Showing posts with label ziare. Show all posts
Showing posts with label ziare. Show all posts

Wednesday, November 22, 2023

Digitalizarea ziarelor

Acum mulți ani am avut ocazia să merg la o bibliotecă a unei universități dintr-o țară spălată și să găsesc ziare microfilmate. Am avut curiozitatea de a vedea articole despre ziua de 23 noiembrie 1963. Le-am găsit și încă erau nu numai ziare foarte renumite, ci și ziare ceva mai puțin cunoscute. M-a impresionat sistemul prin care identificam ce mă interesează și modul în care mi se punea la dispoziție microfilmul. Știam că securitatea de la noi a făcut microfilme pentru dosare ca să se gestioneze mai bine și mai eficient cei 25 Km de dosare ale turnătorilor mioritici.
Cu atât mai mult mi se pare mai plauzibilă realizarea digitalizării cu mijloacele actuale ale ziarelor de la noi, mai ales că acum producția de ziare pe hârtie tipărite a scăzut dramatic. De fapt problema care se pune la noi este scanarea ziarelor din perioadele precedent. Despre ziarele perioadei comuniste lucrurile nu sunt foarte complicate, căci existau puține ziare.
Digitalizarea ziarelor este posibilă, dar investiția este ceva mai mare căci procesul de scanare este un pic mai complicat din cauza dimensiunilor de pagini care nu sunt A4 și nici A3 în cele mai multe cazuri. 
Problema mai complicată este legată de cheile de regăsire, căci împrăștierea pe mai multe pagini generează o serie de elemente mai dificile de reziolvat, dar există soluție aflată la alții și doar trebuie preluată.

(22 noiembrie 2023)

Monday, February 26, 2018

Cine a distrus presa scrisă?

Cine a distrus presa scrisă? Vom fi tentați să credem că o mână nevăzută a distrus presa scrisă de la noi. Nu este adevărat. Ziarele au dispărut în cea mai mare proporție datorită:
- lipsei de profesionalism a celor care scriau acolo;
- lăcomiei celor care asigurau tipărirea și difuzarea;
- dezinteresului manifestat al cumpărătorilor;
- conținutului lamentabil inclus în paginile tipărite;
- costurilor care nu reflectau raportul calitate/preț.
Am fost un cumpărător de ziare foarte tenace până în clipa în care am văzut că dacă aș mai fi continuat să cumpăr acele piese, m-aș fi discreditate în proprii ochi pentru că în ziare:
- am găsit numai pamflete și nu analize din care să învăț ceva util;
- erau peste 40% reclame foarte proste, deșănțate și grotești;
- și-au făcut loc chestii care nu au nicio legătură cu știința, decența și onoarea;
- se promovau sistematic nonvalorile, acele elemente ieftine aducă toare de rating.
În concluzie, presa tipărită s-a autodistrus, căci nimeni nu dă bani doar să dea bani, fără a folosi ceea ce plătește în vreun fel, oricare ar fi acela. Omul se păcălește o dată, a doua oară nu va mai da ocazia nimănui să-l păcălească. Acum când Internetul oferă orice, ziarele tipărite sunt înlocuite cu succes și fără bani de ziarele online. Trecerea de la un ziar online la altul este cu mult mai benefică întrucât sunt actualizate instantaneu, nu există restricții de lungime a materialelor, valoarea și interesul  unor jurnaliști interesanți se măsoară direct prin accesările materialelor, iar chestiunea de manipulare scade vertiginos. Cine invocă prețul hârtiei, costurile cu difuzarea, costurile cu transportul și altele asemenea, face o mare greșeală. Ziarele scrise au dispărut că au dispărut. Cauza dispariției nu trebuie căutată în alte ogrăzi, ci în curtea jurnaliștilor și directorilor care au crezut cî în seculul al XXI-lea mai fac presă ca în secolul al XIX-lea când cam tot ce zbura era și comestibil. Acum este Internet.




(26 februarie 2018)

