Soluțiile proaste

Îmi amintesc de nuvela Alexandru LĂPUŞNEANU a lui Costache NEGRUZZI din care am extras fragmentul:

................

- Oh! pacatosul de mine! striga ticalosul. Maica preacurata fecioara, nu ma lasa sa ma prapadesc!... Dar ce le-am facut oamenilor acestora? Nascatoare de Dumnezeu, scapa-ma de primejdia aceasta si ma jur sa fac o biserica, sa postesc cit voi mai ave zile, sa ferec cu argint icoana ta cea facatoare de minuni de la monastirea Neamtului!... Dar, milostive doamne, nu-i asculta pre niste prosti, pre niste mojici. Pune sa deie cu tunurile intr-insii... Sa moara toti! Eu sint boier mare; ei sint niste prosti!

- Prosti, dar multi, raspunse Lapusneanul cu singe rece; sa omor o multime de oameni pentru un om, nu ar fi pacat? Judeca dumneata singur. Du-te de mori pentru binele mosiei dumitale, cum ziceai insuti cind imi spuneai ca nu ma vrea, nici nu ma iubeste tara. Sint bucuros ca-ti rasplateste norodul pentru slujba ce mi-ai facut, vinzindu-mi oastea lui Anton Sechele si mai pe urma lasindu-ma si trecind in partea Tomsii.

.......................

Vedem de multe ori soluţii proaste date unor probleme practice, soluţii care numai din întâmplare nu au un final dramatic.

Faptul că nu avem o autostradă Bucureşti-Braşov este o soluţie proastă, care în niciun caz nu este dată de nişte specialişti deştepţi.

Faptul că Bucureştiul este sufocat de maşini staţionate aiurea reprezintă tot un lanţ de soluţii proaste, dat în niciun caz de specialişti cu creierul la ei.

Faptul că multe dintre panourile semnalizatoare ale aeroportului au un avion cu botul îndreptat nu în direcţia de drum spre aeroport este tot o soluţie proastă, dată de nişte specialişti lipsiţi de deşteptăciune.

Exemplele sunt nenumărate şi sunt de necombătut căci ele există, ba mai mult, soluţiile bune şi foarte bune se ştiu şi dacă le vedem în alte locuri implementate, este clar că cele proaste, sunt soluţii proaste şi atât. Ele nu sunt date nici de tipi buni, nici de tipi foarte buni, nici de tipi geniali, cum nu sunt date de mediocrii, ci cu siguranţă sunt date de proşti. Punct.

(18 aprilie 2018)

Istoria prostiei de la origini până în prezent

Oamenii sunt foarte diferiți între ei. Obiectiv vorbind, există oameni deștepți, iar la polul opus, există oameni proști. Este interesant de văzut cum se face analiza prostiei de-a lungul evoluției speciei umane. Este noormal să fie un capitol al prostiei maimuțelor, ca precursori ai oamenilor, așa cum zicea colegul meu și al lui V.Z., Charles Darwin. Nu ne trebuie nici săpături și nici alte materiale pentru că maimuțe sunt azi pe lângă noi, prin jungle, dar și chiar în Ro se găsesc nenumărați maimuțoi, care s-ar lăsa studiați cu mare plăcere.

Istoria prostiei în epoca de piatră se face pe baza unor deducții, dacă ne gândim că atunci erau utilizate pietre pentru a face arme din ele, pentru a scăpăra sau pentru apărare. Printr-un studiu mai complet se deduce pe baze logice simple cum omul epocii de piatră prost își zdrelea degetele când dorea să construiască unelte, cum el, sărăcuțul în prostia lui, se lovea nu chiar din greșeală cu pietrele în bile, încât urlatul lui sacadat l-ar fi inspirat și pe un strămoș al lui Morse, cred.

Despre istoria prostiei în epoca metalelor merită scris, mai ales că s-au găsit tot felul de piese de cupru, de fier sau de aur în locuri dintre cele mai de negândit, ceea ce arată ori că erau pierdute,, ori că erau puse atât de bine, âîncât nici dracul nu mai dădea de ele. Nu trebuie interpretată prostia ca limită a performanței, căci atunci nu avem de unde să știm ce era adulterul și ce efecte avea el, din moment ce circumcizia nu era o pedeapsă, ci un semn de noblețe.

