Cubul de pe vremea mea

Nu trebuie să se înțeleagă faptul că pe vremea mea cubul era altfel decât cubul din ziua de azi. Era la fel. Numai că, pe vremea mea, profesoara de matematică a venit în clasă cu un cub făcut din lemn. Ne-a explicat că muchiile cubului sunt egale. Ne-a zis că cele 6 supragețe ale cubului au formă de pătrat și ne-a mai zis ea și alte chestii interesante.
Spectacolul a început când profesoara de matematică ne-a vorbit despre secțiunile cubului cu un plan. 
Dacă secționăm un cub cu un plan paralel cu baza cubului rezultă... Atunci profesoara noastră de matematică a separat cubul în două, ca și cum l-ar fi secționat cu planul paralel, căci cubul se dezmembra și noi am văzut că secțiunea este tot un pătrat. 
Ne-a mai arătat profesoara noastră de matematică și alte modalități de a secționa cubul cu un plan și pe viu, cum se zice, vedeam cum arată secțiunea. Dacă mă laud și eu cu ceva, mă laud că în acest fel am început să văd în spațiu, adică să judec lucrurile fără să fie nevoie să trec la fapte. Îmi imaginam cum arată o felie de pâine fără să tai pâinea. Îmi imaginam cum arată o secțiune a unei case văzută dintr-un anumit unghi, pentru că mă învățase profesoara mea de matematică din clasele elementare, practic cum stau lucrurile și reușisem să dezvolt în mintea mea mult mai multe combinații de secțiuni cu un plan pentru un cub, căci mintea mea de copil zburda fără opreliști.

Mie nu mi-au plăcut oamenii care vorbesc și vorbesc și vorbesc, adică turuie, despre lucruri pe care la un moment dat cred eu, nici ei nu le-au înțeles, dar vor să mă convingă pe mine că ei sunt stăpânii inelelor, că au totul la degetul lor cel mic, deși realitatea este cu totul alta. 

Mă așteptam ca acum de când există grafica 3D, să existe aplicații pentru elevi destinate instruirii acestora cum stau lucrurile cu geometria în spațiu, iar ceea ce profesoara mea de matematică de acum 63 de ani să se realizeze fără nicio dificultate ca un joc, în care elevul alege corpul geometric și tipul de secționare a corpului cu un palan, după care aplicația să arate de  rezultă după secționare. Ar fi ceva cu mult mai simplu decât ceea ce generează programele de animație pentru filmele cu monștri sau cu zâne.

(02 mai 2023)

Planificarea în comunism

 Planificarea comunistă esra un adevărat fetiș pentru că șefii partidului au avut credința că prin plan controlează:
- producția agricolă, 
- producția industrială,
- consumul de alimente,
- numărul de studenți,
- biletele de teatru,
- orele de program Tv,
- șantierele de construcții.
Nu exista domeniu în comunism pentru care planul de dezvoltare economico-socială să nu prevadă cifre exacte, care trebuiau urmărite și mmusai depășite, căci planul nu includea acele caracteristici din economie care ar fi trebuit să fie reduse pentru a obține avantaje, așa cum ar fi fost ponderea rebuturilor, numărul de repetenți, consumurile pe unitatea de produs.

Era un sistem foarte bine construit pentru a se face planificarea. Se colectau date, se defineau direcții de urmat, se identificau resurse și se construiau variantele de plan. În final, partidul era cel care aviza varianta de plan care devenea lege și care urma să fie transpusă în viață, adică implementată, cum s-ar zice azi.

În ultimii ani de comunism, planul devenise o adevărată obsesie pentru cei diun vârful puterii, dar și pentru executanți, care suportau consecințe nefaste atunci când planul nu se îndeplinea.

Când a venit Revoluția din decembrie, s-a trecut în extrema cealaltă. Cuvântul plan și cuvântul planificare au devenit tabu și a trebuit lumea să și le scoată din vocabular, fiind mai urâte și mai nepotrivite decât cele mai ordinare înjurături care se ziceau la colț de stradă sau în cea mai puturoasă mahala.

Deși fără plan nu se face o afacere. după ce a fost dată legea de înființare a SRL-urilor, a fost acceptat conceptul de plan de afaceri, dar nu mai mult de atât. Acum când se face bugetul anual, este clar că se face tot ca un fel de plan, numai că nu apar capitolele unui plan, ci apar capitole de cheltuieli. 

În facultate, am învățat că Franța avea un plan cincinal și chiar am văzut un model econometric utilizat pentru a simula diferite variante de dezvoltare.

Acum la nivel de UE se lucrează cu buget multianual, respectiv, există un buget pe 7 ani, ceea ce arată că la Brussels lumea gândește în perspectivă, dar miriapodul de lut, nu are capacitatea de a defini obiective care să facă țările membre să conveargă spre ceva, ci așa cum curg lucrurile, decalajele se vor adânci, căci a face un plan centralizat și a lăsa fiecare țară să facă ce le bubuie prin cap conducătorilor, fără a fi niște linii directoare unanim acceptate, este ca și cum banii ar fi aruncați pe fereastră. Și sunt aruncați.


