Nu vreau s-o iau cronologic, dar în 16 februarie 2011 în Aula Magna am auzit cu urechile mele proprietate personală cum rectorul de atunci aducea osanale unui fost profesor și fost rector al ASE căruia îi acorda și o distincție cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 75 de ani. Nu-mi venea să cred cum victima își ridica în slăvi călăul pentru că prin 1984 acesta:
- l-a făcut praf împreună cu alți trei pentru promovabilitate sub cifrele de plan;
- i-a făcut țăndări pe decan, pe șeful de catedră și pe secretarul pcr pe facultate;
- ne-a jugnit ca la ușa cortului pe toți cei patru împricinați;
- nu a lăsat pe nimeni să scoată o vorbă;
- ne-a aplicat o lecție de umilire totală;
- a pus la intrarea în ASE un panoiu cu un text mizerabil;
- ne-a discreditat pe oriunde a avut ocazia;
- ne considera direct răspunzători pentru orice;
- a fost de o brutalitate de limbaj greu de imaginat;
- ne-a aplicat o tortură psihică prellungită;
- ne-a dat afară din birou ca pe ultimele javre.
Am mai văzut o astfel de situație în 19 martie 1965 când la câteva minute de la anunțarea decesului lui Dej am fosy strânși în curte noi elevii și profesoarele dar și elevele purtând baticuri negre de parcă fuseseră pregătite pentru eveniment, am ascultat-o pe profesoara noastră distinsă care fusese victima directă a regimului lui Dej în ale cărei cuvinte printre suspine omagia pe marele dispărut.
A treia întâmplare de acest fel nu-mi doresc să mai trăiesc în viața mea.
(24 aprilie 2016)
