În 40 de zile sufletul mortului își caută locul

Pentru că în 40 de zile sufletul unui mort își caută locul de odihnă veșnică, este bine ca despre mort să se vorbească numai de bine. 
De aceea eu nu sunt de acord ca atunci când nici măcar nu s-a răcit cel plecat dintre noi, oamenii să înceapă să arunce cu noroi în  acesta, în primul rând că nu are cum să se apere și în al doilea rând că sufletul chinuit, abia ieșit din corpul rămas inert, își caută locul pentru odihna veșnică.
Îmi aduc aminte că nici nu se răcise trupul fără suflet al lui Silviu BRUCA că și a apărut Ion CARAMITRU și a scos în evidență toate relele pe care acestea le-ar fi făcut în vremea când era în fruntea Revoluției din Decembrie, revoluție și grație căreia CARAMIOTRU era ce era, căci altfel ar fi rămas tot un actoraș oarecare, neluat în seamă de nimeni nici în teatru și nici în filme, motiv din care se refugiase în recitaluri de poezie eminesciană.
În vremurile în care OTV transmitea parastase, pe când era transmisă traversarea orașului de către cortegiu funerar al poetului Adrian PĂUNESCU pe respectivul canal, pe un canal al TVR, un filosof de mâna a V-a arunca cu noroi în poet, scoțând în evidență legăturile acestuia cu dictatorul Nicolae CEAUȘESCU, dar fără a sufla o vorbă despre poezia de geniu a lui PĂUNESCU și de nenumăratele cântece care au fost create folosind versurile acestuia.
Chiar ieri, după plecarea dintre noi a generalului Dumitru DUMBRAVĂ, nu a existat niciun canal tv care să nu prezinte exact ceea ce nu trebuia să se prezinte, căci ca adevărați creștin, dacă erau creștini, așa-zișii jurnaliști, trebuiau să aștepte 40 de zile ca sufeltul răposatului general să-și găsească locul de odihnă, după care aveau tot timpul din lume să vorbească despre generalul DUMBRAVĂ cu tot ce le trecea prin minte.

(27 septembrie 2025)

23 August 1944 și să nu uiți Darie!

Romanul lui Zaharia STANCU intitulat Desculț avea în el un fragment în care o femeie repeta obsesiv să nu uiți Darie! Băiatul cu numele Darie, zicea la rândul lui că nu are să uite. Mă gândesc că și pentru noi ar trebui să fie cineva care să ne spună să nu uităm și noi să repetăm că nu vom uita. Mă refer la erorile impardonabile făcute în timp, când am făcut lucruri ce nu trebuiau făcute, din exces de zel, din slugărnicie și din lipsă de caracter și din dorința de a ieși în față  cu orice preț.
Semnificația zilei de 23 August s-a schimbat după cum fiecare conducător de partid credea că-l avantajează. De la 23 August 1944, ziua eliberării scumpei noastre patrii de sub jugul fascist de către glorioasa Armată Roșie, până la 23 August 1944 începutul revoluției democratice de sub conducerea partidului comunist român în țara noastră, au existat multe alte abordări, care mai de care mai interesante, plină de subînțelesuri și mai ales incluzând grămezi de neadevăruri, căci la 23 August 1944 a fost arestat mareșalul Ion ANTONESCU și au fost întoarse armele împotriva Germaniei lui Hitler, armata română alăturându-se Armatei Roșii, deci aliaților, în lupta împotriva Germaniei naziste. S-a vorbit foarte mult despre faptul că evenimentul de la 23 August 1944 a redus cu 6 luni durata războiului, după analiza unui post de radio și despre cele peste 400.000 de jertfe ale ostașilor români pe câmpurile de bătălie în luptele ce au urmat acestui 23 August 1944.

După 23 August 1944, mai precis după ce comuniștii au venit la putere:

- orașul Brașov s-a numit orașul STALIN,

- sectoare ale Bucureștiului au luat denumirea de LENIN, STALIN,

- actuala Academie de Studii Economice s-a numit ISEP V.I. LENIN,

- la București a ființat Institutul Maxim GORKI,

- imnul de stat pe muzica lui Matei SOCOR, cu versurile lui Eugen FRUNZĂ și Dan DEȘLIU, arăta 

  întreaga slugărnicie a comuniștilor față de fratele de la Răsărit,

- poeții au cântat Țara Sovietelor,

- teatrele au jucat piese din dramaturgia rusă și sovietică,

- în fiecare oraș de la noi era o librărie numită Cartea Rusă,

- la radio erau emisiunile Vorbește Moscova și Învățați limba rusă cântând,

- elevii învățau și cântau imnul PRP și imnul URSS,

- în școală se învăța Limba rusă,

- elevii învățau după manuale traduse din limba rusă,

- a existat întreprinderea Tânăra Gardă,

- oficiosul partidului comunist s-a numit SCÂNTEIA după ISKRA sovietică,

- Casa Scânteii seamănă cu Universitatea LOMONOSOV,

- pe soclul din fața Casei Scânteii au poposit STALIN, urmat de LENIN până în 1989,

