Wednesday, November 30, 2022

Ovidiu IOANIȚOAIA - scriitor, comentator și analist sportiv

Cu ceva timp în urmă, televiziunile îl aveau fie comentator sportiv, fie analist de etapă pe celebrul Ovidiu IOANIȚOAIA, care reușea prin tot ceea ce spunea să fie persoana potrivită la locul potrivit, în momentul potrivit. Ovidiu IOANIȚOAIA este persoana care are cultura, talentul și forța de a transmite exact ceea ce este esențial pentru un eveniment sportiv. El știe să facă strict acele legături între evenimente și persoane, care dau culoare și substanță unei emisiuni de televiziune.
Explicația este simplă, pentru că Ovidiu IOANIȚOAIA:
- este absolvent de studii superioare,
- are o solidă cultură în domeniul fotbalului,
- dispune de o  metodă de analiză bine fundamentată,
- folosește un vocabular fără rugozități inutile,
- are o memorie prodigioasă ce dă coerența demesurilor,
- vine pregătit în fața telespectatorilor,
- este calm, echilibrat și are argumente solide,
- știe să poarte un dialog, fără să facă excese de niciun fel.
Faptul că are o dicție perfectă, că are construcții gramaticale impecabile, de profesionist, dau prezenței lui Ovidiu IOANIȚOAIA acea greutate pe care numai un om care a căutat să se auto-perfecționeze o au, dar care se obține doar cu trudă, perseverență și ritmicitate. 
Ovidiu IOANIȚOAIA știe să comenteze un meci de fotbal.
Ovidiu IOANIȚOAIA conduce o analiză profundă a unui meci de fotbal.
Ovidiu IOANIȚOAIA are condei pentru scris articole despre fotbal.
Ovidiu IOANIȚOAIA scrie cărți.
Toate acestea îl definesc pe Ovidiu IOANIȚOAIA ca pe o personalitate de presă și de televiziune, de primă mărime, care are în spate o carieră deosebită și care pentru viitor are foarte multe de arătat, căci generațiile tinere de jurnaliști au ce învăța de la el.


(30 noiembrie 2022) 

Celebrități cu numele ANDREI

La noi, la români, numele ANDREI este destul de frecvent. Se zice că acum cam un milion de persoane poartă numele de ANDREI sau de ANDREEA. Și eu am o fiică al cărei nume este ANDREEA,
Am căutat să văd care sunt celebritățile de la noi care au numele de ANDREI și am găsit următoarele personalități:
Andrei MUREȘANU - poet care a trăit între anii 1816 - 1863.
Andrei ȘAGUNA - mitropolit ortodox, care a trăit între anii 1808 - 1973.
Andrei POPOVICI - general de aviație care a trăit între anii 1883 - 1967.
Andrei MARGA - filosof, născut în anul 1946.
Andrei MOROIANU - matematician, născut în anul 1971.
Andrei SÂRBU - pictor care a trăit între anii 1950 și 2000.
Andrei CRĂCIUN - poet care s-a născut în anul 1983. 
Andrei TUDOR - compozitor care s-a născut în anul 1983. 
Andrei KERESTELY - compozitor care s-a născut în anul 1971. 
Andrei FERMEȘANU - tenor care s-a născut în anul 1984.
Andrei Tiberiu MARIA  (Smiley) - cântăreț și compozitor de muzică ușoară născut în anul 1983.
Andrei DOROBANȚU - fizician, născut în anul 1944.
Andrei BACIU - medic, secretar de stat,  născut în anul 1986.
Andrei MUNTEAN - gimnast, născut în anul 1993.
În fiecare domeniu de activitate a existat cel puțin o personalitate care să poarte numele de ANDREI. Lista este cu mult mai lungă, dar aici am căutat să arăt că fără un efort prea mare, identific din domenii extrem de variate, personalități din trecut sau de azi, care aveau sau au prenumele ANDREI.


(30 noiembrie 2022)


Femeile păpuși de porțelan

Medicina în loc să se ocupe de marile probleme de sănătate a coborât spre zone facile care corectează aspectul omului. Este corpolent, medicina îl face suplu. Are riduri, medicina i le scoate. Are calviție, medicina face completările necesare. Nasul este cu o formă nedorită, corecția se realizează aproape de la sine, printr-o rinoplastie. Dacă în zona bustului sunt probleme, medicina estetică face minuni.

Am observat că o serie de doamne cu bani din spațiul nostru cel mioritic, au apelat la medicina estetică pentru a obține transformări aproape radicale. Dacă am pune alături două fotografii, una de dinainte de prelucrare și alta de acum, după ce chirurgul estetician și-a făcut meseria, deosebirile sunt spectaculoase. Doamna arată acum cu obrazul întins ca în vremea fecioriei sale, atât de întins încât este creată senzația unei fețe de porțelan.

Medicina estetică are rezultate extraordinare, dar nu atât de spectaculoase încât persoana care apelează la ea să-și păstreze identitatea. Toate persoanele care trec pe la medicul estetician pentru a-și aplica același tratament, seamănă izbitor unele cu celelalte, pentru că, asemeni statuilor de marmură, prelucrarea feței se face după o aceeași regulă și numai în foarte puține cazuri se obțin trăsături care să amintească de persoana de dinainte de prelucrare.

Medicina estetică este un stadiu superficial în a readuce persoana la ceea ce a fost acum 10 sau 15 sau 20 de ani, căci apelează la paleative care nu se referă la procesul de îmbătrânire, ci la modalități de a masca procesul de îmbătrânire. Ar fi fost ceva cu totul remarcabil dacă medicina ar fi găsit o soluție care să acționeze la nivel celular pentru a stopa procesul de uzură celulară, chiar de revigorare a elementelor de bază ale componentelor din celulă, obținând un alt ritm al îmbătrânirii, dacă nu chiar revenirea la ritmurile de dinainte, ce ar corespunde cu procesul de întinerire a organismului. E altceva.

Dacă luați fotografiile de acum 10 ani ale oricărei doamne trecute pe la medicul estetician în acest an și le comparați cu fotografiile de acum se vor vedea mari diferențe, numai că cele două persoane și-au cam pierdut din trăsături, devenind acum asemeni unor păpuși cu fața întinsă, nu am spus imobilă, ci întinsă, lucioasă, asemeni unui porțelan fin. Procedeele fac din toate persoanele care se supun unor astfel de tratamente, chipuri comune, de nu mai faci diferența între persoane. Numai vocea persoanei te face să o recunoști și să constați că medicina estetică face miracole, dar nu acele miracole, ci anumite miracole.


(30 noiembrie 2022)

Bărbați care îmbătrânesc urât

Noi bărbații avem vârstele noastre. Fiecare vârstă a noastră are caracteristicile ei, are frumusețile ei. De aceea, trebuie să existe o concordanță perfectă între vârsta fiecărui bărbat și acțiunile pe fiecare bărbat le întreprinde de-a lungul vieții lui.
Voi lua un exemplu. Să zicem că actorul Gigel e chemat de regizor și i se spune:
- Dragă Gigel, tu vei juca rolul lui Romeo din piesa Romeo și Julieta a lui SHAKESPEARE, pe care teatrul nostru o pune în scenă de luna viitoare.
Actorul Gigel este un tânăr de 25 de ani, talentat, care s-a remarcat în studenție și care chiar a recitat niște versuri pe scenă la un spectacol omagial. Piesa este pusă în scenă. Are loc premiera. Succesul este foarte mare. Anii trec. Teatru continuă să joace piesa Romeo și Julieta cu casa închisă. Actorul Gigel are acum 35 de ani. Doar actrițele care o întruchipează pe Julieta s-au schimbat.
Anii trec în continuare. Teatru continuă să joace piesa Romeo și Julieta cu casa închisă. Actorul Gigel are acum 50 de ani. Vârsta își spune cuvântul. Când se urcă pe scară spre balcon, gâfâie supărător de tare. Nu numai actrițele care o întruchipează pe Julieta s-au schimbat, ci și decorul, căci scena este acum cu mult mai mare.
Morala este simplă: este bine să joci doar rolul care ți se potrivește.
Și în cazul bărbaților în viața de toate zilele este bine să joace rolurile care li se potrivesc.
Bărbatul tânăr dacă joacă rolul îndrăgostitului, acest rol i se potrivește.
Bărbatul matur, dacă joacă rolul socrului la nunta fiului sau a fiicei, rolul i se potrivește.
Bărbatul în vârstă, dacă joacă rolul de bunic, acest rol este mănușă pentru el.
Sunt bărbați care îmbătrânesc urât. Ei confundă lucrurile și încurcă vârstele. La 70 de ani este nefiresc să faci pe junele amorezat, care face scene de gelozie în public. La peste 80 de ani devine extrem de interesant ca bărbatul să devină tatăl unui prunc, unde rolul mamei este jucat de o jună de 25 de ani, extrem de îndrăgostită de proaspătul tătic, în situația în care nou-născutul are frați trecuți de 55 de ani.
Niciodată nu am spus că de la o anumită vârstă oamenii dau în mintea copiilor, dar realitatea mă contrazice și destul de des apar bărbați care prin ceea ce fac arată că au uitat că în buletin vârsta lor începe cu cifra 7 și se cred că din calcule rezultă doar un număr, căci realitatea este că sufletul lor este foarte tânăr. Așa o fi, numai că fizicul arată că lucrurile stau cu totul altfel. Adică, oamenii îmbătrânesc...




