#REZIST: capitalul, munca, banii și profitul

Banii sunt sub formă de bancnote și sub formă de monezi. O teorie din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea zice că masa monetară într-o țară trebuie să fie egală cu valoarea serviciilor și produselor care există acolo. O bizarerie mai mare nici că erau în stare economiștii să zică și să rostogolească până în zilele noastre. știut fiind faptul că salariile se plătesc după ce omul a prestat munca sa, deci volumul banilor este mai mic decât valoarea muncii, înainte de a se plăti salariul...

Banii încasați pentru munca prestată se numesc salariu.

Banii folosiți pentru a cumpăra produse se numesc cheltuială.

Banii încasați la nuntă se numesc cadou.

Banii încasați care rămân după ce au fost scăzute cheltuielile se numesc profit.

Banii încasați pentru serviciul prestat datorită funcției se numește mită.

Banii depuși la bancă într-un depozit la termen se numește investiție sigură.

Banii băgați într-o afacere care să producă profit și deci să producă bani se numește investiție adevărată.

Banii jucați la bursă se numesc investiție de risc.

Banii jucați la LOTO se numesc distracție.

Banii duși sistematic la păcănele înseamnă viciu.

Și societatea pe care doresc să o clădească cei din colectivitățile #REZIST se bazează pe bani și nu pe orice fel de bani, ci pe capital care este aflat tot timpul în mișcare pentru a maximiza profitul.

Manipulatorii societăților conservatoare îi prezintă pe membri colectivelor #REZIST ca pe niște indivizi fără căpătâi, puși pe mișcări de stradă, pe răzmeriță, niște oameni pe care Oculta îi manipulează și persoane care sunt plătite să destabilizeze, exact pe cei care sunt la putere și care, vezi Doamne, sunt dedicați trup și suflet popoarelor în fruntea cărora s-au așezat, datorită unor alegeri puțin reprezentative, căci niciodată nu se prezintă procentele față de totalul alegătorilor, ci procentele față de numărul celor care au participat la vot. 

Ceea ce mă îngrijorează este faptul că din colectivitățile #REZIST nu s-au desprins personalități autentice, care să devină vectori de opinie credibili și care să expună clar doctrina #REZIST.

Manipulatorii societăților conservatoare îi prezintă pe membri #REZIST ori ca indivizi fără căpătâi, ori ca pe niște corporatiști ușor de dus de nas. O astfel de abordare, îi va duce spre pierzanie pe cei care și-o însușesc pentru că cei din #REZIST nu sunt o masă amorfă, niște indivizi oarecare. Lucrurile trebuie studiate la nivel de detaliu și abia după aceea trebuie trase concluzii. Munca pentru cei din #REZIST este la fel ca și pentru ceilalți.Capitalul, banii și profitul la colectivitățile #REZIST nu sunt studiate deloc și am mari semne de întrebare legate de atitudinea celorlalți față de colectivitățile #REZIST, în condițiile în care nu sunt cunoscute lucrurile esențiale despre aceste colectivități, adică dacă au investitori, dacă se urmărește productivitatea, dacă înregistrează profituri. Întrebările stupide de pe la Tv legate de declararea surselor bănești ale ONG-urilor alimentează ideea că sursele de bani ale colectivităților #REZIST sunt dubioase, tocmai pentru a scoate în evidență cât de corecți sunt milionarii bugetari, care n-au lucrat o secundă în mediul privat ca să vadă cum se scoate un leu cu sudoarea frunții.

