1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Serghei MIZIL

Serghei MIZIL este la bază artist plastic. Are picturi despre care cei care le-au văzut au cuvinte de laudă. El este acum un bărbat în toată puterea și la cei 67 de ani ai săi, pe care nu-i arată, este o prezență plină de viață. Serghei MIZIL are tot timpul zâmbetul pe buze. Este invitatul televiziunilor și nu se plictisește nimeni ascultându-l când vorbește.

Serghei MIZIL m-a dezamăgit cu modul în care prezintă vremurile comuniste. El se prezintă ca un rebel, ca un personaj care prin poziția de fiu de nomenklaturist de prim rang, avea acces la toate resursele pe regimul comunist le punea la dispoziție celor din cercul de nivel unu, adică a celor care-l includeau pe Nicolae CEAUȘESCU. 

Nu am pretenția ca Serghei MIZIL să fie un exeget al acelei perioade, dar nici să prezinte totul sub formă comică, spre deliciul celor care-l ascultă, pentru că acea perioadă avea dramatismul și latura tragică, pe care el nu avea cum s-o știe, din moment ce sistemul îl înfășura suficient de puternic pentru a-l izola de lumea înconjurătoare, lume reală, cu nenumărate lipsuri și privațiuni.

Serghei MIZIL mă dezamăgește că el nu spune exact cum a fost atunci, pentru că tânăra generație ar trebui să înțeleagă fără a trece ei prin filtrul altora, nu al lor. Vorbind prin glume, Serghei MIZIL nu aduce adevărul la suprafață. El spune că la gospodăria de partid se aduceau mărfuri la prețuri simbolice. Așa era atunci la magazinele cu circuit închis. Dar poporul nu avea acces la acele produse. Serghei MIZIL ar trebui să spună de fiecare dată că privilegiați erau doar unii, restul oamenilor trăind în frig, sărăcie și foame.

Serghei MIZIL descrie teribilismul tinerilor din cercul lui Nicu CEAUȘESCU și pune accent pe acele elemente care sunt de suprafață, care impresionează pe oameni prin aceea că acolo, în cercul lui, exista o normalitate. Mă dezamăgește felul acesta de a arăta că așa au stat lucrurile. Comunismul românilor a fost ceva, comunismul celor din cercul unu al celor din jurul lui Nicolae CEAUȘESCU era altceva. Nu era ceva ca Serghei MIZIL să-și dorească și cineva să-i spună că nu este posibil, adică să-i dea peste mână. Așa că, nu trebuie să vină careva să spună că viața în comunism a fost idilică, normală, egalitatea dintre oamenii manifestându-se la toate nivelurile. Nu a fost deloc așa și faptul că Serghei MIZIL nu accentuează acest aspect mă dezamăgește. Ei erau acolo în sfera lor ceva, iar noi ceilalți eram o altă lume.

(25 iunie 2022)  

Comuniștii și alegerile

În toată perioada comunistă, în România a fost vorba de partidul unic.

În partidul unic se efectuau alegeri așa cum conducătorii partidului doreau.

În partidul unic se efectuau alegeri la nivel de birou oarganizație de bază - BOB.

În partidul unic se efectuau alegeri la nivel de instituție, alegând un comitet și un secretar.

În partidul unic se efectuau alegeri pentru cc al pcr.

În partidul unic se efectuau alegeri pentru cpex.

Partidul unic organiza alegeri pentru Marea Adunare Națională - MAN.

Sub conducerea partidului unic se organizau alegeri în sindicate.

Sub conducerea partidului unic se organizau alegeri în organizațiile de femei.

Sub conducerea partidului unic se organizau alegeri în organizațiile de tineret.

Sub conducerea partidului unic se organizau alegeri chiar și la pionieri.

Sub conducerea partidului unic se organizau alegeri de decani.

Sub conducerea partidului unic se organizau alegeri de rectori.

Tot ce mișca în țară era monitorizat cu foarte mare grijă de partid prin secția sa de cadre.

Când era vorba de alegeri în MAN, pe listele de candidați era în 99,999999999999999999 din cazuri vorba de un singur candidat, care bineînțeles câștiga alegerile. N-a văzut nimeni niciodată pe pista de alergare un atlet care să alerge de unul singur și să iasă pe locul al doilea.

Lupta pentru a ajunge în cărți în vederea alegerii indiferent pe ce poziție, era acerbă și lumea dădea din coate cu forță, inclusiv împroșcând cu noroi pe contracandidați. Să nu-și imagineze cineva că cei 25 km de dosare ale securității de la CNSAS s-au scris singure, ori le-au scri în exclusivitate ofițerii de securitate. La alegerile de la BOB sau de la alte structuri superioare întotdeauna au fost dirijate problemele, inclusiv ordinea în care se înscriu pe buletinele de vot candidații, chiar și cei care sunt înscriși și trebuie să nu fie aleși. Acolo se ținea seama de:

- ponderea femeilor;

- structura pe naționalități;

- includerea de nemembri de partid.

