Multe licente, muilte masterate, multe doctorate

Sunt persoane care cred că impresionează pe cei ce le citesc CV-urile, dacă acolo la educație scri că:
- au mai multe diplome de licență,
- au absolvit mai multe cursuri de mastre,
- au mai multe doctorate.

Eu îi felicit și îi admir pe toți care la vremea lor, au făcut două facultăți bune, au urmat două sau chiar mai multe cursuri de master și chiar au derulat pe bune niște stagii doctorale, finalizate cu susțineri de teze de doctorat, ceea ce-mi arată că respectivele persoane și-au dedicat tinerețea studiului și perfecționării profesionale.

Eu știu să citesc un CV și mie nu trebuie să-mi spună nimeni dacă un nene sau o tanti, s-au trezit peste noapte cu setea de a face masterate și doctorate, după ce au devenit deputați, directori generali, secretari de stat, deci tocmai atunci când nu au timp să se ocupe cu seriozitate de studiu, ci doar că au uși deschise și oameni dispuși să facă mici compromisuri în zona derulării proceselor de evaluare obiectivă a nivelului de cunoștințe asimilate, a rezultatelor originale obținute și mai ales, a finalizării prin folosirea la ceva concret a diplomelor obținute, nu doar pentru a fi înscrise în CV sau puse în tablou pe pereți.

Eu nu sunt un exemplu de individ cu mai multe diplome de licență, pentru că am terminat doar secția de Mecanizare și automatizare a calculului economic cu durata de 5 ani din ASE. Pe vremea mea nu existau cursuri de masterat. Am făcut doar un singur doctorat și am susținut teza de doctorat după 6 ani, căci așa erau vremurile atunci. Știu însă că în facultate m-am ocupat de informatică aplicată în economie, la doctorat am elaborat un model, dar simulările le-am făcut pe calculatorul IBM 360 cu un program scris de mine, iar tot ceea ce am făcut în cei 42 de ani de muncă, a fost să studiez limbaje de programare, tehnici de programare și să aprofundez probleme de managementul calității software. Nu m-am depărta spre dreapta sau spre stânga niciun pas. La mine a funcționat proverbul că în mână pot să țin doar un pepene.





(12 octombrie 2025)

Cum arată un CV minimal?

Un CV minimal ar trebui să conțină:
- numele și prenumele,
- elemente de identificare minimale,
- poziții ocupate cu perioade,
- educația, studii, diplome, perioade,
- premii semnificative,
- realizări definitorii, titluri, distincții,
- limbi străine cunoscute,
- ceva despre familie,
- carnet de șofer,
- persoane care pot da referințe.
Un CV al unei persoane nu ar trebui să se întindă pe mai mult de două pagini și nu ar trebui să se piardă în detalii greu de urmărit, nu trebuie să conțină chestii care sunt laude de sine. Elementele incluse în CV trebuie să fie probate cu documente la cerere sau să fie găsite pe Internet.


(07 octombrie 2025)

Ce ne spun diplomele unui candidat la un post oarecare?

Diplomele unui candidat care dorește să ocupe un post oarecare, spun foarte multe. Pe diplomă sunt scrise suficiente elemente pentru a ne da seama despre profilul candidatului. Dacă știm anul nașterii candidatului, folosind informația de pe diploma de absolvire ne dăm seama ce vârstă avea candidatul când a terminat:
-  liceul, știind că optim era să-l termine la 19 ani,
- facultatea, știind că optim era s-o termine până-n 25 de ani,
- masteratul, știind că optim era să-l termine până-n 30 de ani,
- doctoratul, știind că optim era să-l termine până-n 40 de ani.

Cine a terminat liceul la 30 de ani și brusc a finalizat o facultate, un master și un doctorat, când în paralel ocupa și o poziție în aparatul central de partid, deja concluzia că persoana a trecut ca gâsca prin apă este nu conturată, ci bine fundamentată, căci o persoană ocupată peste 12 ore pe zi cu munca pentru care are salariu, nu are timp nici de învățat, mai ales că finalizarea liceului la 30 de ani, arată că nu i-a prea plăcut cartea. Dacă la dosar apar mai multe diplome de licență, de la facultăți obscure și mai multe diplome de masterat, tot așa de la facultăți obscure, concluzia că avem în față un vânător de diplome, este deja o realitate care nu trebuie să ne lase pasivi și să luăm decizii corecte, căci noi avem nevoie de oameni serioși, nu de diletanți, superficiali și suficienți. Contează și concordanța între studiile pentru care există diplome și pozițiile ocupate la diferite organizații. Cineva care are studii de drept și nu a fost nicio secundă procuror, judecător, avocat, consilier juridic sau notar


(04 octombrie 2025)

Ehei, cât de greu mai era și doctoratul de pe vremea mea...

