu acrobați mai mult decât mediocrii, din moment ce nici legați cu elemente de siguranță nu execută salturi de niciun fel, ci doar fac numere proaste de clovni plictisitori, grotești și predictibili. Numai faptul că toate televiziunile cântă o aceeași melodie și aici mă refer la contractul de consultanță de 1,5 milioane de dolari, informație livrată de cine trebuie, când trebuie, cui trebuie, în ideea de a manipula televiziuni la grămadă, arată lipsa de profesionalism din televiziuni și foamea de bani. Mă așteptam la mai mult, căci George SIMION are greșelile lui și dacă el ar fi prezentat așa cum a făcut-o H.C. ANDERSEN în povestioara Împăratul gol, în niciun caz George SIMION nu ar mai fi fost primul în sondaje, căci poporul român are alte valori, valori autentice, fără laturi caricaturale. Numai că nici Antena 3 CNN, nici România Tv, nici Realitatea Tv, nici DIGI 24 nu dispun de profesioniști care să țină balanța echilibrată în realizarea emisiunilor electorale și să-i prezinte pe candidații la prezidențiale așa cum sunt ei, căci oamenii care merg la vot vor să știe cu cine votează pentru cei 10 ani cât durează două mandate prezidențiale.
Și totuși Nicușor DAN va fi președintele. Așa arată calculele managementului politic.


(24 aprilie 20250

Manipularea pe față din televiziunile mioritice

Televiziunile mioritice și-au dat măsura incompetenței și lipsei de obiectivitate în anul de grație 2024 și și-au desăvârșit profilurile de manipulare grosieră acum în anul de grație 2025.
Așa cum stau lucrurile, nici nu ar trebui să existe atât de multe televiziuni de știri, având în vedere:
- temele abordate, natura știrilor,
- calitatea programelor,
- nivelul de aservire,
- lipsa de profesionalism,
- tehnicile vetuste folosite.
Se vede de la o poștă că televiziunea România Tv este a lui Ghiță și îl promovează oe Victor PONTA, iar sondajul făcut printre cetățeni care ar fi trebuit să răspundă pe cine ar vota între PONTA și SIMION și 110% dintre respondenți au spus PONTA, este televiziunea care nu se sfiește să-și prezinte lipsa de obiectivitate, pentru bani desigur, căci totul costă.
Televiziunea REALITATEA, zisă și televiziune a poporului, a prezentat săptămâni la rând după 24 noiembrie 2024, emisiuni dedicate lui călin GEORGESCU, iar acum o scaldă ca la ploiești, căci nici SIMION, nici LASCONI, nici DAN, nici ANTONESCU, nici PONTA nu au ieșit la interval corespunzător, să satrisfacă exigențele Ancăi ALEXANDRESCU.
Despre televiziunea DIGI 24 nu am prea multe de zis, căci acolo s-au aciuat niște așa-ziși jurnaliști extrem de slabi, care cred că meseria de jurnalist le este la degetul lor cel mic, dar faptul că se ocupă de orice temă și abordează într-o manieră stalinistă, dogmatică totul, arată că au rămași anchilozați în mandatul 2020-2024 de la Casa Albă, deși lumea arată cu totul altfel.
Nici Antena 3 with CNN nu bate prea departe, căci acolo sunt niște personaje rămase în Evul Mediu târziu al jurnalismului, care manipulează fără jenă și care se miră că oamenii îi cataloghează ca fiind neserioși, brutali și lipsiți de imparțialitate.
Nicio televiziune de știri nu a trecut examenul în ceea ce privește obiectivitatea, toate obținând note de 2 și de  3, pentru faptul că nu sunt în stare să asigure echidistanța în abordarea problemelor, manifestând dispreț total față de cei care nu navighează în aceeași barcă cu ele.





(23 aprilie 2025)

Wednesday, March 5, 2025

Moderatori Tv din spațiul mioritic

 
Anca ALEXANDRESCU
Mircea BADEA
Laurențiu BOTIN
Cristina CILEACU
Cristian CITRE
Victor CIUTACU
Maria COMAN
Sergiu CORA
Andreea CREȚULESCU
Răzvan DUMITRESCU
Bogdan GAMALEȚ
Mihai GÂDEA
Claudiu GIURGEA
Ana IORGA
Sabina IOSUB
Giorgiana MURGILĂ
Florin NEGRUȚIU
Claudiu PÂNDARU
Cătălina PORUMBEL
Sabina PREDA
Cosmin PRELIPCEANU
Anamaria ROMAN
Lili RUSE
Andreea SAVA
Radu TUDOR
Adrian URSU
Oana ZAMFIR
Ar fi civilizat ca CNA să impună ca fiecare moderator să-și publice un CV cu structură standard, din care să aflăm ceva despre studii, despre experiență și mai ales despre nivelul de excelență, căci a lua oameni de pe stradă și a-i face jurnaliști, nu este o soluție decentă, în care jurnaliștii se apucă și trag de urechi pe toată lumea, fără ca despre ei să se știe ceva.