- la București s-a sărbătorit ziua de 7 Noiembrie a Marii Revoluții Socialiste din Octombrie,

- lângă clădirea guvernului a existat Statuia Ostașului Sovietic,

- pe ecrane rulau filme sovietice de la Mosfilm în proporție de 90%,

- tinerii de la noi făceau facultăți și doctorate în URSS până în 1964,

- în economie existau sovrom-urile,

- muncitorii fruntași de la noi erau stahanoviști,

- la cartofi se făcea iarovizare cum zicea DOKUCEAEV,

- în întreprinderi funcționa principiul hozrasciot,

- în dicționare traduse din rusește, cibernetica era o știință reacționară,

- un compozitor mioritic a scris melodia M-am îndrăgostit de tine Moscova.

În opinia mea, aceste excese au fost erori nenecesare, căci nimeni nu a impus cuiva comportament de slugă. Unele manifestări le-am regăsit și după 1989, să nu mai vorbesc despre cultul personalității de dinainte de 1989, unde toți se întreceau în a realiza exprimări sub toate formele și stilurile, să fie pe placul conducătorului, om slab, cu calități oarecare, lipsit de capacitatea de a pune punct abordărilor excentrice.

Îmi repet în minte să nu uit, să nu repet, dar când văd în jurul meu că mulți nu uită, dar repetă erorile din trecut, am senzația că 23 August 1944 nu a însemnat mare lucru, că vor veni alte zile despre care vom găsi în cuvinte bombastice tot felul de semnificații, dar care nu vor însemna nimic semnificativ, din moment ce valoarea e dată de obiectul supus analizei, dar și de cel pus să-l prețuiască, acesta din urmă, fiind uneori un zero barat. Cu un pic de reținere și făcă excese de zel, după 23 August 1944 cu totul altfel am fi discutat despre istoria noastră, dacă nu s-ar fi găsit cozi de topor, oamenii lipsiți de geniu și de dragoste de țară, care să facă atât de multe compromisuri și să nu târască în zone despre care acum ne rușinăm profund, datorită gesturilor ample dar inutile făcute, crezând că acestea vor fi apreciate de cineva, ceea ce nu s-a întâmplat, căci stăpânii își disprețuiesc slugile, oricât de mult acestea s-ar scălâmbăia.

(20 august 2024)

5.000 cântăreți de folclor: Veta BIRIȘ

Vocea cântăreței de muzică populară din Ardeal Veta BIRIȘ este foarte cunoscută și apreciată. În repertoriul său se află multe cântece patriotice și cântece de dragoste. Vocea ei este inconfundabilă. Are o dicție perfectă. Se aud toate sunetele din toate cuvintele. Știe să respire când cântă și are capacitatea de a ține un recital complet, fără să se simtă în vreun fel că a cântat 10 sau 15 cântece unul după altul, ceea ce pentru interpreții de azi e mare lucru, căci mulți capotează după 3 cântece țopăite.

Așa-i românul

Bocetul lui Ion cel fără de mormânt

Cântecul Iancului

De când s-o dus badița

Eu te-am iubit

Hai iu iu

Hai să-ntindem hora mare

Laie Chiorul

Nevasta care-i frumoasă

Nu mă judece lumea

Rămas bun bade Ioane

Sus sus sus, la munte sus

Treceți batalioane române Carpații

Tu, Ardeal!

Vai săracii dușmanii

Vară, vară, primăvară

La renumele pe care îl are Veta BIRIȘ, mă așteptam să aibă un manager și acesta să se ocupe de tot ceea ce este legat de angajamentele artistei la diferite concerte și evenimente. Am găsit nepotrivită intervenția artistei Veta BIRIȘ la un. post tv când arăta că n u cântă la nunta lui George SIMION liderul partiduluio AUR. Era obligatoriu ca acel manager să vorbească. Nu-și găsea rostul ca artista Veta BIRIȘ să fie implicată în așa c eva, căci ea cântă. Veta BIRIȘ nu are puncte de vedere și nici justificări și punct. 

(20 februarie 2024)

TELEVIZIUNI BOLNAVE poen de Adrian PĂUNESCU

 TELEVIZIUNI BOLNAVE

ADRIAN PĂUNESCU

Ce crescătorie de monștri

Pe fiece post de televiziune ,

Analfabeți cu tupeu și cu hohot vulgar

Cred că au ce destăinui și au ce ne spune

Și din negura lor geologică răsar .