Friday, March 17, 2017

Șmecherie sau/și lăcomie

Acum câțiva ani, la o benzinărie pe centura Bucureștilor am făcut un plin de motorină super și după ce am achitat, vânzătorul mi-a dat foarte multe bonuri și niște cartoane. Nu știu de ce, am citit ce era pe carton și am dedus că dacă lipeam bonurile acelea pe cartoane mi se dădea șansa să cumpăr niște electrice reduse cu 60%. Am zis că a dat norocul peste mine, am cumpărat bunurile, căci îmi permitea numărul de cartoane completate. Când am ajuns acasă, am verificat și am văzut că plătisem pe acele produse așa-zise reduse cu 60% cu mult mai mult decât le-aș fi cumpărat de la MEGA IMAGE de la mine din mahala.
Acum, un tabloid celebru oferă șansa de a dezlipi un talon și bineînțeles de a câștiga bani sau produse sau speranțe. Cu banii o fi ce o fi, dar despre produse lucrurile sunt niște puncte de vedere interesante. Cumpărând un exemplar al tabloidului în data de 17 martie 2017, nr. 3094, 24+48 pagini și dezlipind talonul am văzut că am câștigat o reducere la DELIMANO, iar la pagina 9 am găsit și despre ce produse era vorba. Mă tenta BLEMDER ASTORIA 21N1 BLACK, care avusese prețul de 279lei și redus 46% devenea 149 de lei. Acest blender are motor de 400W, vas de 1,5 l, recipient de 500ml. Toacă fructe, legume înghețate, nuci, alune verdețuri și prepară smoothie-uri, supe delicioase sau sosuri.
Curiozitatea mea științifică m-a determinat să intru ăe internet și să caut să văd dacă chiar este o afacere. Intrând pe Internet, am văzut că eMag are nenumărate oferte de blendere, din care am extras câteva, precum:
- Blender Philips Daily Collection HR2100/40, 400 W, 1.25 l, 2 Viteze, Functie impuls, Galben Lime,   183Lei (-30 %), 128Lei
- Blender Vision Chef VTB BLADE 1000, 1000 W, 1.5 l., 279 Lei (-35 %), 179 Lei
- Blender Philips Daily Collection HR2105/00, 400 W, 1.25 l, 2 Viteze, Functie impuls, Alb, 224 Lei
  (-40 %),  134 Lei.
Eu am tras concluzia că blenderul din ziar, este mult prea scump, mai ales că am cumpărat unul prin amazon.de și cu transport cu tot a fost undeva 210 lei, fiind cu mult mai puternic de cel dat drept chilipir în ziar.
Concluzia: nimeni nu face business cu gândul ca clientul să iasă și el într-un beneficiu, oricât de mic ar fi el. Lăcomia comercianților nu s-a dezmințit, nu se dezminte și nu se va dezminți niciodată. Numai că unii fac niște disimulări de tot râsul.




(18 martie 2017)

Tuesday, January 17, 2017

Presa independentă...

Independența presei este o himeră. Cine spune că știe un ziar independent, minte urât de tot. Am toate argumentele din lume pentru a arăta că un ziar nu are cum să fie independent dacă:
- nu are un mecena dezinteresat;
- nu are rubrică de mică publicitate;
- nu are în spate o fundație inocentă.
În orice altă situație cel ce vine cu banul vrea:
- să fie lăudat sau să nu se vorbească despre el;
- să nu se dezvolte anumite subiecte;
- anumite subiecte să aibă abordarea pe care o vrea el;
- să sprijine anuite forțe;
- să includă anumiți vectori de opinie;
- ca frecvența unor mesaje să fie dirijată.
Cândva am scris despre calculul invers, adică pornind de la efect se ajunge spre cauză sau pornind de la rezultat, se ajunge la necesarul de resurse. În cazul unui ziar, apare ideia ciclului de producție, care de regulă este scurt, să zicem o zi. Pornind de la tirajul TI,
Să presupunem că ziarul are un preț P per bucată, plătit de cititor.
Să presupunem că din preț 20% este luat de distributor.
Să presupunem că din preț 30% este luat de tipografie.
Să presupunem că un 25% se duc pe taxe și impozite.
Să zicem că  investitorul vrea ceva nu mai mic ca dobânda băncii adică 5%.
Restul de 20% rămân în redația ziarului pentru salarii, chirii și profit.
În redacție sunt 10 jurnaliști și 5 persoane cu alte însărcinări, N=25.
Chiria include spațiul dar și echipamente, aparatură,etc.
În medie o persoană are salariu net de 2.000 lei, SP.
Rezultă că total salarii ST =  SP * N =30.000lei pe lună.
Ziarul se tipărește într-o lună zilnic NZ=30.
Chiria CH = 0,2 * X suma încasata într-o lună din vânzarea ziarelor.
Suma încasată X = NZ * P * TI.
Suma plătită distribuitorului SD = 0,2 * X.
Suma plătită tipografiei este STP = 0,3 * X.
Suma plătită pe taxe și impozite STX = 0,25 * X.
Investitorul vrea să primească SINV = 0,05 * X.
Pentru a fi eficientă această activitate este necesar ca:
X > ST + CH + SD + STP + STX + SINV
X = ST + CH + SD + STP + STX + SINV +r
unde r este un provizion pentru a acoperi riscuri care apar pe traseu. Tirajul este dat de relația:
NZ = (ST + CH + SD + STP + STX + SINV +r)/(P * TI)
Cine face un plan de afaceri pleacă din start cu niște estimări legate de nivelurile sumelor pe care le plătește, iar cel care investește, ori crede în aceste estimări, ori este nebun și bagă banii într-o gaură neagră, ori nu investește, ci finanțează un instrument de luptă politică, ceea ce este foarte plauzibil în multe cazuri în care se văd tiraje minuscule, jurnaliști modești, adică bani aruncați pe geam.
Din inegalitatea dată, pentru un preț de ziar ce 2 lei, se va calcula tirajul. Îmi este tare teamă că acest tiraj este astronomic în raport cu ceea ce s-ar crede. În vremurile bune ziarul Evenimentul zilei de sub directoratul lui Ion Cristoiu avea și 500.000 de exemplare și nu-mi amintesc ca de acolo să se fi imbogățit cineva sau să fi avut salarii foarte mari. Rezultă că în condițiile unor tiraje minuscule, supraviețuirea unui ziar evidențiază sumele ce trebuie suplimentate.
Presa independentă, este numai o glumă care se face între prieteni, pentru că în realitate cine bagă banul în presă o face nu pentru a se îmbogăți, ci numai și numai pentru a atinge obiective în plan propagandistic. Sunt cazuri în care se publică articole în dreptul cărora apare litera P, ceea ce înseamnă că este ceva publicitar. Este un mod de a accepta în clar că acel material este plătit. Himera presei independente este universală. Ziare așa-zis de mare prestigiul au în soldă jurnaliști pe care îi umflă cu pompa în plan valoric, dar care la momentul potrivit scriu la comandă, cu materialul clientului,sau numai semnează materiale, scrise de alții, care de fapt sunt adversarii celor despre care scriu. Exemple de la noi? Nenumărate.