(05 martie 2025)

Monday, February 24, 2025

Nimic despre nimic

Am urmărit în dimineața aceasta cum o așa-zisă reporteriță de teren de pe Antena 3 CNN, în intervalul 09:30 - 10:00,  a prezentat ceva despre un general, niște ceasuri, tablouri și genți, în care zicea ea că oamenii legii au dispus expertizarea care va avea loc și în caz că acele obiecte vor fi originale, vor fi valorificate, bla, bla bla.
Așa-zisa reporteriță folosea un limbaj de lemn, cu fraze predictibile care dovedeau o lipsă clară de cultură a comunicării, căci tot ceea ce ea a înșirat nu erau informații, ci banalități, adică nimic despre nimic.

(25 februarie 2025)

Wednesday, February 12, 2025

Invocarea cenzurii la Antena 3 CNN

Îmi aduc aminte cum toți cei care vorbeau despre războiul din Ucraina aveau o anumită abordare, care prelua mecanic tot ceea ce se spunea prin presa de o anumită orientare din USA sau din Europa și aici mă refer la presa oficială care îl prezenta pe PUTIN muribund, într-o fază terminală a unei boli incurabile, care vorbea despre victoriile zdrobitoare ale armatei ucrainiene, iar clipurile de pe ecrane prezentau coloane de zeci de kilometri de blindate rusești care erau nimicite și datorită unor erori de tactică ale conducătorilor armatei ruse. Moderatorii și invitații vorbeau și vorbeau și vorbeau, convinși fiind că ei dețin adevărul absolut, deși erau conștienți că intraseră într-un joc al propagandei de război, propagandă construită pe elemente care erau foarte diferite de realitate, căci de aceea este propagandă, să dezinformeze.

De când a venit Donald TRUMP la Casa Albă, la Antena 3 s-au produs oarece schimbări de abordare și se vorbește tot mai accentuat de restricțiile impuse în abordarea războiului din Ucraina. Nu se spune deloc clar cine le-a impus unor jurnaliști profesioniști cum se proclamă ei acolo, mai ales că și-au pus în coadă acronimul CNN pentru a le crește credibilitatea, deși se băteau cu cărămida în piept că ei sunt independenți și spun adevărul și numai adevărul. Acum ne dăm cu toții seama că televiziunile din spațiul mioritic sunt aservite 100%, uniii sunt aserviți unora, iar alții sunt aserviți altora și despre un nene politician, un cor de televiziuni spun că este rău, iar alt cor de televiziuni spun că este bun, după cum cine cât plătește, pentru a prezenta adevărul mituitorului, cum spunem noi iubitorii de adevăruri pure.

Văd seninătatea cu care jurnaliștii pozează în deținătorii de adevăruri, dar ei sunt doar niște manipulatori jalnici, care joacă după cum li se cântă, adică după cum sunt de bine plătiți, dar mai ales de către cine îi plătește, căci despre conștiință, moralitate și profesionalism să lăsăm pentru alte vremuri discursul. Îmi aduc aminte cum chiar în seara zilei de 22 Decembrie 1989 cei de la ziarul bolșevic SCÂNTEIA au distribuit o pagină de ziar cu un text în care-și punea cenușă în cap că mințiseră poporul, jurând că erau forțați de partidul comunist și că în vecii-vecilor nu vor mai face așa. Și porcul a zis: numai p-ăsta că e cald. Deci despre cei din presă, să nu credem nimic din ce spun căci sunt sclavii banului și minciunii.



