Statul fără buget și fără bugetari

Dintotdeauna a triumfat ideea ca poporul să pună bani la grămadă, iar statul să-i împartă după cum îl taie capul ca să nu spun după bunul său plac.
În epoca sclavagistă, statul sclavagist cu banii colectați construia drumuri, palate și asigura bunăstarea celor bogați.
În feudalism, colectarea forțată a banilor permitea fie construirea de castele, fie cumpărarea de tronuri, fie dezmățul decadenței regale.
În capitalism, impozitele aplicate tuturor au permis dezvoltarea societății, în paralel cu înflorirea corupției.
Comunismul, folosindu-se de planificare, a reușit prin banii de la buget să opereze implementarea de idei specifice industrializării, culturalizării și dezvoltării a ceea ce s-a numit pompos dar fără succes, omul nou.
Societățile democratice, cu ajutorul bugetului au reușit să facă să înflorească ineficiența, risipa și corupția. Este momentul să fie regândit întreg sistemul de dezvoltare economică a societății și statu să devină:
- eficient,
- în slujba cetățeanului, 
- decent,
- dinamic,
- onest.
În era informaticii sunt create toate premisele ca statul să funcționeze:
- fără buget,
- cu sistem bancar,
- cu oameni liberi,
- onest.

Este momentul ca societatea să se schimbe din temelii și ceea ce era de neconceput acum 25 de ani, este momentul să devină realitate, căci oamenii zicem noi că sunt egali, dar corect este că suntem egali doar în fața morții, în rest societatea face ea ce face și ne face extrem de diferiți, nu neapărat prin ceea ce ne-a dat natura, ci prin limitele pe care semenii noștri ni le pun, schimbându-ne evoluția după bunul lor plac.

(12 februarie 22025)

Adevărul creditelor universale

Pe vremea studenției mele, lucrurile erau simple. Dădeai admitere la o facultate. Urmai cursurile. Dădeai examene. Dacă le promovai pe toate, treceai în anul următor, dacă nu, repetai anul. Nu era posibil să repeți anul la nesfârșit. După anul 2000 au apărut creditele transferabile și a fost scos examenul de admitere.
Ansolventul de liceu cu bacalaureat se înscrie la facultate. Urmează cursurile. Dă examene. Dacă nu promovează, el merge mai departe în alul al II-lea sau al III-lea și ca să susțină examenul de licență trebuie să aibă promovate toate examenele restante din anii I, II sau III. Există ideea de credite transferabile.
Acum, o dată cu existența Internetului și cu examinarea online se definesc credite universale.
Elevul absolvent de liceu cu examen de bacalaureat intră pe Internet și vede liste de discipline pe la universități și la fiecare disciplină vede numărul de puncte de credit asociat. El alege discipline de la diverse universități astfel încât suma punctelor de credit să dea o valoare K de puncte care echivalează cu absolvirea programului de licentă. El își va alege și tipul de lucrare de licență cu numărul de puncte de credit și în acest fel își definește singur care este pregătirea lui din facultate.
Se observă marea flexibilitate pe care o generează existența Internetului, a campusurilor virtuale și a digitalizării. Fiecare tânăr își definește programul său de pregătire profesională în concordanță cu calitățile lui, cu obiectivele lui și mai ales cu cerințele pieței muncii.
Universitatea își pierde dramatic din rolul său de formator, devenind prestator de servicii, la dispoziția tinerilor care știu exact ceea ce vor și ceea ce vor să facă cu viața lor, nu ca pe vremea mea când decizia a ceea ce eu trebuia să fac și să devin aparținea integral altora, eu trebuind doar să mă supun și să execut. Acum lucrurile s-au schimbat și viața fiecărui tânăr va fi în mâinile lui. Nu vor trece 20 de ani și creditele universale vor fi o realitate. Acum flexibilitatea de programe se găsește în fiecare universitate  disciplinele opționale  și cele facultative, arată că începutul s-a declanșat. Mai urmează alegerea de părți de program din diferite universități din diferite părți ale lumii și derularea proceselor de instruire și evaluare integral în mediul online. faptul că a scăzut natalitatea și există concurență între universități, atractivitatea va fin  dată de creșterea flexibilității de definire a programelor de instruire în planul de licență folosind numărul de credite asociate disciplinelor și posibilitatea de a realiza cele mai diferite combinații de discipline și de universități, ca în final, cel ce dovedește că are toate creditele să devină licențiat în programul de instruire pe care și l-a definit. Aceasta este tendința și cine o evită va dispărea din peisaj.