(30 noiembrie 2022)

Greșelile lui Rareș BOGDAN

Din start trebuie să spun că Rareș BOGDAN este un excelent comunicator. Este un mare avantaj în raport cu 97% dintre politicienii din PNL care au carențe grave de comunicare, dar este pe de altă parte, un și mai mare dezavantaj. Mesajul lui Rareș BOGDAN este concis, clar și nu conține elemente redundante. El are arta oratoriei, căci a citit foarte mult și vocabularul lui este bogat. În plus, are concordanță între gândire și vorbire, ceea ce-l face pe Rareș BOGDAN să dețină monopolul oratoriei în PNL. El:
- nu are pauze în vorbire,
- are o vorbă caldă,
- nu introduce cuvinte enervante în ceea ce spune,
- rostește clar toate literele din cuvânt,
- accentuează acolo unde ideea este esențială,
- își respectă interlocutorii.
Marele dezavantaj al lui Rareș BOGDAN este acela că ceea ce spune se reține și dacă nu este atent și promite ceva ce nu se realizează, el, Rareș BOGDAN, va fi taxat și nu oricum, ci foarte sever. Să nu uităm că Rareș BOGDAN a făcut câteva promisiuni pe care nu le-a onorat și spre deosebire de alți politicieni care mint de îngheață apele, lui Rareș BOGDAN i se bate obrazul ori de câte ori vreun nene supărat, își reamintește că a promis că în 30 de zile va soluționa problema pensiilor speciale. Rareș BOGDAN care a promis așa ceva, nu mai are cum să vină să spună că el a vrut, PNL a vrut, dar alte forțe s-au opus. Când a făcut promisiunea s-a bazat pe existența unei majorități, pe un text constituțional de lege și nu pe himere sau pe cai verzi pe pereți.
Rareș BOGDAN este o voce în PNL. Rareș BOGDAN este un lider în PNL. Greșelile lui Rareș BOGDAN oricât de mici ar fi, sunt puse sub lupă și devin imense, căci populația îl vede ca pe un salvator și salvatorii nu au voie să greșească, nu au dreptul să promită, căci ei capătă dimensiuni legendare, iar idealul atins de un astfel de prototip, duce spre imaginea perfectă care se proiectează de mii și mii de ori în mentalul colectiv. De aceea Rareș BOGDAN nu are voie să facă greșeli, căci lumea așteaptă altceva de la el.



(30 noiembrie 2022)

Tuesday, November 29, 2022

Alpinistul Adrian AHRIȚCULESEI

Într-o dimineață, o televiziune anunța că există un tânăr din zona Văii Jiului  pe nume Adrian AHRIȚCULESEI care și-a propus să întreprindă o expediție care are ca obiectiv să urce pe cei mai înalți 7 vulcani ai lumii.
Cei mai înalți 7 vulcani sunt:
Ojos del Salado, altitudine 6893 m.
Kilimanjaro, altitudine 5895 m,
Elbrus, altitudine 5642 m,
Pico de Orizaba, alt. 5636 m,
Damavand, altitudine 5610 m,
Giluwe, altitudine 4367 m,
Sidley, altitudine 4285 m,
El va urca în ianuarie pe Vârful SIDLEY din Antarctica.
Costurile acestui demers temerar sunt foarte mari, dar alpinistul român are susținere în comunitatea cetățenilor din Valea Jiului. Faptul că Adrian AHRIȚCULESEI  și-a propus să fie unul dintre primii 20 de alpiniști care dorește să realizeze acest circuit, este un lucru fenomenal. Credeam că televiziunile se oferă să-l sprijine. Nu a fost așa. Pentru ele Adrian AHRIȚCULESEI  era doar o știre de senzație, căci un român vrea să facă ceva special.




(30 noiembrie 2022)


Teleferic sau Teleferic?

 Am găsit o vedere de demult cu Hotelul Teleferic din Poiana Brașov.

Am făcut și eu în anul 2022 o poză a unui hotel care poartă numele Teleferic.

Au trecut anii și lumea a evoluat. Arhitectura modernă și-a spus cuvântul prin ajustări care probabil au dus la creșterea confortului. Este o demonstrație că există arhitectura cosmetică sau arhitectura de cosmetizare.


(29 noiembrie 2022)

Bancnota în lupta cu corupția...

Am avut ocazia să primesc de la un prieten un specimen de bancnotă care a fost folosită ca instrument de propagandă împotriva corupției.





Dacă aș fi avut o gazetă de perete, aș fi încadrat acest exercițiu la AȘA NU!
Nu știu cine a conceput textul, dar este foarte:
- fragmentat,
- greoi,,
- redundant,
- inutil.
Am încercat să intru la adresa www.demascaspaga.ro și acolo nu mai este nimic, ceea ce înseamnă că a fost ceva de conjunctură, nu ceva permanent. Pentru a face educație sunt și alte mijloace, iar chestia cu o bancnotă este interesantă cu condiția ca mesajul să fie simplu, direct și bine țintit.





(29 noiembrie 2022)

Pe plaja de la Mamaia în vremurile de demult

În vremurile de demult, exista o gândire unitară în abordarea unei probleme și nu făcea oricine ceea ce-l tăia capul, ca în vremurile de azi, când nu există o strategie, nu există un concept și fiecare face ce-i bubuie mintea.
Cuiva i-a venit ideea de a construi hoteluri în Mamaia și așa au apărut primele hoteluri grandioase pentru vremurile acelea, mă refer la perioada 1960 - 1975. 
rau spații generoase între hoteluri.
Era verdeață multă în stațiune.

Sunt sigur că planificarea comunistă nu a fost bună. Numai că planificarea făcută cu măsură duce la lucruri pozitive, căci se face totul cu măsură și nu apar situații disperate, care au scăpat de sub orice control.
Îmi aduc aminte de o poveste: nenea Ghorghe dorește să facă o troiță. Se apucă el de treabă și într-o zi, trece pe lângă șantier lelea Floarea și zice:
- Ce faci Gheorghe, aici?
- O troiță, lele Floare!
- Măi Gheorghe, păi așa se face o troiță?
Și se apucă lelea Floarea să-i dea niște sfaturi, pe care nenea Gheorghe le urmează întocmai. Într-o altă zi, nenea Petre trece și el pe lângă șantier și zice:
- La ce lucrezi, măi, Gheorghe?
- Fac o troiță, măi Petrică!
- Gheorghe, troița se face altfel, măi!
Și se apucă și Petre să-i dea sfaturi, pe care nenea Gheorghe le urmează întocmai. Când troița e gata, Gheorghe îi cheamă pe săteni să vadă troița. Se uitară oamenii la construcție și s-au arătat absolut nemulțumiți de ceea ce făcuse Gheorghe.
- Oameni buni, zise Gheorghe. Ceea ce vedeți este ceea ce ați vrut voi să fac, pentru că am ținut seama de vorbele voastre. Haideți cu mine în câmp să vedeți troița făcută așa cum am gândit-o eu!
Merseră oamenii în câmp și acolo era o minunăție de troiță și o fântână cu apă rece. Oamenii s-au minunat și au ajuns la concluzia că dacă vrea cineva să facă o treabă ca lumea, este bine s-o facă, iar dacă vin unii cu idei, să corecteze ceea ce e de corectat, dar nu mai mult decât e necesar, pentru a nu distruge planul inițial. Exact pe dos s-a întâmplat cu construcțiile haotice din Mamaia, care au distrus conceptul de stațiune și au transformat Perla litoralului românesc, în dormitorul banal al litoralului românesc.