Pe vremea mea și când spun pe vremea mea mă gândesc la câțiva ani de după 1970. Deci, pe vremea mea, doctoratul era doctorat pentru că:
- numărul de conducători de doctorat nu era foarte mare, ci era foarte mic,
- numărul de teze care se susțineau într-un an era și el un număr foarte mic,
- erau doar absolvenți valoroși care doreau să facă doctoratul căci le trebuia,
- nu avea nimic de fudulie în el, pentru a da bine în CV și doar atât,
- dacă te înhămai să faci un doctorat, cinci ani cel puțin trebuia să te sacrifici muncind din greu, 

- nu se vorbea despre plagiat, căc i așa ceva era de neconceput pentru mediul academic,

- era o mare rușine de nu te mai spășa o mie de ape dacă teza de doctorat era respinsă,

- unul cu teza respinsă devenea un paria și toată lumea îl evita, lucru știut și nedorit.
Dacă în intervalul 1922 - 1939 existau cel mult 80 de doctoranzi, iar numărul celor care susțineau tezele de doctorat nu depășea 30 într-un an, în intervalul 1956 - 1965, numărul celor care terminau stagiul doctoral nu a depășit 13 candidați în științe anual, ca în intervalul 1968 - 1985, numărul de doctoranzi  în ASE nu a depășit 537 într-un an, iar numărul tezelor susținute în intervalul 1981 - 1985 a fost de teze de doctorat, niciodată nu s-au susținut mai mult de 30 de teze într-un an. Între 1956 și 1989 numărul de teze de doctotat în ASE niciodată nu a fost mai mare de 81 teze pe an. În anul în care am susținut eu teza de doctorat, adică 1978, numai 38 de doctoranzi au finalizat la toate specializările din ASE, dar în 1988 numai 23 de doctoranzi au susținut tezele de doctoranzi, cam 1 din 20 de doctoranzi reușeau să susțină teza de doctorat în final.

După 1989 a crescut numărul de domenii și de specializări de doctorat, a crescut foarte mult numărul conducătorilor de doctorat și a crescut foarte mult numărul doctoranzilor. S-a creat cumva impresia că doctoratul a devenit o formă de masă de calificare a persoanelor.

În anul universitar 2019 -2020 au fost în ASE 206 conducători de doctorat și s-au înscris la doctorat după ce au promovat colocviul de admitere, un număr de 383 de doctoranzi. În intervalul 2012 - 2019 au fost susținute în ASE 1003 teze de doctorat. În anul 2012 au fost susținute 269 teze de doctorat, dar au fost și ani cu doar 67 teze de doctorat susținute. În intervalul 2012 - 2019 au fost susținute 1003 teze de doctorat, dar să nu uităm că atunci a fost implementat software anti-plagiat și filtrele legate de calitatea și originalitatea tezelor a făcut să scadă elanul celor care ar fi îndrăznit să se prezinte în ședințele publice cu sub-produse. Nu-mi amintesc ca în ASE să fi fost cazuri de conducători de doctorat cărora să li se fi retras dreptul de conducere de doctorat, cum nu-mi amintesc nici de teze de doctorat retrase ca fiind plagiate dovedite sau de anulări ale diplomelor de doctor pentru că ulterior acordării titlului s-a dovedit că teza este un plagiat, ceea ce este o notă excelentă pentru ASE. Dacă pe vremea mea, urmăreau să facă doctorate inși care lucrau fie în învățământul superior, fie în cercetarea științifică, acum sunt și tineri care fac doctorate pentru a-și dovedi că sunt în stare și de așa ceva, pur și simplu. Pe vremea mea doctoratul era cu mult mai greu, pentru că stagiul doctoral dura peste 4 ani obligatoriu, erau examene și referate, iar teza se elabora separat în doi sau mai mulți ani și nu prea era timp pentru alte activități, căci documentarea și munca de cercetare ocupa mult timp din programul zilnic, doctoranzii nu prea aveau munci de conducere, ci erau preponderent asistenți universitari sau cercetători științifici la început de drum, iar conducătorii erau adevărați monștri sacri, prin notorietatea realizărilor lor.




(19 septembrie 2025)

Ce calități trebuie să ai, dacă vrei să faci un doctorat pe bune? (I)

Există mai multe feluri de a face un doctorat, dar pentru că eu nu mi-am pierdut timpul cu aiureli, voi scrie aici despre calitățile pe care trebuie să le ai, dacă vrei să începi un stagiu doctoral, pe bune.

În primul rând, trebuie să fi un om realist și extrem de practic, pentru că nu te apuci să faci un doctorat, care durează cel puțin trei ani, doar pentru a avea o diplomă și doar pentru a scrie pe o carte de vizită în dreptul numelui tău Dr sau PhD pe cartea de vizită sau pe plăcuța biroului tău, căci nimeni nu va fi impresionat de titlurile academice, dacă obiectul muncii tale este de cu totul altă natură.

În al doilea rând, trebuie să fi un om muncitor, căci stagiul doctoral înseamnă muncă, muncă și iar muncă, pentru că nimic nu cade din cer și tot ce se obține se face cu sudoarea frunții în multe, chiar foarte multe ore de stat la bibliotecă, de lucrat la calculator, de construit tot felul de variante de soluții, în care eșecurile pândesc la tot pasul și în care succesele vin greu, căci teza de peste 150 de pagini nu se scrie singură.

În al treilea rând, trebuie să fi un om rezistent, căci în cei trei ani cel puțin cât durează stagiul doctoral, apar tot felul de probleme, care mai de care mai presante, care nu au legătură cu doctoratul și dacă nu ai rezistența necesară, te depărtezi de la obiectivul tău de a derula stagiul doctoral în ritmul pe care ți l-ai planificat și este începutul sfârșitului. Totul se duce de râpă și orice încercare de a relua ciclul de muncă întrerupt pentru a face altceva este asemănător unui calvar greu de traversat.

În al patrulea rând, trebuie să fi convins că munca ta nu ți-o poate face nimeni în afară de tine, stagiul doctoral nu este muncă de echipă, niciodată nefiind vorba de tema noastră de cercetare, referatul nostru, teza noastră de doctorat, ci tot timpul este vorba de documentarea pe care am realizat-o eu, referatul pe care l-am elaborat eu, soluția originală pe acre am obținut-o eu în procesul de cercetare științifică și de teza de doctorat a mea, pe care eu singur mi-am scriso sub coordonarea conducătorului științific.