N-au nicio substanță ,

Sunt niște pustiuri ,

Pline de boarfe și de gablonz ,

Cred în instincte bolnave și în pariuri ,

Miros a porcine ,a iad și a glonț .

Sunt târâtoarele

Slinoase și analfabete

Ale unei epoci la preț redus .

Grohotiș sexual ,numai foame și sete ,

Triviale cum nici animalele nu-s

Rămân veșnic în clasa a doua primară,

Îmbolnăvesc limba română

De boli lumești ,

Drogați,oligofreni, născuți într-o doară ,

Captivii mărunți ai infectei povești .

Niște smârcuri

Ce nu mai au să se spele,

Într-o rezervație audio-vizuală din veac ,

Zoologie , târându-se noroios prin manele ,

Iartă-i , DOAMNE ,că nu știu ce fac

(11 ianuarie 2024)

Doamne, cât de actuale sunt aceste versuri geniale!

Gloata de pe scena Ateneului Român

În după amiaza de azi 01 septembrie, pe TVR Cultural era ceva la Ateneul Român, ceva care cu mare greutate aș numi să fi fost concert. Era o gloatăă de instrumentiști pe scenă. O tanti cânta la vioară și un nene mai intervenea și el la violoncel și era așa de pătruns, încât nu am înțeles de ce a ajuns în acea stare, căci muzică nu era acolo și mai mult zgomote căci sala era neadecvată din cauză că scena era foarte, foarte neîncăpătoare, iar multitudinea de instrumentiști erau acolo claie peste grămadă. Lipsa de inspirație a organizatorilor a găcut să facă un transport agabaritic de instrumente și să se ajungă la acea stare de haos de nedescris.

Oricum, organizatorii nu și-au propus acte artistice, ci experimente, eșuate. Este foarte trist că lipsa unei idei directoare a dus spre o astfel de abordare, care mi-a adus aminte de spectacolele de la Cântarea României sau de la spectacolele acelea de duminica dedicate lui CEAUȘESCU, în care apăreau coruri de mii de persoane și soliști înghesuiți care să-și arate iubirea față de conducător, ajunsă la cote apocaliptice. Credeam că oamenii s-au debarasat de aceste proaste obiceiuri, dar văd că lucrurile au ciclicitatea lor și asta nu face decât s-mi arate că în fibra noastră stă prostul gust și însclinația spre manele și spre șușe, dacă și festivalul ENESCU a fost transformat într-o caricatură jalnică.

(01 septembrie 2023)

Cărți de istorie scrise la comandă

Cine are interese, scrie cărți la comandă.
Se scriu cărți de poezii la comandă, bine plătite pentru a ridica în slăvi oameni puternici ai zilei.
Se scriu cărți de istorie la comandă pentru a arăta cât de importanți sunt puternicii zilei. 

Se scriu cărți despre anumite localități la comandă la jubilee, trecutul și prezentul se înfrumusețează.

Este important ca să ne dăm seama când o carte este scrisă la comandă și să evităm citirea ei pentru a nu fi inundați de neadevăruri frumos ambalate, căci cine plătește gras, dorește să audă și să citească exact pentru ceea ce a plătit, căci nimeni nu pătește pentru a fi descris ca fiind o persoană anostă, penibilă, incultă, inactivă, răutăcioasă și neinteresantă.

O carte scrisă la comandă are ca autor o persoană, arareori o personalitate, bântuită de tot felul de complexe, leșinată de foame sau avidă după bani foarte mulți și care face compromisuri în cascadă pentru a realiza acel produs finit pe care plătitorul îl acceptă, este mulțumit și trimite banii în cont. Acea carte conține, în opinia mea cam 85% neadevăruri, multe omisiuni și 5% hiperbolizări, deci nu depășește stadiul de maculatură, căci niciun cititor grăbit nu stă să separe grâul de neghină, adevărul de minciună și să corecteze pe marginea paginilor cu creionul, toate exagerările sau erorile strecurate voit.

Cărțile scrise la comandă sunt un fel de prostituție de nivel intelectual relativ.

(04 august 2023)

Eu și omul nou

Din start, voi spune că omul nou este o himeră a comuniștilor care au crezut în mintea lor limitată, că sunt în stare să umble în mintea omului, pentru a-l îndobitoci ca să devină acel robot pe care ei l-au proiectat și care era destinat să le servească lor interesele, neținând seama că evoluția de câteva zeci de mii de ani a speciei umane nu se șterge cu buretele în 30 de ani.

Omul nou este:

- devotat cauzei comunismului,

- cel care crede numai  în comunism,

- atașat conducătorilor partidului,

- un profesionist aservit cauzei comuniste,

- cu conștiință revoluționară,

- un patriot care iubește partidul,

- lipsit de orgolii și de exigențe personale,

- luptătorul pentru idealurile comuniste,

- iubitor de artă cu mesaj,

- creatorul noii societăți comuniste,

- egal între egali.