(29 noiembrie 2022)

Ganterele mele de acum 52 de ani

Dintotdeauna mi-a plăcut să fac sport. Nu am avut noroc nici de sală de sport, nici de profesori de sport de când mă știu. În școala generală, în liceu și în facultate, profesorii mei de sport nu aveau drag de meserie. Erau plictisiți. Nu știu ce urmăreau, căci nemulțumirile lor erau universale. Nici nu știau să facă ceva cu noi. Unii ne lăsau de izbeliște. Alții puneau baremuri de nimeni nu era în stare să facă jumătate din ce impuneau ei. Norocul meu a fost că am făcut sport după capul meu, așa cum am crezut eu de cuviință, cu ceea ce am avut eu la dispoziție. După ce am terminat facultatea, mi-a făcut fratele meu cu aparatul de sudură o pereche de gantere. Pe vremea aceea nu se găseau în magazinele de sport niciun fel de echipamente, așa cum se găsesc azi, dar lumea nu prea le folosește.


Se vede că discurile aveau denivelări și bavură, iar dacă nu eram atent, ceea ce s-a întâmplat de câteva ori, mă râcâiam pe piept și până treceau rănile dura câteva săptămâni bune. Era important că reușeam să mă antrenez acasă căci nu existau săli de sport ca acum și nici la locul de muncă nu exista acces la sala de sport, chiar dacă normal ar fi fost ca salariații să aibă acces acolo, deși sala stătea închisă foarte mult timp. Cu ganterele mele aveam posibilitatea să fac o gamă destul de variată de exerciții, chiar dacă nu erau reglabile și uneori pentru anumite exerciții erau prea grele, pentru altele, erau din contră, prea ușoare.



(29 noiembrie 2022)

Beizadea sau om de afaceri de succes?

Mediul de afaceri din spațiul mioritic are caracteristicile lui. Statul este dominant și partea afacerilor dintre persoanele cu inițiativă privată, acum după ce au trecut 33 de ani, a rămas tot nesemnificativ. Salariile la privați sunt mizerabile. Mediul privat este neperformant. Toate se întâmplă pentru că dezvoltarea unei pături de mijloc ar strica socotelile politicienilor, care pentru a avea votanții pe care și-i doresc, aceștia trebuie:
- să fie săraci,
- să fie dependenți,
- să fie manipulabili,
- să stea cu mâna întinsă.
Nivelul de corupție din spațiul mioritic se vede cu ochiul liber pentru că avem:
- milionari în euro printre bugetari,
- procentul de 10% este generalizat,
- mulți politicieni sunt la pârnaie,
- justiția este marginalizată,
- liberul arbitru funcționează nestingherit.
Vedem cu ochiul liber cum fiii unor oameni politici sau ai unor personaje din sistemele ce formează pilonii democrației, au manifestări de-a dreptul stranii, care nu sunt nici pe departe în concordanță cu statutul familiilor din care provin, pentru că mediul economic le este favorabil. Nu voi spune prea multe despre beizadele pentru că acestea sunt total neinteresante. 
Voi scrie aici despre prosperii tineri oameni de afaceri, în persoana unor tineri de 30 de ani, care din întâmplare sunt odraslele unor oameni puternici ai locului sau sunt vedete politice la nivel național. Dacă tăticul sau mămica sunt oameni puternici ai zilei fie în plan local, fie în plan național, sunt create condițiile pentru a primi cu dedicație contracte de la toate organismele locale, fără emoții, căci o mână o spală pe cealaltă și sistemul de roți dințate pentru a nu fi zgomotos, trebuie uns cu acel clasic 10% din valoarea contractului pe poziție de parandărăt.
Mediul de afaceri din spațiul mioritic este viciat și de aceea în cvasitotalitatea contractelor, partenerul executant este ales pe sprânceană, adică este ales cel care trebuie, cel indicat ca fiind cel mai bun doar printr-un telefon venit de sus sau printr-o ridicare de sprânceană, atunci când este creată doar impresia că mesajul nu este bine înțeles de cel care se dorește a fi beneficiarul lucrărilor pentru care au fost alocați banii.
Se zice că un strop de miere atrage mai multe muște decât o cană cu fiere. Am văzut cum vin tot felul de indivizi pe căi ocolitoare să poarte discuții despre eventuale proiecte pe care ei ar fi în stare să le realizeze, dar evitând participarea la competiții sau la licitații, pentru că au în spate pe cineva, un puternic al zilei.
Când contractele îți vin unele după altele, este lejer să pozezi în acel tânăr om de afaceri de succes, căci succesul nu este al tânărului, ci al părinților săi, care prin mijloace interesante, dar neortodoxe, forțează mâna unor oficiali să purceadă la acele atribuiri să le zicem ușor forțate, deși performanțele nu recomandă cu nimic pe tânărul om de afaceri, tânăr de succes.
Este un castel de cărți de joc, construit cu grijă, dar care se dărâmă la cea mai mică adiere de vânt, iar ceea ce fusese afaceri de succes se transformă în lucrul cel mai urât posibil, căci ies la iveală presiuni, amenințări, implicări neconforme cu morala derulării competițiilor. Când castelul s-a prăbușit totul o ia la vale și cel ce nu a știut să pună ceva la adăpost, devine din tânărul șarmant care arunca cu banii în stânga și în dreapta, un tânăr banal, cum de fapt a fost de la naștere, care nu mai este băgat în seamă nici de alți oameni de afaceri, milionari de carton și ei, nici de femeile devoratoare de mulți bani.



(28 noiembrie 2022) 

Tourist token

Cine a mai mers pe colo și pe colo a avut ocazia să vadă niște automate unde introduci doi euro și obții o piesă ceva mai mare decât o monedă care are pe avers ceva care definește țara unde se găsește locul vizitat și pe revers este un detaliu semnificativ care definește respectivul loc.  Piesele respective se numesc Tourist token sau pe românește Token-uri turistice sau medalii suvenir. Sunt țări unde aceste token-uri turistice au fie stema țării fie harta țării pe avers și pe revers au o reprezentare sugestivă a monumentului sau efigia unei persoane, de numele căreia se leagă respectivul loc vizitat. Nouă ne plac mult cuvintele din limba engleză și vom spune turist token în loc de jeton turistic, pentru că jeton sună prea prozaic și ne duce fie spre jocurile de noroc, fie spre automatele de cafea care funcționează în hotelurile jegoase unde în loc să bagi o hârtie de un leu să obții o cafea, de la recepție se obține un jeton pentru care plătești trei lei și introducând jetonul în aparat primești cafeaua...
Avantajele de a achiziționa un tourist token sunt:
- costă doar doi euro,
- ocupă volum mic,
- conțin multă informație,
- sunt frumoase,
- alcătuiesc o colecție.
Trebuie să spun aici că am avut plăcerea să achiziționez token-uri de pe unde am fost. Am regretat că la noi, la monumentele deosebite pe care le aven, nu există automate care pentru câțiva lei să-ți ofere un token. Mă gândeam că la Plovdiv care fusese capitală europeană culturală erau astfel de aparate și orașul Cluj care-și dorea să fie la fel, astfel de automate nu existau.













Cu trecerea anilor, strălucirea pieselor se pierde, dar semnificația lor rămâne aceeași, iar revăzând aceste token-uri am nostalgia locurilor vizitate. Comparate cu alte suveniruri, token-urile prezintă avantake. dacă păhărelele ocupă mai mult loc și există riscul de a se sparge, tokenurile sunt cu mult mai rezistente. Trebuie doar să dorim să apreciem așa ceva, căci păhărelele au fie forme mai diferite, fie au desene mai speciale, mai colorate.


(28 noiembrie 2022)

Monday, November 28, 2022

De ce doar atât de puțin?

Suntem un popor de 20 milioane de locuitori. este adevărat că 5 milioane sunt plecați la muncă în străinătate. Dar totuși suntem aici 15 milioane. În fiecare decembrie la sala Palatului, diferiți interpreți sau actori organizează concerte. Mai se organizează concerte și în timpul anului dacă unii artiți aniversează fie 50 de ani de activitate, fie 40 de ani de activitate, fie 30 sau 35 de ani de activitate artistică.
Sunt concerte cu mulți invitați, un fel de ghiveci, cu mult zgomot, care nu depășesc statutul de șușe. Mi-am pus întrebarea: de ce atât de puțin? Răspunsurile sunt simple:
- atât s-a putut,
- lumea nu are bani,
- lipsesc sponsorii,
- trebuie cu mult mai mult.
Eu nu aș da niciodată doi lei să merg să văd ceva care este un sub-produs artistic, un amalgam bizar de numere așa-zise artistice, care miroase a improvizație, sărăcie și sub-cultură. Nu voi merge niciodată să ascult cântece făcute de unul sau de altul și numite pompos folclor, căci versurile sunt mediocre, rimele sunt predictibile, iar interpretările chiar nu-mi spun nimic. Despre cântăreții de muzică nouă, cu atât mai puțin, căci ei nu sunt în sare să ducă un spectacol cap-coadă cum făceau pe vremuri trupele IRIS, Direcția 5 sau trupa lui BITTMAN. Și Sala Palatului este mult prea mare pentru unii interpreți, dar norocul lor este că vin foarte mulți invitați, care nu-și plătesc biletul, la grămadă, să fie public...