(15 septembrie 2025) 

Deprofesionalizarea prin Procesul Bologna

Înainte de 1999 țările din Europa aveau forme de învățământ superior extrem de diferite. Existau facultăți de 6 ani. Existau facultăți de 5 ani. Existau facultăți de 4 ani. Existau și colegii de 3 ani. În 1999 miniștri educației din mai multe țări europene au cugetat ei ce au cugetat și au ajuns la concluzia că pregătirea absolvenților de liceu se merită să fie făcută într-un sistem de 3 + 2 + 3, adică 3 ani licență, 2 ani masterat și 3 ani doctorat. După 20 de ani de la implementarea acestui sistem se vede cu claritate că Procesul Bologna nu a dus la cele mai bune rezultate. Dorința subită, forțată și ilogică de a avea cât mai mulți absolvenți de facultate a făcut să apară numeroase fabrici de diplome și numeroși posesori de diplome de licență, de master sau de doctorat, care prestează munci cu mult sub nivelul de calificare scris pe diplome.
Dacă procentul celor care au diplome de studii superioare, dar prestează munci total diferite de profilul facultății absolvite este mai mare de 30% și este, conchid că Procesul BOLOGNA este un fiasco. Numai faptul că acordarea titlului de doctor în știință în spațiul mioritic a făcut să explodeze numărul celor care solicită anularea diplomei de doctor în știință,  pentru a nu intra în colimatorul analizei de plagiat, justifică afirmația făcută de mine.
Ca să fiu mai clar: faptul că cercetarea științifică din Europa Procesului Bologna nu a fost în stare să producă un vaccin pentru combaterea COVID 19 de aceeași generație cu cele din USA, este dovada că învățământul superior a scăzut ca nivel, iar cercetarea științifică s-a prăbușit de-a binelea. Sunt tare curios să văd cum cercetătorii științifici europeni vor reuși să facă avioane, rachete și alte echipamente militare ca să înarmeze armata locală, de calitate cel puțin egală cu cele din Turcia, Iran, Coreea de Nord...

(22 martie 2025)

De ce vrea lumea să facă doctorate în știință?

Am stat și m-am gândit cum să dau un răspuns cât mai corect la întrebarea de ce vrea lumea să facă doctorate în știință și am găsit o serie de răspunsuri, pe care le enumer aici, în continuare. 
Lumea vrea să facă doctorate în știință, pentru că:
- doctoratul este condiție de admitere într-o meserie, ca de exemoplu, asistent universitar,
- promovarea pe funcțiile de lector, conferențiar și profesor universitar cer doctorat,
- dacă ai doctoratul primești un procent în plus la salariu,
- doctoratul este echivalat automat cu gradul unu din  învățământ,
- în cercetarea științifică acesta este dovada trecerii unui prag superior al activității,
- unii doresc să aprofundeze un domeniu și să obțină titlul de doctor pentru ei,
- titlul de doctor în știință într-un CV dă bine,
- li s-a oferit oportunitatea de a face ceva fără mare efort și nu vor s-o rateze,
- o diplomă în plus, fie ea și de doctor, dacă se poate, nu strică la o adică,
- cei care nu au simțul ridicolului, cred că a fi doctor în știință este o banalitate.
La viața mea am întâlnit tot felul de personaje, care mai de care mai doctor în ceva, dar foarte puține persoane care au titlul de doctor pe care le-am întâlnit chiar au folosit rezultatele din tezele lor de doctoral la locul lor de muncă, pentru a dovedi că n-au pierdut timpul degeaba în stagiile lor doctorale.

(20 februarie 2025)

Ai făcut un doctorat? Și?

 În mintea mea care mi-a mai rămas la cei 78 de ani ai mei, consider că un om face lucruri folositoare și nu face lucruri doar pentru a se afla în treabă sau doar pentru a se făli cu ele. Eu îmi cumpăr o pereche de pantofi mișto, ca să-i încalț, să mă simt bine, în niciun caz pentru a mă făli la cunoscuți cu ce pantofi mișto am eu în picioare. Dacă acei pantofi sunt remarcați de cei cunoscuți, dacă pantofii mei stârnesc invidie, este treaba celor care-i admiră sau a celor care mă invidiază, în niciun caz nu e treaba mea.
Așa și cu doctoratul. Eu am făcut doctoratul pentru mine, să fiu mai bun în meseria mea, în niciun caz pentru a scrie dr. pe cartea de vizită, pe plăcuța de la ușa apartamentului sau pentru a mă recomanda că sunt doctor în știință la vecini, la neamuri, dar mai ales la dușmani, ca să le plesnească fierea-n ei.

Deci, pentru mine, doctoratul a fost o etapă de perfecționare profesională a vieții mele, care m-a ajutat să muncesc mai bine, să progresez de la asistent universitar spre lector universitar și chiar și mai mult. În stagiul meu doctoral am avut examene și am scris referate care mi-au permis să rezolv probleme concrete din meseria mea de cercetător științific. Nu aș fi făcut în vecii vecilor un doctorat doar pentru a obține o diplomă pe care să o pun în ramă și oricine ar veni la mine în casă să-și belească ochii și să se apropie de perete pentru a citi ce scrie acolo, după care să strâmbe din nas, căci pe perete se pun fie tablouri de GRIGORESCU, LUCHIAN sau ANDREESCU, fie portretele lui Nicolae și dr.ing Elena CEAUȘESCU, să zicem academicieni și ei.

