Showing posts with label Stela POPESCU. Show all posts
Showing posts with label Stela POPESCU. Show all posts

Friday, December 22, 2023

El e spion, nu e tâmpit!

Înainte de 22 decembrie 2023, anumite televiziuni încercau să reîncălzeazcă ciorba de burtă a loviturii de stat din decembrie 22 anul de grație 1989, vorbind apăsat, prin diferite personaje, cum că  actorii mioritici principali ai momentelor acelea fierbinți, erau spioni sovietici, unii racolați de KGB și alții de GRU. Se pornea de la ideea că respectivii făcuseră studii la Moscova și că făcuseră ei ceva porcărioare, de i-au prins sovieticii și le-au forțat mâna să devină spioni pentru ei.
Eu pornesc de la ideea că în lumea aceasta mare, există câteva servicii secrete care și-au dovedit eficiența, câștigându-și renumele de cele mai bune servicii secrete din lume și mă opresc la CIA, MI6, MOSAD, KGB și de când NATO a fost obligat să se mute din Paris, includ aici și serviciile secrete românești.
Mi-a venit ideea să scriu acest articol, revăzând piesa Sfântul Mitică blajinul a lui Aurel BARANGA având în distribuție pe Amza PELLEA, Stela POPESCU, Petrică GHEORGHIU, Dem RĂDULESCU, Tamara BUCIUCEANU, Rodica NEGREA, Hamdi CERCHEZ, Sorin MEDELENI, Gabriela POPESCU și acolo Adela COSÂMBESCU, interpretată de Stela POPESCU are o replică:
- El e spion, nu e tâmpit!
Am rememorat momentele din ziua de 22 Decembrie 1989, dar și pe cele de după, mergând până la sfârșitul anului 2004 și m-am convins că actorii mioritici implicați în acest interval prin ceea ce au făcut nu au dovedit nici pe departe a fi minți strălucitoare, caractere puternice și bărbați adevărați, drept care mă determină să am mari dubii că serviciile secrete sovietice KGB și GRU, decăzuseră într-un asemenea hal încât să-i includă în rândurile lor pe MILITARU și pe ILIESCU, pentru că nimeni nu-și leagă de picioare doi bolovani care să-l tragă la fund.
În concluzie, dacă cineva dorește să facă legături între ceea ce a fost pe 22 Decembrie 1989 și serviciile secrete sovietice, să caute alte piste, despre indivizi cu IQ foarte ridicat, dovedit prin fapte remarcabile, nu prin gesturi și vorbe fără semnificație cu geal sau întinare de idealuri sau prin picioruș în ipsos sau prin avionaș de hârtie care plana în sală de tribunal al boborului, dar și prin execuții în sfânta zi de Crăciun sau prin manipulări jalnice, ieftine și grosolane, din Studioul 4.



(23 decembrie 2023)