(17 ianuarie 2017)

Saturday, April 2, 2016

Șantajul de presă

Tor ceea ce scriu, sunt lucruri trăite de mine, nu sunt rezultatul unei imaginații, deși sunt lucruri foarte bolnăvicioase.

  • O copilă foarte obraznică de la un ziar aflat acum în moarte clinică și umplut de bubele purulente, aproape cu miros pestilențial ale corupției, a dat buzna la mine în birou. A zis ea ceva acolo dar i-am cerut să se legitimeze. A devenit obraznică cea de la EvZ. Am pus-o pe secretară să facă legătura cu un șef al ei de la ziar. Am discutat cu ăla și mi-a cerut să i-o dau la telefon. Am zis să-l sune de la telefonul public de la parter, să se mămurească și să vină pe cale ofocială. Tot oficial îî voi răspunde și eu. Muierușca nu s-a potolit, căuta să mă prindă cu afirmații. Politicos i-am cerut să mă întrebe orice, dar în scris. Eu îi voi răspunde tot în scris. Eram asistat de un foarte bun avocat. Și-a dat seama că nu prea are loc de întors și a virat.
  • Foarte mulți sugeau de la un contract al lui SIVECO cu MEC, ceva despre informatizarea învățământului preuniversitar. Așa că veneau băieții și fetițele cu tot felul de întrebări capcană. I-am strâns pe totți  și i-am anunțat delicat, suav și mai ales cu grașie că voi pune pe site textul contractului. Din ziua postării n-a mai apărut picioruș de șantajist la ușa biroului meu. Chestia cu băgatu-n vcerneală, nu este o vorbă-n vânt și s-a văzut cum din șantaje se fac averi uriașe în presa scrisă. Se cumpără ziare ca instituții, dar cu costuri, uneori plata este în zilele care nu se mai numără, pe un drum spre Ploiești.
  • Cel mai rău lucru este să discute omul cu un așa-zis jurnalist la telefonul mobil. Fără creirul la mine într-o zi, am fost sunat de un troglodit de la Adevărul, am discutat cu el civilizat. Mi-a pus întrebări, i-am răspuns. Politicoasă javra mi-a mulțumit. Când a doua zi am citit ziarul, m-am luat cu mâinile de păr. Una zisesem eu, alta se publicase. L-am contactat pe celbrul CTP, despre care din acea clipă am avut eca mai proastă părere. I-am zis ce și cum. Mă așteptam ca de la înălțimea sa de mare editorialist să spună niște lucruri dacă nu inteligente, măcar convingătoare. Nu s-a întâmplat. Când m-a solicitat să particip la Hotelul Flora al lui Copos la un seminar despre SEI, făcut de o fundație cu participarea lui Corina Drăgotescu, i-am zis pas. A intervenit, a recunoscut unde trebuie ca s-a greșit. Mânjitura a rămas.
Presa scrisă nu mai este muribundă. Presa scrisă a murit. Trăiască ziarele online!
Concluzie: presa are în ea neprofesionalism și șantaj cât cuprinde. Dovezile sunt la tot pasul. De                  aceea a și murit presa scrisă și nu va reînvia niciodată.

(02 aprilie 2016)