Showing posts with label studenti. Show all posts
Showing posts with label studenti. Show all posts

Friday, July 14, 2017

Admiterea la facultate

Acum există o așa mare diversitate de posibilități  încât niciun tânăr nu are a se văita că nu-și găsește locul într-o facultate. Acum este numai și numai o problemă de alegere. Un rol important în această alegere îl au:
  • tinerii înșiși pentru că au tot dreptul să invoce dreptul lor de a face ceea ce le place; numai că acest ce le place nu prea stă în picioare din moment ce ei nu au practicat acel ce le place niciodată, ci s-au inspirat doar din ceea ce au văzut la alții sau pur și simplu au tras concluzii legate de aspecte de cele mai multe ori subiective sau incorect ierarhizate; sunt situații în care tinerii nu ascultă de nimic și de nimeni, merg pe o ideie fixă, care de cele mai multe ori au o direcție care se transformă în dezavantaje, datorită abordării superficiale;
  • părinții care au o oarecare experiență și dacă chiar doresc să se implice, identifică argumente solide cu care să determine o orientare ceva mai realistă a odraslelor lor către o profesie pe care ei o consideră interesantă, din nenumărate puncte de vedere dintre care salariul cel mare generator de confort, este punct forte de unde se pornește în orice discuție; în multe cazuri, părinții vor ca odraslele lor să-i urmeze în meserie, așa încât să se formeze cam ceea ce se cheamă o dinastie, ceea ce este mai greu acolo unde este vorba de talent, că nu se moștenește;
  • școala, prin profesorii care se constituie în modele, lucru din ce în ce mai rar în ziua de azi din moment ce unii profesori sunt suplinitori slabi din punct de vedere profesional sau alții sunt prost îmbrăcați și nici maniere nu au; profesorii de notorietate, care poartă discuții cu elevii de clasa a XII-a au datoria de a răspunde celor care-i întreabă în mod cinstit, fără șabloane, fără brutalitate, în legătură cu frumusețea unei meserii dar și cu celelalte aspecte, ceva mai prozaice, precum salariul, necesitatea de a nu mai sta cu părinții și de a nu fi întreținut de aceștia și după 30 de ani, chiar dacă pasiunea cea mistuitoare pentru meseria aleasă este dominantă;
  • colegii care uneori au menirea de a genera un curent de opinie, mai ales acolo unde liceele au deja un profil bine definit; tinerii discută unii cu alții și se inspiră de la modele comune; dezbaterile lor întorc pe toate fețele profesiile și se caută tot timpul argumente pro și argumente contra; așa se explică de ce mulți dintre absolvenții de licee foarte bune merg în grup spre Facultatea de calculatoare sau spre Universitatea de medicină; tot așa se explică de ce elevii unor licee provenind din clase cu profil uman se îndreaptă spre Facultăți de drept fie de la stat, fie private; 
  • dificultatea de a obține bursă la stat, dar și de a yrma anumită facultate joacă un rol esențial; în mintea multor tineri încolțește ideia că importantă este o diplomă, indiferent în ce domeniu, căci după aceea un curs de scurtă durată sau un master va rezolva problema ocupării unui post bun fie la stat, fie la privat, fie într-o multinațională; aici este un sâmbure de adevăr, deși trebuie înțeles faptul că fiind absolventul unei facultăți unde salariile care se vor obține sunt cu cel mult 30% peste nivelul salariului minim pe economie, indiferent ce cursuri se vor face, indiferent de experiența acumulată, un loc de muncă ocupat, nu va oferi un salariu lunar mai mare decât cu  ceva mai mult de 3 salarii minime pe economie; nu este puțin, dar nu trebuie să se uite că o altă calificare, pentru aceeași vârstă și o aceeași vechime duce la salarii de cel puțin 5 salarii minime pe economie; numai că facultățile absolvite au fost în categoria celor grele, care necesită multă muncă.
Zilele acestea se fac înscrieri la facultăți și am văzut puhoaie de tineri care stau la cozi interminabile să-și depună dosarele. Alegerile lor sunt făcute. Nu vreau să spun că știu absolvenți de facultăți care lucrează la ambalarea de produse în depozite de magazine online, deși salariile sunt foarte bune. Nu vreau să spun că știu tineri care una au învîțat în facultate și cu totul altceva fac în viața de zi cu zi, ceea ce le asigură un confort ridicat, dar temporar și care depinde de cererea și oferta de pe piață. Nici despre tinerii care fac meserii în care se regăsesc 100% și care le dau satisfacții 1.000%, dar care stau cu părinții și mănâncă din pensiile acestora, satisfăcuți la maximum de rezultatele muncii lor.
ÎÎn opinia mea, tinerii, dar și părinții lor, trebuie să gândească pozitiv și mai ales într-un mod realist, pentru că resursele sunt limitate și în timp și în spațiu și fără o profesie corect aleasă, tânărul rămâne ca o frunză, suspendat într-o dependență perpetuă de familie, în bătaia vânturilor și a vitregiilor vremurilor pe care le trăim, vremuri crude, nemiloase și aspre.

