1.000 de oameni care m-au impresionat: Constantin PÂRVULESCU

 Constantin PÂRVULESCU era vecinul nostru de la numărul 20, căci noi aveam casa la numărul 18. Tata zicea că era mare ilegalist. Era cizmar ca și tata. Tata nu făcuse politică. dacă scriu aici despre vecinul nostru căruia noi îi ziceam domnul PÂRVULESCU, scriu pentru faptul că era un om cu totul special. Noi aveau un aparat de radio SERENADA, produs în Cehoslovacia și la el se prindea fie Europa Liberă, fie Vocea Americii. La noi, în 1956, în vremea contra-revoluției din Ungaria, domnul PÂRVULESCU venea să asculte la radio. Mai veneau și alți prieteni ai tatei, dar numai el era membru de partid comunist. M-a impresionat la acest om faptul că era un om de mare caracter. dacă el sau altul dintre cei acre veneau la noi să asculte la radio, ar fi turnat la securitate, tata ar fi ajuns la tăiat stuf în Delta Dunării sau la canal, ani buni sau i-ar fi putrezit oasele prin acele locuri.
Constantin PÂRVULESCU făcea parte din galeria bărbaților adevărați care nu se amestecau în treburile muierești, care vorbeau puțin, dar care aveau caracter și cuvânt, ceea ce în ziua de azi nu se mai întâlnesc, din moment ce bărbații își pensează sprâncenele, se epilează și se fardează. El avea dezamăgirile lui, căci una se spusese despre comunism înainte de 23 August 1944 și cu totul arăta comunismul în România anilor '50 sau '60.

Știu că tata l-a invitat pe domnul PÂRVULESCU la nunta mea de la restaurantul TOPOLOG din Pitești și el și-a dorit ca eu să-i torn țuica în ceașcă și să-i pun o linguriță de zahăr. Era plăcerea lui și eu m-am conformat. tata mi-a zis că domnul PÂRVULESCU n-a mai văzut un ginere ca mine care să-i satisfacă acea dorință și știa că așa fusesem eu învățat la mine acasă, să respect oamenii. Pe unii gineri i-ar fi deranjat așa ceva, dar pe mine, nu m-a deranjat deloc pentru că și eu dacă doresc ceva, voi fi încântat când obțin ceea ce doresc, mai ales când acel ceva nu presupune un efort supraomenesc.

(31 martie 2023)

Paul GOMA a plecat spre stele

Viața lui Paul GOMA a fost dintotdeauna un zbucium total. S-a născut într-un loc nepotribit, a activat într-un mediu nepotrivit, într-un timp nepotrivit. Ideile sale privind omul, drepturile acestuia, dreptatea, libertarea și democrația erau diametral opuse regimului comunist în care el a trăit. De aceea, ca luptător pentru idealurile și valorile autentice a avut de suferit din partea sistemului comunist opresor.

Pentru mine scriitorul Paul GOMA a fost acel balon de oxigen, dătător de viață și de speranță că va veni o zi în care voi respira și eu aerul libertății și voi trăi în democrație. Ori de câte ori se citea de la microfonul postului de radio Europa Liveră scrisori ale lui Paul GOMA sau vorbea chiar Paul GOMA în persoană, reînvia în mine speranța că va veni și acea zi mult așteptată.

Pe 22 Decembrie 1989 am văzut oameni plângând de bucurie și de fericire. Când mama mea mi-a zis:

Vin ai noștri, pleac-ai noștri,

Noi rămânem tot ca proștii,

am înțeles că visul meu nu se va împlini niciodată. Și nu m-am înșelat, căci tot ceea ce s-a făcut în țara mea a fost un capitalism sălbatic, o ascensiune fără precedetn a mediocrității și o prăbușire culturală fără precedent, unde analfabetismul și sărăcia au devenit endemice. Lipsa de autostrăzi, deteriorarea vitezei medii de circulație pe căile ferate, distrugerea producției industriale și exodul celor 4 milioane de compatrioți ai mei în țările mai bogate ale bătrânului continent îmi arată clar de ce Paul GOMA nu s-a întors în Ro și a decis să trăiască și să plece din lume spre stele de la Paris, orașul care-l adoptase încă din 20 noiembrie 1977.

Eu îl consider pe Paul GOMA un mare român, unul dintre marii și autenticii disidenți ai poporului meu, un luptătot neînfricat pentru drepturile omului, care nu a acceptat niciodată jumătățile de măsură mioritice, care de fapt nasc struțo-cămile, precum democrația originală și capitalismul de cumetrie.

(28 martie 2020)