Actrița Lica GHEORGHIU

Secolul trecut a fost bântuit de tot felul de chestii, unele mai speciale decât altele, unele mai ciudate decât altele, unele mai neverosimile decât altele. Comunismul a avut intuiția excepțională că arta este instrumentul de modelare a omului nou sau mai pe românește, de îndobitocire a maselor, drept care, statul comunist i-a tratat pe artiști cu mare respect, îmbuibându-i cu bani, cu case de creație, cu premii, cu onoruri. Exista titlul de artist emerit și titlul de artist al poporului. Cărțile de poezie patriotică se publicau în tiraje de masă, statuile cu eroi din popor erau amplasate peste tot în locuri vizibile. Nici cinematografia nu a fost ocolită. Totuși, în cinematografia românească a existat un fenomen ceva mai special. Fiica lui Gheorghe GHEORGHIU DEJ, pe atunci secretar general al partidului comunist și președinte al consiliului de stat, adică primul om al țării, numită Lica GHEORGHIU și-a dorit să fie o mare actriță, iar tăticul iubitor doar a schimbat priviri cu cine trebuia și visul lui Lica GHEORGHIU a devenit realitate. Ea a apărut în filme precum filmul TUDOR, în rolul Aristiței și filmul LUPENI 29, în rolul Ioanei.

Circula în epocă un banc cu niște întrebări:

- Ce asemănare este între Silvia POPOVICI și Lica GHEORGHIU?

- Amândouă sunt actrițe. 

Era răspunsul.

- Ce deosebire este între Silvia POPOVICI și Lica GHEORGHIU?

- Silvia POPOVICI este talentată, iar Lica GHEORGHIU este tare-n tată!

Era răspunsul.

Am văzut fimlele în care a jucat Lica GHEORGHIU și numai faptul că partenerii ei erau actori de mare talent au salvat acele filme. În filmul TUDOR au jucat monștri sacri ai scenei românești precum Alexandru GIUGARU, George VRACA, Olga TUDORACHE, Fory ETTERLE, Emanoil PETRUȚ, Geo BARTON, Ion BESOIU, Ernest MAFTEI, ca și în filmul LUPENI 29 unde-i regăsim pe marii actori George CALBOREANU, Ștefan CIUBOTĂRAȘU, Ilarion CIOBANU, Draga OLTEANU MATEI, George MOTOI, Sandu STICLARU, Colea RĂUTU. Bârfitorii ziceau că în filmul LUPENI 29, lui Lica GHEORGHIU i s-ar fi văzut manichiura, lucru bizar pentru o nevastă de miner în grevă.

Ca tacâmul să fie complet și pohta ce-a pohtit să fie desăvârșită, Lica GHEORGHIU a fost răsplătită cu premii la festivaluri ale filmului de la mamaia și de la Moscova. Nu înseamnă că acum lucrurile funcționează altfel și vedem adevărate dinastii mai prin toate domeniile și mulți cred că între putere și talent este o legătură indestructibilă, adică dacă ai putere ai talent sau talentul se transmite ereditar...

(13 martie 2025)

Când se va termina războiul ruso-ucrainean?

Văd că așa cum se derulează evenimentele, războiul ruso-ucrainean va fi de durată, pentru că fiecare dintre părți are condițiile ei de pace și sunt atât de diferite și imposibil de acceptat, încât războiul va dura atât timp cât va fi necesar pentru a apărea un învins și un învingător.

Ucraina duce un război de apărare a ființei sale naționale. Rusia este agresorul. Există propagandă de război de ambele părți și din lipsa informațiilor pentru a extrage cât de cât date reale pentru a vedea cum stau lucrurile, nu am altă soluție decât să citesc ce mai zic surse cât de cât credibile, pe care să le verific dacă am cum și să trag propriile mele concluzii. Deocamdată plutesc într-o mare de necunoscute și doar ceea ce văd că fac oficialii români mă pun în situația de a interpreta evenimente ce se petrec în țară sau la graniță și să trag o serie de concluzii.

Eu știu că anul 2024 va fi un an electoral și popoarele nu agrează de regulă războaiele și partidele vor căuta să prezinte războiul ruso-ucrainean astfel încât să le aducă voturi sau din contră, să minimizeze pierderile de voturi, dacă vorbim de partidele aflate la putere.

Nu știu de ce, dar mă gândesc din nou la modul în care au plecat forțele militare americane din Afganistan în câteva zile și mă trec fiorii la gândul că la un moment la care nimeni nu s-ar gândi va apărea un armistițiu, părțile implicate se vor așeza la masă și pacea va apare dintr-o dată și ceea ce era imposibil de gândit, se va gândi și ceea ce era ireconciliabil, va deveni subiect de discuție. Va fi exact ca la toate conferințele de pace în care învingătorul ia totul, iar învinsul va pierde totul, inclusiv pe el însuși așa cum s-au pierdut niște imperii, așa cum s-au pierdut niște șefi de stat, proiectați inițial a fi puși în cuști și plimbați pe străzi, dar dispariția lor fizică a făcut ca istoria să-i treacă la pierderi colaterale.