(13 februarie 2025)

Wednesday, February 5, 2025

Invitații în emisiunea Sinteza zilei a lui Mihai GÂDEA

În emisiunea Sinteza zilei a lui Mihai GÂDEA seară de seară au apărut invitații oameni politici, sociologi, istorici, jurnaliști, sociologi, parlamentari, profesori universitari, academicieni, dintre care enumer aici doar pe câțiva dintre ei:
Sarmiza ANDRONIC
Adina ANGHELESCU
Crin ANTONESCU
Mircea BADEA
Eugen BĂDĂLAN
rareș BOGDAN
Ilie BOLOJAN
Cristian BUȘOI
Robert CAZANCIUC
Bogdan CHIREAC
Marcel CIOLACU
Nicolae CIUCĂ
Mugur CIUVICĂ
Dumitru COARNĂ
Titus CORLĂȚEAN
Mirel CUREA
Nicușor DAN
Viorica DĂNCILĂ
Cristian DIACONESCU
liviu DRAGNEA
Răzvan DUMITRESCU
Daniel FENECHIU
Gabriela FIREA
Mircea GEOANĂ
dana GRECU
Vladimir IONAȘ
Sabina IOSUB
Mircea MÂNDRESCU
Ingrid MOCANU
Adrian NĂSTASE
Octavian PALER
Ștefan PĂLĂRIE
Marius PIELEANU
Victor PONTA
Cătălina PORUMBEL
Remus PRICOPIE
Andreea SAVA
Răzvan SAVALIUC
Cristian TERHEȘ
Radu TUDOR
Adrian URSU
Gina VACARIU
Mirela VOICU
Daniel ZAMFIR
Oana ZAMFIR
Mai sunt și alți invitați, iar lista lor va fi completată în timp.





(05 februarie 20225)

Saturday, February 1, 2025

Televiziunea în era inteligenței artificiale

Inteligența artificială și internetul vor aduce prăbușirea televiziunilor clasice pentru că oamenii s-au plictisit de așa-zișii jurnaliști inculți, manipulatori, amatori și enervanți, dar și de reclamele stupide care întrerup la intervale prea scurte cu durate prea mari emisiunile și așa mediocre.
Televiziunea viitorului va apare drept o construcție personalizată pentru fiecare cetățean, bazată pe studiul profilului acestuia. Din interacțiunile pe rețelele de socializare, din linkurile accesate pe o perioadă lungă de timp, un produs software de inteligență artificială va defini acel profil și va modela pe el structuri de programe de televiziune, care vor include exact ceea ce fiecare cetățean dorește să vadă și mai ales, pe cine să vadă. Inteligența artificială va afce exact ceea ce fiecare dintre noi dorim să vedem și să auzim, iar ceea ce este dramatic, rolul guvernelor va fi disipat la acel nivel încât numai prin păstrarea de limite foarte clare de impunere, acestea vor reuși să de-globalizeze fluxurile de informații.
Un jurnal de știri în condițiile existenței inteligenței artificiale, cu siguranță va avea filtrele pe care fiecare cetățean le definește. Cei ce nu vor violență, nu vor primi noutăți cu violență, iar cei ce nu doresc mutrele unor pseudo-vedete, cu siguranță nu le vor avea în acele jurnale de știri. Canalele de televiziune în condițiile inteligenței artificiale vor trebui să se modeleze la exigențele clare ale cetățenilor, căci în niciun caz nu vor mai fi reținuți elefanți neproductivi, cu emisiuni unde auditoriul este format din însuși moderatorul și invitatul. 
Acele mici minciunele cu transmisiile live în care un cântăreț apare simultan pe două canale, vor dispărea, iar așa-zișii jurnaliști de teren care nu spun nimic, dar care ne inundă cu ei bine sau iată sau atenție, de marcă am fi retardați, vor dispărea de la sine. Inteligența artificială va ține seama de accesări de linkuri, de calitatea actului de creație și măsurătorile raportate la mulțimi de profiluri, vor da măsura adevărului și ceea ce s-a întâmplat cu presa scrisă care a sucombat datorită limitelor sale, tot așa se va întâmpla cu televiziunile, oricare ar fi ele.




(01 februarie 2025)



Thursday, January 30, 2025

Am revăzut-o zilele trecute pe Ana PAUKER într-o televiziune

Cu o mutră înfricoșătoare, Ana PAUKER a zilelor noastre bântuie într-o televiziune și se manifestă exact ca originalul anilor '50, punând întrebări punctuale, demne doar pentru o memorie de computer de cel puțin 1Tb. Când interlocutorul nu răspunde continuă cu remarci tendențioase. Dacă invitatul nu răspunde pe placul Anei PAUKER de Dâmbovița a secolului al XXI-lea, aceasta cu voce tăioasă îl întrerupe. Comportamentul stalinist al acesteia, arată lipsa de înțelegere a mersului istoriei, dar pe poziția sa de slugă bine plătită, căci canalul de televiziune de unde primește simbria, se zice că are audiență. Aș fi interesat să știu dacă o recunoașteți. Dacă da, telefonați la linia fierbinte 89.89.89.89 ....

