Sunt multe cărți de istorie a informaticii. Există în numeroase oașe din lume muzee ale tehnicii de calcul. Și la noi există câte ceva, dar mult mai mult la nivel de intenții. Eu am văzut disprețul cu care sunt privite etapele mai vechi ale informaticii, indiferența față de mari personalități acare au activat în informatică. Este mult mai ușor de a se complimenta contemporanii între ei pentru tot felul de mărunțișuri, decât să fie apreciate marile personalități ale trecutului.
Am văzut numeroase lucruri care mă fac să cred că încă va mai trece timp până când se vor pune lucrurile în matca lor firească.
În primul rând, este vorba de titlul pe care ar trebui să-l aibă o astfel de lucrare. Opțiunile sunt Istoria informaticii românești, Istoria informaticii din România, Personalități ale informaticii românești, Învățământul de informatică românesc, Informatica româneasc, trecut, prezent și viitor sau Istoria producției de calculatoare românești. Am ieșit dintr-o sală unde discuția se împotmolise la titlul care era în două variante: Istoria informaticii din Româina, respectiv, Istoria informaticii românești. Au trecut de atunci cam 15 ani și progrese vizibile sau nevizibile nu s-au făcut.
În al doilea rând, cu trecerea timpului se risipesc până la distrugere acele mărturii atât de necesare reconstituirii perioadelor esențiale care privesc dinamica unui fenomen. În zona tehnicii de calcul, uzura morală este extrem de accelerată. Înlocuirea de echipamente nu s-a făcut decât în foarte rare cazuri cu conservarea undeva a echipamentelor scoase din funcțiune. de cele mai multe ori calculatoarele din generațiile vechi au fost scoase din uz, au fost date ca materiale reciclabile, în aplauze furtunoase, iar acum prezentarea lor ca material arheologic este imposibilă.
În al treilea rând, chiar conservarea unor detalii privind înaintașii care au activat în domeniul informaticii, lasă foarte mult de dorit. dacă la Universitatea București amfiteatrele poartă numele unor mari savanți, iar catedrele au pe pereți tablouri cu portretele unor mari profesori, nu același lucru s-a întâmplat acolo unde au lucrat informaticieni de vază. S-a părut normal ca marile personalități din informatica unui trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat să vină, să plece și apoi să cadă în uitare. O astfel de abordare este păguboasă, căci o istorie eliminată de subiectivism și de pasiuni sterile, se construiește pe documente și pe materiale palpabile. Singura condiție este ca și documentele și echipamentele dar și mărturiile să existe, pur și simplu.
În al patrulea rând, este necesar ca orice istorie a informaticii românești să fie realizată de un grup de lucru, în mai multe etape, cu condiția ca din start să se accpete caracterul iterativ al definitivării acestui demers. Consider esențiale demersurile făcute descentralizat de diferite persoane care au lucrat în informatică sau care au avut pasiune pentru acest domeniu, contribuind cu articole, memorii, interviuri, donații, documente originale, manuscrise, echipamente, fotografii sau filme la strângerea de mărturii mai mult sau mai puțin sistematizate, ca materie primă pentru cei ce vor scrie lucrări monumentale.
În al cincilea rând, prezintă importanță capitală utilizarea de modele de astfel istorii în alte țări, pentru a vedea structuri ale acestor tipuri de lucrări, nivelul de detaliere și în egală măsură dimensiune și structura grupului țintă. Fără a lua în considerare modele deja existente se crează premisa de a lua totul de la zero cu tot ce presupune un nou început, care ar corespunde redescoperirea la București a apei calde. Pornind de la ceva existent se va produce o perfecționare și se va reuși prin comparație să se vadă similitudini, dar și diferențele specifice, fără a exista suprapuneri și utilizarea de șabloane, mai ales că mult timp unele aspecte s-au derulat independent, căci Internetul a apărut foarte târziu în raport cu zorii informaticii.
Acum că se împlinesc 50 de ani de cibernetică economică, trebuie înlăturată confuzia conform căreia cibernetica înghite informatica, pentru că o astfel de abordare este sortită eșecului prin tot ce s-a întâmplat cu adevărat în cele două zone ale științei contemporane. Unii se plâng că nu există fonduri pentru a trece la realizarea unui demers complet. Nimeni nu va ieși în stradă cu un sac de bani pentru a-l pune în mijlocul carosabilului ca oricine să vină să se înfrupte după cum îl taie capul. Local, fiecare are șansa de a pune o cărămidă la un edificiu, iar dacă devine convingător, cu siguranță, vfor parae și banii, pentru că elaborarea unei cărți de Istorie a informaticii românești de 500 de pagini, deja este o investiție importantă. Se atribuie realizarea unei autostrăzi de 200km unei companii care a realizat deja o autostradă de 100km. Așa și cu o lucrare științifică de amploare. Cine o realizează va fi răsplătit. E ca la frizer. Mai întâi mă tunzi după aceea te plătesc și-ți bag bacșișul în buzunar. Înainte, nu o fac niciodata, să fie clar!
(29 martie 2017)
