CIOLACULE, schimbă-le managementul trântorilor!

Acum câțiva ani, un individ de la stabilimentul care se ocupa cu autostrăzile, îmi explica el mie cum nu se construiesc pe meleagurile mioritice autostrăzi, pentru că nu sunt condiții, deși eu am văzut autostrăzi în Polonia, în Suedia, în Finlanda și în Norvegia, unde clima este mai aspră decât la noi.

Când am solicitat tot așa, acum câțiva ani o mică soluție la o problemă simplă, am primit o pagină, pe care o mai am încă, în care mi se dădeau vreo cinci argumente din care ei nu-mi ofereau soluție și misiva era semnat de vreo șapte indivizi, dintre care unul se mai semna și cu titlul de doctor inginer.

Pe mine nu mă interesează să nu se rezolve problema, căci 1.000 de argumente din care să nu mi se rezolve o problemă îmi găsește un țânc de cinci anișori, fără să fie plătit cu salarii babane ca toți cei care m-au dezamăgit pentru cât de incompetenți, comozi și rău voitori sunt.

În acest context, Marcel CIOLACU are posibilitatea să le schimbe managementul hoardelor de trântori care populează structurile organizațiilor bugetare.

Fiecare bugetar trebuie să aibă o fișă a postului cu 10 activități de care răspunde doar el și nu altcineva.

salariul fiecărui bugetar trebuie să depindă strict de activitățile pe care le-a început și pe care le-a dus la bun sfârșit, cu proces verbal de recepție a calității, cu încadrarea în termene și în costuri. Nicio scuză, niciun argument de ne-efectuare nu trebuie acceptat, nici chiar invocarea forței majore, dacă aceasta nu este o pandemie, un cutremur, un taifun sau alt cataclism.

Trebuie stabilite clar sancțiunile care rup lanțul pilelor, rubedeniilor și a altor interese oculte, căci nu mai trebuie să vorbim decât de acțiuni, de calitate, de competență, de profesionalism și de soluții.

Noul management pe care Marcel CIOLACU trebuie să-l implementeze  se va baza pe cooperare, pe comunicare, pe coordonare  și pe responsabilizarea fiecărui individ, din moment ce sarcina are un singur executant. Noul management trebuie să schimbe radical gândirea celor care activează într-o structură în care principala resursă provine de la bugetul de stat. Există un plan de îndeplinit. Există sarcini pe echipe. Există sarcini pe individ. Totul se cuantifică. Nu există nimic la grămadă, deci se va ști exact fiecare cât a lucrat și calitatea muncii, fie că e muncă de teren, muncă fizică, fie că este muncă de birou, care presupune decizii și lucru cu informație. Management înseamnă:

- a gândi,

- a prevedea,

- a planifica,

- a urmări,

- ierarhiza,

- a corecta.

Management nu înseamnă a argumenta de ce nu au fost respectate termenele, de ce au fost depășite cheltuielile, de ce nu s-a executat o lucrare, căci salariul este plătit pentru activităîți realizate, nu pentru scuze, oricât de argumentate ar fi ele. Noul management este managementul acțiunii, al calității, al onoarei și al eficienței, ceea ce presupune o schimbare la 180 de grade.

(30 iulie 2023)

#REZIST: responsabilizarea

Fiecare dintre noi a solicitat rezolvarea unei probleme și fiecare dintre noi am primit un răspuns în scris din care ni se spunea toate articolele de lege din care rezulta că problema noastră nu se rezolvă. Ca lucrurile să fie și mai exacte, scrisoarea pe care o primim este lungă, monotonă și semnată de nenumărate persoane, iar ultimul care o semnează este chiar șeful instituție. Aparent, lucrurile sunt corecte. Numai că nu știu de ce sunt plătiți oameni să nu rezolve probleme, căci acele texte stupide care argumentează cu articole de lege din care nu mi se soluționează problema, pe mine nu mă interesează. Eu am o problemă și vreau rezolvarea ei, scurt pe doi. Orice altă abordare este pierdere de timp.

Lipsa de responsabilizare este cauza acestei stări de fapt. Se vorbește de competențe, dar nu se spune că a fi competent înseamnă a rezolva, adică nu să ai competența să rezolvi, ci să rezolvi. Un om competent rezolvă, nu se întreabă dacă are competența de a rezolva. Numai persoanele cu un IQ de sub 20 confundă competența ca meseriaș care este în stare să facă diferite activități cu dreptul de a face o serie de activități, drept câștigat în momentul în care a finalizat cu obținerea unei diplome, o formă de instruire.

Ceea ce vedem acum în legătură cu azilurile groazei este expresia unei arhitecturi absolut eronate, care a pus bazele unei construcții îmbibate cu ineficiență, care aure în structură persoane cu funcții ambigue, care nu sunt puse să soluționeze probleme, ci să găsească argumente care să justifice că problema nu o rezolvă ei, deși salariile lor sunt pentru a rezolva probleme, nu pentru a găsi argumente că nu se rezolvă, așa cum se întâmplă peste tot în ziua de azi.

