Cu foarte mulți ani în urmă auzisem melodia S’ara când răsare luna, într-o interpretare specială, dar după aceea am ascultat-o cântată numai de Angelica STOICAN dar și în alte variante ale altor cântăreți. Nu știu de ce, dar prima interpretare mi se părea a fi ceea ce trebuia. Au trecut anii și aseară, din întâmplare căutând tarafuri pe Youtube am regăsit melodia și am recunoscut interpreta de demult. Era vocea lui Domnica TROP. După ce m-am delectat cu acea variantă care îmi plăcuse prin naturalețea ei, tot pe Youtube am regăsit și înregistrările cu Nu vine neica, nu vine, Ursitoare, Ursitoare, Mărie, Mărie, S-o legat, neică, legat, Fire-al naibului de dor, Şarpe, şarpe din dudău, Zorile. Mândra mea, sprâncene multe, Murgule, coamă rotată, Cine n-a iubit nu crede, Şi-am zis verde, foi mărunte , la care adaug, bineînțeles S’ara când răsare luna.
În primul rând vocea Domnicăi TROP are acea naturalețe pe care numai vocile rapsozilor autentici, neprelucrați, o au.
În al doilea rând vocea Domnicăi TROP are întinderea necesară frazării celor mai dificile tipuri de cântece, trecând fără niciun fel de la doină, de la bocet, către un cântec cu ritm alert.
În al treilea rând vocea Domnicăi TROP este însoțită de o atitudine ce evidențiază lejeritatea abordării cântecului, izvorâtă din cultura omului care face acest lucru la sapă, în câmp sau în muncile simple din gospodărie.
În al patrulea rând vocea Domnicăi TROP are ceva care o face să se diferențieze de a tuturor celorlalte soliste de muzică populară din zona Izvernei, prin timbru, volum dar mai ales prin claritate și prin modul în care folosește dialectul zonei, fără a forța niciun pic parcursul unui cântec.
În al cincilea rând, Domnica TROP este altceva pentru cântul popular, este o adevărată prezență, cu glas puternic, cu ritm și mai ales printr-un timbru inconfundabil. Este ajutată în interpretarea cântecelor de structuri de orchestre care mențin specificul tarafurilor de odinioară in care vioara, țambalul și contrabasul domină.
În al șaselea rând, interpretarea Domnicăi TROP nu este alterată de aspectele artificiale pe care le introduc instructorii de la școlile polulare de artă în rostirea vocalelor și în mișcarea maxilarului inferior, dar în ceea ce privește gesturile ample și artificiale. Ea este sobră și în același timp expresivă.
În al șaptelea rând vocea Domnicăi TROP nu diferă în niciun fel dacă are acompaniament de orchestră sau cântă rără orchestră, ceea ce este un lucru extraordinar, căci rapsozii autentici așa cum este ea, nu aveau nevoie de orchestre așa cum se întâmplă azi mai ales dacă este vorba de a suplini carențe ale interpreților, de ritm, de timbru și chiar de talent.
În al optulea rând Domnica TROP are o siguranță extraordinară în tot ceea ce face, de cum pășește și de poziția pe care o are pe întreaga durată a interpretării, privindu-și drept în ochi publicul pentru că ea simte cântecul și transmite cu aceeași intensitate emoțiile pe care ea însăși o are când rostește fiecare vers, ducându-l pe cel ce o ascultă într-o lume de poveste a satului de sub munte.
În al noulea rând Domnica TROP știe să poarte straiele autentice, fără să fie nimic artificiale. Iia sa este asortată cu fota, baticul este înodat cu rost și brâul îi dă acea notă distinsă pe care numai marii interpreți știu să o ducă cu ușurință, fără a forța nimic.
La adresa https://www.youtube.com/watch?v=Iz6xzMJJ4jc se aflăun colaj cu cele mai importante cântele în interpretarea Domnicăi TROP.
Domnica TROP este o prezență valoroasă în peisajul muzicii populare de azi în care foarte mulți soliști își scriu în serie de masă producțiile, deși pentru cizelare sunt necesari ani de zile.Domnica TROP este culegătoare de folclor dar și creatoare, pentru că ea cunoaște adevăratele rădăcini ale versului popular și face construcții naturale, profunde asigurând continuitate mai ales în ceea ce privește calitatea și integrarea a ceea ce face în tot ceea ce a găsit realizat cu mare trudă de la înaintașii săi.
(08 iunie 2016)
,
(08 iunie 2016)
