Ăia știrbi, fără dinți-n gură

Am auzit pe un nene, ușor ramolit, care-i lua în derâdere pe bătrânii știrbi, fără dantură impecabilă, care trăiesc pretutindeni în psațoiul nostru cel mioritic. Eu am trăit și în vremurile copilăriei comunismului, când și eu eram copil și-mi aduc perfect aminte că ne vizitau oameni de la țară, care în regimul precedent reușiseră să-și pună dinți de metal, căci nu se concepea atunci să nu ai gură sănătoasă, căci sănătatea corpului, de la dantură vine. Oamenii acum sunt săraci, căci unii ca nenea care râdea dse cei știrbi, fără dinți-n gură, au furat tot ce era de furat, au prăduit tot ce era de prăduit și ne-au adus în sapă de lemn. Să nu-mi zică mie nimeni că gem librăriile cu cărți nevândute și editura este eficientă, căci mor de râs, iar cu povestea p-lii tipărită în multe limbi, nimeni nu e ambasador al culturii mioritice.
Mă închin în fața voastră cei săraci și fără dinți în gură, căci dacă ați ajuns să fiți așa, înseamnă că nu v-ați vândut sufletul diavolului așa cum a făcut nenea filosoful și ați rămas de veghe în fața istoriei, drepți, curați și veșnici!

(18 decembrie 2024)

Casele memoriale la români

Noi ca popor avem o bogată istorie, avem numeroase personalități care au făurit istoria și cultura neamului, personalități pe care poporul român le cinstește cu:
- denumiri de străzi,
- nume ale unor lăcașuri de cultură,
- statui amplasate în orașe,
- cărți dedicate lor,
- poeme scrise despre ei,
- producții muzicale consacrate.

În mai toate orașele există strada Mihail EMINESCU. Există universitatea Ștefan cel MARE, există universitatea Alexandru Ioan CUZA, există statuia lui Carol I și statuia lui Mihai VITEAZUL în București, a fost scrisă poezia Muma lui Ștefan cel MARE, a fost scris poemul Umbra lui Mircea la Cozia, au fost scrise multe cărți despre opera și viața lui Mihail EMINESCU.

Pentru unele dintre personalități au fost amenajate case memoriale, fie în locurile unde acestea s-au născut, fie în localitățile unde și-au desfășurat activitatea.

Scriu despre casele memoriale, nu pentru că acestea există, ci pentru că există și este imposibil să le vizitezi, pentru că nu sunt larg deschise pentru public, din varii motive.

Casa memorială a poetului Alexandru VLAHUȚĂ de la Agapia are lacătul la poartă și nu poate fi vizitată, deși mi-am dorit acest lucru.

Casa memorială a poetului Lucian BLAGA din Lancrăm nu am reușit s-o vizitez pentru că sătenii pe care i-am întrebat nu au știut să mă îndrume către ea.

Casa memorială a Mariei LĂTĂREȚU din Bălcești avea lacăt la poartă.

Casa memorială a poetului George COȘBUC avea ușa închisă și geamurile prăfuite.

Casa memorială a lui Ion CREANGĂ nu am vizitat-o că acolo la Humulești niciun sătean nu a știut să mă îndrume să găsesc locul unde se afla bojdeuca.

Inițiativa de a organiza aceste case memoriale este lăudabilă, dar dacă lucrurile sunt făcute pe jumătate, este ca și cum nu ar exista, căci rostul lor este de a fi vizitate, nu de a avea lacăt la poartă sau la ușă. Eu am încercat să vizitez case memoriale prin orașele sau comunele pe unde m-au dus pașii, dar dacă am găsit lacătul pus, am simțit o mare dezamăgire și atât. La Oslo am avut posibilitatea să vizitez casa memorială Henrik Johan IBSEN și m-am minunat că era asemeni unui veritabil muzeu, așa cum era și casa memorială a lui Hans Cristian ANDERSEN din Odense, așa cum era casa memorială a lui Johann Wolfgang von GOETHE  din Weimar, toate fără lacăte la uși. Să nu mai zic nimic despre plăcile care menționează locurile unde au fost casele unde au lucrat mari personalități, pentru că respectivele construcții au fost demolate sau au fost transformate în restaurante.




