Facem cultură sau vorbim despre cultură?

Există canale tv care sunt dedicate culturii și mă aștept acolo să văd:
- recitaluri de poezie în lectura unor mari actori sau chiar a poeților,
- preluări de referință ale unor spectacole de operă și de balet,
- înregistrări ale unor reprezentații cu piese de teatru și cu mari actori,
- filme de artă cu mari vedete realizate de regizori rămași în iostorie,
- recitaluri ale unor cântăreți celebri de operă,

- tablouri și sculpturi din muzee,
- spectacole de varietăți cu mari actori de comedie și cu mari interpreți.
Din nefericire, multe dintre canale sunt populate de niște persoane foarte modeste din punct de vedere cultural, care invită tot felul de personaje la fel de anoste și dicută discuții, de nu se mai înțelege om cu tovarăș și rând pe rând, telespectatorii comută pe alte canale, iar audiența devine nesemnificativă.
Eu vreau canale unde se face cultură, adică unde:
- lunea se prezintă un concert de muzică simfonică,
- martea se prezintă o piesă de teatru memorabilă,
- miercurea se prezintă un spectacol de operă sau de balet formidabil,
- joia se prezintă un spectacol de circ, cu acrobați care-ți taie răsuflarea,
- vinerri se prezintă un concert de muzică populară,
- sâmbătă se prezintă un spectacoil cu scheciuri cu comici celebri,
- duminică se prezintă muzică de petrecere și cântece de voie bună.
Un post tv care se respectă nu vorbește despre culturăp, ci face cultură.

TVR CULTURAL este un canal de nota 2(doi). Toți trăncănesc despre cultură.

(16 august 2025)

Eu și baletul

Aici ar trebui sa scriu despre măreția acestei arte, despre spectacole de balet, despre balerini și despre balerine.
Voi scrie despre faptul ca am fost la un spectacol de balet și am avut bilet pe rândul al II-le-a pe centru. De acolo am văzut ca balerinele aveau ciorapii cârpiți, ca cipicii balerinilor aveau gaura in talpa, ca balerinilor li se zbenguia cârnăciorii in strampi din lipsa de suspensoare, ca la fiecare pas se ridica praful de pe scândura scenei. 
Mi s-a părut nefiresc sa văd cum nu se corelat balerinii din ansamblu și dădeau senzația unei adunături . 
Uneori cred ca sunt eu prea cusurgiu, dar rămân la ideea ca cei ce se respecta pe ei, ma respecta și pe mine. Nu a fost cazul atunci, dar nu înseamnă ca am abandonat sa sper ca următorul spectacol va fi altfel. Nu mai cumpăr bilet in primele 10 rânduri. Începutul e promițător.

Acum există Internet și dacă vreau să văd un spectacol de balet, am de unde alege și una este să vezi un spectacol de balet cu balerine corpolente și cu balerini bătrâni și cu totul altceva este să vezi un spectacol de balet cu balerini în forță, la apogeul creației lor, cu forță artistică la nivel maxim. Nu mai spun despre costumele lor. Nu mai spun despre ținuta lor. Nu mai spun despre performanța lor fizică. Nu se opintesc. Nu sunt nădușiți. Nu se screm să-și ridice partenerele, care au depășit cu mult limite de greutate, acceptate în lumea baletului și în lumea spectatorilor cât de cât exigenți.  Am văzut la Opera Națională din București spectacolul cu opera Turandot și acolo au fost niște momente de coregrafie unde solist era un balerin care a dovedit, artă, performanță, condiție, talent și distincție. Așa da.

(26 mai 2024)

Milițianul balerin

În anii '70, în rondul de la Universitate, era un adevărat spectacol în anumite ore ale anumitor zile, când un anume milițian dirija circulația. El avea o ținută și gesturi autentice de balerin, ca pe o pe scenă în timpul unui spectacol. Toți prietenii mei l-au remarcat. Toate rudele mele l-au remarcat când îl vedeau din autobuzul 31 în drum de pe Văcărești spre Casa Scânteii. Unii dintre profesorii mei vorbeau despre el.

Era înalt.
Era subțirel.
Avea o poziție perfectă de balerin.
Avea gesturi precise.
Dirija circulația parcă după o melodie pe care doar el o percepea.
Era spectacolul pe care-l urmăream de la distanță minute în șir.
Niciodată nu am mai văzut așa ceva. Acum, după mulți ani mi-aș fi dorit să-i știu numele. 
Aș fi dorit ca în acest articol să-i apară numele în clar, căci fără să greșesc, spun că omul avea talent înnăscut era de-a dreptul un balerin genial.
Ce om special era milițianul balerin!
Într-o zi, m-am nimerit când și-a încheiat misiunea de dirijat în intersecția de la Universitate. A coborât de acolo de pe soclul lui și s-a pierdut în mulțime, dar pasul lui era exact ca pasul unui balerin care părăsește scena. Parcă plutea pe asfaltul trotuarului de pe partea cu Universitatea. La un moment dat nu l-am mai zărit, iar după câțiva ani, peisajul de la Universitate s-a schimbat și locul celui care dirija circulația a fost luat de un rond de flori viu colorate.
(26 decembrie 2022)

Erotica între artă și altceva

Există poezie erotică.