Conducătorii comuniști au crezut că au toate instrumentele de a făuri omul nou, uitând că ei înșiși trebuie să fie primii oameni noi din societate. realitatea era cu totul alta. 

Dacă omul nou  locuia într-un apartament de bloc, conducătorii comuniști locuiau în vile luxoase.

Dacă omul nou făcea concedii în condiții modeste, conducătorii comuniști aveau parte de opulență.

Dacă omul nou nu găsea mâncare în magazine, conducătorii comuniști nu duceau lipsă de nimic.

Prăpastia dintre poporul sărăcit și flămând și conducătorii comuniști îmbuibați, a făcut ca tentativele de făurire ale omului nou să fie sortite eșecului. Comunismul nu a avut o relație bună cu biserica, dar poporul a continuat să creadă în Dumnezeu și să urmeze calea bisericii. Degeaba în noaptea de Înviere erau ședințele Cenaclului Flacăra, căci imediat după ce tinerii se întorceau acasă, ciocneau ouă roșii, ziceau Cristos a înviat și celebrau Învierea Domnului, dogmele comuniste pierzându-se în negura timpului care curgea după dorințele timpurilor străvechi.

Faptul că omul nou nu a însemnat nimic pentru poporul român este demonstrat de rapiditatea cu care poporul român a abandonat comunismul imediat după 22 Decembrie 1989 și a acceptat trecerea la noua societate democratică în țara noastră. După 22 Decembrie 1989 nu s-a înregistrat nicio mișcare semnificativă a unor populații care să dorească în numele comunismului să-l apere pe omul nou. Omul nou nu a existat în țara noastră decât în mintea unor comuniști rupți de realitățile României. Eu am avut un ARO 244D cu care făceam cărăușie de legume ca un mic întreprinzător privat și chestia cu omul nou nu m-a atins, nu m-a interesat. Eu am avut lumea mea. Mă interesa să fiu un profesionist cât mai bun, să am meseria mea și știam că dacă am meserie, voi câștiga o pâine indiferent de cine e la putere. Aveam exemplu pe tatăl meu care era meșter cizmar și care în vremea comuniștilor prin munca lui, ne-a pus întotdeauna o pâine pe masă, căci știa foarte bine meserie și clienții erau mulțumiți.


(19 mai 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Florin DRUȚĂ

Florin DRUȚĂ era profesor de filosofie în ASE. L-am cunoscut pe vremea în care eram asistent universitar și el era lector la Universitatea politică, pe care noi, cadrele didactice trebuia s-o urmăm, pentru a ne ridica nivelul politici. Era exact ca o ciorbă de fasole cu ciolan afumat care ți se servește dimineața, la prânz și seara un an de zile, zi de zi și tu să spui că îți place și anul următor, tot ciorbă de fasole cu ciolan afumat vrei, dimineața, la prânz și seara, zi de zi, fără excepție.

profesorul Florin DRUȚĂ era un om citit, care știa filosofie, dar știa și poezie și citise multă literatură modernă, văzuse expoziții de pictură. El discuta cu noi nu numai temele acelea aride, ci cu mult mai mult, căci nici noi nu eram niște inși ușor de dus de nas și de îmbrobodit cu chestii neverosimile.

Îmi plăcea la profesorul Florin DRUȚĂ că vorbea cu calm și zâmbea ori de câte ori își dădea seama că o cam luam noi, cursanții, pe arătură. El avea tactul necesar de a nu aduce pe drumul cel bun, fără a exagera și fără a recita din zicerile lui Nicolae CEAUȘESCU sau ale Elenei CEAUȘESCU, așa cum auzeam că făceau alți lectori cu colegii noștri care tot universitate politică făceau.

La finalul cursurilor acelei universități trebuia să facem o lucrare. Mie mi-a venit ideea să scriu despre reflectarea personalității lui Nicolae CEAUȘESCU în poezia contemporană. Nu era prea greu căci erau mulți poeți-lingăi care se făcuseră preș și găseau termeni de comparație absurzi, care construiau metafore delirante, pentru a intra în grații și pentru a obține profituri maxime de la orânduire. Acele lucrări finale se depuneau, lectorul nostru le citea și ne dădea note. Când a ajuns la lucrarea mea, m-a întrebat râzând dacă cred. Am zâmbit și eu și ne-am strâns mâinile. Am primit zece și pe culoar mi-a zis că mă țin de glume și că i-au plăcut mult glumele mele. Am înțeles mesajul și din clipa aceea respectul meu a fost extraordinar față de profesorul Florin DRUȚĂ, care știa să aprecieze ironiile spuse luând un cărbune cu care am trasat niște contururi groase, prea groase pentru a fi înțelese de cei care nu știau să citească printre rânduri.