(28 noiembrie 2022)

Primul meu articol publicat într-o revistă

 Eram gata cu teza de doctorat. O prezentasem în diverse locuri, mersesem cu comunicări pe la conferințe. Conducătorul meu de doctorat, profesorul Ludovic TOVISSI mi-a spus că este momentul să mă gândesc să scriu un articol. Aveam aproape 30 de ani și eu nu publicasem un articol într-o revistă. Pe vremea mea, erau foarte puține reviste de specialitate. Eu știam revistele următoare:
Revista Economică
Revista de Statistică
revista de Chimie
Buletinul Român de Informatică
Automatică, Management, Calculatoare - AMC.
Pe vremea mea, numărul unei reviste se tipărea în tipografie. Articolele mergeau la tipografie. Acolo textul era cules, se construiau machetele folosind litere de plumb. Meseriașii se numeau zețari. Machetele erau duse apoi la niște mașinării și apoi apăreau colile tipărite, după care se făcea asamblarea și într-un final, după legare, apărea revista. Era un proces extrem de complicat și nu existau multe tipografii în țară. De aceea era extrem de dificil să scoți o revistă. Trebuiau fonduri imense. 
Dimensiunile unei reviste, numărul de apariții și  tirajele erau acele elemente care făceau accesul autorilor de articole extrem de dificil. Nu oricine publica articole în reviste. Nu spun acum că eu eram cineva, că aș exagera, dar publicau articole numai și numai cei care aveau ceva de spus și nu orice, ci numai ceva important. Până la 30 de ani n-am avut ceva cât de cât important de spus și de aceea nu am publicat. Dacă aș fi avut idei geniale, cu siguranță s-ar fi găsit și pentru mine un loc într-o revistă.
Așadar, m-am apucat de scris un articol. Mi-a spus conducătorul meu de doctorat că acel articol să-l duc la Revista de Statistică. M-am apucat să studiez Revista de Statistică să văd:
- ce tipologie de articole se publicau acolo,
- care erau autorii care publicau acolo,
- dimensiunea articolelor din revistă,
- cum erau structurate articolele,
- ce însemna bibliografie acolo.
Fiind înarmat cu toate detaliile, m-am apucat să scriu și nu mi-a fost deloc ușor să concentrez ceea ce gândisem în teză doar în câteva pagini. Când am avut o formă, am dactilografiat-o, am scris formulele și am arătat materialul conducătorului meu de doctorat, profesorului Ludovic TOVISSI. După câteva iterații aveam forma care a mers spre publicare. Am fost surprins să fiu primit bine la redacția Revistei de Statistică și acolo am revenit de vreo două ori să fac corecții.  După ceva timp, am primit un telefon că a fost publicat articolul. Era către sfârșitul verii când am mers pe strada STAVROPOLEOS nr. 6, unde era sediul redacției și am primit un număr al revistei. Acolo era primul meu articol. M-am bucurat foarte mult. Am cumpărat câteva exemplare ale revistei. Mă uitam din când în când la acel articol. Era un vis împlinit. Articolul se intitula: Utilizarea metodelor statistice în construirea unui model de conducere a proceselor dintr-o secție.  A apărut în Revista de Statistică, nr. 8 din 1977, anul al XXVI-lea, la paginile  26 - 32. Deși aveam și o bibliografie, ea nu a apărut pentru a se face încadrarea într-un număr de pagini. Oricum, era primul meu articol și am dat crezare zicerii din popor că orice mamă își vede pruncul ca fiind cea mai frumoasă ființă de pe pământ. Așa eram și eu, chiar dacă articolul meu a apărut fără bibliografie...


(28 noiembrie 2022)

Se colecționează imagini cu capace de canal?





 Răspunsul este: DA! Se colecționează fotografii cu capace de canal.


In Poiana Brașov este un asemenea capac de canal care conține elementul definitoriu al orașului Brașov .
Și in Bruxelles exista capac de canal personalizat.

Orașul București are și el capace de canal cu stema orașului și aceasta are un vultur cu o cruce in cioc, ceea ce a nemulțumit in anii trecuți preotimea .

Orașul Trier are și Ro capacele lui.

(27 Noiembrie 2022)


Dezechilibrele sunt de fapt neglijente acceptate

 Se vorbește despre invaziile de porumbei și de ciori. Tot ce se întâmpla rău in viața noastră este rodul neglijentei noastre, pe care o acceptam sau ne facem ca nu o vedem.


Au fost tăiate pădurile . A fost distrus habitatul păsărilor . Oamenii hrănesc porumbeii in mod haotic. Se produc erori in cascada și toată lumea ridica din umeri. Păsările de prada nu sunt soluția , ci doar remediul temporar, pana când și ele vor deveni o mare problema. Bolovanul a luat-o la vale.


(27 Noiembrie 2022)

Neglijența din media e criminala

 Vedem pe ecranele tv inexactități rod al:

- inculturii,

- neglijentei, 

- superficialității ,

-prostiei.

In toate cazurile se produc adevărate crime asupra limbii romane, asupra logicii, asupra discursului.


Cum e ca o țara sa închidă granița cu sine însăși ?


(27 Noiembrie 2022)

Cafeaua buna merita atenție

 In București sunt multe cafenele și numai calitatea ii salvează pe patronii lor.

Cafeaua trebuie sa fie de foarte buna calitate.

Rețeta trebuie respectata. Ma refer la cantități.


Lumea trebuie sa înțeleagă ca doar calitatea vinde marfa, iar prețul este doar un accesoriu.

(27 Noiembrie 2022)