Există proză erotică.
Există pictură erotică.
Există sculptură erotică.
Există fotografie erotică.
Există balet erotic.
Arta erotică înseamnă dragostea exprimată prin frumos, folosind talent și inspirație.

Erotica este altceva decât pornografia, dar granița dintre artă și pornografie este foarte clar delimitată, numai că a face artă este cu mult mai greu decât a face altceva ce nu este artă, ci este expresia facilă, explicită și directă  a laturilor primitive și vulgare ale existenței umane.

Când vorbim despre ceva, trebuie să ne documentăm serios, pentru a nu face afirmații nefondate și pentru a înțelege fenomenele în toată complexitatea lor. Îmi aduc aminte de niște pseudosavanți care și-au propus să combată religia, dar ei nu citiseră Biblia. Este exact ceea ce fac mulți elevi de liceu sau de gimnaziu, care sunt în stare să vorbească o oră despre balada Miorița, dar ei nu au citit această baladă. M-am convins de acest lucru pe vremea când eram președinte de bacalaureat la licee din Ploiești, Craiova, Alexandria, Fierbinți, Rm. Vâlcea sau Constanța. Pentru a lămuri lucrurile sunt necesare exemplificări folosind opere de artă foarte cunoscute din mai multe domenii și sunt sigur că se va înțelege cu adevărat ce este erotica în artă și care este granița care o delimitează de pornografie. Dacă se vorbește de erotica în artă, dincolo, se vorbește de industria pornografică. Arta presupune realizare de piese unicat bazate pe talent și inspirație, pe când industria presupune realizare de produse de serie, folosind rețete verificate.

(14 noiembrie 2022)

MEDICI.tv

Absolut din întâmplare am aflat că există un post pe Internet numit MEDICI.tv unde cine vrea, are posibilitatea să urmărească spectacole cu muzică clasică.
Se prezintă concerte.
Se prezintă spectacole de operă.
Se prezintă balet.
Se prezintă jazz.
Se prezintă master classes.
Este necesar să se facă un cont, ca pentru oricare dintre aplicațiile care condiționează accesul. Unele componente sunt securizate și trebuie plătit un abonament, iar multe altele sunt gratis.
Este de remarcat calitatea excelentă a imaginii și a sunetului, mai ales pentru faptul că înregistrările spectacolelor preluate sunt noi și beneficiază de cele mai moderne tehnologii. Am remarcat montările extrem de interesante prin noutatea lor la unele opere precum RIGOLETTO, TRAVIATA și CARMEN. Sunt abordări îndrăznețe și trebuie spus destul de dificil de acceptat pentru cei care sunt obișnuiți cu liniile tradiționale.
Față de canalul MEZZO care a devenit plictisitor prin selecțiile neinspirate și neregulate ca periodicitate, canalul MEDICI.tv prezintă marele avantaj că omul când are timp, se așează la computer, selectează ceea ce i se potrivește și se delectează urmărind spectacolul. Nu ele legat de o anumită zi, de o anumită oră și mai este și aspectul legat de calitatea înregistrării.

(08 noiembrie 2022)

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Vica BLOCHINA

Vica BLOCHINA este o femeie acum în vârstă de 47 de ani.
Vica BLOCHINA este o celebră balerină venită din Lituania.
Vica BLOCHINA are foarte multe apariții tv în emisiuni mondene.
Vica BLOCHINA vorbește perfect limba română.
Vica BLOCHINA m-a dezamăgit că a abandonat arta baletului, unde sunt sigur că are multe de spus, iar în țara noastră ea ar fi avut un câmp extraordinar de exprimare. Este cunoscut că multe dintre balerinele noastre faimoase s-au perfecționat la școala de balet rusească.
Vica BLOCHINA m-a dezamăgit că deși este vorbitoare de limba română așa cum am precizat, nu și-a oferit serviciile fie la Liceul de Artă Coregrafică din București ca profesoară, fie la o școală populară de artă din București, fie la Palatul copiilor. Este o mare pierdere a noastră că nu avem posibilitatea de a beneficia de experiența de balerină a lui Vica BLOCHINA.