(14 iulie 2017)

Friday, May 5, 2017

CSIE'50 - Volumul omagial

Ieri 04 mai 2017, cu ocazia omagierii a 50 de ani de la înființarea actualei Facultăți de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, a fost lansat volumul omagial, o carte reprezentativă pentru trecutul și pentru prezentul acestei facultății, dătător de speranțe într-un viitor construit pe un fundament solid, de către înaintași, dar și de către truditorii de azi, profesori, cercetători dar în egală măsură și de către generațiile de studenți.
Volumul este realizat în condiții grafice de excepție, cu fotografii color și bazat pe o documentare completă, contribuțiile fiind oferite de un numeros corp de autori, cadre didactice, cercetători, istorici și studenți.
Cartea are 268 pagini și a fost realizată la Editura ASE în anul 2017, având  un larg colectiv de autori, grupați pe capitole. Coordonarea a fost asigurată de prof.dr. Claudiu HERȚELIU și prof. dr. Ion SMEUREANU. Este de apreciat modul în care cadrele didactice s-au implicat în elaborarea capitolelor și în colectarea de imagini sugestive, care să creeze o imagine cât mai clară și cât mai completă asupra evoluției facultății în cei 50 de ani de existență. Structura cărții include următoarele capitole:
Cuvânt înainte
1. Istoria celor 50 de ani
2. Activitatea studenţilor
3. Centrul de calcul economic și cibernetică economică
4. Pregătirea în domeniul Ciberneticii economice
5. Pregătirea în domeniul Informaticii economice
6. Departamentul de Matematici aplicate
7. Pregătirea în domeniul Statisticii şi Econometriei
Bibliografie
Este un lucru deosebit de important că volumul include o copie după Hotărîrea Consiliului de Miniștri ai Republicii Socialiste România din 20 septembrie 1967, care poartă numărul 2365 și care este actul de naștere al Facultății de Calcul Economic și Cibernetică Economică, cu cele trei secții pe care le știm și în ziua de azi, la articolul 1, litera b. Este un lucru îmbucurător că autorii au adus omagiul lor ctitorului acestei facultăți, profesorul Manea MĂNESCU, cel căruia i se datorează existența Catedrei de Cibernetică Economică, predarea pentru prima dată a cursului de Cibernetică Economică în România, tipărirea unui tratat de Cibernetică economică al cărui autor a fost, precum și fondarea revistei Studii și Cercetări de Calcul Economic și Cibernetică Economică, a cărei variantă în limba engleză Economic Computation and Cybernetics Studies and Research, este acum ISI indexată, ajunsă acum la al 51- a an de la apariție.

(05 mai 2017)

Thursday, November 10, 2016

CSIE'50 -css

CSS nu înseamnă Clubul Sportiv Știința.
CSS nu înseamnă Cascading Style Sheets.
CSS înseamnă Cercetare Științifică Studențească.
Facultatea de Cibernetică dintotdeauna a avut punctul ei forte la capitolul de cercetare științifică pentru că:

  • avea și are o activitate de cercetare foarte puternică;
  • cercurile științifice sunt foarte diferite și active;
  • lucrările elaborate sunt de înaltă calitate;
  • studenții cercetători sunt foarte activi;
  • soluțiile propuse acolo sunt originale;
  • în competiții naționale lucrările lor sunt cotate ca fiind foarte bune;
  • lucrările elaborate sunt temeinice și au legătură cu viața economică reală;
  • rezultatele obținute la cerc sunt continuate la licență;
  • unii studenți care au fost la cercuri sunt doctoranzi strălucitori.
De-a lungul anilor, am văzut ce înseamnă activitatea de cercetare în zona programării, în zona analizei și proiectării de sisteme informatice, dar și în zona baselor de date. Nenumărați dintre profesorii de azi au fost membri ai unor cercuri de cercetare științifică și s-au remarcat acolo prin:


  • temeinicia documentării;
  • realismul soluțiilor;
  • dificultatea temelor;
  • modul de prezentare;
  • originalitatea demersului;
  • continuitatea în timp;
  • precizia tratărilor.
Consider că cercurile de cercetare științifică studnțească merită o analiză de sine-stătătoare mai ales că de fiecare dată, în aprile când au loc sesiunile de primăvare a prezentării lucrărilor, se întocmesc broșuri care consemnează numele studenților autori și numele cadrelor didactice care le-au coordonat lucrările. Cercurile de cercetare științifică studențească sunt locurile unde:


  • se formează echipe;
  • au loc dezbateri;
  • se fac prezentări;
  • au loc evaluări;
  • sunt făcute analize;
  • se discută aplecat;
  • se clarifică probleme;
  • de formează cercetătorii.
Am apreciat întotdeauna pe cei care sunt preocupați fie să coordoneze activitatea de cercetare, fie să desfășoare o astfel de activitate, pentru că numai ei au capacitatea de a se implica în dezvoltarea spiritului liber, deschs și îndrăzneț, care trebuie să caracterizeze pe orice tânăr care țintește abordări ce duc la soluții originale. Mă laud că acum mulți ani am coordonat un cerc de cercetare pe teme de compresie de date și lucrările studenților mai dăinuie și acum la o adreă, fiind la dispoziția oricărui om care vrea să vadă cum lucrau studenții de anul al III-le de la secția de Informatică Economică, lucru cu care eu mă mândresc tare mult, că eu sunt cel care s-a ocupat de tătășenie. Am mai avut un cerc în care studenții din generația profesorului Marian Stoica au elaborat lucrări pe care le-am reunit într-un volumaș, ce i l-am dăruit prin 2012 lui Marian, când m-am pensionat și am zis că el trebuie să fie cel care să-l țină ca mărturie peste ani că s-a muncit ca lumea și ăn acele vremuri.

(10 noiembrie 2016)