Totul era dirijat și mergea ceas. În caz contrar, cu siguranță se găseau modalități eficiente de a face corecțiile corespunzătoare. Am fost martorul a nenumărate serii de alegeri și am văzut mecanismele intime ale alegerilor. Cine fluiera în biserică nu mai avea nicio șansă de a promova pe linie de partid sau în funcții administrative, indiferent de nivelul despre care era vorba. Îmi amintesc că în învățământul superior, un divorțat sau unul implicat într-un scandal oricât de mic ar fi fost, trebuia să-și facă bagajele și să plece. Nu mai avea nicio șansă de evoluție, exact așa cum nu aveau șansă de promovare cei care proveneau din familii de preoți sau din foști proprietari de fabrici sau de foști deținuți politici de după 1950.

Dacă ar fi să mă întrebe cineva ce diferență exste între alegerile așa-zise libere de azi și alegerile din vremea comuniștilor, voi spune că alegerile de atunci nu dădeau cale liberă mediocrității profunde așa cum se întâmplă în ziua de azi. Dovadă stă faptul că în clipa de față niciun absolvent autentic ai uneia din universitățile

01  California Institute of Technology  

02  Harvard University 

02  Stanford University  

04  University of Oxford  

05  Princeton University  

06  University of Cambridge  

07  Massachusetts Institute of Technology  

08  Imperial College London  

09  University of Chicago  

10  University of California, Berkeley,

provenit din țara noastră nu s-a întors pe plaiurile mioritice și a fost cooptat în vreun guvern postrevoluționar. În schimb, dacă ne uităm pe CV-urile mărimilor noastre și pe foile lor cele matricole sau mai rău, dacă vom consulta arhivele, vom avea revelații dintre cele mai crude, crunte și amare.

În vremea comuniștilor existau dosarele de cadre la partid, dar și în instituții la personal, dosare care conțineau tot felul de informații și niciodată n-ar fi promovat un hoț, un tâmpit, un bețiv, un curvar, sau prost pe o poziție importantă. Interveneau și pilele, dar în limita bunului simț, căci în comunism erau nenumărate filtre de reglare, unde tipi bine informați, de teama de a nu zbura ei înșiși din fotoliile ocupate, erau extrem de atenți pe cine propuneau, susțineau și alegeau, căci în caz de rateu se rostogoleau o dată cu împricinatul pentru acre garantaseră. Eu am avut ocazia să-mi văd dosarul de cadre datprotă unei împrejurări în care Saturn intrase în conjuncție cu Jupiter și am găsit acolo:

- înscrisuri oribile ale neamurilor mele;

- turnătorii ale cunoscuților;

- fișe cu calificative secrete;

- mărturii incredibile;

- rapoarte din excursii;

- poze făcute de colegi.

Atunci mi-am zis că niciodată nu aș vrea să mai văd așa ceva, pentru că a ști aceste lucruri echivalează cu distrugerea unor prietenii și a unor legături de sânge, ceea ce este îngrozitor, mai ales atunci când persoanele nici nu realizează ce li se întâmplă și mai ales, de ce.

Acele dosare stăteau la baza tuturor informărilor pe care serviciu de cadre al instituției îl oferea celor care cereau relații pentru alegeri indiferent la ce nivel, pentru promovări sau pentru a merge la burse în țări din Vest sau chiar în excursii în țările lagărului comunist. Lipsa acestor dosare face ca azi să se producă alegeri aproape aleatoare și să apară situații dintre cele mai bizare cu putință. Mă gândesc la un ministru al educației care a stat acolo 3 zile că a fost dovedit plagiator, mă gândesc la o candidată la un portofoliu care a scris Standford în loc de Stanford. Să nu mai vorbim de repetenții și analfabetii în cascadă cu pretenții la tot felul de dregătorii din stat. Nu exprim regrete legate de ceea ce a fost, căci a fost rău cu alegerile în comunism, dar am crezut că lumea a învățat din greșeli și de la alții...
Comuniștii și alegerile erau două chestii paralele. Era și un banc cu un nene care a mers la alegerile de la MAN. Cineva i-a indicat spre ce urnă să meargă. Omul l-a rugat să fie lăsat măcar să aleagă urna, dacă pe buletin era un singur candidat.

(07 septembrie 2017)

CSIE'50 - Politicul în CIB

Față de tot ce era în țară, în Facultatea de Cibernetică Economică politicul avea cu totul alte valențe. Era cu totul altfel.