(07 octombrie 2022) 

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Alina COJOCARU

Alina COJOCARU este o femeie de 41 de ani.
Alina COJOCARU este balerină.
Alina COJOCARU a studiat balet la București și la Kiev.
Alina COJOCARU este o stea a baletului mondial.
Alina COJOCARU a dansat în cadrul Royal Ballet.
Alina COJOCARU a venit în țara natală și a dorit să schimbe fața jalnică a baletului bucureștean. Se pare că diferențele de viziune, dar mai ales de salarii au generat tensiuni.
Alina COJOCARU m-a dezamăgit că a crezut că mediul artistic de la București e altfel decât l-a lăsat.
Alina COJOCARU m-a dezamăgit că s-a așezat la troacă și proverbul zice că dacă stai la aceeași troacă, te mănâncă porcii.

Alina COJOCARU m-a dezamăgit că nu a evaluat corect proiectul și s-a văzut în imposibilitatea de a ieși neșifonată într-o lume bântuită de mediocritate, căci performanță nu se face cu trei premiere la 1.000 de ani. Trebuie stab ilită o regulă și anume, salariile se plătesc doar din încasările biletelor vândute.

Îmi aduc aminte că am fost la un. spectacol de balet. Neșansa mea a fost să am bilet undeva în primele trei rânduri. Au apărut balerinele cu ciorapii cârpiți. Tot spectacolul am urmărit cârpelile de pe ciorapi. Nu vreau să spun că balerinii aveau ștrampii foarte largi și le lipseau suspensoarele. Am remarcat, dar ochii mei la ciorapii cârpiți ai balerinelor erau ațintiți. Așa că, de acolo trebuie pornit. În plus, erau destul de dolofănei ei și destul de greoaie în mișcări, ele. Nici nu prea le ridicau sărmanii balerini, căci în vremurile acelea, doar haltere se făceau la Dinamo și nu existau săli de fitness.

(06 septembrie 2022)

Cultura ca marfă oarecare

Ne-am obișnuit ca statul să subvenționeze cultura. În acest fel s-a creat o pătură de inși care sug banul de la buget, doar că există și chipurile, zic ei că sunt creatori de cultură. În realitate, acolo unde există așa-zise centre de cultură, nu sunt altceva decât locuri unde inși care au pile și relații, au găsit locuri călduțe să toace banii de la buget pe niște chestii pe care  ei le numesc proiecte, dar care sunt în realitate false acte de cultură.
În opinia mea, dacă eu vreau să public un roman, trebuie să procedez astfel:
- scriu romanul,
- merg la un editor,
- editorul respinge romanul,
- merg la bancă,
- iau credit,
- plătesc tehnoredactarea,
- plătesc tipografia,
- plătesc distribuția,
- mi se vinde cartea la prețul pus de mine,
- recuperez banii,
- plătesc creditul,
- îmi rămâne un profit substanțial.
Dacă public romanul și nu-l cumpără lumea, înseamnă că romanul meu nu este bun, am riscat, am pierdut și-mi vând casa ca să acopăr creditul, ca simbol al faptului că am vrut să-mi satisfac un moft.

În opinia mea, dacă vreau să-mi fac un concert, că mă bântuie oarece talent, procedez astfel:

- mă auto-evaluez,

- schițez structura concertului,

- fac calcule,

- merg la bancă,

- iau credit,

- plătesc orchestra, sala,

- vând bilete,

- țin concertul,

- vine lume plătitoare de bilete,

- acopăr cheltuielile,

- returnez creditul la bancă,

- îmi rămâne un profit bun.

Dacă nu s-au vândut bilete, așa cum s-a întâmplat la concertul unui nene pianist care organizase un concert pentru sinistrații din Fukushima, înseamnă că nu sunt bun și trebuie să mă apuc de spălat vase la un restaurant decât să fac eu pe solistul închipuit. Sunt dator la bancă, îmi vând acareturile, dar știu că mi-am făcut cheful.

Vedem cum cei care se cred oameni de cultură vor ca statul să le acopere costurile mediocrității, ceea ce nu este normal. În cultură, ca peste tot trebuie să răzbească numai cei mai buni. Adică să vedem spectacolul cel mai bun, cu actorii cei mai buni, iar eu să plătesc bilet cu bani grei, vreau să citesc cartea cea mai bună și s-o cumpăr cu bani adevărați din librărie, vreau să văd o expoziție de tablouri și trebuie să plătesc biletul cu un preț care să mă mire, dar să-l plătesc. Nimic nu se face gratis și nimic nu se face de dragul de a face, căci eu văd actul cultură, oricare ar fi el, ca un produs pe tarabă, unde există cerere și ofertă. Nimic nu e de pomană pe această lume. Cine crede altfel, își fură căciula.

(06 august 2022)