Doctoratul de pe vremea mea: colocviul de admitere la doctorat

Ca și în vremurile de demult și acum, admiterea la doctorat se face prin participarea candidaților la un colocviu de admitere. Pe vremea mea, la avizierul catedrei de Cibernetică Economică a apărut cu multe luni înainte, o bibliografie pentru colocviul de admitere la doctorat și se știa că acesta va avea loc, așa cum se proceda de ani și ani de zile, într-o anumită lună a anului universitar, care abia începea.
Ca orice om care vrea să mai fie și admis la un examen sau colocviu, mi-am acea bibliografie și m-am apucat să citesc și să conspectez. Așa erau vremurile, căci nu exista Internet, nu existau laptopuri și trebuia să merg prin biblioteca ASE să iau cărțile și să le citesc la sala de lectură, căci nu mi se împrumutau acasă.
Am citit și mi-am făcut o planificare să parcurg în timp util cam tot ceea ce era în bibliografia obligatorie. Acolo erau și documente de partid. Nu-mi erau străine căci citeam ziarul Scânteia și eram la curent. Mă interesau cărțile de specialitate. 
Aveam un teanc destul de mare de pagini cu notițe. 
Aveam și multe fișe bibliografice cu ceea ce citisem.
Avansam într-un ritm satisfăcător și mai citeam și acasă, căci cumpărasem multe dintre cărțile care apăruseră prin Editura tehnică și care nu chiar din întâmplare se găseau în bibliografia obligatorie.
La un moment dat s-a anunțat și ziua colocviului de admitere.
Nu știam care sunt colegii din catedră care vin la admitere. Noi nu discutam între noi.
Nu știam cine va fi în comisia de admitere.
Trebuia să fac un dosar.
La început am crezut că va fi floare la ureche. Am avut surpriza ca șeful de sub-colectiv să-mi spună că nu este de acord să primesc caracterizarea, piesă absolut necesară la dosar, mai ales când i-am spus cine va fi conducătorul de doctorat cu care discutasem.
Profesorul meu din studenție, doctorul Valeriu PESCARU, directorul Centrului de calcul al ASE,  m-a văzut destul de abăturt Când i-am spus despre ce este vorba, mi-a zis:
- Măi, IVANE, îți dau eu recomandarea, nu mă opun viitorului tău!
Având toate piesele la dosar, m-am înscris. Eram liniștit, mai ales, că mi-am văzut numele pe lista candidaților la acel colocviu de admitere, cu ordinea de intrare la examinare.
Mie mi-a venit rândul destul de târziu. Membrii comisiei nu-mi erau cunoscuți în afară de profesorul Gheorghe VASILESCU, decan al facultății noastre.
Erau pe masă niște bilete. Am tras un bilet. L-am citit și cineva din comisie m-a întrebat dacă e momentul să trecem la treabă. Am răspuns afirmativ și am început să discut. Ceea ce m-a surprins a fost faptul că discuția a alunecat spre direcția subiectului tezei de doctorat și mai ales spre zona de programare a calculatoarelor, pentru că profesorii erau interesați să vadă cum voi folosi eu calculatorul în conducerea secției întreprinderii industriale. Atunci am vorbit despre sistemul BOMP de la IBM căci pe vremea cât lucrasem ca analist în Centrul de calcul al ASE căutasem să înțeleg multe despre acest sistem și chiar scrisesem niște programe COBOL. Cred că am fost convingător și am mai răspuns la câteva întrebări, de detaliu, din care comisia a căutat să se convingă de faptul că avusesem în mână anumite cărți. La un moment dat am scos din geanta mea niște foi și ceva fișe bibliografice pentru a face niște referiri foarte exacte. Acela a fost momentul din care cineva din comisie a spus că este suficient. Mi-a mulțumit și am plecat.
Nu știu ce s-a discutat după ce am plecat eu, dar a doua zi, mi-au ajuns la urechi din secretariatul catedrei că făcusem o treabă bună și să nu-mi fac griji. La mine vorbele sunt importante, dar contează scrisul. După un timp, am primit un înscris prin care eram anunțat că eram admis la doctorat și se impune să trec la pasul următor, acela de a construi programul individual de pregătire a doctoratului cu examene, cu referate cu o schiță a tezei de doctorat.
Era în anul 1972. Pe atunci aveam 25 de ani și tot viitorul în față. Numai faptul că am un mare defect: am obsesia lucrurilor neterminate. Începea un drum, deci era startul unui lucru neterminat. Au fost șase ani în care am dus o luptă cu mine însumi de a face exact ceea ce trebuie pentru a termina ceea ce abia am început. Eram optimist, dar în același timp știam că va fi foarte greu. Auzisem despre foarte mulți profesori care începuseră doctoratul și se poticniseră, ceea ce mă cam speria.
Eram doctorand și acest lucru conta foarte mult. Am auzit că șeful meu de sub-colectiv, la aflarea veștii că nu ținusem seama de cuvântul lui se supărase. Mi-am zis că și tata mare s-a supărat și a pus mâinile pe piept și a murit. Important era faptul că mi-am creat senzația că viața mea depindea de mine și doar de mine, ceea ce mă făcea să mă cred un om liber ca păsările cerului, iar pentru un tip la 25 de ani este senzația cea mai plăcută pe această lume.
Devenisem doctorand. Știam că aceasta este o calitate temporară și trebuie făcut pasul următor, acela de a susține teza. Doctorandul, în mintea mea nu era nici cal, nici măgar, era un fel de mârțoagă, iar eu la 25 de ani mă visam un armăsar pur-sânge. Era prima mea victorie. Așa îmi închipuiam eu, în naivitatea mea de atunci, căci multe lucruri aveau să se întâmple și nimic nu era așezat aleator, ci totul avea un anume sens.


(27 noiembrie 2022) 

Pictorul Gheorghe RĂDUCANU

Bucureștiul de dinainte de 1989 avea câteva săli de expoziții unde pictorii noștri aveau posibilitatea să-și expună lucrările. Fiind ultracentrale aceste săli, o dată pe săptămână îmi făceam timp câteva minute și vizitam acele săli, iar expozițiile care mi se păreau mie interesante, le recomandam și studenților mei, reamintindu-le că la examenul de limbaje de programare vor avea și ceva subiecte care vor face referire la unele dintre exponatele de acolo.
Tot în Bucureștiul de dinainte de 1989 existau și magazine unde iubitorii de artă aveau posibilitatea să cumpere tablouri. Vizitam și aceste locații, fără să am pretenția că aș fi avut vreodată banii ceruți de artiști pentru a cumpăra din tablourile lor.
Unul dintre pictorii pe care i-am apreciat pentru arta lui a fost Gheorghe RĂDUCANU. Ajunsesem să-i recunosc tablourile de departe căci avea el ceva al lui care-l făcea să fie altfel decât mulți dintre confrații lui. Când am găsit într-o loibrărie un album de mici dimensiuni dedicat vieții și operei lui Gheorghe RĂDUCANU, publicat la Editura Sport-Turism în anul 1983, l-am cumpărat imediat. Am văzut acolo reproducerile unor tablouri precum Iarnă la munte, Iarnă caldă, Peisaj citadin, La marginea orașului, Peisaj la Agapia, Hibernala, Amurg, Peisaj marin, Voroneț, Case la margine de sat, Peisaj italian, Bărci, dar și încă multe altele, la fel de frumoase și de încărcate de emoție.
Mie mi-au plăcut tablourile lui Gheorghe RĂDUCANU pentru nuanțele calde al combinațiilor de culori. Mă transpuneau într-o atmosferă de basm prin conținut, prin contururi și mai ales prin căldura pe care o emanau.
Am văzut mulți oameni oprindu-se în sala un de erau expuse tablourile lui Gheorghe RĂDUCANU în fața unor tablouri ale acestui pictor. Mă felicitam că și altora le plac tablourile aceluiași pictor și că gusturile noastre coincid. Cei care se opreau să le privească aveau comentarii interesante, făcute cu voce tare, ceea ce arătau că sunt oameni familiarizați cu pictura.
Mi-ar fi plăcut să am bani să cumpăr un tablou de-al pictorului Gheorghe RĂDUCANU, dar cum banii mei erau bob numărat, cu rate și cu cheltuieli zilnice, nici prin visele mele cele mai colorate nu m-aș fi gândit să întreb măcar care este prețul unui tablou de-al său. Faptul că Gheorghe RĂDUCANU avea deja album publicat, însemna că el este un nume mare și ca atare și cotația lui trebuia să fie pe măsură. Deci, m-am mulțumit să stau în fața tablourilor lui și să le admir pur și simplu, ca o persoană care merge la muzeu, admiră capodopere și el se numește iubitor de artă, nu colecționar, căci a fi colecționar este ceva cu mult mai mult.







(27 noiembrie 2022)

Sunday, November 27, 2022

Informații vs cunoștințe

Au fost mulți care au încercat să definească informațiile și cunoștințele, dar după părerea mea, atât informațiile cât și cunoștințele trebuie tratate ca mulțimile din matematică, adică să fie considerate noțiuni primare și să fie definite prin exemple.
Informațiile sunt o reflectare neprelucrată a realității.
Informațiile sunt senzaționale.
Informațiile sunt completa sau incomplete.
Informațiile reprezintă doar acele noutăți care prezintă interes.
Informațiile sunt chestiuni despre fapte pe care nu le știam
Informațiile se referă la noutăți preluate direct din viața de zi cu zi.
Noi suntem bombardați în fiecare clipă cu tot felul de informații, căci lumea noastră înconjurătoare ne furnizează informații fără întrerupere, iar noi suntem avizi de informații, pentru că dorim să derulăm activități numai dacă suntem bine informați. 
Mergem la piață și ne orientăm spre mărfurile despre care am primit informație că au discounturi mari.
Cumpărăm un medicament după ce am primit informația că ne rezolvă problema de sănătate.
Îl înscriem pe copilul nostru la liceu numai după ce aflăm media lui la examenul de capacitate.
Calitatea deciziilor noastre depinde de informațiile care stau la baza lor.
Televiziunea, telefonul mobil, rețelele de socializare sunt furnizorii masivi de informație în ziua de azi.
Cu cunoștințele lucrurile stau ceva mai greu. Cunoștințele se obțin din informații după ce informațiile sunt prelucrate, iar rezultatele sunt foarte bine argumentate, încât sunt credibile. Deci, cunoștințele sunt informații selectate, verificate, prelucrate, agregate, care sunt concentrate în rezultate de utilitate ridicată pentru fiecare dintre noi. Oamenii au nevoie de informații pentru a se ghida în activitățile lor curente, dar se bazează pe cunoștințe atunci când iau decizii majore și fac cei mai importanți pași în viața lor.
Există cunoștințe foarte clare despre imponderabilitate.
Există explicația vitezei corpurilor în cădere liberă în vid.
Există cunoștințe despre dinozauri.
Există cunoștințe despre triunghiul dreptunghic.
Dacă lumea are nevoie de informații, lumea nu poate trăi fără cunoștințe. Căci trebuie să existe cunoștințe despre cum se face un foc, despre cum se întreține un foc. Trebuie să existe cunoștințe despre folosirea curentului electric și despre riscurile de a lucra cu fire neizolate prin care trece curent electric.
Informațiile nu sunt în contradicție cu cunoștințele. Din multe informații prelucrate de fiecare dintre noi, rezultă cunoștințe pe care le folosim în beneficiul nostru și pe care dacă suntem dispuși le transmitem și altora. Cunoștințele acumulate de noi,  generează experiența noastră de viață, pe care o folosim și pe care căutăm să o îmbogățim.
Există cărți în care găsim informații. Acele cărți au un grad de perisabilitate ridicat.
Există cărți în care găsim cunoștințe și din care învățăm lucruri utile pentru viața noastră de zi cu zi.
Noi nu putem trăi nici fără informații, nici fără cunoștințe.
În viața noastră trebuie să existe un echilibru între informațiile pe care le vehiculăm și cunoștințele pe care le folosim. Dacă deținem mai multe informații decât cunoștințe există riscul să ne transformăm în bârfitori, colportori, mincinoși. Dacă există mai multe cunoștințe decât informații nu înseamnă că devenim mai deștepți, ci reușim să-i irităm pe cei din jur că lăsăm impresia că vrem să facem pe deștepții.