(27 iunie 2023)

Profitul băncilor mioritice

Guvernul se dă cu poponelul de pământ că băncile de la noi, din 36 numai 18 au plătit impozit pe profit, ca și cum într-o economie care duduie, acesta era ultimul subiect netratat cu cuviință de fiscalitatea cea gâtuitoare de aici. În realitate, băncile din spațiul nostru mioritic, mirific, de basm, nu au și nici nu vor avea hăle profituri pentru că:

- au cheltuieli anapoda cu spațiile prea luxoase și prea centrale;

- sunt suprapopulate nu de specialiști, ci de piloși;

- au devenit afaceri de clanuri, tați mame, nurori, fii, fiice;

- salariile sunt necorelate nicicum cu calitatea muncii;
- productivitatea muncii și salariile acolo nu au nicio legătură;

- aleargă disperate în a oferi credite oricui, oricum, oricând;

- personalul, bea cafele pe trotuare mai ceva ca la baruri;

- procedurile lor de lucru sunt dintre cele mai greoaie;

- clienților li se dă senzația că tot timpul li se face favoruri;

- se uită că ele trăiesc numai și numai din dpbânziși comisioane;

- aroganța la ghișee depășește limitele bunului simț;

- au transformat banalele servicii în produse financiare;

- adevărații corupți își exportă capitalul într-o veselie;

- informatizarea nu a însemnat nimic pentru ele;

- dovedesc lipsă de interes în a se acomoda la nevoile secolului al XXI-lea.

Este foarte clar că într-o economie în care agricultura merge, dar pe bani europeni, în care 90% din pensionari trăiesc din pensii mizere, când numărul pensionarilor este sensibil egal cu cel al salariaților, în niciun caz nu sunt create premise pentru o structură a producției la vedere, aducătoare de mișcare cinstită a capitalului și de creditare pentru producția aducătoare de profit. Trebuie o analiză realistă și se va vedea că niciuna dintre băncile de aici nu are o activitate normală, specifică unei economii normale, ci trăiește de pe o zi pe alta din operații specifice unei economii din lumea a VII-a în care evaziunea, corupția și nemunca sunt la loc de cinste, iar statul se face că face , dar în realitate nu are niciun gând să însănătoșească ceva, căci este legat de mâinu și de picioare, nai ceva ca în America Latină, unde polarizarea este adusă la cote incredibile.
Mare atenție cu pianul pe scări, că statul s-a împrumutat de 20 de miliarde pentru a crea o anvelopă de securitate, în primul rând pentru bănci și acum se știe că tot statul a stat în genunchi în fața bancherilor ca să nu se producă colapsul în timpul marii crize economice, despre care unii zic că nici măcar nu s-a încheiat și că alta va bate la ușă găsindu-ne cu fundul descoperit.

(24 august 2017)

Profilul celor fără de profil

Există nenumărate persoane care:

- doresc cu ardoare să știe totul despre ceilalți;

- vorbesc orice despre ceilalți;

- analizează tot ce fac cei din jurul lor;

- își construiesc conturi false pe rețele de socializare;

- evită să specifice date ce le definesc profilul;

- semnează anonime pe care le împrățtie.

Pe toți aceștia i-am numit indivizi care au profil, deși sunt aparent fără de profil, pentru că nespunând nimic despre ei sunt:

- ascunși;

- fricoși;

- dubioși;

- neserioși;

- nedefiniți;

- duplicitari;

- neserioși;

- impersonali;

- carențiali;

- răi;

- profitori;

- abjecți.

Am cunoscut chiar personal indivizi care mi-au analizat postările, ei având conturi pe rețelele de socializare, despre care eu nu am avut cunoștință. Când au primit din partea mea exact ceea ce meritau, adică refuzul de a dialoga cu ei pe teme despre care le-ar fi făcut plăcere, nu le-a căzut bine, pentru că răspunsurile mele au avut o violență de limbaj disproporționată categoric în raport cu tentativele lor de a insista.

Nu sunt adeptul zicalei: ce-i în gușă și-n căpușă. Adică să spui totul despre toate. Nu este normal de a pune totul în expoziție, la vedere. Nu este normal însă, nici a solicita transparență totală din partea altora, când reciproca nu este valabilă, în cazul solicitantului.

Experiența pe care o am până în momentul de față, crezând totuțâși că este cât de cât o experiență bogată, îmi arată că toți cei care nu au scris nimic în dreptul profilului lor evidențiază o serie de trăsături ce se impune a fi decodate urgent.