Nu am apreciat niciodată pe cei ce fac doctoratul într-un anumit domeniu, doar pentru a face doctoratul, fără a profesa în domeniul respectiv. Europa a dat voie ca absolvenții de tot felul de facultăți să se îndrepte spre tot felul de specializări de doctorat, doar pentru a avea cât mai mulți doctori în oarece științe, care lucrează în cu totul alte domenii unde nu folosesc nici ceea ce au învățat în facultate, nici ceea ce au făcut în stagiul doctoral. Altfel spus, au făcut risipă de resurse pe toată linia și au umblat ca muștele fără cap spre obiective pe care le-au atins, fără să producă nimic acolo când au ajuns la țintă.

În opinia mea, ai făcut Facultatea de Matematică, musai trebuie să-ți faci doctoratul în matematică. Ai făcut Facultatea de Fizică, musai trebuie să faci doctoratul în fizică. Viața arată că împrăștierea nu duce la concentrarea eforturilor spre aprofundarea unui domeniu și unde profunzime nu este, nici despre creativitate și nici originalitate nu va fi vorba, ori la doctorat, soluțiile proprii sunt fundamentale. Știu un nene, inginer electronist, care și-a făcut doctorat în cinematografie, dar scrierile sale sunt fie de tip SF, fie editoriale, fie luări de poziție foarte colorate în orice problemă a vieții politice, vecine cu demonetizarea. Mai știu un nene politician care a făcut o facultate oarecare, dar musai un doctorat în minerit, dar exersează prin parlament oarece.  Este și un candidat la prezidențiale care a făcut Agronomia, are doctorat în agronomie și a exersat chestii de sustenabilitate, care tot risipă se cheamă, în opinia mea.





(19 februarie 2025)

Ce calități trebuie să ai ca să te înhami la un doctorat?

Dacă ți-ai propus să faci un stagiu doctoral și să-l finalizezi cu susținerea tezei de doctorat, trebuie să te analizezi să vezi dacă ești o persoană:
- disciplinată,
- perseverentă,

- analitică, 
- onestă,
- exigentă,

- eficientă,

- constructivă,

- pozitivă,

- ambițioasă,
- comunicativă,

- productivă,
- punctuală,
- creativă,
- selectivă,
- deschisă,
- muncitoare,
- realistă, 

- corectă.

Toate aceste calități trebuie să definească profilul unui doctorand de succes, căci stagiul doctoral este valoros dacă se încheie cu susținerea cu succes a tezei de doctorat și cu acordarea titlului de doctor în științe de organismele abilitate ale statului. Toate aceste calități se referă la relațiile doctorandului cu ceilalți, dar mai ales la persoana respectivului, căci degeaba o persoană este exigentă sau corectă cu alții dacă nu esta exigentă, respectiv, corectă, față de ea însăși, de exemplu.




(19 februarie 2025)

Nu te apuca de doctorat dacă...

Nu te apuca de doctorat dacă:

- în toate ciclurile școlare ai fost mereu printre ultimii doi,

- ești certat definitiv cu cărțile de specialitate,

- ai evitat cu obstinație să să dai soluții la probleme noi,

- speri să traversezi stagiul doctoral doar bătând din palme,

- stai rău cu scrisul coerent al ideilor noi pe o coală de hârtie,
- ești obișnuit să începi să faci lucruri și să nu le termini,
- nu-ți place munca adevărată, pe care s-o faci din pasiune,
- te presează alții și nu este dorința sufletului tău,
- nu ți-a plăcut cartea și te-ai strecurat în școală ca gâsca prin apă,
- legătura ta cu biblioteca este absolut inexistentă,
- nevasta ta nu-ți dă voie sau spune că doctoratul nu e de tine,
- te gândești doar să bifezi și tu ceva în CV-ul tău să da bine,
- vezi teza de doctorat ca pe o marfă de cumpărat de pe tarabă,
- timpul tău e limitat de funcția de conducere pe care o ocupi,
- ai copii cu titlul de doctor în știință,
- o faci doar ca să intri și tu în rândul lumii în care te învârtești,
- te bazezi doar pe faptul că-ți aduce bani la salariu,
- sufletul tău spune să faci cu totul altceva,
- apropiații tăi care te cunosc îți spun să n-o faci,
- atunci când îți exprimi intenția, toți râd în hohote de tine.

Desigur, sunt și excepții de la toate înșirate de mine aici, dar voi fi bucuros să știu că în cazul tău nu am avut dreptate și decizia ta mă contrazice și tu ai susținut strălucitor o teză de doctorat valoroasă.


(19 februarie 2025)

Nu te apuca să faci un doctorat dacă....

Nu te apuca să faci un doctorat dacă:
- nu ai timp pentru așa ceva,
- nu ai chemare pentru muncă grea de 3 - 5 ani,
- nu-ți place să mergi prin biblioteci,
- ai oroare să lucrezi în echipe de cercetare științifică,
- vrei să faci lucrurile care să-ți iasă din prima,
- ai o muncă de conducere care te absoarbe cu totul,
- ți-a trecut vremea și te-ai uzat,
- o faci de gura altora, nu că vrei tu,
- n-ai chef să te justifici pentru soluțiile alese în teză,
- nu ai combustibil în tine de ars pe termen lung,
- ai prea multă șmechereală decât este permis, că nu ține în teză,
- crezi că plagiatul este o soluție salvatoare,

- nu-ți place să scrii articole, referate, cărți,

- ești certat cu disciplina specifică redactării de texte,

- nu-ți place să primești sugestii sau observații,

- nu ții la tăvăleală în seminarii științifice.