(26 septembrie 2024) 

Analiza literară pe text

Rezumatele, chinul elevilor sunt chestii pe care niște juriști adevărați le-ar desiința într-o secundă, iar consecințele prin aplicarea corectă a legilor ar duce pe făptași la agi grei de pușcărie.
Este inadmisibil să spui tu ca autor de rezumate că autorul X a vrut să spună, când tu doar ai citi ce a scris respectivul, fără să fi stat de vorbă cu el măcar o secundă. Este impardonabil să faci presupuneri după cum te taie pe tine capul ca autor de rezumate și să construiești judecăți de valoare, doar că ți se pare ție ceva într-un anume fel. 
În concluzie, consider că rezumatele trebuie să conțină obligatoriu în ele formulări precum:
- așa cum mi se pare mie,
- după opinia mea,
- cred că autorul a vrut să spună,
- o interpretare a mea pentru metaforă este,
- criticul literar X a concluzionat că.
Niciu rezumat nu mai trebuie să fie literă de lege din moment ce e construit numai prin presupuneri și ipoteze, iar textul unui autor este interpretat pur și simplu, iar autorii de rezumate îl cred că este analizat. Analiza presupune cu totul altceva, mai exact documente și mărturii ale autorului care a oferit textul editurii și imediat s-a apucat să scrie ceea ce a vrut el să zică, pentru a exclude interpretări arbitrare și tot felul de deduceri care mai de care mai imposibile și mai ilogice.

(06 iunie 2024)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ana SĂRĂCĂCEANU

În liceu am avut norocul, marele noroc mai corect spus, ca la Literatura română, perioada mariloc clasici să fie profesoară Ana SĂRĂCĂCEANU. Era o femeie trecută de 60 de ani și avea un cult pentru Mihail EMINESCU și pentru Liviu REBREANU. Când vorbea despre EMINESCU și despre REBREANU, Ana SĂRĂCĂCEANU devenea un alt om. Mie mi-au plăcut și poezia lui Mihail EMINESCU și romanele lui Liviu REBREANU, deci anii de liceu în care la Literatura română a fost profesoară la noi la clasă Ana SĂRĂCĂCEANU au fost pentru mine cei mai fericiți.

Ana SĂRĂCĂCEANU avea un vocabular elevat.

Ana SĂRĂCĂCEANU avea o dicție perfectă.

Ana SĂRĂCĂCEANU avea calmul și înțelepciunea cerute de prezentarea operelor marilor clasici.

Ana SĂRĂCĂCEANU trăia poemele recitate și fragmentele de proză prezentate.

Ana SĂRĂCĂCEANU avea căldura cerută de cele prezentate.

Mie mi-a plăcut cum gesticula profesoara mea de Literatură, căci unii sunt artificiali, neconvingători când vorbesc despre marii clasici, în dorința de a da impresia că stăpânesc operele cu pricina. La profesoara mea nu era așa. Ea mergea prin clasă și vorbea privindu-ne pe fiecare, convinsă fiind că o ascultăm cu atenție și-i sorbim fiecare cuvânt pe care îl rostea.

