Toți constată, toți semnalează, toți verifică, nimeni nu face treaba...

A venit un nene și a constatat, drept care a pus sigiliu.
Au mai venit niște nene, au verificat, au întocmit un proces verbal.
Au mani venit niște nene și au văzut că nu sunt îndeplinite condițiile, apoi au plecat.
Toți cei chemați, au văzut care este problema, au constatat cerințele problemei, nu și cauzele, dar nu au rezolvat problema. Așa s-a ajuns la dezastrul din Rahova de săptămâna trecută. Ar trebui ca organismele create, oricare ar fi ele:
- să primească problema,
- să rezolve problema,
- să garanteze că soluția dată este bună.
Nu ar mai trebui să existe organisme destinate doar constatării.
Nu ar mai trebui să existe organisme destinate verificărilor.
Nu ar mai trebui să existe organisme destinate controlului.
Cel care controlează trebuie ca mai înainte să fi rezolvat problema și controlul să se facă în ideea că beneficiarii se bucură de soluția dată.


(20 octombrie 2025)

Control, monitorizare, prevenție, acțiune...

Leșin de plăcere când văd că unii monitorizează.
Sunt în delir când văd că unii controlează.
Mă mir că există unii care mai și muncesc.
Proverbul doi cu sapa, cinci cu mapa, funcționează în spațiul mioritic al naibii de generalizat, peste tot. Eu știam că un nene trebuie să parcurgă mai mulți pași până a ajunge în vârful unei piramide. 
El trebuie să dovedească faptul că are calificarea.

El trebuie să pornească de la munca de jos.

El nu trebuie să ardă etape.

El trebuie să dovedească faptul că merită să fie promovat prin merite reale.

El ajunge să facă muncă de control după ani și ani de experiență dovedită.

El monitorizează numai și numai după ce arată că-i știe pe oameni și le știe munca.

Nimeni nu face numai control.

Nimeni nu face numai monitorizare.

Este normal să existe persoane care fac control.

Este normal să existe persoane care monitorizează.

Numai că acele persoane trebuie să dovedească faptul că știu să muncească foarte bine, că au rezultate și că doar așa știu ce controlează și ce monitorizează. Nu pui să controleze și să monitorizeze persoane care nu au dovedit nimic, care nu au experiența și calificarea necesară, doar pentru că ocupă niu se știe cum, o poziție care le dă aceste drepturi.

Înainte de a controla pe cineva care execută trebuie:

- să ne asigurăm că executantul a fost instruit,

- să derulăm muncă de prevenție cu executantul,

- să monitorizăm pe executant și să-i corectăm greșelile.

Numai după ce am făcut tot ce trebuie, avem dreptul de a face controale. Este comic să venim intempestiv să controlăm pe cei de care nu ne-am ocupat în niciun fel, să le cerem să facă ceea ce nici noi nu știm cum se face, căci dacă închidem azi ceva, mâine altceva, ne vom trezi că închidem economia. Trebuie să cultivăm mândria de a fi un excelent meseriaș, un excelent profesionist, căci fără mândrie și fără onoare, doar cu controale și doar cu sancțiuni, nu se progresează în niciun fel.

A pune lupul pazinic la oi nu este o soluție.

(27 august 20250

Iată-l pe vinovat: mopul

Am două chestii care spun mult despre marile adevăruri care ne bântuie în ziua de azi și anume:

• în vremurile de tristă amintire, odioasa trecea prin Piața Amzei și a văzut lume la coadă la alimentara; a întrebat ea de ce stau ăia la coadă, i s-a zis ceva din care să reiasă că bieții oameni nu stau să aștepte când vine mașina cu carne să cumpere și ei un pachet, dacă apucau; odioasa a concluzionat că ăia stăteau să se creeze, drept care a doua zi au apărut bănci pentru ca relaxarea să fie deplină;
• un proverb pe care mi l-a spus o doamnă care era mândră ca este maketoancă arată că dacă într-o oală cu ciorbă se pune o linguriță de rahat, totul rahat se numește, nefiind vorba de rahatul care se vinde în alimentară, cu siguranță.

Morala: unde dai și unde crapă.