(07 iulie 2023)

Critica de operă

Nu oricine este în stare să scrie articole despre spectacolele de operă. Am văzut la un teatru de operă niște locuri ocupate de critici care aveau în față partiturile. Ei urmăreau să vadă cum cântă soliștii, dacă respectă partitura. Numai cine știe să citească o partitură va face o cronică bună, căci numai respectivul va cunoaște când solistul a luat-o pe arătură și nu a fost în stare să cânte o anumită notă. Sunt cunoscute situații în care au fost ruinate cariere datorită erorilor de abordare a unor note dificile, pentru care spectatorii plătiseră bilet. La noi aproape că nici nu există critici de spectacole de operă, mă refer la critici autentici, cu greutate, inși care să dea verdicte. Am citit ceva și mi-am dat seama că sunt mai ageamii decât mine, căci întâmplător văzusem spectacolul și dacă eu nu am recunoscut arii celebre și mă refer la opera Faust, nu știu ce a auzit criticul, din moment ce în ziar el a scris la superlativ despre soprană și despre bas.

Acum, mai nou, criticii de operă s-au mutat în televiziuni și prefațează spectacole mari înregistrate cândva sau iau interviuri unor soliști mari care cântă sau unora care au cântat cândva și apoi exemplifică cu fragmente ceva din performanța respectivilor. Mă întristează vorbăria goală a acelor critici, șabloanele și stereotipurile folosite, devenite deja plictisitoare.

Circulă pe Internet o înregistrare a unui spectacol de operă de la ONB, iar o femeie face o prezentare jalnică, enervându-mă nespus de mult, căci nu pune accent pe ceea ce trebuie, ci pe chestii de bucătărie regizorală, care nu interesează pe nimeni. Soluția aleasă e penibilă.

(05 iunie 2023)

Critica șefului și criticarea șefului

Pe vremuri era un decalog al șefului și acest decalog arăta cât de privilegiată este poziția șefului în comparație cu poziția supușilor lui numiți și pluime în limbaj popular.
Șeful are voie să critice, căci de aceea este el șef și printre multele lui privilegii este și acela de a critica, adică de a spune cu voce tare orice despre pluime, spunând că nu o face cu răutate, ci cu blândețea unui părinte față de copiii lui șturlubatici. 

Pe vremuri am avut și eu un șef tembel, care făcea numai glume nesărate, dar pe care exact când nu se aștepta i le-am întors de se mira și el că i se întâmplă asemenea grozăvii. I-am transmis că eu nici nu uit și nici nu iert, iar dacă va mai primi și alte surprize, să știe că tot timpul vor mai veni și altele căci niciodată nu voi considera că m-am achitat de datorie.

Ceea ce trebuie să spun este că acela care se încumetă să-și critice șeful, va avea nu surprize, nu revelații, ci consecințe dintre cele mai dure, căci șeful, deși spune că nu este ranchiunos, că primește cu zâmbetul pe buze critica, nu numai că nu o primește, dar caută ca pe toate căile s-o reprime.

Am cunoscut un șef care a fost criticat de unul din pluime. Șeful nu a reacționat. A pus pe unul dintre sclavii lui să-l lovească nimicitor, drept în moalele capului pe făptaș, adică pe cel ce și-a criticat șeful. Rezultatul a fost devastator pentru critic, iar șeful a scăpat basma curată, căci nu el a fost cel care a plătit, adică s-a răzbunat pe critic, ci un sclav a făcut-o fără să clipească, așteptând o anume răsplată de la șef. Sclavul trebuia să știe că șeful nu are niciodată vreo obligație față de vreunul dintre supușii lui, deci șeful a și uitat că sclavul și-a îndeplinit misiunea, căci pentru șef, sclavul nu era decât un pârț tras în miezul zilei pentru a puncta că nu trece cu vederea pe cel ce ridică ochii din pământ și prinde curaj pentru a glăsui și nu laude, imne, ci critici argumentate, tunătoare, cu efect pe lungă durată.

(05 iunie 2023)

Critica de film

Acum când televiziunile au canale specializate pentru filme, nu critica de film mai prezintă interes, ci o descriere a filmului, a actorilor care joacă în film și a succesului filmului în lumea cinematografiei dar și în lumea financiară, căci una este să-ți pierzi timpul la un film chinuit care nu și-a scos investiția și cu totul altfel stau lucrurile cu un film care te ține cu sufletul la gură pentru cât de bine este construită acțiunea și cât de bine joacă actorii.