Știu exact că Ucraina are prieteni care o vor ajuta după război, iar refacerea ei va însemna acel început spre o nouă eră, căci războiul lasă urme adânci și poporul nu uită tragediile prin care a trecut, chiar dacă pacea a venit după ani grei de luptă cu un inamic disproporționat de mare și de puternic, dar asemeni basmelor populare lupta dintre Făt-Frumos și balaurul cu șapte capete are finalul previzibil.


(16 august 2023)

Marcel CIOLACU, procedează și tălică, asemeni lui I.V. STALIN

Scriu acest articol că mi-am adus aminte de puseurile de imaginație ale unor indivizi atunci când este vorba de crâmpeiul de autostradă Comarnic - Brașov, unde fiecare individ, că are sau nu are treabă, își dă cu părerea cum că bucățica de autostradă:
- costă prea mult,
- are prea multe tuneluri,
- există și alte variante,
- mai trebuie aprofundat,
- să vină și alții.

Legenda spune că nu exista linie de cale ferată care să unească Moscova de Leningrad. I.V. STALIN și-a chemat sclaveții și:

- a cerut o gartă,

- a cerut o riglă,

- a cerut un cerion,

- a pus rigla pe cele două orașe,

- a tras o linie,

- a spus că așa să fie calea ferată,

- și așa s-a făcut calea ferată care unește Moscova de Leningrad.

Tot legenda zice că atunci când I. V. STALIN a ținut rigla cu degetul și a tras linia, creionul a trebui să ocolească degetul și a apărut o mică curbură, pe care constructorii au respectat-o, căci așa și-a dorit tătucul STALIN. Morala este că Marcel CIOLACU, deși nu este nici pe departe ceea ce a fost I.V. STALIN, ar trebui să ia și el rigla și creionul și ar trebui să fie atent cum ține rigla cu degetul pentru a nu apare vreo curbură. El trebuie să unească Brașovul de Comarnic cu o linie dreaptă, să ceară ca soluția tehnică să fie o autostradă de mare viteză și în regim de urgență să se treacă la parcurgerea pașilor necesari pregătirii construirii autostrăzii și în anul 2024 să se treacă la muncă, astfel încât în 5 sau 6 ani să fie gata acea autostradă, iar eu la 83 de ani să conduc un FERRARI ultimul tip și să mă gândesc la măreția bărbatului de stat Marcel CIOLACU în vârstă de 63 de ani atunci.

(05 august 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: nea Gică Coroană

Pe el îl chema Gică. Coroană era poreclă cred, dar numele de familie nu-l știu. L-am văzut pe terenul de fotbal de lângă linia de cale ferată și nea Gică juca fotbal cu puștimea și toată lumea se minuna că el bărbat în toată firea se bagă în jocul copiilor.

Nea Gică Coroană avea ciudățeniile lui. Deși avea nevastă și doi copii, el trecea în mahala ca un om fără niciun rost, un ciudat. Poza în omul nemulțumit de regimul lui Gheorghe GHEIRGHIU DEJ și și-a depus actele să emigreze în URSS. Se petrecea acest eveniment, undeva în anii '60 și era ceva absolut excentric. Nimeni nu a dat crezare dorinței lui nea Gică Coroană, până în ziua în care chiar a plecat cu toată familia în URSS. A stat el acolo cât a stat, dar nefiind obișn uit cu munca, și-a pus coada între picioare și a revenit pe meleagurile mioritice. De atunci n-a mai zis nimic. M-a impresionat nea Gică Coroană că de la revenire, s-a pusa pe treabă. El care nu bătea un cui, a refăcut gardul. A mers la muncă și făcea măcelărie la abatorul din Pitești. Nu aveam o explicație la transformare, dar cred că omul și-a dat seama că nu are altă soluție, din moment cu visul lui cu țara sovietelor eșuase.

(31 martie 2023)

Congres PMR - 1960, Congres PNL - 2021

Cine are răbdare, cine este interesat de evoluția comunismului la noi, nu are altceva de făcut decât să analizeze Al III-lea Congres al Partidului Muncitoresc Român din 1960 și Congresul Partidului Național Liberal din septembrie 2021.

Ambele congrese au blocat țara pentru lungi perioade, căci poporul aștepta să se producă miracole, să fie trasate jaloane decisive și să se vadă ce măsuri benefice poporului sunt anunțate de la tribuna congreselor.

Ambele congrese au avut nevoie de un public extrem de numeros, deși se desfășurau în perioade în care viața economică nu permitea extragerea a mii de persoane din procesele de producție. Chiar dacă congresul PNL s-a desfășurat într-o zi nelucrătoare, să nu uităm că delegații din provincie au nevoie de cel puțin 3-4 zile pentru a face deplasarea și pentru a asista doar în ziua congresului.

La ambele congrese s-a dat citire raportului care musai a trebuit să conțină rezultatele obținute de partid, rezultate absolut speciale, căci congresul PMR dar și congresul PNL erau congrese al unor partide aflate la putere și cine-mparte, parte-și face și se prezintă cum vrea, adică doar cu realizări, chiar dacă ele formează o realitate cosmetizată grosier.

