5 sfaturi utile cum să-ți crești copiii

Mulți părinți fac greșeli în cascadă atunci când își cresc copiii pentru că:
- îi supra-apreciază,
- exagerează în a le cere ceea ce ei nu au făcut,
- se oglidesc prin copiii lor,
- sunt orbiți de iubirea exagerată de părinte,
- nu ascultă de nimeni și de nimic,
- cred că dețin adevărul despre geniul odraslelor,
- fac orice pentru a-și vedea odrasla pe primul loc, oriunde și oricând.

Este normal să ne vedem copiii ca fiind deosebiți, pentru că sunt copiii noștri, îi iubim, facem sacrificii pentru a-i crește și ne dorim instinctiv ca ei să aibă parte de tot ceea ce este mai bun pe această lume. Totuși, nu trebuie să facem greșeli care au costuri importante și care îi vor dirija pe copiii noștri pe căi greșite, lucru pe care niciun părinte nu-l dorește.

Sfatul nr. 1: nu te certa cu alți părinți, când copiii voștri se ceartă.

Sfatul nr. 2: nu-i înjura pe profesorii copilului tău de față cu el și nici altfel.

Sfatul nr. 3: consideră-i pe copiii tăi egali și un parteneri valabili de dialog în orice problemă.

Sfatul nr. 4: nu-ți confuza copilul, prin atitudini contradictorii cu celălalt părinte.

Sfatul nr. 5: spune-i doar adevăruri și nu-l pedepsi, recompensându-l cu daruri oricare ar fi acestea.

Mai sunt și altele de zis, dar important este ca părintele să dea dovadă de realism și să se asigure că odrasla lui devine un om independent, căci niciun părinte nu moștenește lumea și vine vremea când copilul, devenit adult, trebuie să se descurce 100% singur.

(12 octombrie 2025)

13 greșeli fatale ale părinților față de copiii lor

01. Îi finanțează și după ce și-au dobândit statutul de trântori trecuți de 25 de ani.
02. Vorbesc urât despre profesori în fața copiilor lor.
03. Îi învață să-și pârască colegii fără rost.
04. Vorbesc în contradictoriu în fața copilului lor.
05. Când unul îl ceară pe copil, celălalt îi ia apărarea.
06.Se jignesc reciproc în fața copilului.
07. Iau de bune necondiționat minciunile copilului.
08. Transformă în calități defectele copilului.
09. Se implică părtinitor în certurile dintre copilul lor și alți copii.
10. Pedepsesc fizic copiii altora pentru erorile copilului lor. 
11. Își consideră  nedreptățită de către profesori odrasla, înjurându-i pe profesori  în fața copilului.
12. Acceptă de la copil răspunsuri obraznice și agresiuni.
13. Trec cu vederea actele sociale săvârșite de odrasla lor.


(02 octombrie 2024)

Cum ne dăm seama că avem în față un copil prost crescut?

Societatea modernă a venit cu nenumărate surprize, una dintre ele fiind abundența de copii prost crescuți, pe care îi întâlnim la tot pasul.

Copilul prost crescut nu știe să salute când intră într-o încăpere.

Copilul prost crescut bate cu piciorul în podea când nu i se satisface un moft.

Copilul prost crescut  își scoate mucii din nas în public.

Copilul prost crescut se tăvălește pe jos când i se refuză cumpărarea unei jucării.

Copilul prost crescut  are prostul obicei de a îngâna pe orice necunoscut care nu-i convine lui.

Copilul prost crescut mănâncă cu gura deschisă și-și folosește degetele în loc de furculiță.

Copilul prost crescut se adresează cu cuvinte urâte maturilor cu care părinții lui vorbesc.

Copilul prost crescut răspunde obraznic învățătoarei.

Copilul prost crescut își pârăște colegii, deși vina îi aparține în totalitate.

Copilul prost crescut își umilește părinții ori de câte ori are ocazia, iar aceștia zâmbesc tâmp.

Copilul prost crescut se manifestă zgomotos chiar când nu are dreptate, vrând să iasă deasupra.

Copilul prost crescut  îi întrerupe pe maturi din discuții, pentru a obține exact ceea ce crea el.

Mai face încă multe altele copilul prost crescut, dar noi ne dăm seama rapid cu cine avem de-a face și este foarte bine să părăsim terenul unde am întâlnit un copil prost crescut, pentru că tot disconfortul din lume va fi de partea noastră dacă vom continua să participăm la manifestările unui astfel de copil, căci din o sută de momente diferite petrecute în compania unui copil prost crescut, toate o sută, vor fi dovada că respectivul copil are în minte soluții deformate, specifice unui copil de care părinții sau bunicii nu s-au ocupat adecvat și ei au reușit performanța de a-l aduce în halul de copil prost crescut. Eu sunt persoana care nu m-am sfiit să spun părinților, de față cu respectiva odraslă că este un copil prost crescut, atunci când respectivul specimen mi-a aplicat mie un tratament pe care nu-l meritam.

(16 septembrie 2023)

Părinți care își distrug copiii

Am văzut părinți care dintr-o dragoste rău înțeleasă pentru copiii lor, au făcut lucruri care i-au marcat pe copii și i-au dus spre distrugere.
Un domn și-a dorit să aibă băiat și după lupte grele, i s-a născut băiatul. Domnul era un pic sărit de patruzeci de ani, dar culmea fericirii lui era atât de mare încât cuvintele oricare ar fi ele, nu reușesc să descrie nivelul și amploarea acesteia.