În vremurile comuniste, critica de film juca un rol fantastic de puternic în educarea maselor. Îmi aduc aminte de un articol de critică, absolut nefavorabilă în cotodoanul partidului comunist, Scânteia a bătrână, cum i se zicea, în care filmul Și caii se împușcă, nu-i așa? în care jucau Jane FONDA și Michael SARRAZIN, dar care film nu avea mesaj, așa cum cerea educația comunistă a maselor, căci acolo nu era deloc vorba despre niște țărani care participau la întrecerea socialistă, ci era vorba de un concurs de dans, iar sfârșitul nu a fost deloc plin de optimism, exact cum cerea arta cu mesaj, educativă, care să te facă să te scoli numai un zâmbet a doua zi pentru a merge la muncă și a-ți face norma pentru propășirea scumpei patrii, ori filmul avea un final tragic, care nu avea nicio legătură cu educația comunistă.

De aceea, cronica l-a făcut praf și trebuie să ne și imaginăm chinurile groaznice prin care a trecut regizorul Sydney POLLACK atunci când a dat căutare pe GOOGLE și a găsit articolul. Cred că s-a zvârcolit bietul de el, iar Jane FONDA și Michael SARRAZIN au rămas muți și și-au dat palme căci nu au pus umărul la educarea comunistă a tinerilor de pe plaiurile mioritice.

Femeia care a scris acel articol era o slugă a partidului și chiar dacă articolul ei era mult prea mare, nu cred că bucata de hârtie a fost folosită altcumva decât agățată într-un cui de la o latrină dintr-o gară de provincie unde muștele bâzâiau nestingherite, fără să fie deranjate de mirosurile împuțite.

(05 iunie 2023)

Critica de teatru

Pe vremuri, când prea era presă și ziarele erau citite, existau critici de teatru, știuți de frică atât de dramaturgi, cât și de actori. Ei erau invitați la premiere sau veneau inopinat. Unii critici de teatru erau profesioniști. Citiseră textul piesei care se monta. Citiseră despre montări ale piesei făcute în alte teatre și chiar văzuseră înregistrări cu spectacole realizate anterior. Dacă era montată o piesă pentru care exista și un film, din profesionalism, criticii respectivi văzuseră și filmul.

Criticul de teatru care scria pentru un ziar, era obligat ca în puține rânduri să lămurească lucrurile și să-l determine pe cititorul ziarului să meargă la teatru pentru a vedea spectacolul sau din contră, să rămână acasă, căci spectacolul nu merită să fie văzut. 

În vremurile comuniste, critica de teatru avea mesaj. Dacă era ordin ca un anumit spectacol să fie demolat, criticul punea umărul, demola montarea și găsea el câteva argumente cu care să-l îmbrobodească pe cititorul ziarului, ca acesta să accepte că nu merită să meargă la spectacolul care între timp a și fost scos din repertoriul teatrului. Să ne amintim de spectacolul cu piesa Revizorul în montarea lui Liviu CIULEI de la Teatrul BULANDRA.

Eu nu am avut niciodată în criticii de teatru dâmbovițeni pentru că erau doar culturnici, care nu se remarcaseră prin lucrări publicate în edituri mari și care-și târau zilele pentru un dumicat de pâine prin redacțiile unor ziare și ar fi scris despre orice, doar să fie și ei luați în considerare cât de cât. Ei erau predictibili, căci citeam pe sărite ceea ce scriau și știam deja totul că mergeam cu gândul cu câteva rânduri înaintea lor, ei înșiși fiind repetitivi din lipsa lecturilor profunde și a superficialității ca indivizi.

(05 iunie 2023)

Critica neconstructivă

Am văzut multe persoane cu plăcerea de a critica. La ei totul:
- pute,
- este greșit,
- e inutil,
- trebuie eliminat,
- nu merită atenție,
- are altă soluție.
Indiferent care este subiectul în discuție, deși respectivii critici nu au calificarea necesară, sunt în stare să vorbească cel puțin 30 de minute și să anuleze tot ceea ce este în discuție, folosind argumente interesante, general valabile sau întrebări la care ei așteaptă răspunsuri. Este ca în zicerea aceea populară că dacă un nebun aruncă un pietroi în lac, trebuie o mie de savanți să-l scoată de acolo.

Mie nu-mi trebuie decât un minut pentru a-l identifica pe cel care face critică neconstructivă. De regulă, înainte de a începe discuțiile eu am următorul discurs:

- Sunt de acord cu tot ceea ce spuneți, dar cu o condiție. La o soluție pe care o criticați și aveți argumente că nu este bună, veniți cu o soluție mai bună, argumentând tot atât de viguros că soluția propusă este mai bună. Dacă nu faceți acest lucru, nu mă interesează critica voastră, căci noi oricum va trebui să folosim acea soluție, așa cum este ea, iar cei ce nu sunt în stare să dea o soluție mai bună, să tacă!

Spun aceste lucruri, căci am întâlnit indivizi plini de ei care au zis că dețin soluții de 1.000 de ori mai bune decât soluția în discuție, dar în final, când au fost puși să facă ei rezolvare în paralel cu soluția lor cea genială, s-a dovedit că nu au fost în stare de nimic și s-au făcut de râs.

(05 iunie 2023)