Showing posts with label Ana Pop CORONDAN. Show all posts
Showing posts with label Ana Pop CORONDAN. Show all posts

Tuesday, May 19, 2026

Cântecul Mamă numa' o fată ai ai și interpretele ei

 
Există un cântec de muzică populară intitulat Mamă numa' o fată ai, cântec excepțional, pe care mari interprete l-au inclus în repertoriul lor.
Marioara TĂNASE
ANDRA
Există variante caricaturale ale aceluiași titlu, care nu au nicio legătură cu cântecul autentic și arată lipsa de inspirație a unor prelucrători de folclor.


(19 mai 2026)

Friday, January 24, 2025

Cântece de referință ale folclorului românesc (I)

Trebuie să mă laud și eu cu ceva: am identificat mai multe de cântece de referință ale folclorului românesc și am plăcerea să vi le împărtășesc și vouă, pentru a le asculta și a vă bucura nespus de mult. Ordinea este aleatorie.
Cine n-are dor pe vale - Lucreția CIOBANU
Astă noapte te-am visat - Maria TĂNASE
Pe Mureș și pe Târnave - Alexandru GROZUȚĂ
Balada puiului de cerb - Maria BURACIU
Balada lui CODIN - Ion DOLĂNESCU
Radu mamii, Radule - Benone SINULESCU
Leliță Ioană - Ioana RADU
Dragu-mi-i în vârf de munte - Felician FĂRCAȘU
Când eram pe Ialomița - Eugenia FRUNZĂ
Mierlița când e bolnavă -  Ileana CONSTANTINESCU
Mărie, Mărie - Tudor GHEORGHE
Se vede de departe că aceste cântece sunt culese de la firul ierbii. Au ceva al lor, care le deosebește de celelalte și le face să fie iubite de oameni pentru melodie, pentru text și pentru mesaj.

(24 ianuarie 2025)




Sunday, February 11, 2024

5.000 cântăreți de folclor: Ana POP CORONDAN.

Cine zice Ana POP CORONDAN, zice cântecul M-am suit în dealul Clujului, să fie clar! În copilăria mea, când am ascultat la radio vocea lui Ana POP CORONDAN, acest cântec îl ascultam cu o plăcere nemaipomenită, chiar dacă acest cântec are ceva din folclorul nou, cu tractoriști și stația de mașini.
Badea cu căciulă sură
Bădiță cu păr tăiat
Colo-n vale
Dragostea din ce-i făcută
Niciodată-așa dor mult
Se vede de la distanță că Ana POP CORONDAN este o voce cu totul specială. Ana POP CORONDAN este o voce puternică. Am văzut la televizor o emisiune în care era omagiată activitatea artistei și ea era undeva în public, iar pe scenă se cântau cântecele sale. Era un moment special, mai ales că Ana POP CORONDAN era la o vârstă înaintată.



(11 februarie 2024.

Tuesday, October 26, 2021

Ana POP CORONDAN, cântăreața Ardealului

     Am avut rara ocazie să văd în copilăria mea la un spectacol la Căminul cultural de lângă școala mea elementară un spectacol unde au cântat mulți cântăreți de la radio și vocea lui Ana POP CORONDAN mi s-a întipărit cu acel cântec cu suitul în dealul Clujului, care a fost și bisat și cântăreața a cântat în aplauzele sacadate ale publicului. Ce vremuri!
    În repertoriul său se află cântece precum M-am suit în dealul Clujului, badea cu ochii de mure, Mamă numai o fată ai, Mânios badea de-aseară, Fata babii, Mărița, Zi-sa mama cătă mine, Măi bădiță, de sub codru, Iedera, Măi bădiță, gură dulce, Neghiniță neagră, Frunză verde de rogoz și multe alte cântece.
    Vocea ei este cristalină, curată, de mare întindere, puternică, având o respirație care evidențiază  tehnică vocală impecabilă. Rostirea este rotundă și artista arată grijă față de interpretarea pentru public.
    Am urmărit aparițiile existente pe Internet ale lui Ana POP CORONDAN și conchid marea ei grijă pentru autenticitatea și sobrietatea costumului cu care s-a prezentat pe scenă. Am încercat să compar textele cântecelor sale cu ceea ce se cântă acum de către făcătorii de folclor pe bandă ruralntă și ceea ce are Ana POP CORONDAN în repertoriu este de calitate net superioară. De departe, cântecul M-am suit în dealul Clujului, chiar dacă are textul adaptat la vremurile când a fost imprimat, este emblematic pentru Ana POP CORONDAN. Interpretarea din 1992 este cu text diferit față de ceea ce era imprimat pe discul de vinil  din 1963 cu bădița tractorist la stația de mașini.

(26 octombrie 2021)

Thursday, December 13, 2018

Mamă, num-o fată ai

Versurile doinei Mamă, num-o fată ai sunt:

Mamă, num-o fată ai
Prin străini să nu mă dai
Că străinii-s oameni răi
Și nu pot trai cu ei
Au, dor și dor

Am avut drăguț din sat
Și tu, mamă, nu m-ai dat
Și-o venit altul din lume
Și m-ai dat pe două glume

După două luni de zile
Veni mama pe la mine
Și mă-ntreabă de la poartă
Dacă-i, fată, măritată?
Au, dor și dor.

De frică și de rușine
Spun mamei că-i tare bine
Fata mamii dacă-i de bine
Unde-i carnea de pe tine? 
Au, dor și dor. 

Carnea și oscioarele
Le-au mâncat dușmancele
Dușmancele satului
Mândrele bărbatului
Vai, vai lume vai!

Cu mici modificări, doina este cântată de mulți interpreți dintre care enumăr pe următorii:
Se văd mari diferențe de interpretare, căci dramatismul e una și cântatul este altceva, iar aici numai amândouă fac casă bună.

(14 decembrie 2018)