(26 ianuarie 2026)

Comportament bolșevic

Circula legenda susținerii tezei de doctorat a Elenei CEAUȘESCU cu modificarea orei și a sălii în care se susținea teza, astfel încât teza s-a susținut fără ca persoanele curioase să fie prezente, eventual să mai pună și întrebări.
Zilele trecute, o avocată povestea cum o echipă de avocați așteptau într-o sală să se desfășoare un proces. Văzând că a trecut timpul, un nene a ieșit afară și a văzut pe ușă că era un bilet ce anunța că procesul va avea loc în altă sală. Când echipa de avocați a ajuns la sala respectivă, li s-a spus că procesul a avut loc.
De multe ori în aeroporturi se operează modificări ale porților de îmbarcare și a orelor de decolare, dar acolo există ecrane nenumărate și totul este transparent. 
În bolșevism, s-au exersat tot felul de tertipuri pentru a obține efectul scontat, dar altcineva să fie considerat vinovat și toată lumea să fie mulțumită.

(22 ianuarie 2025)

Doctoratul ca gâdilătură la orgoliu

Românii, prin excelență sunt un popor de oameni extrem de orgolioși. Proverbul prin care ne dorim să moară capra vecinului este expresia orgoliului la nivel maxim, căci dacă moare capra vecinului, chiar dacă este o capră râioasă, numai piele și os, în mahala rămânem doar noi cu capra noastră și ne-am satisfăcut orgoliul de a fi singurii cu capră de acolo.

Deși în sinea noastră știm fiecare dintre noi cât valorăm, ne dăm în fața celorlalți armăsari pur sânge șiși în sufletele noastre știm că suntem doar niște mârțoage oarecare. Când ne scriem CV-ul punem acolo tot felul de școli absolvite, deși acele școli figurează în ierarhizări pe poziții jenante sau nici nu apar, punem titluri academice care nu au nicio acoperire în acumulări științifice, ci sunt expresia unor relații financiare obscure, punem participări la manifestări științifice de hol de bloc, dar și la cursuri de scurtă durată de care nu a auzit nimeni. Enumerăm acolo Ț domenii în care avem expertiză, deși de unele nici în stația de tramvai nu am auzit măcar. Oricum, ne acoperim de penibil dacă ortografiem greșit nume de universități, de masterate, de doctorate sau de diplome și de certificate.

Diplomele de licență care curg pe bandă rulantă nu mai impresionează pe nimeni, asemeni diplomelor de mastere, făcut la vârste când alții își plimbă nepoțeii în parcuri. Doar diplomele de doctor în oarece domenii sunt interesante, căci doar ele ne mai gâdilă la orgoliu, mai ales în fața celor care nu știu ce înseamnă a fi doctor și a profesa în orice alt domeniu decât în domeniul în care, chipurile, s-ar fi derulat stagiul de cercetare științifică, dacă s-a derulat cumva, pe durata stagiului doctoral, care la unii nici n-a existat din lipsă de timp, lipsă demonstrată cu creionul pe hârtie. Tinerii valoroși stau departe de doctorat ca dracul de tămâie, pentru că spun cu voce tare și de la obraz, că doctoratul s-a demonetizat și pari un bizar și jumătate dacă spui că ai făcut un doctorat după anul 2000.

Mai nou, unii dețin mai multe titluri de doctor și-și scriu pe cărțile de vizită dr. dr. dr. DOREL și știm precis că va penetra la perfecție o țeavă de apă sau de gaz, producând un dezastru seducător.

(21 octombrie 2024) 

Un individ cu medii de 5(cinci) pe linie e în stare să facă un doctorat?

Mai mergeam prin secretariatele de facultate ba să discut despre orarul meu, ba să iau un catalog, ba să fac o cerere pentru un împrumut la CAR, ba să mă interesez de programul unui coleg cu care trebuia să fac un articol solicitat de șeful de catedră. Eu știu să păstrez relații bune cu cei din secretariate, pentru că numai așa este posibil să obțin soluțiile dorite de mine la problemele care apăreau din când în când.
Într-o zi, mergând la un secretariat de facultate, în vremurile când nu existau școli doctorale și documentele doctoranzilor se gestionau la nivel de facultate și când partidul era partid și juca un rol important, o secretară tinerică mi-a arătat o foaie matricolă a unui doctorand, foaie matricolă ce era dominată de note de 5(cinci) și rar de tot apărea câte u 6(șase), iar foarte, foarte rar apărea și câte un 7(șapte), iar proprietarul ei, era un personaj celebru pentru prostioarele pe care le debita prin ședințe, numai că tocmai susținuse teza de doctorat. Eram siderat, că un nene care terminase pe la Iași o facultate oarecare, aciuat în București, reușise performanța să facă un doctorat, căci poziția sa politică îi permitea, deși credința mea că un nene de media 6(șase) fără ceva, nu e în stare să facă decât o teză de doctorat tot de un șase fără ceva, adică o teză de tot c-c-tul. Dar nu mai conta, din moment ce pozioția sa politică îl deșteptase instantaneu și o comisie îi validase capodopera de doi bani. Nenea respectiv, nu era altceva decât precursorul plagiatorilor din ziua de azi și al multor nulități care au pe perete înrămate diplomele de doctor, pe care în loc să se șteargă cu ele la c-r se fălesc în fața celor care nu știu cu ce se mănâncă un doctorat, mai ales atunci când nu faci cercetare științifică în domeniul în care ai făcut teza de doctorat.