Sunday, July 10, 2022

Scheciuri și artiști în vremurile de demult

Comunismul a adus sărăcie.
Comunismul a adus restricții.
Comunismul a adus durere.
Comunismul a adus lipsuri.
Comunismul a adus acțitiviști.
Comunismul a adus întrecerea socialistă.
Comunismul a adus lupta de clasă.
Totuși, poporul român a găsit forme eficiente de a supraviețui comunismului prin bancuri, glume și scheciuri, căci oamenii trebuiau să supraviețuiască vicistitudinilor vieții, oricât de dure ar fi fost acestea. Au existat emisiuni la radio precum Unda veselă, Ora de satiră și umor, Varietăți, unde se spuneau glume, dar nu orice fel de glume ca azi când cenzura și auto-cenzura au dispărut, ci glume bune, care treceau de cenzura comunistă, extrem de vigilentă. Au spus glume la radio și la televizor artiști deosebit de valoroși dintre care enumer aici pe:
Mircea CRIȘAN,
STROE și VASILACHE,
Puiu CĂLINESCU,
Dem RĂDULESCU,
Stela POPESCU,
Ștefan BĂNICĂ,
Alexandru ARȘINEL,
Horia CĂCIULESCU,
Carmen STĂNESCU,
Ileana Stana IONESCU,
Tamara BUCIUCEANU,
Draga OLTEANU
Radu BELIGAN,
Ștafan MIHĂILESCU BRĂILA,
Nicu CONSTANTIN, 
Alexandru LULESCU,
Toma CARAGIU,
Mircea DINESCU,
Jean CONSTANTIN,
Horațiu MĂLĂIELE,
Florin PIERSIC, 
Amza PELLEA,
Mitică POPESCU,
Florin ZAMFIRESCU,
Nae LĂZĂRESCU,
Vasile MURARU, 
Alexandru LULESCU,
Coca ANDRONESCU,
Vasilica TASTAMAN, 
H. NICOLAIDE,
Romică ȚOCIU,
Cornel PALADE,
Vasile TOMAZIAN,
Sandu STICLARU,
Doru Octavian DUMITRU.
Au fost vremuri aspre, dar umorul românesc a rezistat cu succes și emisiunile de umor erau așteptate ca pâinea caldă, iar românii gustau glumele rafinate de atunci, pentru că cenzura îi făcea pe textieri și pe artiști să fie extrem de atenți și să ridice nivelul de calitate la standarde foarte înalte, căci timpul alocat emisiunilor de umor era sever limitat și numai numerele de umor perfecte penetrau în fața microfonului sau a camerelor de luat vederi, nu ca în ziua de azi când vulgarul, carențele de talent și facilul au  cotropit micile ecrane, doar pentru că există resursă timp nelimitată pe post și trebuie programul umplut cu ceva.

(11 iulie 2022)

Thursday, December 23, 2021

Alexandru ARȘINEL, un slujitor credincios al comediei

Pe artistul Alexandru ARȘINEL l-am văzut acum foarte mulți ani când am mers la un spectacol la Teatrul TĂNASE din Calea Victoriei. Drept vorbind, nu m-a dat pe spate acel spectacol. Eu citisem despre cum erau spectacolele pe Brodway și chestiile de la TĂNASE erau vechi, prăfuite. Deși Alexandru ARȘINEL era o vedetă, se pierdea în acel talmeș-balmeș pestriț și inegal. Când am fost cu copii la teatrul de vară de la Mamaia am văzut pe ARȘINEL și pe POPEASCA într-un cuplet, dar chiar nu mi-au plăcut căci glumele lor erau răsuflate și mai deocheate, căci la televizor nu îndrăzneau să le zică. L-am văzut pe Alexandru ARȘINEL la televizor după ce Stela POPESCU nu a mai a apărut cu BĂNICĂ ăl bătrân. 
Alexandru ARȘINEL are o voce fantastică. Trebuia să cânte în principal. Are un album de romanțe care include romanțele: Mândra mea de altă dată, În fânul de curând cosit, În rariștea de lângă vii, Dorurile mele, Am iubit doi ochi albaștri, Îți mai aduci aminte doamnă, Te aștept pe același drum, Dacă-n douăzeci de toamne, Frumoasa mea cu ochii verzi, Scrie-mi mamă despre satul, De ce m-ați dus de lângă voi, La fereastra cu zorele, Călugărul din vechiul schit, Ai și venit la mine toamnă, La fereastra casei mele, Cruce albă de mesteacăn. Alexandru ARȘINEL a cântat mult și am văzut că vocea sa caldă bărbătească se potrivea cu multe hituri românești precum Să-mi cânți cobzar, Cel mai frumos tangou din lume, O strângere de mână, dar și internaționale cărora el le făcea față cu brio, așa cum a cântat My Way al lui SINATRA. Numai că la noi nu se practică astfel de abordări și banul se face din scheciuri spuse în spectacole sau în șușe.
Am înțeles că a fost director la TĂNASE. S-a vorbit de operația lui de rinichi se pare. Presa bate câmpii și umblă după senzațional. Știu că în anii aceștia de pandemie Teatrul TĂNASER a procedat greșit cu modul în care a oferit câte ceva din arhiva lor de cuplete și spectacole înregistrate. Doreau să creeze senzația tâmpită că sunt live oferind acces doar între ore fixe exact cu orele de derulare a unui spectacol. Ridicol. Atât i-a dus bibilica. La MET spectacolele erau pe 24 de ore și zide zi. Era MET nu un teatru leșinat, de pomanagii care stau cu mâna întinsă la bugetul primăriei, așa cum stau teatre din București, lipsite de performană.
Am înțeles că Alexandru ARȘINEL a jucat în filme. Nu l-am văzut, deci nu comentez.
Cu Alexandru ARȘINEL mi-au plăcut cupletele salutări de la TĂNASE, Billy BOY, Ce faci astă seară, tu?, Cine e Didina?, Julia, Cât ai dat mielul?, dar și multe altele, Revelioanele cu Alexandru ARȘINEL și Stela POPESCU erau așteptate cu mare interes.