În perioada sclavagistă sunt destul de multe mărturii ale prostiei la conducători de oști, la stăpâni de sclavi, dar și la doamne nobile care aveau îndeletniciri dintre cele m ai șugubețe. N-aș crede că lapidarea era gestul supremei înțelepciuni, din moment ce femeile dețineau recorduri dintre cele mai puțin de invidiat ale ezxersării acestui obicei primitiv și atroce.

Feudalismul a accentuat răspândirea prostiei ca boală supremă, care nu avea nimic cu ignoranța, ci cu lenevirea creierului, a spiritului și a trupului. Prostia nu ierta nicio clasă, căci erau regi proști, erau nobili proști, dar erau și târgoveți la fel de proști. Probabil că atunci s-a văzut că creierul unui prost are netezimea unui funduleț de bebeluș abia născut.

Capitalismul a avut proștii lui. Acum, în capitalismul nostru să zicem de cumetrie, proștii nu mai respectă legea lui Gauss, ci urmează o lege de distribuție alarmant de diformă, care arată o denistate a celor proști nepermis de ridicată, deși în lumea modernă computerul a adus schimbări importante.

O carte serioasă de istorie nu are cum să ocoloească prostia specifică socialismului sau comunismului. Un rol aparte trebuie acordat prostiei în societatea socialistă multilateral dezvoltată. Prostia atunci, avea purtătorii ei, adică pe cei proști, care se deosebeau de toți ceilalți proști. Era vorba de omul prost de tip nou, care credea tot felul de baliverne și ajunsese să fie convins că puiul se naște numai din albușul oului, că în afară de învățătura marxist-leninistă nu există nimic, iar tătucul lumii era Stalin.

Despre partea experimentală se vor scrie părți suculente la fiecare capitol, fără a lua în considerare povestioarele cu Păcală sau cu Tândală, ci exemple reale, care sunt gârlă pe lângă noi. 

Era un istoric al cinematografiei Georges Sadoul care a scris o carte tot așa cu cinematografia de la origini până în prezent. Aș fi tare mândru dacă l-aș urma 67,33% în demersul său.

(03 iunie 2017)

Prostia cuantică și cuantica prostiei

La scrierea acestu articol m-am instirat de la titlul articolului publicat de Sorin TOMA în Scânteia din 10 ianuarie 1947, zi în care eu nu eram încă născut, articol intitulat Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei, unde marele Tudor ARGHEZI era desființat și scos din literatură, ca să intre tăticul lui, poețelul militant A. TOMA. Deci, articolul meu se intitulează Prostia cuantică și cuantica prostiei, pur și simplu.

În articol voi schița numai definirea unor concepte din teama de a nu mi le fura careva, că eu le consider așa de valoroase încât aș fi demoralizat în clipa în care m-aș trezi că cineva folosește neautorizat ceea ce eu am emanat, adică teoria mea, revoluționară, atoatecuprinzătoare, coborâtoare în absolutul misist și.

Prostia cuantică pornește de la ipoteza că în genomul uman există o particulă specială în care sălășuiesc acele părți materiale și informaționale care se fac vinovate de toate caracteristicile temperamentale, emoționale și de raționament care sunt recunoscute în integralitatea lor sub denumirea de prostie. Aceste conponente, prin materialitatea lor secretă la nivel subatomic substanțe, iar la nivel informațional câmpuri energetice și informații, care se traduc în final prin stări, atitudini, texte, exprimări nonverbale, pe care toți le punem în corespondență cu tot ce prostie se cheamă. Lămurind materialitatea prostiei, mai trebuie să demonstrez în teorie, dar și pe cale experimentală toate cele enunțate. Încă genomul nu este detaliat pe cele mai intime straturi, așa cum nici atomul nu a fost descompus, deși descompunerea lui a fost o chestiune de ani, căci dacă  se trece la electron, problema descompunerii este o chestiune de decenii. Și electronul este format din alte chestii de care acum nu știu dacă omenirea are habar, dar.

Cuantica prostiei este o altă ciorbă, deosebit de gustoasă din moment ce omenirea este extrem de neomogenă și nivelurile de existență ale prostiei prin proștii de pe planetă, evident, sunt și ei extrem de diferiți. Așa cum la oameni se identifică diferențieri după ciloarea pielii, lucru care se vede cu ochiul liber, cu mult mai interesantă devine pentru eficiența activității umane după nivelul de prostie. Încă nu am cum să afirm și despre prostie, așa cum afirmă lumea medicală că fiecare dintre noi purtăm un grad de scleroză oarecare, mă voi rezuma că medicina afirmă că în gâtul fiecăruia dintre noi sălășuiește în amorțire bacilul Koch, deci prin extensie se deduce că.