(06 octombrie 2024)

Cât din timpul tău liber îți mănâncă doctoratul?

Ca să faci un doctorat, înseamnă:
- să pregătești admiterea la doctorat,
- să te documentezi,
- să-ți alegi tema de cercetare științifică,
- să faci cercetare științifică,
- să scrii și să publici articole științifice,
- să mergi pe la conferințe științifice,
- să elaborezi niște referate științifice de cel mult 40 de pagini,
- să scrii teza de doctorat de cel puțin 150 de pagini,
- să susții teza în ședință publică,
- și încă multe altele.

Toate aceste activități mănâncă timp și nimic nu se prognozează, căci ideile nu-ți vin la comandă, iar originalitatea abordărilor ține seama de inspirație și niciodată nu se știe exact cum stau lucrurile acolo. Sunt situații în care te zbuciumi o lună și nu se vede nimic, cum tot așa, sunt situații în care ideea strălucitoare apare într-o secundă, când nu te așteptai și nici nu-ți dai seama de unde a venit.

Cine este ministru, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Cine este parlamentar, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Cine este primar, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Cine este barosan, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Cine este vedetă, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Cine este președinte de partid, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Cine este mare director, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Documentarea înseamnă să stai să citești cărți, articole, studii cam 4 la 6 ore zilnic, cel puțin 5 luni de zile până te pui pe picioare cu detaliile și subtilitățile din domeniul în care vrei să faci teza de doctorat.

Un articol de 7 pagini nu se face bătând din palme. El trebuie să aibă undeva la 10 titluri strict pe domeniu în bibliografie. Trebuie să conțină și cel puțin o idee originală. O pagină se scrie greu, căci trebuie nădușită, nu glumă, pentru a fi o construcție acceptată în lumea științifică. Articolul se construiește după regulile revistei unde vrei să-l publici și elaborarea lui durează luni bune, cu frământări, cu dubii, cu dorința de a-l perfecționa și mai ales, cu temerile de a nu include acolo chestii greșite. Nici nu mă gândesc la ideea de a plagia din alte surse, căci acum cu software anti-plagiat, eșecul este garantat dacă încerci să preiei aiurea fără să indici sursa.

Doctoratul înseamnă muncă, muncă și iar muncă. A crede că poți pune pe alții să facă ceea ce trebuie să faci tu, adică să scrie în locul tău, orice, absolut orice, un articol, un referat, un capitol de teză, este eroarea erorilor, căci respectivii fac ei ce fac și strecoară acolo șopârlițe, ca atunci când nu mai cedezi șantajelor, să te dea în gât, adică să spună ce este greșit în ceea ce ți-au livrat, chiar contra cost, pentru a te compromite.

Era un nene care s-a cuplat cu o tanti. El nu prea era merituos ca mascul, dar știa ceva meserie. Tanti avea gânduri de mărire și-i trebuia doctorat. Nenea a făcut o teză cu clinciuri numai de el știute. Tanti a susținut acea tezaă și-a atins visul de mărire și i-a dat cu piciorul lui nenea. Nenea rănit în amorul propriu, a elaborat câteva pagini pe care le-a trimis unde trebuie, pagini în care erau prezentat la liniuță toare erorile din teză. O comisie a analizat acele erori, le-a confirmat, a anulat titlul de doctor al lui tanti. Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea nu a mea, ci povestea reală.

Concluzia: doctoratul îți mănâncă atât de mult timp, încât merită să-l faci dacă și numai dacă vei lucra toată viața în domeniul în care te-ai documentat și ai cercetat ca să elaborezi teza. Ca să faci un doctorat de amorul artei, pentru a-ți scrie pe cartea de vizită că ești PhD sau pentru a le lăuda la cunoscuți, nu este nicio sfârîâială. Mai bine faci altceva și câștigi bani, îți iei o mașină șmecheră, cumperi țoale de firmă, te plimbi în locuri exotice, într-un cuvânt, îți trăiești viața și nu te legi la cap dacă nu te doare.

(29 iulie 2024)

Vrei să faci un doctorat? Uită-te în oglinda sufletului tău!

Dacă vrei să derulezi un stagiu doctoral, trebuie să te uiți în oglinda sufletului tău, de unul singur și să-ți vezi acolo trecutul și prezentul, pentru a trage concluzia care ți se potrivește cel mai bine cu ceea ce trebuie să faci, dacă începi un doctorat și mai vrei să-l și termini cu succes, adică să susții teza de doctorat.

Dacă ai fost repetent sau corigent, ai decența și reprimă-ți treaba cu doctoratul că nu este de nasul tău. Doctoratul este pentru oamenii:

- serioși,

- muncitori,

- disciplinați,

- perseverenți,

- exigenți,

- corecți.

Dacă ai apucături de:

- șmecheraș,

- fentos,

- chibițar,

- troglodit,

- leneș,

- superficial,

- profitor,

lasă doctoratul pentru alții că nu este de tine, căci în stagiul doctoral se muncește al naibii de mult, se nădușește la greu și uneori soluțiile se lasă așteptate și numai un om tenace va reuși să răzbată acolo după zeci și zeci de încercări nereușite, căci soarele va veni și pe strada ta, după zile și nopți de căutări.