Băiatul lui era cel mai deștept.

Băiatul lui era cel mai frumos.

Băiatul lui merita tot ceea ce este mai bun.

Băiatului lui nu-i lipsea nimic.

Dorea pantofi sport de firmă, avea pantofi sport de firmă.

Dorea să meargă la petreceri cu prietenii, mergea la petreceri cu prietenii.

Încrederea în băiat era totală și n a fost întrebat niciodată cum merge cu școala, dar când a venit momentul adevărului s-a văzut că lucrurile nu sunt deloc trandafirii și băiatul era doar în clasa a X-a în loc de clasa a XII-a și deja era transferat la un alt liceu decât unde dăduse admiterea. Peste câțiva ani am aflat că făcuse o încurcătură și banca a luat apartamentul părinților, pe care băiatul îl girase căci dorise să dezvolte o afacere și tăticul lui, care avea încredere oarbă în băiat a semnat acte cu ochii închiși.

Un alt domn i-a oferit copilului său cheile de la mașină cu mult timp înainte de a face optsprezece ani și se mândrea peste tot de vitejia, de inteligența și de talentul copilului său, până în ziua în care copilul a făcut un accident urât de tot, cu consecințe și mai urâte. Numai că tăticul în loc să evalueze gravitatea faptelor, se văita că nimeni dintre colegi, dintre prieteni, dintre neamuri, nu l-au atenționat că greșește. Îmi amintesc că la un moment dat, i-am zis că eu le-am zis copiilor mei că la 18 ani vor merge la școala de șoferi, dar până atunci ei nu se vor apropia de mașina mea pentru a se așeza pe scaunul șoferului, căci ei vor conduce mașina pe drumurile publice doar după ce vor avea carnet de șofer. Eu nu-mi permit să dau sfaturi cum să procedeze alții. Eu am spus cum am procedat.

(20 august 2023)

Alt catren care m-a marcat

Când eram copil mergeam destul de des la biserica de la noi din Găvana, Pitești. Chiar lângă gardul din stradă al bisericii era o cruce de marmură pe care scria:
Călător, oprește-ți pasul
Și privește-acest mormânt,
Căci ce  sunt eu astăzi,
Vei fi și tu în curând.
Cred că un matur ar fi înțeles altfel semnificația acestor versuri, dar pe mine m-au înfricoșat și ideea morții nu mi-a dat pace mult timp. Uneori îmi veneau în minte versurile fie când mergeam la râu să mă scald, fie când înotam în valurile mării, fie când eram pe munte. Nu știu ce a avut în cap cel care a compus catrenul, dar multe nu a avut, din moment ce a creat așa ceva. De multe ori m-am gândit la poeziile de pe crucile din Cimitirul Vesel din Săpânța și am realizat diferența dintre unghiurile din care este privită și viața și moartea la doar 563 Km.

(28 decembrie 2022)

Cum își distrug părinții proprii lor copii?

Am văzut foarte mulți părinți care și-au distrus proprii copii prin modul lor defectuos de a se comporta cu aceștia.
Un copil se naște cu o anumită zestre genetică, definită prin:

- caracteristici fizice,

- nivel al inteligenței,

- capacitate de adaptare,

- elemente de comportament.

Fiecărui copil i se calculează un indicator agregat definit convenabil, acceptat de toată lumea, cu valori cuprinse în intervalul închis, zero la unu. Indicatorul agregat real al copilului este IAR. Indicatorul agregat imaginat de părinți este IAP.

Părinții, la rândul lor își crează o imagine despre propriul copil, care se găsește în următoarele poziționări cu ceea ce este copilul în realitate și anume:

- IAR = IAP, cazul ideal și părinții acționează corect față de copil,

- IAR > IAP, caz în care părinții nu știu să folosească resursele în exces ale copilului,

- IAR < IAP, caz în care copilul este suprasolicitat deoarece părinții îl supra-apreciază.

Sunt părinți care vor ca pruncul lor să obțină numai note de 10 chiar dacă IAR al copilului este mult prea mic. Sunt părinți care vor ca fetița lor sau băiețelul lor să fie un cântăreț sau cântăreață de mare talent, chiar dacă talentul i-a ocolit la naștere pe micuți. Toate diferențele dintre IAP și IAR, mai ales când IAP >> IAR generează adevărate demersuri dramatice ale părinților care se lasă cu reproșuri, cu suplimentarea investițiilor în copil și cu adâncirea discrepanțelor între ambițiile părinților și rezultatele copiilor, ce duc în final la adevărate drame de familie. Încet-încet, se instalează caracterul distructiv la nivelul copilului, care în loc de copil normal, exact așa cum l-a lăsat natura, respectivul devine un personaj care în proprii ochi apare ca un nerealizat, un copil care nu este în stare să-și mulțumească părinții. Numai că părinții sunt cei care neînțelegând care este nivelul IAR al copilului lor, exagerează și în acest fel își distrug propriul copil. Există nenumărate exemple de părinți care au avut abordări nerealiste și care au declanșat adevărate rupturi între ei și copiii lor, cu efecte deloc benefice pentru toate părțile.

(24 noiembrie 2022)

<