(27 noiembrie 2022) 

Bărbatul papagal

Tinerii din ziua de azi, au talentul de a construi grupe de persoane pe care le pun în corespondență cu animale sau cu păsări mai mult sau mai puțin cunoscute. Bărbatul papagal:
- este prezent în orice discuție, dar replicile lui sunt în afara subiectului,
- gesturile sale nu au nicio legătură cu contextul în care se mișcă,
- hainele sale sunt în totală neconcordanță cromatică,
- are un mers țopăit și nesigur,
- repetă fără rost anumite cuvinte precum: zic, atenție, mai știu și eu, mda, 
- promite lucruri irealizabile,
- nu face distincție între realitate și dorințe,
- are doar cuvinte de laudă față de sine,
- pe cei care nu sunt de față îi bârfește copios,
- nu-și asumă nicio responsabilitate,
- tot timpul se vaită că este ocupat, dar nu se vede ieșind nimic din mâinile sale,
- niciodată nu intră în detalii din care să rezulte că este profesionist,
- îi place să repete ideile altora, dar are decența să nu și le asume ca ale sale.
Dacă stau bine să mă gândesc, observațiile acestea sunt destul de fine și se potrivesc la foarte mulți dintre bărbații pe care îi cunosc și de ce nu, chiar și eu am trăsături de bărbat papagal uneori dacă stau drept și judec strâmb, cum se zice. Este și greu pentru un bărbat să nu pară sau să nu fie papagal într-o lume aflată într-o mișcare așa de dezordonată, cum este lumea de azi, în care telefonul mobil ocupă peste 60% din timpul fiecăruia dintre noi.

(27 noiembrie 2022)

Femeia bufniță

Mergând cu mașina 133, am auzit la un grup de tineri zgomotoși o serie de concepte care m-au lăsat cu gura căscată, confirmând ceea ce știam de mult timp, că mai am multe de învățat de la generațiile care vin din urmă. Unul dintre concepte era acela de femeie bufniță.
În concepția acelor tineri, femeia bufniță:
- are standarde nejustificat de înalte în ceea ce privește calitățile unui bărbat,
- comentează nefavorabil atât pe colegele și prietenele sale cât mai ales pe rude,
- se exprimă direct fără menajamente, făcându-și neprieteni,
- face comparații dintre cele mai nepotrivite referitoare la orice,
- gândește cu voce tare și folosește expresii colorate și dure,
- pierde prea mult timp cu aranjarea proprie-i persoane,
- are carențe vizibile în ceea ce privește aspectele vredniciei,
- se laudă cu ceea ce nu știe să facă,
- se contrazice de foarte multe ori că-și uită minciunile,
- se declară prietenă a cuiva, dar nu este prietenă cu nimeni în realitate,
- doarme mult prea mult în raport cu ceea ce are de făcut într-o zi,
- adoră singurătatea că nu are încotro,
- pozează în persoana independentă, inabordabilă, dar suferă.
Cinstit să fiu, eu nu am prea văzut astfel de femei, dar dacă ei comentau cu multă insistență în cele 30 de minute cât a durat de când m-am urcat în mașină și până am coborât, probabil știau ei mai multe și aveau argumente solide, căci cercul lor de cunoștințe comune includea și astfel de domnițe. Eu știam că bufnița este o pasăre de pradă nocturnă, solitară, care știe să-și construiască trasee extrem de eficiente. Ea are privirea foarte bună, adaptată pentru condiții de noapte, are zborul foarte rapid și scoate sunete înfricoșătoare.  Ce am reușit să prind în discuțiile dintre tinerii zgomotoși, nu rezulta mai nimic despre caracterul de prădătoare  prin translație de la bufnița pasăre, către femeia bufniță. Chiar nu mi s-a părut potrivită punerea în corespondență a femeii cu carențele enumerate de ei și pasărea care simbolizează înțelepciunea, căci minusurile enumerate nu sunt în niciun caz semn de înțelepciune.

(27 noiembrie 2022)

Doctoratul de pe vremea mea: prezentarea referatelor

Pe vremea mea, stagiul doctoral includea elaborarea a trei referate, care se doreau a fi capitole ale tezei de doctorat. Elaborarea și prezentarea referatelor se realiza în următorii doi ani ai stagiului doctoral, căci primii doi ani erau dedicați susținerii de examene. Un referat era o lucrare cam de 30 -50 de pagini, care avea:
- o copertă,
- un cuprins,
- o introducere,
- câteva capitole,
- concluzii,
- bibliografie,
- eventual anexe.
Eu fiind un tip cu frica lui Dumnezeu, știind că referatele se susțineau în fața colegilor din subcolectivul de Informatică Economică al catedrei de Cibernetică Economică și că mulți dintre colegi nu aveau doctorat și aveau tendința de a fi extrem de critici și de exigenți cu ceilalți, am căutat:
- să elaborez referatele la termene,
- să le depun cu o lună înainte de susținere,
- să pregătesc foarte amănunțit susținerea,
- să am planșe, slide-uri pentru videoproiector,
- să fiu prezent ca o persoană îngrijită.
Era un proces îndelung muncit, cu o bibliografie bine închegată, cu text dactilografiat, cu scheme, cu grafice, adică era o lucrare de cercetare de sine-stătătoare. De fiecare dată când am susținut referatele am primit întrebări, am primit sugestii, dar am primit și critici acide, pe care le-am suportat cu stoicism, pentru că veneau din direcții absolut nepotrivite, dar am supraviețuit. Conducătorul meu științific fiind o persoană extrem de ocupată, s-a nimerit să nu fie prezent la niciuna dintre susținerile de referate. Nici nu era obligatoriu, căci în final, trebuia să se supună la vot și subcolectivul de Informatică Economică era acela care decidea dacă referatul trecea sau nu trecea de furcile sale caudine. Din fericire, de fiecare dată din cele trei dăți, referatele mele au trecut prin vot deschis de colegii din subcolectiv, dintre care mulți erau specialiști din producție și aveau deja experiență, căci venind în regim de plaa cu ora, ei veneau cu practica industrială. 
Referatele mele au fost:
Prezentarea generală a modelului de secție, prezentat în 25-11-1975, aprobat prin vot deschis.
Metode de soluționare a modelului de secție în vederea luării automate a deciziilor, prezentat în 24-02-1976, aprobat prin vot deschis.
Integrarea modelului de secție în sistemul informațional-decizional al întreprinderii, prezentat in 9-06 1976, aprobat prin vot deschis.
Nu mi-a fost deloc ușor să elaborez aceste referate, pentru că stagiul doctoral mi l-am desfășurat în paralel cu activitatea didactică și de pe poziția de asistent universitar aveam cele 6 seminarii, adică 12 ore din normă plus o serie de seminarii în plata cu ora. Trebuie să spun că nu erau seminarii la o singură disciplină, căci regula era să am mai multe discipline și nu era deloc ușor să pregătesc acele seminarii. În plus, trebuie să mai spun că mie îmi plăcea să fiu practic, adică studenții cu care lucram, să scrie programe și să le ruleze la calculator. De această treabă tot eu mă ocupam, căci trebuia să duc cutiile cu cartele la dispecerat și să iau programele cu imprimante după rularea pe calculator.
Nu trebuie să mă plâng deloc pentru că am avut șansa unică de a avea și un contract de cercetare pe baza căruia mi-am făcut teza de doctorat, căci acel contract se referea la o secție a unui combinat chimic de producere a policlorurii de vinil, proces discontinuu, care însemna autoclave și gestionarea agentului de răcire, Contractul era de un milion de lei, ceea ce în acea perioadă însemna o sumă colosală.
Eu sunt individul care are obsesia lucrurilor neterminate și de aceea referatele erau pentru mine chestii pe care le începeam și trebuia să le termin. 








