Showing posts with label Acasă. Show all posts
Showing posts with label Acasă. Show all posts

Tuesday, June 25, 2024

Limba de lemn din televiziuni

Televiziunile mioritice sunt bântuite de o mediocritate de excepție ca nivel, structură, profunzime, dinamică și extindere, căci în televiziuni s-au cuibărit indivizi fără cultură, inteligență, dorința de a munci și perseverența de autodepășire. Toate carențele din televiziuni apar nu prin imaginile prezentate, ci prin textele debitate, texte în care se vede clar că:
- vocabularul este extrem de restrâns,
- șabloanele sunt evidente și supărătoare,
- termenii sunt folosiți neadecvat,
- cacofoniile au devenit abundente,
- tonalitatea și accentele dezvăluie prostia,
- subiectele sunt purtate de colo-colo fără jenă,
- manipularea se face fără perdea.
În televiziuni totul este exclusivitate, deși nu este așa, la tot pasul apar catastrofe, echipajele intervin de urgență, ploaia lovește, banalitățile devin evenimente de excepție, frigul este năpraznic, accidentele devin carnagii, iar reporterii oferă, desigur, toate detaliile, deși nu spun nimic, pentru că nu au ce spune, din moment ce decidenții nu au decis nimic.
Comunismul a avut limba lui de lemn, dar aspectele erau tratate cu respect. Numai că repetitivitatea a generat și aprofundat limba de lemn, care limbă de lemn era suficient de curată și realizată în respect cu niște norme ale limbii române. Limba de lemn din televiziuni este rezultatul suficienței și imposturii, a lăcomiei și nemuncii, ceea ce a dus la un conglomerat supărător de construcții fără sens și fără noimă.


(26 iunie 2024)

Tuesday, November 21, 2023

Secretul nr. 1

Au fost vremuri în care mergeam să păzesc porumbul să nu ni-l fure goții, mai ales că știuleții erau mari și aveam recoltă bună. Atunci mergeam seară de seară și stăteam pitit în porumb până dimineața când trecea lumea la muncă și hoții nu se apropiau de lanul nostru de porumbi. Eram acolo cu tata și în acele ore, multe la număr, discutam diverse. Uneori îmi dădea sfaturi și unul dintre ele a fost:
- Să nu-ți faci nevoile acasă și la servici, că pute.
Tata mi-a povestit niște întâmplări cu bărbați care își făcuseră amante la locul de muncă sau care și-au adus amantele acasă, dar de fiecare dată a ieșit totul nu prost, ci foarte prost, căc nimic nu este întâmplător pe lumea aceasta, iar cele mai bune calcule și cele mai meșteșugite scenarii, se dovedesc a fi doat improvizații de copii fără prea multă muncă.
M-am convins văzând pe viu cum bărbați cu amante de la locul de muncă, atunci când relațiile s-au stricat, au fost făcuți de tot c-c-tul de femei, căci femeia deține arta de a-l aduce pe bărbat în sapă de lemn, când ea vrea acest lucru. Am văzut bărbați care atunci când și-au adus amantele acasă, s-au trezit în cele mai stupide posturi, în care singuri și-au desființat aura de bărbați, devenind doar niște otrepe fără valoare, cu care nevestele, socrii, vecinii, au șters pe jos fără nicio jenă.


(21 noiembrie 2023)

Monday, September 18, 2023

Televiziunile nu fac educație!

Se vede cu ochiul liber că televiziunile nu fac educație din moment ce programele de televiziune includ:
- filme mai mult decât mediocre,
- interviuri bântuite de banalități,
- showuri care nu au nimic cu cultura,
- prezentatori și moderatori agramați,
- reclame stupide cât cuprinde.
Ca să aibă rol educativ, televiziunile ar trebui să includă:
- filme documentare bazate pe date științifice,
- înregistrări memorabile ale unor piese de teatru,
- transmisii în direct de la spectacole de mare succes,
- dezbateri ale unor probleme cu mari personalități,
- componente de e-Learning făcute meseriaș,
- selecțiuni din programe de divertisment,
- filme artistice educative cu mari actori,
- sfaturi practice din partea unor medici renumiți,
- jurnale de știri echilibrate cu 20% fapte negative.
Ceea ce vedem la ora actuală se bazează pe televiziunea afacere în care totul se învârte în jurul ratingului și pentru a face rating la cote foarte ridicate, în televiziuni se exersează cele mai facile forme de compunere a știrilor, accentul fiind pus pe violuri, crime, bătăi, divorțuri, scandaluri, accidente, droguri, capturi, oameni încătușați, borfași, bețivi, mascați, malpraxis și niciodată pe recorduri, olimpici, premianți, performeri, muncă, descoperiri, campioni adevărați, căci aceștia din urmă nu aduc rating.
Sunt televiziuni unde se vorbește prea mult, iar temele abordate sunt adresate cred doar celor care sunt invitați în studio și nu unor grupuri țintă numeroase, cum ar fin normal, dar subiectivismul intervine zgomotos în a construi programe, din moment ce acele emisiuni au invitați plătiți și moderatori angajați fără nicio noimă, din moment ce moderatorii trăncănesc mai abitir decât invitații.


(19 septembrie 2023)