Cel care nu-și pune poza cu chipul său este cel care are totală desconsiderare față de colectivitatea celor care ar intra pe contul său. Aceștia nu merită să vadă chipul princiar al posesorului de cont, în special pentru a nu fi orbiți de luminozitatea feței augustei personalități. A lăsa necompletat acel loc destinat pozei, pe lângă faptul că se dă dovadă de o neglijență crasă, crează senzația de ruptură a individului de lumea sa înconjurătoare, în niciun caz acea undă de mister, la care el se gândește în zadar și fără rost, ca soluție facilă de a părea interesant.

Cel care nu specifică datele complete despre ziua, luna și anul de naștere sau nu le pune deloc, intenționează să se creadă că este ceva nedefinit, dacă nu o persoană fără vârstă. Așa ceva gândesc eronat foarte multe persoane certate cu oglinda, care se vor veșnic tinere și frumoase, care cred că nescriind acele coordonate, automat timpul rămâne în loc pentru ele.

Cei care nu scriu nimic despre meseriile lor, despre locurile lor de muncă, fie au înclinație spre a se considera inferiori celor din jur, fie a nemulțumiți față de ei înșiși. Sunt persoane care au tendințe de a se privi cu alți ochi decât sunt ele în realitate, ceea ce este și rău și periculos. Toate imaginile false, de carton, au o durabilitate vremelnică, fragilă și deformabilă cu trecerea orelor, mai ales.

Niciodată nu am cerut ca un om să scrie despre el ceea ce el nu dorește din varii motive să facă. Am însă pretenția, ca un om să aibă capacitatea de a se prezenta celor din jur, în câteva cuvinte, prin ceea ce este el definit, astfel încât imaginea creată de aceștia să nu fie foarte diferită de ceea ce este în realitate respectivul, pentru a nu produce șocuri ceva mai târziu, când se intră în detalii.

Celor fără de profil nu trebuie:

- semnate cecuri în alb;

- acordată încredere nelimitată;

- considerat că tot ce spun este adevărat;

- să li se atribuie calități fără verificare;

- acordate ca împrumut sume niciodată;

- oferite afaceri, chiar dacă ne sunt profitabile;

- făcute aprecieri pe vorbe;

- să li se gireze nimic, niciodată;

- să li se încredințeze secrete.
Profilul celor fără de profil este cu mult mai clar construit decât în cazul celor care spun și ce lăptic au supt de la mămicuțele lor. Cei fără de profil își oglindesc anonimatul în apele de cristal ale micimii lor și sunt gata să lovească pe oricine, în orice moment, cu orice prilej. Ei sunt ca noapte, deși cred că noaptea nu se vede nimic, profilul lor este mai vizibil ca oricând în întunericul de nepătruns.

Ei trebuie ținuți la distanță, iar relaționarea să fie la nivelul cel mai scăzut, ca surprizele, de orice natură ar fi ele, să nu ne afecteze iremediabil și cu cheltuieli enorme. prodența față de cei fără de profil pornește de la ideia, că un astfel de personaj, niciodată nu va fi altfel și niciodată nu va avea reacții care să nu se lege de faptul că nu are profilul definit, ba din contră, acele reacții vin ca o continuitate a carențelor dominatoare, cele care fac din respectivul un om fără chip, imemorial, impersonal și impardonabil de anonim.

(03 iulie 2017)

Sistemul educational ca exportator de inteligenta

În vremea lui Ceaușescu s-au cerut bani pentru totți cei cărora li se aproba cererea de emigrare și statele de destinație plăteau mai mult dacă respectivii terminaseră școli înalte sau mai puțin dacă respectivilor nu le prea plăcuse cartea.

Acum în anii de maximă libertate și democrație aud voci care deplâng că tinerii cu studii pleacă, țara nu profită de pe urma investiției în ei și iată că sunt regretare vremurile în care absolvenții care plecau despăgubeau statul. Ori acum, mulți văd cheltuielile făcute ca fiind în zadar, din moment ce le face statul nostru și alte țări profită de pe urma absolvenților noștri.