Dacă totuși vei începe un stagiu doctoral, trebuie să știi că din 20 indivizi care încep, finalizează acel stagiu cu susținerea tezei de doctorat nu mai mult de cinci dintre ei, dar mai sigur, nu mai mult de trei. Înseamnă că dacă ai început stagiul doctoral și nu ai finalizat, ai pierdut timpul fără rost, mimând activitatea de cercetare științifică, în loc să te distrezi, să faci afaceri, adică să duci mai departe felul tău de a fi, care este un mod de viață onorabil, recunoscut de societate, căci lumea din jurul nostru nu este formată din savanți încărcați de titluri academice, ci din oameni normali, ca mine, ca tine, cu bune și cu rele, nu neapărat împopoțonați cu titlul de doctor, care nu-i folosește la nimic în munca lui de zi cu zi.

(28 iulie 2024) 

Doctoratul ca marfă

 Văd că multă lume strâmbă din nas când aude că X sau Y sau Z au făcut doctorat, deși nimic nu recomanda nici pe X, nici pe Y și cu atât mai puțin pe Z să facă doctoratul căci nși pe X și pe Y și pe Z îi recomanda puținătatea calităților intelectuale pentru un astfel de demers.
Totuși și X și Y și Z au făcut ce au făcut și au obținut doctoratul. În mod normal, pentru a nu mai exista nicio discuție, doctoratul ar trebui să fie o marfă, așa cum marfă este prezervativul care-i ajută pe parteneri să obțină satisfacție maximă, cum doctoratul satisface la maximum orgoliul individului care-l obține fără a avea calitățile intelectuale necesare.
Dacă ar apare o lege care să transforme doctoratul în marfă, lucrurile ar fi extrem de profitabile pentru toată lumea, mai ales pentru cei care și-l doresc cu ardoare, dar sunt inhibați de o societate nedreaptă, care pune stavili artificiale pentru a-i ține la distanță de un serviciu banal, penibil și mai ales inutil, din moment ce avem zeci de mii de doctori și niciun premiu NOBEL.
N-ar fi neinteresanr ca pentru 100.000 de euro cash plătiți la destinație fără TVA, să se ofere diploma de doctor. Pentru 300.000 euro cu TVA inclus, să se obțină doctorat cu teză scrisă, de fapt generată de IA și depusă la bibliotecă. Pentru 1.000.000 fără TVA inclus, se va oferi și susținerea publică generată prin IA oriunde își dorește clientul și aici mă refer în aula universității specificate de acesta. I se vor înregistra clientului vocea și câteva secvențe cu acesta, iar IA își va face treaba, adică:
- va genera rezumatul,
- a genera prezentarea rezumatului,
- a asambla prezentarea în decorul solicitat,
- va livra clientului prezentarea ca produs finit.
Pentru 20.000.000 de euro, clientului i se va livra o plachetă de platină, bătută cu diamante și un bust făcut din marmură de Carara. Toată lumea ar fi mulțumită. Și societatea care ar ști exact cum stau lucrurile și doctorii, care au dat un ban și stau în față plini de mândrie, fără a tremura de emoție că vreo comisie le va invalida teza, așa cum se întâmplă acum în modul cel mai bizar cu putință.

(09 iunie 2024)

Îmbătrânirea în mediul universitar

Venirea în învățământul superior pe vremea mea se făcea imediat după absolvirea facultății cu durata de 5 ani. Tânărul era de 23 de ani. Erau chemați la decanat cei mai buni absolvenți și li se propunea să rămână la catedră, după ce în prealabil li se verificase dosarul și erau și membri de partid. Ei aveau recomandări bune din partea profesorilor și colegilor. Deci, pe vremea mea, un tânăr își începea activitatea de asistent universitar stagiar de la vârsta de 23 sau 24 de ani. El se înscria la doctorat. Făcea un doctorat serios în 6 - 8 ani, căci doctoratul pe vremea aceea presupunea muncă adevărată, stat în bibliotecă, lucru în laborator, adică cercetare științifică adevărată, serioasă și cu rezultate originale adevărate, verificate serios.
După venirea în catedră, tânărul dădea un examen de titularizare, dacă reușea să convingă că are acele calități care să-i permită evoluția în continuare în învățământul superior. Deci la 26 sau 27 de ani, tânărul devenea asistent titular.

În comunism totul era planificat, inclusiv asigurarea procesului de întinerire a colectivelor din catedrele facultăților, deși salariile din învățământ nu erau atractive, dar în comunism, toți eram o apă și un pământ, așa fel încât salariile asistenților universitari erau mici, dar mici erau salariile tinerilor absolvenți de învățământ superior în toată țara, nu ca acum, când discrepanțele dintre salariile din industrie fac din salariile asistenților universitari de acum raporturi de-a dreptul mizerabile, neatractive, înfiorătoare, care-i îndepărtează pe tinerii cei mai valoroși de a veni la catedră.

După susținerea doctoratului, pe vremea comunismului, un tânăr avea acces la a concura la un post de lector universitar.  Eu am devenit lector universitar la 31 de ani, după ce am susținut teza de doctorat. Acum are acces la o poziție de asistent universitar titular un tânăr care a obținut titlul de doctor, ceea ce înseamnă undeva la vârsta de 28 sau 29 sau 30 de ani. Cine stă să judece corect, va concluziona că este foarte dificil de acceptat ca un tânăr foarte bun care a lucrat în industrie pe un salariu adevărat, să treacă asisten universitar la un salariu ce reprezintă în cel mai fericit caz 1/3 din salariul pe care l-a avut în industrie. Nu mă apuc să fac afirmații despre calitatea celor care își doresc o poziție didactică cu orice preț, dar cu siguranță, nu este vorba de meseriași care au lucrat pe poziții de top și care să accepte salarii minuscule, doar pentru dorința de a lucra cu studenții, când chiria este 300 EURO, mai trebuie să-și cumpere țoale și să mai și mănânce.