În toată problematica aflată în dezbatere acum este nefericitul de mop ca unic vinovat. Adică dezinfectantul era utilizat pentru a face curățenie cu mopul. Problema în opinia mea este în cu totul altă parte și anume:

• slaba calificare a personalului care face curățenie, considerându-se că o femeie de serviciu nu trebuie să știe mare brânză pentru a fi angajată și mai ales pentru a-și îndeplini sarcinile de serviciu;
• dezinteresul de a instrui pe cei care asigură curățenia în sălile de operații, holuri, camere, laboratoare, în ideia că aceștia știu ei ce să facă, doar sunt operații simple;
• inexistența procedurilor privitoare la făcutul curățeniei tocmai datorită simplității operațiilor de efectuat și a preocupării tuturor pentru chestiuni considerate importante și serioase, desi pentru spălatul unui pahar intr-un bar trebuie să existe o procedură, iar daca cineva ar urmări ce si cum cu paharul precis n-ar mai bea nimic dintr-un bar în vecii-vecilor;
• neefectuarea de instructaje periodice pe operații extrem de simple, precum prepararea materialelor și efectuarea de operații de curățare a spațiilor, bineînțeles însoțite de instructajele obligatorii și neformale de protecție a muncii;
• lipsa de responsabilitate a celor care execută diferite activități fără să judece ce se întâmplă dacă ei nu-și fac treaba așa cum scrie la carte, adică fără să respecte procedurile; este vorba de efecte asupra celor din jur dar și asupra lor ca salarii, sancțiuni și alte și alte repercursiuni: 
• absența componentei de control pe niveluri ierarhice, adică directorul controleazp adjuncții, aceștia îi controlează pe șefii de compartimente și aceștia la rândul lor îi controlează pe executanți; nu rămâne nimic necontrolat și neverificat zilnic.

Imi povestea cineva cum se făcea curat undeva:

• femeia de servici ia o găleată;
• pune apă în găleată;
• pune dezinfectant acolo la ochi;
• ia mopul și face curat în WC;
• continuă și dă cu mopul în cameră;
• iese și dă cu mopul pe hol;
• intră la alt salon;
• și tot așa;
• înmoaie mopul în licoare;
• îl stoarce;
• schimbă soluția superdiluată după ce a terminat cu spălatul tuturor saloanelor.

Este clar că acolo este un set de greșeli în cascadă, că femeia de servici lucrează nu prost, ci criminal de prost. Ceea ce este de luat în seamă vine în mod firesc de la lipsa ei de instruire. Mă întreb, așa pentru mine:

• femeia știe care este ordinea cu datul cu mopul?
• femeii i s-a zis vreodată cum se procedeze?
• i s-a arătat cum și de câte ori trebuie aruncată soluția din găleată?
• dacă mopul este criminalul, cum altfel terbuie spălate saloanele cu dezinfectant?
• au toate spitalele bani să achiziționeze aspiratoare care merg cu lichid?
• și dacă au bani și nu le califică pe persoanele care fac curat ele vor folosi tot mopul.

În opinia mea lucrurile trebuie să înceapă de la simplu la complex și anume:

• la angajare personalul care se ocupă de dezinfectare spații să fie instruit;
• să fie definite proceduri clare;
• să se facă fișele de posturi care să fie semnate;
• să fie eliminat formalismul din munca curentă;
• constoalele să fie totale, zilnice, nu prin sondaj;
• să se urmprească în primul rând calitatea procesului de dezinfecție;
• să fie cuantificată eficiența și să se identifice cauzele ineficienței.

Lumea schimba directori de spitale, ministri, secretari de stat. Apă de ploaie. Toate relele se întâmplădin faptul că la bază, la execuție lumea nu are calificarea corespunzătoare, nu lucrează după proceduri și controlul este slab.

Mai este un lucru nasol: a dispărut mândria de a face lucruri de calitate și onoarea de a ști că totuil este făcut cu responsabilitate.

(13 mai 2016)

Controlul calității dezinfectanților

Din vremurile de demult, cine vorbea despre producție, despre servicii, vorbea despre calitate. Mai întâi sunt standarde. Apoi este producție conformă cu standardele. Urmează controlul calității produselor la producător și obligatoriu, controlul calității la comerciant sau la cumpărător. Controlul calității la comerciant sau la cumpărător slabește atunci când producătorul spune că schimbă produsul defect, indicând și condițiile în care face înlocuirea.

Când am văzut mirarea că firma de dezinfectanți are laborator propriu de analize mi-am dat seama ca cei care făceau comentariile aveau cunoștinșe precare de management al calității producției.

Având în vedere că acele substanțe se cumpărau în acntități importante și că aveau un rol special se impunea ca bidoanele:

• să fie sigilate;
• să aibă etichete cu date, cu cine a făcut controlul de calitate;
• să aibă pe ele numărul lotului;
• să aibă instrucțiuni de utilizare.