S-a întâmplat să fiu scos o dată la tablă când se discuta despre romanul Răscoala al lui Liviu REBREANU. Eu citisem romanul cu mare atenție și chiar îl recitsem integrat, urmărind nu acțiunea, ci stilul, capacitatea lui REBREANU de a derula acțiunea și de a creiona personajele, nu cum fac mulți curioși care sunt interesați de scena lui Petre PETRE cu Nadina. La un moment dat m-a întrebat profesoara Ana SĂRĂCĂCEANU ce mi s-a părut mie cel mai interesant din roman. Să fiu cinstit, am avut impresia că întrebarea a fost mai mult în ideea de ceea ce  nu am înțeles. Eram un pic nedumerit de femeia aceea bătrână care își chema puișorii în timp ce se trăgea cu puștile. Doamna profesoară a fost impresionată că reținusem acest detaliu din roman și dăduse o interpretare cam alta decât mă gândisem eu. datorită profesoarei mele Ana SĂRĂCĂCEANU am văzut opera lui Liviu REBREANU cu alți ochi și am reușit să stabilesc faptul că din opera acestuia doar pentru romanul Pădurea spânzuraților s-a găsit un regizor care să facă un film mare și aici mă refer la Liviu CIULEI. Romanele Ion și Răscoala, romane foarte mari, au avut transpuneri cinematografice sub-mediocre și după ce le-am văzut o singură dată nu le-aș mai revedea cât voi trăi. Mai mult, mi s-a înrădăcinat ideea că nici nu vor avea transpuneri cinematografice valoroase vreodată, chiar dacă peste ani altcineva se va încumeta să facă filme după ele.

Despre arta profesoarei mele Ana SĂRĂCĂCEANU de a vorbi despre poemul Luceafărul al lui Mihail EMINESCU nu sunt în stare să scriu, pentru că orice aș scrie, nu s-ar ridica la înălțimea vorbelor și interpretărilor pe care ea ni le oferea nouă elevilor, însoțite de exemplificări recitate excepțional.



(16 ianuarie 2023)

LIICEANU în Piața Victoriei

Filosoful Gabriel LIICEANU și-a făcut apariția ieri 30 mai 2018 în Piața Victoriei, pe bicicletă, asemeni prezidentului, pentru a-și exprima solidaritatea cu demonstranții care nu erau de acord cu decizia CCR legată de conflictul de interese dintre guvern și președinție. Apreciez că filosoful Gabriel LIICEANU are atitudine. Nu-mi plac cei ce zic că fac politică, dar care stau în fotoliu și chibițează. În politică trebuie implicare. Observ că de la un timp organizațiile civice nu mai sunt chiar așa de active ca în iarna cu OUG 13. Probabil ar trebui o schimbare de atitudine la ele, pentru a reuși să mobilizeze cât mai mulți cetățeni onești, adevărați patrioți care luptă pentru o Românie curată, cu o clasă politică dedicată trup și suflet dezvoltării țării acesteia. Îmi aduc aminte că la Editura HUMANITAS a fost publicată în mai multe limbi Povestea poveștilor de Ion CREANGĂ, deși mă așteptam să văd acolo în vitrine cele 15 volume ale Operei lui Mihail EMINESCU.

(31 mai 2018)

Abecedarul lui Ion CREANGĂ

Imediat după Revoluția din 1989 a fost un entuziasm nebun în a face lucruri de excepție. Era rezultatul energiilor descătușate. Așa s-a întâmplat cu tipărirea Abecedarului elaborat de Ion CREANGĂ cu o grafică de excepție, însoțit de o reproducere cu marele scriitor, realizată de Sabin BĂLAȘA. A fost un eveniment de excepție. Al parcurs acea capodoperă și am rămas deosebit de impresionat. După atâțea ani, acel Abecedar își păstra prospețimea, căci un creator de geniu, crease o lucrare de geniu. Era cartea ce se adresa copiilor. Nu este ca acum cîând maturii scriu cărți de nivelul lor și îi pun pe bebei să le parcurgă, crezând ei, maturii, că bebeii au mintea coaptă. Aceasta este cauza involuției sistemului educațional de la noi. Maturii nu realizează că bebeii nu sunt așa de compți la minte să înțeleagă bazaconiile din abecedarele scrise de ei acum în secolul al XXI-lea.

(16 februarie 2018)