Absolvenții noștri de școală, fie de la liceu, fie de la facultăți sunt apreciați în alte țări și nenumărați doctori sunt la Londra sau Paris, iar în Silicon valley a doua limbă se zice că este limba română, căci nenumărați absolventi de informatică din ASE, Poli și Universitate lucrează acolo. Înseamnă că sistemul nostru educațional furnizează spre exterior creiere educate, deci se exportă inteligenșă. Normal în balanța de export ar trebui să se regăsească niște date cantitative și niște valori din care să rezulte ce s-a cheltuit cu formarea de specialiști și ce s-a încasat. Cu ce s-a cheltuit nu e greu de stabilit, dar e foarte greu să se stabilească ce se recuperează de către stat. Aici nu e vorba de comerț de sclavi, ci acele sume recuperate trebuie văzute ca:

• bani trimiși de cei plecați familiei;
• renumele adus țării de către ei, în echivalent convențional;
• investiții făcute aici;
• contribuții indirecte la efectuareas de investiții ca vectori de influență;
• participări laprograme prin care este sprijinită țara;
• multe alte modalități de a recompensa efortul lor de a fi educați aici.

În opinia mea, acum după 26 de ani de la momentul 22 Decembrie 1989, plecarea creierelor dar și a muncitorilor calificați să lucreze în străinătate este un câștig pentru că:

• industria noastră nu prea mai este;
• laboratoarele foarte utilate sunt acolo nu aici;
• cercetarea finanțată pe bani grei se face în marile universități ale lumii;
• ei capătă experiență profesională lucrând în mari organizații;
• se formează în condiții de management evoluat de acolo;
• se impun lucrând în echipe puternice și evoluează prin valoarea lor intrinsecă;
• câștigă multă experiență de utilizat la revenirea în țară.

Țara noastră este exportator de inteligență și are balanță excedentară la acest capitol pentru că efectele generate de cei care pleacă să lucreze în străinătate sunt extraordinar de mari și cuantificarea lor, chiar cu zgârcenie tot pe plus ne aduce. Să nu uite nimeni miliardeșe de euro ce intră în țară de la cele 3 milioane de români plecați și care muncesc din greu dar cu cinste și cu mândria de a fi români, în Europa dar și în alte locuri. Îmi doresc și în viitor școala de aici să fie la fel de bună sau mai bună, pentru ca absolvenții ei să fie solicitați peste tot în lume să lucreze pentru că sunt nu buni, ci foarte buni profesioniști.

(28 octombrie 2016)

Sistemul educațional si profitul

Toată lumea aleargă după bani pentru că este aici o economie de piață. Nici sistemul educațional nu este ocolit. Aici sunt foarte mulți bani siguri  de la stat  pentru:

• salarii;
• licitații manuale;
• licitații tehnică de calcul;
• organizări tot felul de manifestări;
• derulări de programe;
• construcții;
• reparațiide școli;
• extravaganțe politice;
• supraveghere examene;
• organizare comisii subiecte;
• licitații dotări IT.