(11 noiembrie 2023)

Chestii mascate pentru a ascunde adevăruri

Băncile nu mai dau credite. Ele oferă produse. Teatrele nu mai oferă spectacole. Ele oferă evenimente. Restaurantele nu mai prestează servicii clienților, ele sunt industria ospitalității. În goana de a se schimba uită că lupul își schimbă părul, dar năravul ba.

Să nu creadă cineva că doar în spațiul mioritic se produc porcării, porcării se produc peste tot în Europa, mai ales dacă te vede că ești român și ești tratat ca cetățean de rangul al II-lea. Eu nu sunt prea exigent, dar soția mea le-o retează porcilor de străini și obține exact ceea ce a rezervat și mai ales ceea ce a plătit. Așa fac oamenii puternici. Eu sunt scârbit când văd că:

- în pungă doar 10 fire de cartofi prăjiți,

- nu mi-a fost adus șervețelul la cafea,

- lipsește ardeiul și smântâna la ciorba de burtă,

- aștept prea mult comanda că a uitat de mine.

Să nu creadă cineva că toate se întâmplă voit. Nu. Totul se întâmplă că lipsesc procedurile. Corporațiile multinaționare sunt cu mult mai eficiente pentru că salariații lor:

- execută operații simple,

- știu proceduri,

- au feed-back,

- sunt evaluați cantitativ.

La noi, amatorismul, originalitatea, improvizația sunt la loc de cinste și de aceea există fluctuații deosebit de mari de la ceea ce se întâmplă azi comparativ de cum a fost ieri când serviciile au fost executate de un alt salariat, cu altă experiență. Carențele nu sunt datorate relelor intenții, ci necunoașterii. 

În vremurile de pandemie, HORECA în loc să-și pună la punct proceduri în detaliu și să-și califice oamenii, a procedat cum nu trebuie, disponibilizând și văitându-se.

Concluzie: azi am fost la o cafenea și cel care a servit a venit cu ceștile fără farfurioare, nu a adus lingurițe, nu a adus zahor alb, brun și nici îndulcitor, iar șervețelele au venit al a treia interpelare. Ciubucul vine din preț, din calitate, din servire, dar toate presupun proceduri învățate.

(02 aprilie 2021)

Iminența dispariției sistemului bancar

Sistemul bancar a fost dintotdeauna sursa marilor crize economico-financiare ale lumii pentru că:

- lăcomia bancherilor este infinită;

- bancherii știu că orice ar face, statele îi vor salva;

- inventivitatea din bănci are la bază ipoteze facile; 

- creditele neperformante nu se acoperă de către bănci;

- frica efectului de joc puzzle nu generează prudență;

- ideia de faliment a unei bănci trezește groază;

- etalonul aur fiind dominator, naște monștri;

- statele se simt cu musca pe căciulă deși n-au de ce;

- băncile nu țin seama de nimeni și de nimic.

Se observă că băncile centrale se poartă cu mănuși cu băncile din sistemele lor naționale, iar relațiile așa-zise de colaborare se dovedesc în mod artificial relații de cooperare, deși în realitate toate băncile au interese divergente între ele, ce pe pune în situația să se sfâșie la o adică, până la epuizarea definitivă.

Deși există modalități civilizate de coexistență în cadrul sistemului bancar, migrația capitalului merge către zonele cele mai vulnerabile, iar statele, mizând pe inocența cetățenilor lor nu caută să impună constrângeri care să domolească lăcomia din bănci, manifestată prin:

- facilități care maschează abordări oneroase;

- comisioane cu caracter discreționar;

- plasarea riscului lor la alții, cei nevinovați.

Ceea ce se întâmplă acum, când există o circulație a informației la un nivel extrem de ridicat, ceea ce le-ar permite băncilor armonizarea intereselor și nu realizarea de carteluri fantomă, este efectul de bumerang. Se știe că în timpul crizei economice din acest început de mileniu, toate statele au pompat în bănci bani cu nemiluita, tocmai de la a le salva. Este cunoscut că niciun stat nu are resurse infinite, chiar dacă ar garanta cu teritorii naționale, ceea ce înseamnă că la un moment dat sel, statul nu mai are cum să salveze nu o bancă, ci întregul sistem bancare, ceea ce duce la prăbușirea acestuia în totalitate. Iminența acestui proces deja se simte și încercările disperate ale băncilor de a crea aparența unei liniști prin declarații de soliditate este liniștea de dinaintea furtunii. Politicile bămcilor sunt neadaptate, din moment ce informatizarea din bănci nu a însemnat schimbarea mentalității acestora. Existența în paralel a fluxurilor manuale cu cele electronice și mai ales repetitivitatea atacurilor cubernetice din bănci cu efecte nocive asupra acestora, sunt numai două aspecte care arată imobilismul sistemului bancar, acest miriapod putred, cu picioare de lut, inert și generator de inechități sociale grave, profunde și ireversibile.