Este adevărat că Manea Mănescu în discursurile lui ridica osanale conducătorului iubit și adjunctei mult prea iubitei sale adjuncte, dar după episoadele scurte se trecea la treabă. Erau și profesori de la Cibernetică, oameni care își începeau abrupt alocuțiunile, fără introduceri, fără perieri și fără ocolișuri, ridicând probleme. Când în 1985 a apărut cartea de Econometrie informațională de 269 de pagini a lui Octav Onicescu și Mihai C. Botez, acesta din urmă a predat și în Cibernetică prin anii'70 și am văzut că acolo în bibliografie nu se află nicio lucrare de Ceaușescu, niciun document de partid, așa cum se obișnuia prin cărțile editate în ASE, mi-am făcut o obsesie în a-i evalua pe toți prin capacitatea de a rezista tentației de a introduce asemenea chestii în bibliografii dar și opulența citatelor din ziarele vremii cu teorii sau cuvântări, introduce în cărți, ca elemente poluante.

Politicul în Cibernetică n-a prea avut succes nici înainte de '89 dar nici după. Ședințele de partid de la organizațiile din Cibernetică nu aveau plictisul de la ceilalți, pentru că la nenumărate informări politice vorbeau profesori de mare cultură și nu politruci. Îmi aduc aminte de profesorul Stoica de la Catedra de Drept, care a vorbit minute în șir despre un candidat la vicepreședinția Statelor Unite care a trebuit să se retragă din cauza unei balerine. Prea puțini erau cei care se coborau atât de jos încât să ciripească despre vizite de lucru sau despre plenare albite și coafate, mai ceva decât chiar ziarele de propagandă le descriau în fraze lungi și tereotipe, folosind limba de lemn, atât de criticată azi.

Când vorbeau cei de la matematică, musai aflai de participările studenților boboci la concursul Traian Lalescu de unde se întorceau cu diplome și cu premii naționale. Și studenții dacă luau cuvântul, o făceau să ceară minute la calculatoarele IBM 360 și FELIX C-256 sau să critice pe unii dintre profesorii pe care ei nu-i considerau la înălțimea a ceea ce-și doreau ei să fie. Îmi aduc aminte de profesorul Ionel Blaga care vorbea fără ocolișuri de posibilitatea de a apare greve în socialism, tocmai când sindicatul Solidaritatea din Polonia lupta în forță. Îmi aduc aminte cum profesorul Constantin Ionescu demola teoria lui Lenin conform căreia electrificarea trebuie s-o ia înaintea altor industii și avea argumente nu glumă profesorul. Mă întrebam atunci dacă visez sau nu.

Primirile de studenți în partid la organizațiile Ciberneticii erau mare problemă, pentru că acolo erau numai și numai candidați cu medii astronomice. Îmi amintesc că după o sesiune de examene, la o grupă de partid, undei musai trebuia și un perdaf, secretarul de partid, cu vocea stinsă, jenat s-a năpustit asupra unor studenți comuniști care nu învățaseră suficient, criticându-i și forțându-i să se angajeze să muncească și mai mult. Numai că cel mai slab student comunist de acolo avea undeva media un pic peste 9,60 și toți eram consternați. Aș vrea să dau eu și niște exemple de studenele de 10 sau de 9,96 care au intrat în partid, dar nu știu dacă s-au dezis de calitatea lor de membre de partid și n-aș vrea să fiu târât în nu știu ce procese sau să-mi bată obrazul pe facebook unde suntem prieteni.

Nici după Revoluție politicul n-a avut succes în Cibernetică, deși în vremea FSN-ului sau a CDR-ului unii dintre colegi au avut tentative de a politiza. Oamenii nu au capacitatea de a se abține și-și dau arama pe față fiind foarte pătimași. Știu un profesor care și înainte și după Revoluție îi plesnea destul de categoric pe cei ce săreau peste cal pe cei care aveau tendințe neconforme cu ceea ce se făcea în Cibernetică. Este dovada  că cele ce spun nu sunt departe de adevăr pentru că nici înainte și nici după '89 dintre profesorii pământeni de la Cibernetică nu s-au născut nici senatori, nici deputați, nici ușierii nu mai știu cui la CC sau oareunde pe la mărimile de azi. Este dovada verticalității și a faptului că profesorii de la Cibernetică n-au timp de pierdut cu prostii.

(09 aprilie 2017)

Zoe DUMITRESCU BUȘULENGA

Când Nicolae Ceaușescu  a facut 50
de ani de activitate revolutionara,
scriitorii aleși pe sprânceana, au fătat un Omagiu.
















Zoe DUMITRESCU BUȘULENGA, profesor
universitar, cu activitate politică la cel
mai înalt nivel la comuniști, s-a produs și ea.


















Și nu oricum, ci exagerând cât o ducea mintea
de exeget minor al operei lui Eminescu. Textul era o reminiscență a vremurilor de când era membră în
CC al PCR








Să nu uităm că venerabila doamnă prin decembrie 1989, văitându-se că a fost oprimată de dictator a coborât ostentativ dintr-o tancheta, din nu știu ce motive de imagine bănuiesc. Se zice că s-ar fi călugărit devenind maica Benedicta, membră a Academiei Române fiind.

(18 februarie 2016)