De la înființarea universităților private, toată lumea visează bani, bani și iar bani. Organizarea și la stat a învățământului cu taxă este tot pentru a degreva bugetul de niște cheltuieli. organizarea de învățământ de master cu taxă, de doctorat la taxă și tot felul de activități unde se plătește sau se mută banii dintr-un buzunar în altul are la bază profitul, maximizarea acestuia. Nu de puține ori se publică pe diferite site-uri veniturile unor universitari, bugetari în esență și muritorii de rând își pun întrebarea firească cu nume de club, la care își dau răspunsul clasic: ghinion, Vorba cântecului cu m-am născut la șapte luni/ ghinion/să am lumii ce să-i spun/ ghinion...  Se face profit din orice și vaca de muls este bugetul sistemului educațional. Acreditările costă mult și acestea trebuie plătire gin greu și la greu cu bani care provin oricum nu din alocări bugetare anticipate, ci din venituri. Profitul trebuie văzut în mod dinamic, pentru că el apare ca diferență dintre venituri și cheltuieli. Se face în așa fel încât această diferență să nu fie copleșitor de mare, ceea ce înseamnă că este mai corect să se vorbească de un excedent, adică niște bani care trebuie cheltuiți. Profitul mai trebuie văzut și prin prisma celor care relaționează cu cei ce sunt ordonatori de credite, adică au în pix semnătura care-i face fericiți pe agenții economici flămânzi dar și lacomi. N-am văzut în viața mea unul cu pixul care să fi profitat de pe urma sumelor uriașe pe care le-a dirijat colo și colo, rămânând, vorba lio Ion Iliescu, sărac și cinstit. Ei nu au vile, nu au hoteluri, nu au furat gardul istoric să-l ducă acasă și să râdă colegii de el, nu au decât ceea ce poartă zi de zi și trăiesc din apă cu pâine și sare, iar pantofii sunt cu gaură în talpă, mai rău ca în cazul funcționarului de la FMI.

Într-un cuvânt, nu profită cine face licitații, nu profită cine câștigă licitații, nu profită nici cei ce repară clădiri, nu profită nici cei cu fondul clasei, nu profită nimeni. Totul este ca în Rai, cinste, omenie și voioșie lucie. Profită numai elevii și studenții prin cunoștințele pe care profesorii le oferă lor din conștiință pură, deși unora le chiorăie burțile de foame de pre binele care îi strivește ca salarii.

(28 octombrie 2016)

Sistemul educațional și eficiența sa

Învățământul produce și el, dar nu produce șuruburi, tractoare, șine de cale ferată, ci absolvenți cu studii elementare, medii sau cu studii superioare. În sistemul educațional nu lucrează nici strungari, nici rabotori, nici frezori, adică nu se regăsește clasa noastră muncitoare, ci învățători, educatori și profesori, adică intelectuali, nu clasă, ci pătură. Să concluzionez: școala nu e nici CAP, nici fabrică și nici atelier de reparat mașini sau de lucru în fier forjat. În școală a măsura productivitatea este o aberație. Cel mult, lumea se întreabă de ce învățătorul are 4 ore pe zi de muncă în timp ce un miner lucrează 6 ore, iar în construcții se lucrează și 10 ore pe zi. Fiecare este cu norma lui. Asistentul universitar are 12 ore pe săptămână, în timp ce un funcționar muncește 40 de ore. Și de aici a pornit tot tărăboiul. El este declanșat și imaginea că unii crapă de muncă și cei din învățământ huzuresc amplifică durerile de tot felul. Abordarea este superficială. În realitate, despre eficientă se vorbește în cu totul alți termeni și anume:

• eficiența în raport cu obiectivul stabilit; daca obiectivul este cunoașterea tablei înmulțirii, se iau 10.000 de elevi din clasa a VIII-a la întâmplare și sunt verificați dacă știu tabla înmulțirii; dacă numai 7.000 rezolvă totul corect înseamnă că sistemul educaționat are nivel de eficiență de 70% și în raport cu ceea ce se știe despre ce înseamnă a fi un sistem bun, se conchide că nu este un sistem bun, deci este mediocru;
• eficiența în raport cu obiectivul formării de forță de muncă, ceea ce înseamnă că dacă un sistem formează 10.000 de absolvenți dintre care 4.000 lucrează în domeniul în care s-au calificat, rezultă că nivelul de eficiență este de 40% ceeace este foarte puțin și sistemul este unul prost structurat, căci pentru a fi bun trebuia să aibă nivelul de eficiență peste 78%; pentru a fi foarte bun, nivelul de eficiență trebuia să fie peste 92%.