(07 februarie 2023)

Un obicei necreștinesc la unii români fără bune maniere

Noi avem o vorbă: de morți, numai de bine.
Observ că sunt unii români care au obiceiuri necreștinești și nu lasă sufletul mortului să-și găsească locul în cele patruzeci de zile.
Am văzut un filosof care atunci când Adrian PĂUNESCU era condus pe ultimul drum și se transmiteau imagini pe OTV în direct, tot în direct pe TVR 2 respectivul îl împroșca cu noroi pe cel care urma să intre în pământ peste doar câteva ore. 
Am văzut pe TVR un actoraș de la TNB care la câteva minute de la moartea lui Silviu BRUCAN s-a apucat să-l vorbească de rău pe respectivul. Nu am spus niciodată că Silviu BRUCAN nu merita să fie criticat, dar actorașul trebuia să aștepte și el cele 40 de zile și apoi avea posibilitatea de a umple ecranele cu tot felul de ziceri, care mai de care mai urât mirositoare.
Acum, un tip de nimic, gazetăraș obscur, la doar două zile de la trecerea în neființă a lui Alexandru ARȘINEL, nu a avut răbdare și s-a dedat la exprimări absolut necreștinești, căci sufletul bietului actor care a fost ARȘINEL își caută locul unde să stea pe vecie, iar gazetărașul, care s-a dovedit a fi un caracter mic de-a lungul timpului, n-a avut răbdare de parcă i-au intrat zilele-n sac.
Sunt trist că trăiesc în țara unde oameni despre care aveam pretenția că au o brumă de educație creștinească, se comportă ca niște primitivi de doi bani, uitând că deasupra noastră există un Dumnezeu care ne privește pe fiecare și se miră că există oameni cu așa puțină minte.
Iartă-i Doamne, pe eretici!

(30 septembrie 2022)

Lipsesc lucrările temeinice, făcute cu simț științific

Vorbim mult și vorbim prost. Turuim ca morile de vânt despre lucruri evidente și aprofundăm chestiuni nerelevante. Nu facem ceea ce ar trebui făcut, adică lucruri temeinice care să nu mai lase loc de interpretări și mai ales de deformări nici dintr-o parte a înfrumusețării, dar nici din partea cealaltă, a sluțirii.
Vorbim despre cultul personalității lui Nicolae CEAUȘESCU și despre nenumăratele slugi care au pus umărul, deloc dezinteresat, de a-i consolida fundamentele, ca edificiul să fie solid, peren și cuprinzător.
Lipsește cartea bine documentată despre cultul personalității lui Nicolae CEAUȘESCU din care să aflăm care sunt pictorii care cu slugărnicie i-au pictat chipul, care sunt poeții care tot cu slugărnicie i-au cântat calități imaginare ale dictatorului, care sunt romancierii care au scris capitole despre fapte imaginare în care acesta era idilizat ca erou, care sunt cei care i s-au adresat în fel și chip de respectivul chiar a început să creadă că este așa cum ziceau respectivii.
O lucrare documentată cu fotografii, cu date statistice, cu extrase din hrisoave, realizată științific, va avea darul de a face pe cei care nu au cunoscut acele vremuri să înțeleagă care au fost resorturile ce i-au determinat pe oamenii cu carențe de caracter să se umilească într-un hal fără de hal și să scoată ceea ce a dus la exacerbarea cultului personalității lui Nicolae CEAUȘESCU. Nu este suficient să-i numim pe X sau pe Y lingăi sau slugi ale regimului, ci să cităm din acea carte fundamentală numărul paginilor care vin să justifice argumentat de ce facem astfel de afirmații. 
În lipsa cărții fundamentale, vorbim, vorbim și iar vorbim, dar nu depășim stadiul unui diletantism rudimentar, ceea ce face ca demersul nostru să fie plictisitor, neconvingător și superficial, chiar dacă în proporție de 99,31% avem dreptate, dar nu avem argumentul indiscutabil și de netăgăduit.

(12 august 2022)

Cum se crează cultul personalității?

Cultul personalității se crează prin:
- formule de adresare precum: mult iubite și staimate,
- atribuirea unor însușiri speciale persoanei precum: erou, cârmaci, stejar, părinte, om planetar,
- scrierea de poezii de romane, de piese de teatru, dedicate persoanei,
- pictarea de tablouri cu chipul persoanei sau în ipostaze care preamăresc personalitatea,
- realizarea de sculpturi cu persoana și amplasarea lor în locuri publice,
- atribuirea numelui persoanei la străzi, orașe, școli sau alte obiective,
- publicarea de cărți omagiale,
- acordarea de diplome, medalii,
- atribuirea de titluri academice și științifice,

- scrierea de autografe disproporționate pe lucrări de către autorii când vor să ofere o carte, 
- poziționarea la o distanță a locului său diferită de a celorlalți,
- oferirea unui scaun special pe care să se așeze, chiar pe un postament,
- crearea unei formule de adresare care face diferența.
Toate acestea repetate la nesfârșit, crează persoanei impresia că lucrurile chiar așa stau cu ea, căci toate prind doar la persoanele slabe. oamenii puternici, de caracter nu acceptă niciun derapaj indiferent de unde vine și descurajează din fașă orice tentativă a oricărei slugi de a crea o imagine deformată despre persoana aflată pe o anumită poziție la un moment dat.