(27 noiembrie 2022)

O participare la Seminarul ONICESCU de la INS

Institutul Național de Statistică - INS, este una dintre instituțiile cele mai prestigioase din România, din toate punctele de vedere. INS este conectat la organismele Uniunii Europene de raportare a situației economice a țării noastre. În INS se desfășoară o intensă activitate de cercetare științifică și metodologică. La INS se publică Revista de Statistică, o revistă științifică de mare prestigiu pentru economiștii din țara noastră. INS organizează conferințe științifice extrem de valoroase. La INS se desfășoară de foarte mulți ani lucrările Seminarului de Statistică Octav ONICESCU.
În data de 13 mai 2008, am avut onoarea ca împreună cu colegii mei mai tineri Cătălin BOJA și Cristian CIUREA să fim prezenți în sala Dionisie POP MARȚIAN de la INS să ne prezentăm cartea Metrici ale sistemelor colaborative, carte care a fost publicată în anul 2007 la  Editura ASE din București și ai cărei autori eram noi.
După ce doctorul Constantin MÂNDRICELU a prezentat lucrarea sa Indicatori pentru evaluarea decuplării dezvoltării economice de presiunile de mediu, ne-a venit rândul nostru. Am zis eu câteva cuvinte, după care i-am rugat pe Cătălin BOJA și pe Cristian CIUREA să prezinte la nivel de detaliu problematica abordată în carte.
Erau în sală mulți dintre cei ce lucrau în INS și pe care îi cunoșteam, fie de pe la conferințe, fie că-mi fuseseră studenți cândva. Mie mi-a plăcut întotdeauna să merg la seminarul ONICESCU de la INS pentru că acolo se dezbat probleme și oamenii care participă sunt oameni deosebit de avizați. Ceea ce se anunțase ca fiind pe o durată de 30 de minute, a devenit subiect de dezbatere pe o durată de peste o oră și jumătate, pentru că metricile propuse de noi au fost întoarse pe toate părțile. Exemplele pe care le-am furnizat au fost convingătoare, dar din sală, specialiștii în statistică au venit cu sugestii extrem de interesante, de care va trebui să ținem seama pe viitor. Trebuie să spun că asistentul universitar Cristian CIUREA avea să realizeze o teză de doctorat pe metrici ale sistemelor colaborative și el a avut foarte multe de învățat de la acel seminar științific.
Întotdeauna am considerat că este benefic să venim în fața celor de meserie să prezentăm ceea ce am realizat, pentru că fiertul în suc propriu nu duce la nimic, ba mai mult, crează o imagine deformată despre cel care face ceva, căci el crede că ceea ce face el este nemaipomenit, nemaivăzut, nemaiîntâlnit, dar există riscul de a fi ceva banali, penibil, vetust și nefolositor. Confruntarea cu cei din lumea specialiștilor este esențială din punctul meu de vedere și chiar dacă în anul 2008 eram un individ de 61 de ani, cu un oarece trecut științific în spate, confruntarea cu lumea reală a domeniului a fost și a rămas pentru mine un lucru esențial, căci numai așa m-am verificat dacă gândeswc bine sau gândesc prost.




(27 noiembrie 2027)

Doctoratul de pe vremea mea: examenele

În stagiul doctoral de pe vremea mea, mă refer la perioada 1972 - 1978, erau incluse trei examene pentru doctoranzii care proveneau de la învățământul superior economic și patru examene pentru doctoranzii ce proveneau din alte instituții de învățământ superior decât cel economic. Al IV-lea examen era obligatoriu de economie politică. 
Cele trei sau patru examene erau eșalonate pe parcursul a doi ani, mai exact a primilor doi ani din stagiul doctoral.
Tematica examenelor era strict legată de conținutul tezei de doctorat și pregătea abordarea procesului de cercetare pentru teza de doctorat, prin punerea bazelor teoretice a domeniului în care se dezvolta teza.
Un examen presupunea:
- un titlu reprezentativ,
- o bibliografie la zi,
- o structură pe teme și idei,
- o comisie de specialiști,
- un termen de susținere,
- trei subiecte date de comisie,
- răspunsurile doctorandului,
- întrebările membrilor comisiei,
- evaluarea răspunsurilor,
- acordarea notei la examen.
Notele nu erau obligatoriu de 10(zece), ci erau într-o gamă deosebit de largă, ceea ce făcea ca greutatea examenelor să fie semnificativă, iar doctorandul să nu-și ia nasul la purtare cum că el este perfect sau perfecțiunea întruchipată. Eu am luat două note de nouă și o notă de opt la examene și am fost extrem de fericit că mi s-au apreciat bibliografia, structura și mai ales răspunsurile pe care le-am dat.
Conducătorul meu de doctorat a dorit să am comisii puternice, formate din profesori renumiți, mai ales provenind de la alte instituții de învățământ superior. Au venit la examenele pe care le-am susținut eu profesorii Paul CONSTANTINESCU de la Universitatea București, profesorul doctor inginer de management Tudor HOMOȘ,  de la Institutul Politehnic și profesorul Constantin BĂRBULESCU de la Catedra de Management.
Examenele mele au fost:
Modelarea proceselor economice la nivel microeconomic, examen susținut la data de 27.11.1972.
Metode de integrare a modelelor economico-matematice în sistemul de conducere cu mijloace de automatizare, examen susținut la data de 15-01-1973.
Metode și tehnici moderne de conducere, organizare și planificare a întreprinderii industriale, examen susținut la data de 25-04-1973.
Pregătirea unui examen nu era deloc o treabă simplă. După ce am fixat denumirea examenelor de comun acord cu conducătorul științific, am trecut la identificarea bibliografiei. Din aproape în aproape am găsit care sunt autorii străini și autorii români care au scris cărți și articole pe tema examenului. Am schițat o structură a tematicii examenului, fără a depăși zece teme și la fiecare temă am pus la liniuță ideile de bază. După ce am făcut câteva iterații împreună cu conducătorul științific, am ajuns la o formă a bibliografiei, a structurii tematice și mi s-a sugerat cam care ar fi o comisie în fața căreia să susțin examenul. Am mers la profesorii pe care conducătorul de doctorat îi vedea ca făcând parte din comisie și le-am arătat tematica și bibliografia. Unii dintre ei au intervenit și pe tematică și pe bibliografie. După ce s-au fixat bine lucrurile, am continuat să studiez bibliografia, am conspectat, am comparat, am sistematizat, am analizat și am ajuns după multe zile de studiu, să cunosc cât de cât ceea ce cerea acel examen. Am discutat cu profesorul conducător științific și după ce s-a convins că ajunsesem la un stadiu satisfăcător de cunoaștere a problematicii, am stabilit intervalul cân să fie susținut examenul. De comun acord cu membrii comisiei, s-a ajuns ca zilele de susținere ale celor trei examene să fie cele specificate de mine mai sus.
De regulă, examenele le-am susținut în partea a doua a zilei, căci atunci erau liberi profesorii din comisiile mele și au durat de fiecare dată destul de mult, căci profesorii doreau să se convingă că citisem cărțile din bibliografie, că înțelesesem ce era scris în ele și că sunt în stare să folosesc ceea ce învățasem pentru examen în viitoarea mea teză de doctorat. Numai eu știu cât de mari au fost emoțiile mele la acele examene, căci eu eram atunci foarte tânăr, iar membrii comisiei erau profesori renumiți, cu cărți publicate în edituri și aveam pentru ei un respect cu totul deosebit.



(27 noiembrie 2022)

Schloss SCHÖNBRUNN

Am vizitat castelul SCHÖNBRUNN de la Viena de patru ori și de fiecare dată m-a impresionat prin:
- arhitectură,
- stil,
- exponate,
- atmosferă,
- măreție.
Nu am ceva special de arătat în legătură cu acest castel, pentru că:
- mobilierul este deosebit,
- țesăturile au ceva special,
- draperiile sunt deosebite,
- mozaicurile și ștucaturile sunt unice.
Se vede de departe că este vorba de un imperiu, de împărați și împărătese, de bogăție și de multă artă. De fiecare dată m-am oprit în camera unde a stat Napoléon François Joseph Charles, fiul lui Napoleon BONAPARTE și m-am uitat îndelung la șuvița de păr păstrată în acel corp de sticlă închis ermetic.
Castelul SCHÖNBRUNN are în partea din spate o frumoasă grădină și acolo este o construcție de unde se vede o panoramă superbă.
Știu că una dintre vizite a fost în 5 aprilie 2007 și mai știu că atât de emoționat am fost când am văzut din parcarea imensă construcția castelului, încât am lăsat mașina deschisă cu geamul de la șofer coborât. M-am speriat când m-am întors, dar mi-am dat seama că acolo nu prea-și fac veacul compatrioții mei cu îndeletniciri speciale și de aceea nici nu am pățit daune majore sau minore la bagaje și la mașină.