Limba de lemn este și în 1960 și în 2021. Diferă numai vocabularul, dar construcția frazelor sforăitoare, colorate în roz este și colo și colo. 

Activiștii au fost prezenți și în 1960 și în 2021.

La final, cel ales sau reales, după caz, a luat cuvântul.

Ceea ce mi se pare excepțional este legat de faptul că ambele congrese au trasat linii directoare pentru dezvoltarea, desigur, a țării, în modul cel mai festivist cu putință, știindu-se 100% că realitatea viitoare anului 1960, respectiv, realitatea viitoare a anului 2021 nu vor arăta nici pe departe cum era zugrăvită în textele congreselor, ci cu mult mai rău, căci și în 1960 și în 2021, politicienii români mințeau în aceeași măsură, cu aceeași naturalețe și cu aceeași convingere că lumea îi mai și credea, deși realitatea era cu totul alta.

Mie mi-au plăcut lozincile din 1960, căci arătau exact măsura slugărniciei celor din PMR față de marele vecin de la Răsărit.

În anul 2022 nu au mai fost scandate lozinci, dar în inimile participanților vibrau noi texte, căci se schimbase doar Înalta Poartă unde mergeau să se închine slugarnicele guri vorbitoare de  la ROMEXPO.

(25 noiembrie 2022) 

ROMÂNIA'100: Pâra

Unul dintre marile defecte care ne urmărește în istorie și pe care dușmanii noștri îl cultivă este că suntem pârâcioși. Imediat ce este ceva ce nu ne convine, din lipsa verticalității, dăm fuga prin străini cu pâra. Actul Marii Uniri nu a atenuat această carență aproape genetică a noastră și sunt nenumărate cazuri în care pârâcioșii de serviciu și-au făcut meseria în draci.

Comuniștii ilegaliști cum găseau o oportunitate să meargă pe la vreo Internațională, pac, băgau și o mică sau mare pâră la tătuca Stalin, nu neapărat împotriva statului, cât unii împotriva celorlalți, în lupta de la vârf, deși se pare că numărul lor nu depășea 1.000 de membri de partid. După 1947 pâra a devenit chiar enervantă și pentru Kremlin, drept care în 16 august 1952 dilema a fost tranșată în favoarea lui Gheorghe GHEORGHIU-DEJ. În timpul lui Nicolae CEAUȘESCU au existat pârâcioși atât spre urechile Moscovei, cât și la cele de peste ocean.

Nici partidele vechi, tradiționale, nu au fost scutite de pârâcioșii care căutau sprijin în exterior și s-a văzut mai ales când a fost nevoie să se constituie alianțele, cum doreau unii să se apropie sau nu de Antantă, punându-se chiar în fruntea unor guverne-slugi, ceea ce a dăunat grav intereselor statului.

După 1989 pâra s-a exersat spre toate direcțiile. Unii au plecat spre Morcova, alții s-au îndreptat spre Berlin, alții spre Paris, iar cei mai vioi s-au dus spre Washington, toți uitând că cel ce pârăște este privit de toți nici mai mult, nici mai puțin decât un jeg. Străinii apreciază pe cei cu onoare și demnitate, calități ce lipsesc cu desăvârșire la cei ce merg cu pâra. Străinii îi tratează ca pe niște otrepe bune de șters pe jos și au o plăcere nebună de a se descotorosi imediat ce vin la ei alțte otrepe cu marfă proaspătă.

În cei 100 de ani de la Marea Unire n-a lipsit nici pâra și n-au lipsit nici pârâcioșii. Unii sunt știuți și blamați de istorie, iar despre alții se află zeci de ani mai târziu și dispar din manualele de istorie.

(16 ianuarie 2018)

Prin muzee: metroul din Moscova

Am primit pe când eram elev un album în care erau și poze din metroul moscovit. Eu am circulat cu nenumărate metrouri și stațiile de unde am urcat sau unde am coborât:

• semănau una cu alta;
• erau simple;
• aveau maximă funcționalitate;
• dominante erau indicatoarele informative;
• respectau cerințe de funcșionalitate.

Toate metrourile din lume seamăna unul cu altul pentru că s-a urmărit ca ele să satisfacă acea cerință elementară, de a se circula rapid, fără opriri suplimentare, altele decât cele din stații. Din pozele copilăriei mele, rezultă că metroul din Moscova este cu totul altfel pentru că:

• stațiile sunt la mare adâncime;
• pentru stații este folosită marmură;
• stațiile nu seamănă una cu cealaltă;
• în fiecare stație se află opere de artă sub formă de basoreliefuri și statui;
• există o frumusețe aparte a fiecărei stații prin sistemul de iluminare;
• stațiile au mari deschideri și sunt unicate ca stiluri artistice;
• sunt folosite elemente de artă rusă;
• se operează și acolo cu simboluri din perioada sovietelor.

Oricine intră într-o stație a metroului moscovit rămâne pentru câteva secunde fără suflare, apoi se minunează și în final cade în admirație necondiționată. El vede cu totul altceva decât și-ar fi imaginat că există într-o stație de metrou. Eu consider că acest metrou este el însuși un muzeu.

(04 august 2016)