În momentul în care în târg se zvonește că persoanei nui plac formulele de adresare indecent de pompoase, nu apreciază opere care i se dedică, precis, nimeni nu va căuta să-și creeze propriul disconfort prin a trece peste dorințele persoanei puternice a zilei, a șefului, a conducătorului, care vor normalitate în relațiile lor cu ceilalți, nimic mai mult, nimic mai puțin.

Partea proastă este că oamenii puși pe o anumită funcție se transformă instantaneu, cred că în secunda a doua, au devenit mai deștepți, știut totul despre toate, așteaptă ca subalternii să fie supuși, să nu fie contrazis, să nu-i treacă nimeni de dinainte, să se adreseze cu formule de politețe cât mai variate care să evidențieze calitățile sale și să râdă obligatoriu la așa-zisele glume pe care le face.

Am avut surpriza să văd foști studenți ai mei care au ajuns pe unele poziții, care aveau pretenția să-i salut eu pe ei, lucru care nu s0-a întâmplat niciodată. Din contră, când am avut ocazia am spus ceea ce trebuia spus,. căci niciodată cocoșul meu nu a cântat pe gardul cuiva. 

Cei acceptă să li se creeze un cult al personalității au comun cu cei care pun umărul la o astfel de construcție:

- lipsa coloanei vertebrale,

- caracterul de slugă,

- lipsa de caracter.

Unor astfel de indivizi nu ai ce să le ceri, dar greșeala apare doar din faptul că ei ajung șefi, fie prin numire, fie prin rezultatul votului, iar cei ce nu reușesc să facă o selecție bună, vor simți pe propria lor piele necazurile generate de cultul personalității, pentru că beneficiarul, dar și constructorii, nu se lasă duși și depun toate eforturile să-și păstreze privilegiile prin alegeri indefinit de multe sau prin numiri pe funcții care nu măresc distanța față de obiectul adorației.

(06 august 2022)

Lipsa unei lucrări fundamentale

Facem tot felul de afirmații sau ridicăm din umeri și trecem nepăsători. Ne lipsesc reperele. Ne lipsesc lucrările fundamentale.
Vorbim despre cultul personalității lui Nicolae CEAUȘESCU. Cultul personalității nu s-a creat singur, nu a picat din cer. A fost creația unor oameni ca mine și ca tine, care au avut interese, căci nimeni nu făcea ceea ce au făcut ei pentru a crea cultul personalității. 
Poetul X și poetul Y au scris versuri.
Compozitorul Z și compozitorul W au scris cântece care au proslăvit.
Pictorul T și sculptorul U au realizat lucrări cu Nicolae CEAUȘESCU.
Mai sunt și alte forme de manifestare care au dus la crearea și consolidarea cultului personalității. 
O lucrare fundamentală trebuie:
- să inventariere tot ce este legat de aceste creații de artă,
- să vină cu documente care să arate atribuirea de diplome, decorații și de titluri,
- să cuantifice avantajele de care s-au bucurat toți cei care dezvoltat abordări orientate spre cultul personalității.

Atât timp cât nu va exista un astfel de document-reper și nu vor exista și modalități de a sancționa toate derapajele care au dus la construirea și exacerbarea cultului personalității pentru a fi descurajate abordări de aceeași natură în viitor, repetabilitatea nu este exclusă și s-a și văzut că au existat oameni care au făcut ceea ce nu trebuia chiar în zilele noastre, dovedindu-și slugărnicia pe bani grei, căci nimic nu este gratis, mai ales când sunt identificate slăbiciunile unor oameni care se cred importanți.