Acum atractivitatea spre ocuparea de poziții didactice în mediul academic de către tinerii cei mai valoroși ai promoțiilor de absolvenți din facultăți este la un nivel extrem de scăzut. Ca să se remedieze situația există metode și tehnici, dar acestea trebuie să aibă la bază contracte de cercetare științifică de la care asistenții să-și rotunjească veniturile, nu să țină în disperare ore în plata cu ora care joacă rol de decalificare, doar-doar vor soluționa temporar o situație financiară precară.

(02 noiembrie 2023)

La ce folosește diploma de doctor în științe?

Din punctul meu de vedere, cel care dorește să facă un doctorat în domeniul X trebuie să lucreze în domeniul X. Mi se pare aberant ca o persoană care a terminat o facultate din domeniul Y, care a făcut un masterat în domeniul Y și mai vrea să facă și un doctorat în domeniul Y, să lucreze toată viața în domeniul Z care nu are nicio legătură cu domeniul Y, deci nici cu teza de doctorat și cu atât mai puțin cu supra-calificarea pe care i-a dat-o doctoratul.

Din punctul meu de vedere, are sens ca un absolvent de facultate din doemniul Z să facă un master în domeniul Z, să facă un doctorat în domenioul Z și să lucreze în domeniul Z fie pe poziție de cercetător științific, fie pe poziție de cadru didactic în mediul universitar, unde doctoratul este obligatoriu.

Ceea ce se întâmplă în spațiul nostru cel mioritic, în sensul că orice nene sau orice tanti care termină o facultate de doi bani, un masterat de tot rahatul, își propun să facă doctorat într-un domeniu unde găsesc fereastra deschisă, dar să lucreze în cu totul altă zonă, care nu are nicio legătură cu tot parcursul anterior al studiilor, doar pentru că atât acel nene cât și acea tanti, consideră doctoratul prin diploma de doctor ca pe un trofeu, nu ca pe ceva deosebit de util în munca viitoare.

Inflația de doctori în ceva este atât de dăunătoare pentru societate, căci ea nu mai reprezintă niciun criteriu de ierarhizare a valorilor, din moment ce tot felul de nene sau de tanti care abia s-au târât prin liceu și prin facultate, datprită unor influențe oculte, reușesc să li se finalizeze teze de doctorat și să fie purtătorii de diplome de doctori în ceva, fără ca realitatea să consemneze vreo legătură între ei ca indivizi lipsiți de performanță și diploma care le atribuie calități la nivel scriptic, calități inexistente în realitate. În acest caz, diploma de doctor nu depășește statutul de hârtie igienică și nimic altceva. Eu când aud despre un doctor în științe mă gândesc dacă respectivul a avut timpul material de a studia, de a face cercetare științifică pe durata stagiului doctoral și a avut disponibilitatea de a scrie etza de doctorat. Dacă făcând acele calcule îmi dă pe minus și cu virgulă, conchid cu certitudine că am în față un impostor, știut fiind faptul că geniile se nasc o dată la 500 de ani și la 1850 s-a născut Mihail EMINESCU, ceea ce mă duce cu gândul că următorul geniu va apare undeva pe la 2350 sau ceva mai devreme sau mai târziu cu câțiva ani.


(23 octombrie 2023)

Ce este o facultate ușoară?

Așa cum există meserii care necesită cunoștințe deosebit de complexe și activitate practică îndelungată pentru a căpăta siguranță, experiență și capacitate de adaptare rapidă la noi situații, tot așa există meserii care se învață din zbor, fără o prea lungă activitate practică, fără riscuri și având rutine care se deprind ușor și sunt definite de operații care se execută bine, rapid și de calitate, căci nivelul lor de simplitate determină o abordare destul de lejeră, fără stres și fără riscuri majore de a da greș.

Facultățile ușoare:

- nu au examen de admitere sau au admiteri extrem de lejere,

- sunt create în număr mare, căci nu presupun dotări sofisticate,

- dețin forme de instruire de scurtă durată sau la seral,

- au mari facilități în ceea ce privește promovabilitatea,

- se promovează învățând pentru examene preponderent în sesiune,

- permit studentului să aibă un job part time, dar și full time,

- au frecvență facultativă și studenții fructifică această facilitate,

- pregătesc absolvenții în meserii înrudite, de complexitate medie,

- au credite transferabile și studenții au posibilitatea să schimbe facultatea și profilul,

- dețin masterate la care vin studenți și de la alte meserii,

- permit admiteri la doctorat și pentru absolvenții altor facultăți cu alte meserii,

- crează doar o bază de pornire, absolventul având posibilitatea de recalificare.

Facultățile ușoare sunt destinate tuturor absolvenților de liceu cu examen de bacalaureat, care au un nivel de pregătire peste medie, dar nu sare spre intervalul de 10% de la nivelul maxim, căci elevii din intervalul acesta au cu totul alte pretenții. Deși facultățile ușoare au denumiri sonore și se anunță că pregătesc în meserii de mare atractivitate, realitatea este cu totul alta, absolvenții lor, după ce fac cursuri cu durată scurtă de recalificare merg în corporații și prestează meserii cu totul diferite de cele unde s-au pregătit în facultate, iar salariile sunt chiar foarte bune.


(23 octombrie 2023)