La Radu-Dinel MIRUŢĂ gura vorbește fără el

Nu mă apuc acum să discut eu cum stă treaba cu Radu-Dinel MIRUŢĂ, dar faptul că a terminat o facultate cu media 9,80 înseamnă că este un produs foarte bun. Când lucram ca profesor am întrebat peste 500 de studenți de anul 3 de la Secția de informatică ce înțeleg ei printr-un student bun, drept care să indice intervalul unde să se afle media de absolvire a facultății unui astfel de student. După toate prelucrările statistice:
- verificarea omogenității datelor,
- calcul de medie,
- efectuarea de teste statistice,
a rezultat că un absolvent este bun dacă și numai dacă media lui este cuprinsă în intervalul 7,80: 9,20. Cei cu medii mai mari de 9,20 sunt absolvenți foarte buni, iar cei cu medii sub 7,80 sunt absolvenți  mediocri.  Dacă am aplicat această clasificare lui Radu-Dinel MIRUŢĂ, concluzia este clară. Radu-Dinel MIRUŢĂ este un absolvent de facultate foarte bun, fără a lua în calcul chestia cu avocatura. Dacă însă, analizez ce scoate Radu-Dinel MIRUŢĂ pe gurița sa proprietate personală, mă duc cu gândul la mama, Dumnezeu s-o ierte, care analiza pe om, ca în final să conchidă:

- Lasă-l, Ioane, în pace, că vorbește gura fără el!


(27 ianuarie 2026)

Iar greșim în legătură cu Vasile DÂNCU

Mama, Dumnezeu s-o ierte îmi zicea:
- Ioane, nu cere omului ce n-are!
Se referea la caracterul omului. După ani și ani, mi-am dat seama că cei care cer omului ceea ce nu are, fac cea mai mare greșeală. Nu ai cum să ceri unui afon să cânte așa cum cântă unul cu auz muzical absolut. Nu ai cum să ceri unui tip care n-a luat în viața lui o notă de zece, să facă o teză de doctorat și să-i mai oferi și calificativul cum laudae. 
Așa stau lucrurile și în cazul lui Vasile DÂNCU. 
Vasile DÂNCU este în politică de peste 20 de ani. Tot ce a făcut Vasile DÂNCU în cei 20 de ani au fost doar lucruri mărunte, nesemnificative, care să nu reprezinte prea mare brânză. Vasile DÂNCU nu a avut idei speciale. Vasile DÂNCU nu a venit cu gesturi definitorii. Vasile DÂNCU nu a întreprins acțiuni memorabile. A cere acestui Vasile DÂNCU să facă saltul de care el nu este în stare, nu este greșeala lui Vasile DÂNCU, ci este greșeala fiecăruia dintre noi. 
Cum să ceri unui om ceea ce nu are?
Cum să ceri lui Vasile DÂNCU să se autodepășească, dacă el nu și-a depășit niciodată condiția?
Cum să ceri lui Vasile DÂNCU să se desprindă de lucrurile mărunte, dacă el s-a împiedicat în ele?
Cum să ceri lui Vasile DÂNCU să să fie vizionar, când el nu vede la doi pași ai istoriei?
Cum să ceri lui Vasile DÂNCU să accepte ceea ce s-a stabilit, când el nici nu a auzit despre ce e vorba?
Cum să ceri lui Vasile DÂNCU să meargă pe un drum nou, când el a mers doar pe drumuri bătătorite.
Cum să ceri lui Vasile DÂNCU să fie vertical, când el stă plecat în fața șefului nevăzut?
Mie mi se pare că Vasile DÂNCU a așteptat prea mult până să gafeze pe poziția de ministru al apărării, căci la lentoarea lui cea ardelenească este explicabil, dar în comparație cu dinamica și fluiditatea evenimentelor, avea mult mai multe ocazii. El a tăcut, crezând că rămâne filosof, vorba proverbului. A venit momentul, i-a scăpat porumbelui și ni s-a arătat Vasile DÂNCU cel adevărat, fără mască, fără haine, ci Vasile DÂNCU cel gol-goluț, care ar fi trebuit să fie înveșmântat doar în idei mărețe. Unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

(15 octombrie 2022)