(06 august 2022)

Activiștii comuniști de ieri și mai ales, de azi

În România anului 2022 se vede cu ochiul liber că nu a murit comunismul.
Comunismul trăiește prin:
- vechii membrii ai partidului,
- prin tinerii cu transmitere genetică de la bătrânii comuniști,
- superficialitatea educației primită în școli,
- elanul de a se face utili a celor nepăricepuți,
- acțiuni negândite ale celor puși pe funcții nepotrivite.
Numai așa se explică propunerea cu Procesul comunismului, care a fost o mascaradă patronată de un comunist care s-a înfruptat la greu din darurile acelui comunism pe care l-a condamnat, de către un fiu al unui nomenclaturist notoriu, îndepărtat de comuniștii lui de la masa îmbelșugată și care purta ranchiună.
Numai așa se explică abordările extremiste ale tinerilor la adresa Sfintei Maria, tratată ca mamă-surogat, lucru pe care nici cei mai înfocați comuniști nu l-au făcut de teama maselor care în orice moemnt s-ar fi dezis de liderii idioți care aruncă cu noroi în ceea ce poporul are cel mai sfânt.
Pe cei care erau activiști comuniști de ieri aveam o explicație de ce se comportau mizerabil. Erau la început. Erau neinstruiți. Aveau frică de Ana PAUKER și de DEJ. Nu știau pe ce lume se află. Se credeau importanți, deși veneau de niciunde și se îndreptau spre niciunde.
Comuniștii de azi sunt tineri. Comuniștii de azi sunt zeloși. Comuniștii de azi sunt doar niște slugi, care vor să arate stăpânilor lor că fac și ei ceva, adică fac zgomot, praf și mizerie în jurul lor. Ceea ce se întâmplă cu Cenaclul Flacăra este doar un bvalon de săpun, o temă lansată de un comunist nefericit, ignorant, care dorește să arate stăpânilor lui că are și munca lui, aceea care o fi, un rezultat palpabil. În opinia mea, trebuia  să existe o echipă. Trebuiau prezentate cel puțin 3.000 de pagini și 10 emisiuni tv de câte o oră, cu argumente la liniuță, după care să vină concluzia că că și punct. Nu s-a întâmplat așa. Nu au apărut nume sonore. Academia Română nu a fost implicată. Facultățile de Științe Politice nu și-au spus punctele de vedere. Deci, totul este doar praf în ochii vulgului.

Va dispărea Cenaclul Flacăra?

(21 iulie 2022)

Vocea de tunet a lui Adrian PĂUNESCU

Din start trebuie să spun că Adrian PĂUNESCU este cel mai mare poet român al secolului  al XXI-lea și cu aceasta am spus totul. Deși când a împlinit o oarecare vârstă și-a dorit să fie tratat ca poet național și nu a fost, drept care s-a supărat, Adrian PĂUNESCU a fost un mare poet.

Neșansa lui Adrian PĂUNESCU a fost aceea că talentul său uriaș l-a canalizat într-o direcție greșită. Îmi aduc aminte că la cutremurul din 1977 când România încremenise așteptând ordinele lui CEAUȘESCU aflat într-o vizită de stat în Africa, Adrian PĂUNESCU s-a apucat să scrie un poem foarte lumg, pe care l-a și publicat în revista sa Flacăra în care îl descria pe CEAUȘESCU întors val-vârtej, cum pășea apăsat și hotărât printre ruinele de la cutremur.

Am mai spu și mă repet: eu nu am mers la ședințele Cenaclului Flacăra, că nu-mi plăce ce era acolo. Mie îmi place muzica populară românească. Mie îmi place opera. Eu nu le amestec. Muzica folk nu mi-a plăcut dintrun milion de motive, din care enumer motivul al 873.51-lea: e primitivă și lălăită și repetitivă și predictibilă. Dar nu despre aceste carențe ale muzicii folk mi-am propus să scriu aici, ci despre acei cântăreți care cântau un cântec pe versurile lui Adrian PĂUNESCU și care aveau spre final de refren ceva de genul: Partidul, CEAUȘESCU, România. Când se ajungea acolo, Adrian PĂUNESCU, cu vocea lui ca un tun et, intervenea și zicea ultimul vers, accentuând cu Partidul, CEAUȘESCU, România.

Cine vrea să laude sau să interzică Cenaclul Flacăra, are în televiziuni kilometri de bandă magnetică. Trebuie numai parcurși acei km și întocmit un material documentat și cu exemplificările de rigoare, se vor trage concluzii, dar în niciun caz, nu este acum momentul să facem ce numai Ana PAUKER și Gheorghiu DEJ au făcut, să scoată din literatură figuri ilustre precum MAIORESCU, BLAGA, ARGHEZI, GOGA. Suntem în secolul al XXI-lea și cred că avem maturitatea necesară de a separa grâul de neghină.