(30 ianuarie 2025)

Saturday, January 25, 2025

Așa-zișii analiști mioritici și acțiunile lui Donald TRUMP

În vremurile comuniste despre presa românească se zicea că așa cum scriau ziarele, dacă NAPOLEON ar fo fost român, nici până în ziua de azi nu s-ar fi aflat că NAPOLEON a pierdut bătălia de la Waterloo, căci presa mioritică scrie doar despre victorii și fapte mărețe. Cum prea multe nu s-au schimbat în presa mioritică de toate tipurile, inclusiv în emisiunile Tv, așa-zișii analiști mioritici, când analizează ceea ce face Donald TRUMP, ai impresia că Donald TRUMP face exact ceea ce gândesc ei, cum gândesc ei și nu iese din vorba lor, orice-ar fi, căci ei știu totul și rosturile lumii stau la degetul lor cel mic.
Așa zișii analiști mioritici se așteptau ca pe 21 ianuarie 2025 Donald TRUMP:
- să încheie pacea de la Kiev,
- să redenumească Golful Americi,
- să cucerească Groenlanda,
- să facă din Canada al 51-lea stat al USA,
- să crească la 5% contribuțiile la NATO a europenilor,
- să crească taxele vamale ale mărfurilor din China.
Pe 22 ianuarie totul să fie gata spre liniștea așa-zișilor analiști de pe Dâmbovița, care plini de auto-suficiență emit judecăăți proprii de valoare, fără a ține seama decât de cine le trage de sforri, căci în realitate ei sunt doar simple marionete sau goarne care pentru doi bănuți se vând la Kilogram.




(25 ianuarie 20250

Saturday, January 18, 2025

Manipularea manipulatorilor

De când Curtea Constituțională a României a anulat alegerile prezidențiale de la noi, asist cu stupoare cum manipulatorii din televiziuni sunt manipulați prin vehicularea temelor lansate de Călin GEORGESCU. Toate televiziunile de știri fără excepție din acel moment al anulării alegerilor s-au lăsat manipulate de echipa lui Călin GEORGESCU și în loc să dezbată problemele specifice temelor europene și atlantice, macină, așa cum li se comandă subtil teme precum canalul Marea Neagră - Marea Caspică, denumirea Dacia, apartenența la mișcarea legionară a mămicii lui Călin GEORGESCU, dar și alte teme. În opinia mea, televiziunile manipulatoare ar trebui să se ocupe de calitățile viitorilor candidați euroatlantici, ca poporul să facă o alegere în cunoștință de cauză, căci Nicușor DAN, Elena LASCONI, Crin ANTONESCU au ajuns unde au ajuns prin calitățile lor și pe noi ne interesează să alegem un președinte ale cărui calități sunt bine definite. Perseverența manipulatorilor în a se lăsa manipulați are efecte dintre cele mai dramatice, căci acoperind timpul cu ceea ce face Călin GEORGESCU, ceea ce fac protestatarii care-l sprijină pe Călin GEORGESCU și care sunt soluțiile pe care le dă justiția în dosarele pe care avocații lui Călin GEORGESCU le-au deschis, aduce mari prejudicii de imagine candidatului unic al coaliției de guvernare și arată că tot ceea ce se întâmplă în jurul lui Călin GEORGESCU este extrem de important și persoana lui Călin GEORGESCU este disproporționat de mult adusă în prim plan.
Trebuie să înceteze urgent acest proces de manipulare a manipulatorilor și așa-zișii jurnaliști din televiziuni să se trezească și să se ocupe de problemele de care ar fi trebuit să se ocupe din 6 decembrie 2024, nu să se lase duși de nas de teme minore, care nu fac decât să transfere notorietate exact cui nu trebuie și mai ales fără costuri, căci reclama care se face de către cei manipulați din televiziuni este cu costuri zero.