(23 decembrie 2021)


Tuesday, April 17, 2018

Televiziunile cioclu

Remarcam în vremurile de demult când Dani DIACONESCU ocupa nopțile unei anumite categorii de telespectatori, că se inventase un proces numit OTeVizare, după denumirea televiziunii OTV, patronată de acesta. El luase obiceiul de a transmite înmormântările unor interlopi, dar și pe cele ale unor personalități. Dacă la nunți se emit pretenții de drepturi de filmare și de transmitere, la înmormântări fiind costurile zero, tentația este ,mare. Numai așa se expplică faptul că toate televiziunile se năpustesc pe la cimitire să facă transmisiuni live de la înmormântări sau de la priveghi. Nu vreau să dau o listă cu astfel de evenimente. Dacă este vorba de un cânăreț sau o cântăreață de muzică populară, dacă este e la Teatrul TĂNASE, dacă este vorba de un om politic, deja se utilizează rutine, costume și fraze standard, așa-zișii jurnaliști specializați în înmormântări știu să-și facă meseria. Intercalarea de spoturi publicitare în cadrul unor asemenea transmisii denotă eficiența, căci multă lume vrea să vadă din fotoliu o înmormântare. Sunt și bocitoare de profesie printre fostele colege ale defunctei sau defunctului, care dau bine și au și ele prilej să apară pe micile ecrane, dacă în meseriile lor sunt demult răsuflate, neinteresante și banale.
Dacă există înregistrări cu producții în care defunctul sau defuncta apar și sunt în proprietatea postului, utilizarea de exemplificări ocupă spații generoase, în care se intercalează reclame. Totul trebuie privit nu ca act de pietate, ci ca produs comercial, unde profitul este esențial.


(17 aprilie 2018)

Friday, November 24, 2017

Dovada de 3 minute și 14 secunde

La adresa https://www.youtube.com/watch?v=aC1hC0RSG1o se adlă dovada clară, iar cei care o cunoșteau pe marea actriță trebuiau să-și dea seama că ceva este în neregulă pentru că ceea ce a spus nu era un speech. A folosit de mai multe ori cuvintele:
- chemat,
- îmbrăcat,
- desbrăcat,
- draci,
- hal,
- chemat.
A fost o dezechilibrare și foarte multe ezitări din minutul 2 și secunda 34 încolo și scăparea plachetei în minutul 2 secunda 57. Organizatorii au căutat să mascheze totul, să salveze spectacolul acela al lor.
Televiziunile au arătat o targă cu un corp înfășurat complet în cearșaf alb.
Televiziunile au arătat un sicriu și blurată fața, dar părul roșu se vedea.
Acum televiziunile au ce prezenta trei zile.
Va fi ceva asemănător cu înmormântarea Mariei Tănase și înmormântarea Ilenei Sărăroiu, când Bucureștiul a fost blocat.

(25 noiembrie 2017)