Și beneficiarul trebuia să aibă sistemul lui de a verifica nivelul calității substanțelor primite. În cazul în acre acest lucru  nu este posibil un reprezentant al beneficiarului merge la laboratorul clientului si asistă la analiza calității, aspect ce este menționat pe eticheta bidonului sau în documentele ce definesc lotul de bidoane.

Este foarte important ca toți cei implicați în analiza calității, de fapt a non-calității să respecte niște reguli precum:

• bidoanele sigilate se pun în pungi care se sigilează;
• face obiectul analizei numai conținutul bidoanelor sigilate;
• analiza conținutului se face în laboratoare acreditate și agreate de client și de producător;
• rezultatele analizei se trimit, se primesc și se acceptă de client și producător.

Trebui atenție maximă în legătură cu derularea procesului de verificare a calității produselor, pentru că nerespectarea unor elemente simple, duce la anularea rezultatelor și complecă întregul demers. Am văzut o situație în care nu a fost respectat un pas neinportant dintr-o procedură și tot ce se clădise corect și cel interesat în aflarea adevărului avea 99,99% dreptate, totul s-a năruit când s-a demonstrat că elementul nerespectat a fost nerespectat tocmai pentru a deteriora calitatea care se susținea că a fost la cel mai înalt nivel.

Se zice că un individ din Băiculești fura marmeladă de la fabrică, din avutul obștesc și făcea țuică. A fost prins și-l așteptau ani grei de pușcărie. Un mare scriitor care era și avocat l-a scos basma curată demosnstrând că țuica făcută de om era mai bună decât țuica de la MAT. Scriitorul a fost găsit mort în nămeții de zăpadă din iernile deceniului al VI-lea al secolului trecut.

(12 mai 2016)

A planifica, a controla, a estima, a prognoza , a evalua...

A planifica e una, a controla înseamnă altceva. Cât despre prognozre și estimare, diferențele sunt ca de la cer la pământ.
Când cu foarte mulți ani în urmă am discutat cu cineva despre necesitatea de a introduce în planificare variabile aleatoare, persoana s-a speriat de moarte. Avea în cap zarul cu feșe echiprobabile.
În realitate, dacă sunt stabilite N niveluri planificate pentru diverse chestii și la o analiză atentă se vede că sunt foarte puține cazurile în care nivelul planificat este egal cu nivelul realizat, este clar că diferențele se tratează statistic fiind vorba de abateri. Ți cum abaterile presupun probabilități de apariție, iată că, cioc, cioc, cioc, au venit și variabilele aleatoare la ușa planificării.
Nu e vorba de zar, nu e vorba de echiprobabilitate, ci de mici variații care se îcadrează între limite foarte strânse.
Adică a fost planificat să se facă 100 de produse și se fac uneori 101 produse, alteori 99 produse, dar niciodată nu se vor face 1.000 de produse sau 10 produse.
Acum că este compromis conceptul de plan, clar că și toate teoriile oricât de frumoase ar fi ele trebuie să rămână în așteptare, adică mai pe românește în stand by.
Cel care planifică trebuie să cunoască realitatea și să țină seama de ea.
Îmi amintesc cum un politruc care auzise și el de programare liniară reușise să facă un model care tripla producție de autorurisme. Numai că programarea liniară dă soluții în R, iar autoturismele se pretează la programarea numere întregi. Mai mult, tipul nu luase în calcul timpii tehnologici de răcire, timpii de întreținere a utilajelor și dacă mergea cu modelul lapartid și era agreat acolo își iscălea căderea liberă.
A controla este ușor. oricine care primește acest drept, este zmeu în a face control. Am vazut niște mucoși care l-au luat la întors pe un meșter, controlând în cea mai brutală formă ceea ce omul făcuse cu mare artă, cu dăruire și cu pricepere. Numai că roata se învârte, eu nu i-am uitat și când au venit ei să li se controleze munca, dacă erau note engative le-aș fi atribuit minus infinit cum face Iulia Albu pe un canal tv turcesc.
A estima și a prognoza devine și mai nesimțite ca activități dacă orizontul de timp este undeva prin anii 2050 sau 2100. Cine mai stă atunci să vadă că un neica nimeni a spus o bazaconie este greu de spus. Dacă ceea ce s-a prognozat acum 25 de ani se suprapune cu ceea ce este nivel efectiv, altfel stau lucrurile.
Cât despre evalări, numai cine joacă la LOTO ar avea dreptul să pună etichete, căci prețul care rezultă din evaluare fluctuează enorm față de ce ce se întâmplă în târg. La LOTO dă omul 3 lei și dacă are baftă câștigă un milion de euro, dacă nu, nu. Și la evaluare tot așa este. Dacă prețul evaluat este un milion și nu există cumpărător tot zero se cheamă. Sunt și situații  când prețul din evaluare este X și produsul se vinde cu 500X.
Așa e în viață. Greu și urât, dar totul este practic și real.