Atât pe ziua de azi. Dezvăluirile cercetărilor sunt prea profunde și mă tem să nu se iște vreo revoluție mai ceva ca în cazul cu Viagra, că așa cum zis recent FUNAR în cartea sa, nu vreau să mai vin și eu cu oarece protocronism sau alte cele, că nu vreau să preatulbur pre nimeni. Pa.

(08 aprilie 2017)

Un lucru simplu, prost făcut

dacă un lucru este complicat, riscul de a-l face cu greșeli  este destul de mare. Dacă la acel ceva lucreză o echip încă nesudată, neomogenă, desigur, există riscul ca un anumit detaliu să scape și de acolo să apară un necaz, adică mașinăria să nu mai funcționeze.
A pune niște indicatoare de străzi înseamnă:

• a planta niște stâlpi;
• a avea plcăcutele și șuruburile;
  
• a înșuruba două șuruburi bine.
• a verifica faptul că treaba s-a făcut bine.

Niște proști nu au cum să:

• știe proceduri;
• să execute proceduri;
• să verifice că au făcut bine;
• să îi verifice pe alții.

De aceea, iată că la câteva săptămâni de la fixarea în precampanie a acelor plăcuțe, au început să atârne ca niște schelete ambulante, adică să se vadă că au fost puse prost. Numai niște necalificați prost instruiți, pe care mintea nu-i duce nicăierea sunt în stare să facă asemenea lucruri de slabă calitate. Nu am spus de mântuială, pentru că s-ar presupune că ei sunt în stare să facă și lucruri bune, ceea ce nu este adevărat. Din operațiile mici, simple și aparent neimportante îți dai seama de calitatea omului. Dacă nu este în stare să facă o treabă simplă  bine, una complicată nu va fi făcută bine nici atât. Ori, a pune un șurub este o operație simplă. A-l strânge bine presupune forță, nu genialitate. devine dramatic dacă plăcuța nu trebuie prinsă în două șuruburi. Devine trist că pentru un pumn de șuruburi furate, nu sunt prinse bine plăcuțele. Este revoltător că nu s-a făcut verificarea bob cu bob.

(31 mai 2016)

Bine de la început!

Este o poveste cu Gigel pe care eu o spun tuturor cu care lucrez.
Gigel e băiat în clasa a I-a și doamna i-a dat ca temă sa facă trei rânduri de bastonase pe caietul de citire sau de abecedar cum s-o finumind el acum.
Gigel, cu gândul la joacă, dă rasol, tac-su care îl asistă, nervos îi dă două palme și-i rupe foaia. A trecut deja o jumătate de ora de când s-a apucat să muncească Gigel al nost.
Trece la a doua foaie, dă din nou rasol cu gândul la joacă, iar tac-su care îl asistă în continuare, e și mai nervos îi dă încă două palme și-i rupe foaia din nou. A mai trecut deja încă o jumătate de ora.
La a treia foaie face treaba ca lumea dar durează o oră. Nu i se mai rupe foaia.
Morala: Gigel a primit patru palme, a scris tema de trei ori și a pierdut două ore. S-a făcut întuneric și nu mai merge la joacă. Deci trebuia să facă lucrul bun de la început.
Eu lucram pentru site ionivan.ro ceva și am dat rasol. Aveam niște poze cu dimensiuni noi, preluam din alte fișiere ceva, mai construiam noi legături. Dacă îmi notam ce am de făcut, care sunt noile dimensiuni la poze, care sunt noilelegături, era ceva bine făcut, chiar dacă era stadiu intermediar. N-am făcut așa și am întrerupt lucrul. Adoua zi când m-am așezat la muncă a trebuit:
- să reconstitui traseul:
- să reiau totul de la capăt legat de dimensiuni:
- să identific lanțul de legături.
Este clar că n-a funcționat totul bine de la început și am muncit triplu.
Morala: leneșul mai mult aleargă.
Un lucru trebuie gândit bine de la început, făcut bine și complet și totul va fi în regulă. Dacă nu se procedează astfel, vor fi necesare nenumărate corecții care au costuri și eficiența se duce pe apa sâmbetei.

(11 martie 2016)