Omenirea în felul ei trebuie să nu mai asiste pasivă la acest joc mârșav al băncilor cu populația, dar și cu statul însuși pe care îl tot împrumută să acopere incompetența unor strategii, ci ar trebui să gândească activ. În momentul de față, singurul scenariu este acelea pe care populația trebuie să și-l facă minimizând raporturile fiecăruia dintre cetățeni cu sistemul bancar, în ideia minimizării riscurilor pe care îl vor aduce prăbușirea băncii unde ei își țin banii, dacă au bani depuși. Chiar conceptul de bani este pus în pericol prin fragilitatea sistemului financiar-bancar și de aceea, ideia de a reduce totul la etalonul aur este o soluție temporaă, până când tot oamenii vor descoperi ceva cu totul revoluționar care să înlocuiască băncile, creditele, dar care să aducă decență și echilibru în raporturile dintre cei ce vor să se dezvolte și cei care dispun de resursele dezvoltării. Optimizarea care este acum unidirecțională, adică maximizarea profitului bancar, trebuie să însemne cu totul altceva, încât principiul ca toată lumea să câștige dintr-o afacere profitabilă să fie o realitate și nu o premisă fantasmagorică, irealizabilă, în care cel puternic este dominator și îi strivește pe ceilalți. 

(23 august 2017)

CSIE'50 - creditele transferabile

Creditele transferabile au reprezentat o noutate, căci formele vechi de învățământ universitar însemnau:

- student promovat;

- student restanțier;

- student repetent;

- student exmatriculat.

Cu creditele transferabile este creată posibilitatea ca studentul să ajungă în ultimul an fără a fi promovat examene din anii precedenți. Am văzut situații în care studentul nu a intrat în licență din cauza unui examen nepormovat la vremea lui în primul an, dar mepromovat nici în ultimul an de studii. Fiecare student are un management al carierei sale și am văzut foarte mulți tineri care luptă ca numărul de credite transferabile să fie cât mai mic, chiar să nu aibă așa ceva. În domeniul informaticii programele analitice se schimbă de la an la an și undele se chimbă chiar foarte mult. De aceea este rezonabil pentru ei să promoveze examenele la vremea lor și nu câțiva ani mai tîrziu, pentru că se schimbă:

- profesorii;

- forma de susținere;

- materia;

- sistemul de evaluare;

- sarcinile de rezolvat;

- forma de notare.

Există studii amănunțite legate de avantajele aduse de sistemul creditelor transferabile, numai că această abordare trebuie să fie acompaniată de o și mai mare flexibilitate în ceea ce privește alegerea disciplinelor de studiu din fiecare an, ceea ce în învățământul universitar de la noi este extrem de redus, ca și inexistent dacă sunt excluse disciplinele opționale sau cele facultative. Creditele transferabile sunt eficiente dacă materia este stabilă și dacă funcționează criterii transparente de evaluare, fără influențe obscure sau imorale.
Creditele transferabile au reprezentat o revoluție în universități, deși înainte de război se practicau. Ele trebuiau însoțite și de alte elemente care să le facă cu mult mai operaționale decât sunt acum. Nu trebuie interpretate ca o facilitate pentru studenții chiulangii sau pentru cei care au job. Este un mod natural de structurare a planului carierei personalizat de fiecare student în parte. Nu sunt daruri făcute studenților și nici pomeni, ci un mod normal de a vedea lucrurile pe perioade mai lungi de timp, în raport cu obiectivele fiecărui student în parte.

(25 mai 2017)

Taxa de solidaritate

Acum câtva timp am aflat dintr-o întâmplare hazlie că ani în șir am plătit o taxă de solidaritate în valoare de câțiva cenți per litru de combustibil, la pompa de motorină, ori de câte ori am alimentat. Mi-a scăpat pur și simplu acest detaliu din varii motive. Știam unele detalii, dar o astfel de soluție nici în visele mele cele mai negre nu mi-am imaginat că voi avea posibilitatea să văd că se aplică în realitatea care să mă afecteze și pe mine, nu financiar în primul rând, ci moral, chiar acum peste ani. Un cent per litru nu este mult, dar este scandalos, pentru că:

• BANCOREX era o bancă mare și profitabilă;
• de la BANCOREX șmecherii au luat credite și nu le-au mai returnat;
• BANCOREX a fost falimentată conștient prin inginerii frauduloase;
• BANCOREX era vârful de aisberg al corupției generalizate;
• BANCOREX trebuia să rămână un mister;
• BANCOREX era o piesă devenită slabă in jocul de domino;
• BANCOREX a fost neglijată de BNR în mod conștient și deliberat.