(10 martie 2016)

managementul tristeții

Tristețea ne cuprinde pe noi.
Eu sunt trist în limba engleză se traduce prin: I am sad.
Eu sunt trist în limba franceză se traduce prin: Je suis triste.
Eu sunt trist în limba spaniolă se traduce prin: Estoy triste.
Eu sunt trist în limba portugheză se traduce prin: Estou triste.
Eu sunt trist în limba germană se traduce prin: Ich bin traurig.
Tristețea trebuie luată ca sentiment generat de:
- un eveniment neplăcut;
- o pierdere;
- o neîmplinire;
- un refuz;
- o așteptare îndelungată;
- un diagnostic;
- disconfortul psihic;
- o despărțire;
- pierderi ca cazinou;
- o condamnare;
- o încăierare;
- niște vorbe grele;
- o ratare;
- un rezultat sub așteptări.
Este important să existe un management al tristeții care presupune:
- identificarea cauzelor;
- prevenirea factorilor care o amplifică;
- găsirea de căi și mijloace pentru evitare;
- scurtarea duratei de manifestare;
- evitarea celor care o aduc;
- găsirea de alternative;
- trecerea la alte acțiuni asociate altor stări pozitive.
Există persoane născute să fie triste. Ele caută tristețea ca formă de a fi permanentă. Credeam că suferă de o maladie permanentă, dar nu este așa. Aceste își conservă starea de tristețe. Ele caută să se afișeze ca fiind tot timpul triste, deși nu au un motiv esențial. Le este teamă să scaăe de acestă stare pe motiv că bucuria le crează disconfort numai pe motiv că trebuie să simtă altceva decât nostalgie, neîâmplinire și durere metamorfozată în amărăciune.
Tristețea este specifică tuturor vârstelor. La cei tineri, tristețea apare într-o privire ușor pierdută și întunecată, însoțită de un zâmbet abia conturat care dă senzația unui răspuns afirmativ, abia conturat și permanent în același timp. Tristețea se manifestă nediferențiat prin tăceri prelungite, ochi umezi, privire pierdută, capul nușor aplecat intr-o parte și câteva gesturi ce trădează foarte multă nesiguranță. Foarte mulți tineri care sunt riști își doresc să ajungă în acestă strae. Managementu tristeții arată cum un om obișnuit o ia pe panta de a ajunge să fie un om mereu trist. Tot acolo se spune și cât de mari trebuie să fie eforturile pentru a ieși din starea de tristețe.
Omul trist are un vocabular, ce se diferențiază de plângăcioși dar și de optimiștii incurabili. Frazele lor sunt foarte scurte și au elemente repetitive, din care rezultă un oarecare plictis în a continua dialogul, deși caută cu disperare să aibă interlocutori.
Tristeșea unora este datorată nenumăratelor cedări în fața unora care le cer și le cer din ce în ce mai multă dăruire, înțelegere, timp și sentimente profunde, fără a oferi nimic.
Managementul tristeții presupune preveție.
Managementul tristeții presupune acșiuni ferme. A rupe răul de la rădăcină vine de la cei acre încearcă să elimine cauzele care îi fac trițti. Între nefericire și tristețe există o legatură foarte strânsă. Se zice că o nenorocire nu vine niciodată singură. Așa și aici. Tristețea vine la pachet cu nefericirea. Dacă cineva dorește să afle care vine prima, să se gândească să dea răspuns la întrebarea cu cine a fost primul, oul sau găina. Managementul tristeții nu ia în calcul astfel de premise, ci se bazează pe chestiuni științifice, verificate în practică.
Concluzii:
- lipsa banilor aduce tristețe;
- insuccesele în profesie aduc tristețe;
- îndepărtarea partenerilor generează mare tristețe;
- dacă management înseamnă a pregăti, a executa, a controla, a planifica, a previziona, a de toate...atunci managementul tristeții înseanmă a face totul ca motivele ce aduc tristețe să dispară.
Managementul tristeții se adresează oamenilor triști, numai că ei ocolesc bazele științifice ale depășirii acestei stări și neîncrezători, rămân permenent nefericiți .

(10 martie 2016)