(18 noiembrie 2021)

Construirea unui business plan

Cine vrea să deschidă pe aici o afacere trebuie să știe că:

- mediul îi este foarte ostil, de 9,8 pe o scară de la 0 la 10;

- șpăgile sunt insuportabile și nenumărate;

- volatilitatea este cuvântul de ordine în deciziile altora;

- nu există cuvânt de onoare la niciunul dintre parteneri;

- riscul de a fi tras pe sfoară este imens;

- calitatea produselor și serviciilor nu este apreciată decât 3,14%;

- cumpăratul pe datorie este sport generalizat;

- fluctuațiile de prețuri și de chirii sunt la ordinea zilei.

Rezultă că persoana care vrea să deschidă o afacere, indiferent pe ce obiect de activitate trebuie să aibă:

- pielea tăbăcită;

- rezistență la stres;

- bani mulți;

- capacitatea de a risca;

- un pic de nebunie.

Orice om care pornește la drum își va face un plan de afaceri, nu cum vrea el, cum crede el, ci așa cum se potrivește mediului economic descris de mine, în care zeci și zeci de capcane îl pândesc la tot pasul și el trebuie să fie pregătit să freacționeze adcvat chiar și în situații limită.

Cine vrea să-și facă o firmă în apartament, trebuie să aibă acceptul colocatarilor de pe scară, care în 89 de cazuri din 100 nu i-l vor da pe motive de:

- invidie;

- gălăgie;

- zgomote;

- costuri;

- consumuri;

- prudență;

- răutate;

- mișto;

- sărăcie.

Cine are banii de a deschide o afacere vede business planul într-un fel, cine trebuie să facă credite își asumă riscuri și va include în business plan costuri suplimentare. Este o mică aventură deschiderea unei afaceri, iar lacomii nici prin minte nu trebuie să le treacă s-o facă, pentru că vor pierde și finalul va fi urât. În opinia mea, cel ce deschide o afacere ar cam trebui să aibă experiență în domeniu, fără să se lase purtat de val sau de sfaturile unora care din start îl consideră o vacă foarte bună de muls, mai ales când îl simt că este un credul iremediabil, un vanitos incurabil și un fraier peste măsură. Cine pleaqcă la drum fără un business plan, acceptă că merge în bătaia vânturilor și succesul său este o fata morgana și nimic altceva. Dacă omul nu știe să facă un business plan, pune pe cineva să-l ajute, dar răspunsurile la întrebările care i se pun trebuie să fie corecte, precise și complete.

(02 mai 2017)

A planifica, a controla, a estima, a prognoza , a evalua...

A planifica e una, a controla înseamnă altceva. Cât despre prognozre și estimare, diferențele sunt ca de la cer la pământ.
Când cu foarte mulți ani în urmă am discutat cu cineva despre necesitatea de a introduce în planificare variabile aleatoare, persoana s-a speriat de moarte. Avea în cap zarul cu feșe echiprobabile.
În realitate, dacă sunt stabilite N niveluri planificate pentru diverse chestii și la o analiză atentă se vede că sunt foarte puține cazurile în care nivelul planificat este egal cu nivelul realizat, este clar că diferențele se tratează statistic fiind vorba de abateri. Ți cum abaterile presupun probabilități de apariție, iată că, cioc, cioc, cioc, au venit și variabilele aleatoare la ușa planificării.
Nu e vorba de zar, nu e vorba de echiprobabilitate, ci de mici variații care se îcadrează între limite foarte strânse.
Adică a fost planificat să se facă 100 de produse și se fac uneori 101 produse, alteori 99 produse, dar niciodată nu se vor face 1.000 de produse sau 10 produse.
Acum că este compromis conceptul de plan, clar că și toate teoriile oricât de frumoase ar fi ele trebuie să rămână în așteptare, adică mai pe românește în stand by.
Cel care planifică trebuie să cunoască realitatea și să țină seama de ea.
Îmi amintesc cum un politruc care auzise și el de programare liniară reușise să facă un model care tripla producție de autorurisme. Numai că programarea liniară dă soluții în R, iar autoturismele se pretează la programarea numere întregi. Mai mult, tipul nu luase în calcul timpii tehnologici de răcire, timpii de întreținere a utilajelor și dacă mergea cu modelul lapartid și era agreat acolo își iscălea căderea liberă.
A controla este ușor. oricine care primește acest drept, este zmeu în a face control. Am vazut niște mucoși care l-au luat la întors pe un meșter, controlând în cea mai brutală formă ceea ce omul făcuse cu mare artă, cu dăruire și cu pricepere. Numai că roata se învârte, eu nu i-am uitat și când au venit ei să li se controleze munca, dacă erau note engative le-aș fi atribuit minus infinit cum face Iulia Albu pe un canal tv turcesc.
A estima și a prognoza devine și mai nesimțite ca activități dacă orizontul de timp este undeva prin anii 2050 sau 2100. Cine mai stă atunci să vadă că un neica nimeni a spus o bazaconie este greu de spus. Dacă ceea ce s-a prognozat acum 25 de ani se suprapune cu ceea ce este nivel efectiv, altfel stau lucrurile.
Cât despre evalări, numai cine joacă la LOTO ar avea dreptul să pună etichete, căci prețul care rezultă din evaluare fluctuează enorm față de ce ce se întâmplă în târg. La LOTO dă omul 3 lei și dacă are baftă câștigă un milion de euro, dacă nu, nu. Și la evaluare tot așa este. Dacă prețul evaluat este un milion și nu există cumpărător tot zero se cheamă. Sunt și situații  când prețul din evaluare este X și produsul se vinde cu 500X.
Așa e în viață. Greu și urât, dar totul este practic și real.