(19 ianuarie 2025) 

Friday, January 10, 2025

Cenzura democrată

Dacă în comunism se știa clar că sunt teme care nu se abordează sub nicio formă că sunt interzise explicit prin documente de partid, în cazul sistemelor democratice se constituie organisme alese democratic, se implementează legi care operează o cenzură la fel de strictă sau poate chiar mai strictă decât cenzura comunistă. Deși constituțiile statelor includ articole privind libertatea de expresie, statul democrat are nenumărate pârghii prin care controlează presa, teatrele, televiziunile, dar cele mai importante se referă la modalitățile de a finanța activități din diferite domenii sau de a le mitui prin forme ceva mai rafinate, ca de exemplu publicitatea de stat și de partid, căreia îi corespund sume colosale.
Absența transparenței legate de utilizarea banului public, chipurile că organismele din mediul privat se bucură de confidențialitate, aduce în prim plan o suită de ipoteze ce definesc cenzura pe căi indirecte, așa cum sunt presiunile pe corporații de a plăti reclame acelor agenți de influență, care nu se înscriu în linia partidelor aflate la putere.
Propagarea ideilor de independență și de obiectivitate sunt doar praf în ochii necunoscătorilor, căci nicio televiziune nu are cum să fie independentă, atât timp cât sursele ei de finanțare sunt din reclame, mai ales reclame ce provin de la guvern sau de la corporații legate ombilical de guvern. Suntem naivi să credem că patronii de ziare sau de televiziuni nu-și cenzurează ziarele sau posturile Tv, ca modalități concrete de a le asigura supraviețuirea și de aceea, nu vom întâlni jurnaliști obiectivi, moderatori îndrăzneți. Toți sunt slujbași sub spectrul cenzurii democratice, reglată nu prin tovarăși care făceau vizionări în teatre sau la brigăzi artistice, ci prin capitole de buget la nivel de oraș, municipiu sau minister, căci cei slugarnici, primesc fonduri, în timp ce neascultătorilor li se taie macaronul.
De regulă, în democrație, ar trebui ca unei probleme să-i corespundă opinii de mai multe feluri. Moderatorii ar trebui să invite persoane care să acopere întreaga paletă de soluții. Acest lucru nu se întâmplă și observăm că atunci când invitatul are cumva o altă opinie, intervine brutal moderatorul și fie schimbă tema, fie-l pune la punct pe indisciplinat. Să nu-mi spună mie nimeni că aceasta nu este o formă de cenzură pe care o exersează activ niște așa-ziși jurnaliști dresați, care i-au înlocuit pe propagandiștii de odinioară, căci și democrația are nevoie de câinii de pază ai dogmelor, numite pompos principii.




(10 ianuarie 2025)

Wednesday, January 1, 2025

Cuvântul definitoriu: hărmălaie

Au fost organizate tot felul de spectacole de Revelion la trecerea dintre anii 20224 - 2025, dar toate au avut un același șablon numit: hărmălaie. La toate televiziunile erau pe scene sau pe estrade nenumărați figuranți, dansatori, interpreți de-a valma, dar de fiecare dată doar unul făcea ceva, iar când erau doi, se spuneau glume tâmpite sau se cânta aiurea-n tramvai.
Toți cântăreții au cântat fie melodii de-ale lor răsuflate, fără prospețime, făcând fără nicio jenă playback, fie melodii preluate de la cântăreți de demult, cu așa-zise interpretări moderne, mediocre în felul lor. Niciuna dintre televiziuni nu s-a remarcat prin ceva, toate obținând note de 3 sau 4 pe o scară de la 1 la 10.
Se vede lipsa de profesionalism, de talent și de sclipire din toate televiziunile, unde goana după rating este mai mult decât vizibilă și includerea de publicitate în programele de Revelion a fost dovada cea mai clară a lipsei de respect față de cetățean, din moment ce se perindau cam aceleași reclame pe toate posturile Tv. Se știe că marfa bună se vinde singură. Dacă unui produs banal de farmacie îi mai pui și o reclamă proastă, lună, făcută neprofesional, deja este prea mult, comparativ cu reclamele marilor firme de parfumuri, reclame care sunt si foarte scurte, dar și foarte sugestive.
Abindența de manele pe toate canalele a făcut să apară fenomenul de saturație și să se dezvolte o și mai mare confuzie pe piața acestui gen, căci înghesuiala de maneliști și mutarea cadrelor de la interpreți spre cei care mimau declamarea versurilor, nu a făcut altceva decât să accentueze calea spre banal și dezorientare. Noroc că au fost canalele de filme și chiar dacă au rulat filme vechi, a fost mai bine să văd un film pe care-l văzusem deja, decât să asist la hărmălaia programelor de Revelion din televiziuni.
Cert este că nu mai avem mari interpreți de muzică lăutărească, nu mai avem mari autori de scheciuri și nu mai avem nici mari actori care să vină să spună glume inteligente. Totul este mediocru în lumea artistică, reflectând și mediocritatea din lumea politică, pentru că politicienii mediocri ascultă cântăreți mediocri, care interpretează melodii trase la indigo, dar mediocre, cu texte și mai mediocre, iar glumele sunt penibile, deși sumele vehiculate sunt amețitoare atât în politică, dar mai ales în televiziuni.