Statul și parlamentul au creat legi care să permită protejarea șmecherilor care s-au împrumutat fără a avea capacitatea de a restitui creditele. BANCOREX a falimentat și acum este istorie. Așa cum avem morți la revoluție și nici după 27 de ani nu se știe cine i-a împușcat, așa cum avem corupție fără corupți, așa cum avem și acum sute de probleme rezolvate în coadă de pește, precum dispariția în neant a  cotractului Bechtel, nu sunt date publicității listele celor care au luat credite de la BANCOREX și nu le-au returnat, căci aceasta înseamnă credite neperformante. Eu știam niște tipi care aveau salarii sub cel al primului ministru, dar aveau rată lunară la BANCOREX de trei ori valoarea acestui salariu, motivând că socrii le plătesc ratele. La teorie tot românul este atoateștiutor, numai că practica ne omoară cu zile. Există niște principii simple de acordare a creditelor care evidențiază capacitatea de a le returna. La BANCOREX nu s-au aplicat aceste principii căci ținta era una clară: devalizarea băncii, cu complicități de la cel mai înalt nivel. Protecția este atât de solidă că nici acum după 20 de ani nu se publică listele cu cei care au luat credite fără să le mai returneze. Sunt acolo nume foarte grele de inși care dealtfel pozează în oameni onești, cu dragoste de popor și de țară și care sunt bântuiți de principii, inclusiv participă la slujbe și fac mătănii în fața camerelor tv. Nu se va face sănătos niciodată sistemul economic de aici până nu se vor ști marile adevăruri și până transparența va fi totală, iar consecințele reale și efective. Atunci teama de a pierde tot se va instala în indivizii care sunt șmecheri, că aceștia sunt și superlași, iar începutul funcționării principiilor care au la bază onoarea și cinstea sunt primele semne că ceva pozitiv se întâmplă. Până atunci este numai spectacol, cătușe și jaful continuă ca un serialde televiziune cu mii și mii de episoade, dar numai cu câțiva actori, cabotini dealtfel.

(22 octombrie 2016)

Legea dării în plată

Vin alegerile. Până de curând n-a interesat pe nimeni nimic. A crescut francul elvețian încât creditele nefericiților au devenit insuportabile. Banca centrală, bancă și ea ca oricare alta și-a apărat ca o cloșcă puișorii ei,lăcomiorii de ei. Numai că acum în plan electoral, votul este mai important, iar sistemul bancar nu aduce voturi decât numai dacă este pleznit peste bot. Legea dării în plată exact acest lucru îl face.
Este trist că managementul bancar nu a fost vizionar și s-a agățat ca înnecatul de firul de pai. Valul prea mare a luat acel firișor și l-a dus cu trunchiurile de copaci, viitura fiind năpraznică.
Argumentele nu mai au nicio valoare. Băncile trăiec din depuneri dar cea mai mare afacere este legată de credite.
Dacă oamenii depun bani în bănci, acestea ar trebui să facă ele nu știu ce investiții care să le aducă acel profit din acre să scoată dobânzile la sumele depuse dar în primul rând sa acopere uriașele lor cheltuieli extravagante.
Cel mai ușor pentru bănci era să ia banii depuși de populație în depozite si să- transforme în credite acordate nevoiașilor. Banca nu mai avea nicio dumă, riscurile fiind la clientul creditat de ele.
darea în plată este o pedeapsa care se năpusteste asupra celor lacomi care nicio clipă nu s-a gândit la năpăstuitul care are de dat rate.
Criza din anul 2005 - 2012 a fost generată de lăcomia băncilor care nu au făcut decât să încurajeze rostogolirea unor chestii fictive care fiecare era însoțită de sume din ce în ce mai mari, fără a a vea în spate plusvaloare, adică muncă vie încorporată.
Iată că a venit momentul adevărului, exact cum vine pentru alcoolicii care-și fac nevoile pe ei în pantaloni. E rău, pute dar nici stâlpi nu mai sunt ca bețivanul să se mai proptească pentru a nu se prăbuși.
Dracul nu este nici pe departe așa de negru pentru bănci. Are balta pește și sistemul bancar se va trezi rapid din șoc, pentru că băncile posedă o marfă pe care nu o are nimeni, marfa numită BANI. Statul se împrumută la bănci, oamenii se împrumută la bănci, companiile se împrumută la bănci. Ca să supraviețuiască sistemul bancar, statul pompează în acesta sume imense. Așa e în viață: unde dai și unde crapă.

(5 martie 2016)