(10 martie 2016)

Rezerva de plan

De la revoluție încoace cuvântul PLAN este aproape interzis. De prea multă utilizare neadecvată a căzut în disgrația tuturor.
În realitate, fiacre dintre noi face planificare.
Ne planificăm concediul.
Ne planificăm banii din salariu.
Ne planificăm data nunții.
Ne planificăm momentul în care ne cumpărăm un costum.
Ne planificăm derularea pregatirii unui examen știind data când acesta are loc.
Ne planificăm ce cumpărăm din supermarket.
Ne planificăm orice în viață. Așa că nimeni, niciodată nu are cum să scape să traverseze ceva din viața sa fără a planifica.
Diferă numai nivelul de detaliere abordat de fiecare dintre noi.
Este important ca planul să fie:
- realist ca termene și resurse;
- să ia în calcul și existența unor riscuri;
- să aibă și o serie de rezerve care să permită contracararea efectelor generate de apariția unor
  evenimente nefavorabile;
- să includă posibilitatea de a face corecții;
- să aibă la bază experienșe anterioare privind proceduri, durate activități;
- bazat pe estimări care sunt verificate sau similare de la alte programe asemănătoare.
Întotdeauna trebuie să fie luate în considerare rezerve. Li se zicea în vremurile comuniste rezerve de plan.
Din punctul meu de vedere rezervele se concretizează prin:
- sume suplimentare care să fie disponibile în orice moment, când sunt depășite niveluri din plan;
- intervale de timp care să permită reorganizarea activităților încît să nu fie încurcate alte  etape care
  urmează celei în care apare o situație neprevăzută și trebuie să se facă schimbări;
- resurse ce trebuie mobilizate pentru a recupera rămâneri în urmă.
Nu trebuie considerat plan acel deviz cu care se intră într-o locitație pentru că un plan nu presupune abateri dramatice, adică să se pornească de la un nivel și să se obțină o creștere ce 3 -20 de ori a costului inițial. Se pornește cu un deviz mincinos doar pentru a câștiga licitația, legile permițând corecții în cascadă dacă se invocă forța majoră.
Tot timpul se vorbește de necesitatea predictibilității, pentru că marile companii își fac planul de afacere plecând de la ipoteze construite pe realități. Dacă se modifică aceste realități lucrurile se schimbă și o afacere inițial profitabilă se transformă în dezastru.
Pentru fixarea unei centrale de apartament, devizul inițial a fost de 8.000 lei. Pe durata implementării:
- au fost schimbate procedurile de obținere a aprobărilor, ceea ce a dus la costuri suplimentare de
  2.000 lei;
- cheltuielile cu debranșarea, inițiale la un pret, au crescut cu 3.000 lei;
- au aparut cheltuieli cu proiectul de reechilibrare și realizarea acesteia 4.000 lei;
- s-au schimbat tarifele la materialele care intră în lucrare cu 7.000lei.
A rezultat o schimbare de la 8.000 lei la 24.000 lei, adică fix o creșeter de 300%, foarte de parte de orice nivel de predictibilitate. Dacă a rezultat că microcentrala generează o economie care duce la recuperarea investiției în 7 ani, dintr-o dată recuperarea se face undeva în 21 de ani. Numai că microcentrala este garantată pentru 10 ani. Dacă se ia în considearre creșterea de la 10% la 25% a contribuției posesorilor de microcentrale la cheltuielile comune ale blocului, perioada de recuperare a cheltuielilor creste la 30 de ani. Dacă se ia în considerare documentele UE legate de înlocuirea centarlelor vechi cu altele bazate pe un alt principiu, se pare până prin 2020, ceea ce începuse ca un vis frumos se transformă de fapt într-un coșmar, pentru că apetența UE pentru birocrație și centralism excesiv face ca orice plan al individului să devină o glumă prostă din punct de vedere economic.
Cine își planifică vacanțe fără a lua în calcul efectele generate de valurile de migranți, deja are o mare problemă. A planifica nu înseamnă a da cu zarul, ci înseamnă a lucra în condițiin normale, cu proceduri normale, cu consumuri normale , obținând rezultate normale. În afara normalului nu există planificare. Uneori nici hei-rup nu exista atunci vand variațiile condițiilor sunt dramatice. Planificarea este o activitate specifică lumii unde guvernează ordinea și disciplina, unde sunt reguliu clare și totul este predictibil. dacă nu sunt indeplinite aceste condiții planul moare și se lucrează la voia întâmplării.

(7 martie 2016)