(02 ianuarie 20250

Friday, December 20, 2024

Agresivitatea unor așa-ziși jurnaliști

Este mare scandal mare că șiște așa-ziși jurnaliști ar fi fost agresați de niște parlamentari suveraniști. Nu mă miră că parlamentarii nu au cultura democrației, dar nici nu zic despre așa-zișii jurnaliști că ar fi niște sfinți. Îmi aduc aminte că prin 2006 am stat de vorbă cu un așa-zis jurnalist, i-am răspuns la întrebările pe care mi le-a pus și când am citit ceea ce a scris gunoiul acela, m-am luat cu mâinile de cap. Eu am zis ceva, el a scris cu totul altceva, căci el de pe poziția de slugă, trebuia să-i facă pe plac stăpânului. Eu nu am zis lucruri aiurea, dar politica ziarului era cu totul alta decât cea a adevărului, era politica banului și slugile acționau ca o camarilă, pentru a-și securiza stăpânul, care și el era sluga unora care aveau banii.
A fi jurnalist este una, a fi paparazzi este cu totul altceva și mulți paparazzi se consideră jurnaliști, ceea ce este total fals. În niciun caz, un jurnaliast nu aleargă pe holurile parlamentului agresându-i pe parlamentari și punându-le întrebări stupide. Există și reacții de apărare, pe care paparazzi le interpretează după bunul lor plac. Să nu uităm că Lady D. a fost victima agresiunii unor paparazzi, dornici de senzațional. 
Ar trebui să existe un cod deontologic și pentru jurnaliști, c ceea ce au dreptul să facă, cu ceea c e nu este deontologic să facă, astfel încât manipularea și agresivitatea așa-zișilor jurnaliști să dispară. Este intolerabilă dorința așa-zișilor jurnaliști de a-i vedea pe oameni încătușați și lipsiți de libertate, după modul cum pun problema. Ei chiar doresc să influențeze actul de justiție, ceea ce este nedrept. Judecătorii trebuie să judece așa cum le dictează conștiința și să facă dreptate așa cum le dictează conștiința, nu altfel. CNA ar trebui să fie cu mult mai vigilent pentru a vedea care sunt erorile de comportament ale așa-zișilor jurnaliști, căci cetățeanu dorește să fie informat, dar informația trebuie să fie cea care trebuie și nu surogatele de manipulare pe acre așa-zișii jurnaliști ni le servesc în nesimțirea care-i domină.


(20 decembrie 2024)

Saturday, November 23, 2024

Televiziunile mioritice au luat-o pe arătură.