(27 noiembrie 2022)

Saturday, November 26, 2022

Un transfer de notorietate scandalos

Am văzut cum transferurile de notorietate sunt utile în politica mare, avantajându-i pe cei deștepți care absorb notorietatea fraierilor, care o dețin și nu știu ce să facă cu ea. Exemplul clasic este formarea USL. PNL, un partid izolat pe scena politică, dar închpuit nevoie mare, a reușit să-i păcălească pe cei din PSD care erau pe val, iar formarea USL a dus în parlament foarte mulți membrii PNL, care n-ar fi ajuns acolo dacă mergeau singuri în alegeri nici în visele lor cele mai colorate. PNL a reuși să crească prin transfer de notorietate și ar fi crescut și mai mult dacă l-ar fi avut pe Crin ANTONESCU drept candidat la președinție.

Acum, vedem că Nicușor DAN, aflat într-un declin evident datorită minciunilor pe care le-a lansat în campania electorală din vara anului 2020 și în care s-a înecat pur și simplu. Nu a dat căldură de a doua zi de la alegere cum a promis, nu a rezolvat problemele bucureștenilor, ba mai mult, s-a lansat în acțiuni care nu sunt spre binele bucureștenilor. Văzând că-i fuge pământul de sub picioare, consilierii lui Nicușor DAN l-au sfătuit că se impune un oarece transfer de notorietate. Așa că ciufulitul de Nicușor DAN, a dat-o în judecată pe Gabriela SZABO în legătură cu ceva venituri încasate ilegal de pe poziția de manager al CSM București.

Nicușor dat, fost olimpic, uzat moral, fără performanțe notabile în administrația locală, cu atitudine ambigură pe durata pandemiei, moale, indecis, împiedicat și lălâu, vvrea să-și repare imaginea șifonată asociindu-și numele de acela al marii campioane Gabriela SZABO. Cartea de vizită a campioanei Gabriela SZABO este impresionantă, în timp ce Nicușor DAN a eșuat și ca matematician, din moment ce nu a mai activat în domeniul cercetării științifice de vreo 15 ani.

Treaba nu-i reușește pentru că nu pune bine problema. În cazul lui, trebuia ca acest transfer de notorietate să se facă natural. Gabriela SZABO trebuia invitată de Nicușor DAN, trebuia să primească fonduri, trebuia să inițieze activități de mare anvergură la care Nicușor DAN să ia parte și în acest fel, în mod indirect, dar eficient, Nicușor DAN avea toate șansele să profite de un transfer masiv de notorietate. Numai prin faptul că ar fi vorbit frumos despre Gabriela SZABO și ar fi stat în umbra acesteia, el ar fi profitat la maximum de acest transfer.



(26 noiembrie 2022)

Culturistul din Malaysia Wong HONG

Am căutat pe Internet să văd diferite școli de culturism din lume și când am scris Malaysia Bodybuilders mi-au apărut mai multe nume, dar numele lui Wong HONG avea o frecvență mai mare, ceea ce m-a determinat să citesc mai multe articole dedicate lui.
Culturistul Wong HONG are următoarele date antropometrice:
Vârstă: 52 de ani (născut la 4 aprilie 1970)
Înălțime: 175 cm
Greutate off season: 110 Kg
Greutate on season: 100 Kg
Circumferință braț: 53 cm
Circumferință piept: 135 cm
Circumferință talie: 79 cm
Circumferință gât: 51 cm
Circumferință  coapse: 76 cm
Circumferință gambe: 49 cm.
Vârful său de carieră a fost cuprins între anii 1996 și 2012, când avea vârsta cuprinsă între 26 și 42 de ani. A concurat în competiții organizate de IFBB și WBPF unde a câștigat de trei ori titlul de Mr. Malaysia. În anul 2011 a câștigat titlul de Mr. Universe în varianta WBPF. Când a locuit în USA a participat la competiții și în anul 2002 a obținut locul I la NPC Eastern USA și NPC New York Metropolitan.
Este important ca școlile din orientul Îndepărtat să fie studiate cu și mai multă atenție pentru a înțelege mai bine cum evoluează culturismul în lume. Acolo sunt foarte mulți sportivi care lucrează fie după metode tradiționale, fie după metode noi, create la fața locului și numai înțelegându-le se va face corect transferul de cunoștințe. Este adevărat că ora exactă în culturism se dă din Statele Unite, dar niciodată nu trebuie excluse surprizele, care și în culturism apar, exact așa cum au apărut la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar, unde echipe despre care nu se știau multe, au reușit să umilească fotbalul german și pe cel argentinian.






(26 noiembrie 2022)



Profesorul Constantin Gelu APOSTOL

Pe profesorul Constantin Gelu APOSTOL pe care noi colegii îl apelam cu diminutivul Tinu, l-am cunoscut imediat ce am venit ca asistent universitar stagiar în Catedra de Cibernetică Economică. Lucram împreună la disciplina de Programare a calculatoarelor electronice, dar el lucra și la disciplina de Analiză și proiectare a sistemelor informaționale economice - APSIE, pe care o conducea dr. ing. Valeriu PESCARU, directorul Centrului de calcul al ASE.
Am apreciat la colegul meu Constantin Gelu APOSTOL rigurozitatea, seriozitatea și profunzimea abordărilor în toate zonele unde noi am colaborat. 
Constantin Gelu APOSTOL are o voce calmă.
Constantin Gelu APOSTOL are întotdeauna o vorbă bună să-ți spună.
Constantin Gelu APOSTOL muncește foarte disciplinat și foarte eficient.
Constantin Gelu APOSTOL are preocupări și în afara informaticii, precum arheologia. El a făcut săpături arheologice în comuna sa natală și a desfășurat cercetări asupra trecutului acelor pământuri natale.
Împreună cu colegii Constantin Gelu APOSTOL, Valer ROȘCA, Ion Gh. ROȘCA și cu mine, am elaborat o serie de materiale didactice, cu care mă mândresc foarte mult, pentru că formam o echipă serioasă, bine structurată care știa să muncească cu mare seriozitate și să verifice tot ceea ce scriam. Așa au apărut lucrările: 
Valer ROSCA, Constantin APOSTOL, Ion IVAN, Ion Gh. ROSCA - Limbaje de programare. Limbajul de programare ASSIRIS, Lito ASE, Bucureşti, 1977, 516 pag.
Valer ROSCA, Constantin APOSTOL, Ion IVAN, Ion Gh. ROSCA - Memorator pentru limbajul de programare ASSIRIS, Lito ASE, Bucureşti, 1977, 167 pag.
Valer ROSCA, Constantin APOSTOL, Ion IVAN, Ion Gh. ROSCA - Limbaje de programare - Limbajul FORTRAN si FORTRAN conversational, LITO ASE, Bucureşti, 1980, 224 pag.
Valer ROSCA,Constantin APOSTOL, Ion IVAN, Sergiu COMAN, Ion Gh. ROSCA - LIMBAJE DE PROGRAMARE, metoda programatorului sef. Studiu de caz, Editura ASE, Bucureşti, 1979, 115 pag.
Trebuie să spun că Constantin Gelu APOSTOL, Valer ROȘCA, Ion Gh. ROȘCA și Ion IVAN, am apărut
pe un panou la intrarea profesorilor din ASE ca elemple negative că aveam un procent de promovabilitate scăzut, imdeiat după ce facultatea noastră se transformase din Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică în facultatea de Planificare și Cibernetică Economică, iar interesul pentru disciplinele de programare scăzuse dramatic, dar programa analitică rămăsese intactă.
După anul 1989, drumurile noastre au luat-o în direcții diferite. Profesorul Constantin Gelu APOSTOL a coordonat în mod strălucit disciplina de Birotică la Facultatea de Științe Economice în Limbi Străine și a elaborat cărți deosebit de valoroase, unele dintre ele mi le-a oferit cu autograf.
Constantin Gelu APOSTOL este un om de cultură, cu talent spre poezie și au fost ocazii în care el a compus versuri pe care le-a citit colegilor din catedra de Cibernetică Economică. Cândva mi-a dedicat și mie versuri, unele dintre ele le reproduc aici.



(26 noiembrie 2022)