Fiecare își definește indicatori de eficiență, iar reprezentativitatea acestora este dată de ceea ce se întâmplă cu absolvenții. De exemplu, sistemul esducațional din zona computer science este foarte eficient din moment ce 100% dintre absolvenți lucrează în IT și dintre aceștia cam 60% sunt la firme mari din America sau din Anglia, Franța sau Germania. Așa cum cu statistica se demonstrează orice, alegând variabile și seturi de date tendențios, se demonstrează că un subsistem funcționează ineficient dar și o demonstrație inversă este posibilă. Când spun asta știu ce spun și am și date concrete.

(28 octombrie 2916)

Sistemul educational si falsificarea diplomelor

Un barosan din MEC zicea că dacă s-ar lua la bani mărunți diplomele care circulă prin spațiul nostru cel mioritic, vreo 19% ar fi false. Eu nu cred, mi se pare prea mult. Dar un 20% sunt false pentru că până acum numai mergându-se la pont au fost descoperiți fie cei care le-au obținut, fie cei care le-au pordus.

Imi aduc aminte cum unul a fost descoperit că avea diplomă falsă că s-a recomandat X zicând profesia când a intervenit în direct la Tv și un vecin care îl știa fără facultate a făcut săpături și a descoperit falsul. Alteori se descoperă falsurile că cei ce devin diplomați fără să fi fost o oră la facultate, când se îmbată, se laudă, spun și prețul și cine. Sunt urechi care aud și se duce dracului toată șandramaua. Nu mă apuc eu să identifică cum se falsifică diplomele, cine le falsifică și mai ales de ce lumea vrea să facă așa ceva. Știința falsurilor de capodopere a mers așa de departe încât a falsifica o diplomă este ceva banal. Icoanele se falsifică prin introducerea intr-un cuptor la o anumită temperatură. Acum cu tehnologiile care există ideia de a avea un anumit tip de hârtie, o anumită ștanță pentru timbru sec și tot felul de semnături, deja sunt fleacuri.

Ideia de bază este aceea de a defini un astfel de sistem care să gestioneze diplomele. este vorba de o bază de date cu acces să zicem destul de liber, dar pe niveluri unde să fie stocate informații despre toate diplomele care se acordă. Cine vrea, accesează acea bază de date și se lămurește dacă un X sau un Y are școala cu care se laudă. cei care fac angajări, ca să nu fie induși în eroare cu diplome false accesează baz aceea de date și primesc totul, inclusiv imaginea generată pe care o compară cu originalul și de aici se obține o primă gestionare, Mai sunt si alte modalități. Totul ține de locul de origine, căci acolo există cheia succesului în a combate falcurile. Universitățile, liceele, școlile generale ar trebui să scoată albume anuale cu absolvenții, cu pozele lor, cu clasele, cu numele lor și totul s-ar fixa. Eu am vazut în străinătate astfel de materiale cu care se laudă toți cei care pretind că au terminat un colegiu sau au un doctorat. Acum că există Internet, toți care dau certificate și diplome au posibilitatea să stocheze frumos în baze de date numele absolvenților, numele celor care au terminat cu diplomă și să le facă publice, că nu conțin date de identificare ce trebuie protejate. 

Se impune derularea unui proces amplu de curățare a învățământului de diplome false și de la momentul să-i zicem T-zero să fie făcute toate demersurile ca diplomele să nu mai fie falsificate sub nicio formă. Sunt atât de multe soluții informatice încât cu siguranță ca problema are soluție 100% corectă și completă așa cum testul ADN este de maximă siguranță. unii care cauta să folosească diplome false se bucură un timp, dar la un moment dat tot vor fi descoperiți că așa este în viață și atunci vor pierde totul. În condițiile actuale când la facultate se intră cu diploma de bac, fără examen de admitere în cele mai multe cazuri, fiecare are toate șansele să obțină o diplomă adevărată, fără a se complica fără rost. Numai fraierii caută căi riscante, simplificate, care întotdeauna duc spre fundături. Aceștia sunt beneficiarii de diplome false, care plătesc niște costuri inimaginabil de mari, fără să se merite așa ceva, nici măcar ca moment de rătăcire.

(27 octombrie 2016)