Televiziunile mioritice, vrând să pară obiective, au luat-o pe arătură, făcând din campania electorală un talmeș-balmeș bizar, aiuritor, imprecis, manipulator, urâcios și mai ales secundar, căci pentru ele claritatea, demnitatea și obiectivitatea sunt lucruri neesențiale în raport cu goana lor după profituri lejere, imense și lipsite de riscuri.
Dacă în anul 2019 campania prezidențială a fost ca și absentă, acum oala cu zoaie a dat în clocot îmrăștiind mirosuri pestilențiale și zemuri mizere, toți actorii crezând că în acest fel vor câștiga procente prin voturile cetățenilor, numai că cetățenii sunt sătui de înjurături, de bârfe ieftine. Ei fără să plătească salarii imense demnitarilor, dacă ies pe ulițele mahalalelor lor, aud exact aceleași lucruri, numai că totul este gratis, autentic, neforțat și mult mai colorat decât pe ecranele televizoarelor căci totul este live.
Ca și întreaga societate, televiziunile sunt lipsite de profesionalism, din moment ce așa-zișii jurnaliști sunt luați de colo și de colo, pudrați, spălați, șamponați, periați și împinși să vorbească cu bruma lor de cultură, repetând cu obstinație cuvinte precum iată, atenție, dar și o serie de sintagme primitive și enervante. Deci nu avem cum să așteptăm ca televiziunile să facă educație civică, din moment ce criteriile lor de performanță nu au nicio legătură cu morala, cu proiectul de țară imaginat de popor, proiect care nu are nicio legătură cu ceea ce-și imaginează politicienii.
În ultimele două săptămâni ale campaniei electorale, televiziunile mioritice s-au întrecut în a manipula poporul, funcție de ceea ce au obținut în procesul de publicitate electorală, căci nimic nu se face gratis, mai ales că partidele, dintr-o eroare grosolană și strategică, au primit subvenții nepermis de mari de la stat.
Premisa televiziunilor cum că prostesc poporul cu televizorul este falsă din moment ce poporul folosește rețelele de socializare pentru a se informa și pentru a comunica direct și ele nu mai au decât o influență palidă asupra poporului. Să nu uităm că telecomanda este cea care face ca poporul să urmărească filme sau programe de divertisment în timp ce canalele de știri se zbuciumă cu emisiuni electorale manipulatoare prin invitații care participă și prin non-calitatea întrebărilor adresate, știut fiind faptul că multe din chestiuni sunt servite, adică despre întrebări, respondenții știu deja și-și pregătesc răspunsurile.
Nu vor trece zece ani din acest moment și televiziunile de știri vor fi istorie, căci ceea ce se întâmplă cu Poșta Română se va întâmpla și cu TVR, Antena 3, REALITATEA, ROMÂNIA Tv, DIGI 24, căci vorba colegilor mei Karl MARX și Friedrich ENGELS, orice fenomen dispare datorită propriei lui dezvoltări.




(24 noiembrie 2024)

Friday, October 11, 2024

Să muncim și să trăim în chip comunist!

Codul eticii și echității socialiste avea fraze sforăitoare în care nu credeau nici cei care le scrisăseră, dar nici cei care le aprobaseră, cum nu le credeau nici cei ce trebuiau să le aplice. Exact așa gândesc și unii politicieni, când este vorba de alții, desigur. L-am auzit pe un nene deputat, care are și doctorat în istorie se pare, dar care își petrece mult timp prin spitale și se laudă cu câte denunțuri de corupție din lumea medicală a făcut el, vorbind despre doctori că sunt funcționari publici și că în fișa postului lor, nici măcar o floare nu au dreptul să ia de la nimeni. Acest nene mi se pare că este  primul care nu respectă exact ceea ce spune, din moment ce exersează domenii unde nu are competențe, definite prin diplome și titluri științifice. Aș fi fost extrem de încântat dacă acest nene mi-ar fi spus că:
- și-a publicat teza de doctorat sub forma unei cărți,
- face cercetare științifică în domeniul în care și-a scris teza,
- zilnic petrece de la 8 la 10 ore în arhive și biblioteci pentru a studia.
Cum nu face așa ceva, acest nene, nu face decât să se înscrie în linia celorlalți lătrăi și profitori din bugetul de stat, ca să pozeze în individul super-corect. Numai faptul că taie frunză la câini este mostra esențială a corupției, că și ne-munca este tot un act deliberat de corupție, nu de corupție activă, ci de corupție pasivă, căci făcând altceva decât statul a cheltuit să-l instruiască, nu face altceva decât să fure din puținul de care a dispus și dispune societatea, căci a fura nu înseamnă neapărat să bagi mâna în buzunarul cuiva, ci de a efectua lucruri mult mai subtile, dintre care a nu practica meseria de supra-calificat este furtul esențial.

(11 octombrie 2024)

Saturday, August 31, 2024

Jurnalele de știri din spațiul mioritic

Lipsa de profesionalism din televiziunile spațiului mioritic este deja proverbială. Se fac greșeli. Știștii repetă la nesfârșit cuvinte precum iată, atenție, deci și se pune un accent bolnăvicios pe veștile nasoale. În București ANM anunță de zile bune cataclisme, uragane, erupții de vulcani, cutremure și alte nenorociri și nimic în afara unor stropi de ploaie răzleți nu se întâmplă, iar acolo unde chiar se produc nenorociri ANM tace șăgalnic.
La televiziuni cei care se crede că au încălcat legea sunt deja condamnați, căci acolo prezumția de nevinovăție lipsește din motive de rating, că una este să arăți un criminal și cu totul altfel stau lucrurile să vorbești despre o presupusă crimă și despre un suspect.
Jurnalele de știri de la toate televiziunile prezintă aceleași știri, iar reporterii sunt uneori atât de slabi încât chiar nu se înțelege nimic. Eu cred că cel mai bine ar fi să existe o agenție de știri cum era AGERPRES care să formuleze știrile și imaginile și televiziunile să se aboneze acolo pentru a alcătui jurnalele, fără a mai exista acea varietate abjectă de interpretări tendențioase referitoare la aceleași evenimente, în funcție de arondarea canalului de televiziune la un finanțator ale cărui interese trebuie slujite prin distorsionarea realității de către falșii jurnaliști aflați în simbrie.
Pe o scară de la 1 la 10, niciun canal de televiziune de știri nu depășește nota 3(trei) pentru că au reporteri care se poticnesc, au știri vechi, subiectivismul și manipularea sunt dominante.

(31 august 2024) 

Sunday, August 18, 2024

Sclaveții secolului al XXI-lea

Am identificat cine sunt sclavii secolului al XXI-lea. Ei sunt jurnaliștii din televiziuni și din online, căci viața lor depinde de stăpânii lor, adică de stăpânii de sclavi. Nu este vorba de a fi legați cu lanțuri. Nu este vorba de a fi biciuiți. Sclaveții secolului al XXI-lea sunt niște indivizi fără:
- meserie,
- caracter,
- independență financiară,
- caracter,
- mamă,
- tată,
- patrie,
- nimic, 
- omenie.
Sclaveții nu au cultură, nu au personalitate. Repetă ca roboții aceleași fraze, au aceiași limbă de lemn. Folosesc aceleași construcții. Repetă aceleași știri. Așa cum presa scrisă a murit, sunt sigur că și ceea ce este în online va sucomba cât de curând, că lumea s-a plictisit de prostiile pe care toți sclaveții le rostogolesc fără noimă, fără substanță, fără creier, de plictisesc pe toată lumea.

(18 august 2024)

Monday, July 15, 2024

Televiziunile nu fac educație!

Televiziunile așa-zise comerciale, precum și Televiziunea Română  nu fac educație pentru că ele:
- sunt interesate de rating,
- vor să-și ocupe oamenii cu emisiuni,
- sunt dominate de business,
- au ca scop prezentarea de reclame,
- nu au criterii de calitate,
- promovează lucruri facile și primitive,
- incită la dezvoltarea laturilor negative,
- nu-și propun să educe.
Nivelul scăzut al emisiunilor realizate de televiziuni este datorat orientării spre laturile de succes, atractive de conținut și acestea vizează prezentarea de violuri, accidente de cale ferată, conflicte pe drumuri publice, crime, pușcăriași, evadări, violență domestică, pornografie, consum de droguri, nunți, înmormântări, detalii macabre, consum de alcool, răpiri, inundații, catastrofe naturale, peisaje dezolante, politicieni care se mușcă de nas, încătușări, sicrie, filme care cultivă violența, dar numai în cazuri foarte rare sunt prezentați elevi olimpici, realizări tehnice, oameni care muncesc cinstit, sportivi care au devenit campioni, copii care dansează sau cântă la instrumente, tablouri celebre, explicarea în mod științific a unor fenomene, filme de arhivă.
Televiziunile sunt cele mai corupte instituții, care joacă rol fundamental în manipularea maselor, unde nu există elemente calitative, din moment ce erorile de limbaj, care nu sunt nici sancționate, nici corectate, doar arareori sunt sancționate de CNA. Faptul că nu există în televiziuni rolul educativ al acestora este legat de atractivitatea redusă a emisiunilor educative. Nu mă refer aici la prezentarea lecțiilor de geometrie sau de preparare a unor produse de bucătărie, ci la a căuta informarea oamenilor asupra unor aspecte legate de muzică, de pictură, de teatru, de comportament în societate, de definirea de obiective și multe, foarte multe altele. 
Crearea de modele pentru tânăra generație este aspectul unde televiziunile sunt restanțiere, căci persoanele pe care televiziunile le aduc în prim plan nu sunt exemple, nu sunt modele, ci sunt persoane care prin ceea ce fac generează rating, ratingul aduce reclame și reclamele aduc banii în televiziuni, iar banii înseamnă salarii imense pentru slugile din televiziuni, care s-ar vinde chiar și la kilogram pentru trei arginți.


(16 iulie 2024)