(21 iulie 2022)

Cenaclul FLACĂRA al lui Adrian PĂUNESCU

Eu sunt un tip de 75 de ani. Am trăit fenomenul Cenaclul Flacăra cap-coadă. Am văzut la televizor ore în șir de transmisie cu Cenaclul Flacăra. Nu am fost niciodată la o ședință de  Cenaclul Flacăra, pentru că nu mi-a plăcut niciodată Adrian PĂUNESCU. Era pre prezent în Cenaclul Flacăra. 
Adrian PĂUNESCU recita propriile-i poezii.
Adrian PĂUNESCU intra peste cel care-i cânta versurile.
Adrian PĂUNESCU vorbea mult, chiar foarte mult.
Adrian PĂUNESCU dădea verdicte.
Adrian PĂUNESCU lansa voci foarte mari.
Mie nu mi-au plăcut versurile lui Adrian PĂUNESCU. Îmi aduc aminte că în epocă circulau niște ziceri, din care redau două:
N-are c-r și n-are c-aie,
CEAUȘESCU Nicolae,
Cât să pupe într-un an,
PĂUNESCU Adrian.
O altă zicere, era de fapt un banc:
Un muritor, merge la Rai și acolo era Sf. Petre care l-a întrebat pe muritor ce dorește și muritorul îi spune:
- Vreau să stau de vorbă cu Dumnezeu.
Sf. Petre îi spune:
- Nu se poate, căci de la un timp, Dumnezeu se crede Adrian PĂUNESCU.
Am trăit vremurile în care în școală nu am învățat despre Octavian GOGA, nu am învățat despre Titu MAIORESCU și nici despre Lucian BLAGA.

Adrian PĂUNESCU a fost un mare poet. Este necesar să se separe clar omul Adrian PĂUNESCU care a avut și el păcatele lui și aici mă refer la poemele scrise pentru Nicolae CEAUȘESCU și publicate în revista lui Flacăra. Trebuie luate poemele publicate în Cartea cărților, unde el, Adrian PĂUNESCU a reunit poemele care-l defineau. Îmi aduc aminte cum articolul Poezia putrefacției și putrefacția poeziei scris de Sorin TOMA a determinat scoaterea lui Tudor ARGHEZI din literatură. Faptul că acum se discută situația lui Adrian PĂUNESCU la 33 de ani de la Revoluție este straniu și inexplicabil, ca să nu spun interesant, folosind un cuvânt delicat. Este adevărat că imediat după 1989 a fost dezgropat Gheorghe GHEORGHIU DEJ așa cum a fost scos STALIN din Mausoleu. Este adevărat că s-a făcut proces unei năluci numită comunism, dar să fim siguri că mergem pe drumuri înfundate. Să nu uităm că în Trier a fost inaugurat monumentul lui MARX, monument oferit de poporul chinez. Viața este complicată.

(20 iulie 2022)

HITLER era mic copil

Am urmărit filmul Adevărata față a fascismului cu discursuri ale lui HITLER și MUSSOLINI. Am urmărit și discursuri de la congresul PNL din septembrie 2021 și făcând comparații, am ajuns la concluzia că HITLER era mic copil în raport cu unii liberali de la congres, prin urlete, gesturi și mimică.
Doamne, ferește-mă de diavoli!

Pe Internet circulă acele secvențe cu discursurile unor personaje marcante din PNL și acum după destul de mult timp care a trecut, merită să fie analizate la rece și plasate corect în istoria discursurilor mobilizatoare, care, asemeni discursurilor lui HITLER aveau menirea de a-i face pe oameni să acționeze ca niște roboți care-și urmează liderul.

Să nu uităm că totul a început în anul 2014 cu întrebările lui ORBAN repetate obsesiv cu cine este generalul. Peste ani, vorbele acelea au prins aripi și s-au găsit persoane care să se manifeste și mai accentuat pentru a face din pavilionul expozițional exact ceea ce era cu peste 67 de ani în urmă în atmosfera paramilitară, pe străzile capitalei organizatoare de jocuri olimpice. 

Este important că există o lege care interzice anumite lucruri, dar care trebuie perfecționată, pentru a elimina riscurile de a recrea atmosfera nocivă de dinainte de 1940 și de a face ca niciodată cultul personalității de tip stalinist și ceaușist să se mai manifeste cumva.

(02 aprilie 2022)

Fabrica de poezii

Am înțeles că pe vremea comunismului tentația de a scrie poezii pe bandă rulantă dedicate:
- partidului,
- conducătorului,
- muierii lui,
- socialismului,
- omului nou,
aducea bani și în vremurile de cruntă sărăcie accesul la magazinele bine garnisite ale partidului era un privilegiu care nu trebuia ratat. Erau poeți ai obsedantului deceniu care scriau poezii, dar nu orice poezii, ci cu mesaj, dar proaste rău de tot. Au fost și poeți de talent și aici îl numesc pe Nicolae LABIȘ care într-o perioadă extrem de scurtă, căci a murit tânăr, la numai 21 de ani, a lăsat o operă remarcabilă. Pe el îl consider fabrică de poezii. Tot fabrică de poezii îl consider și pe Adrian PĂUNESCU, poet care a scris mult, chiar foarte mult, a scri cantitate, dar și calitate, căci era un poet de mare talent și cu productivitate remarcabilă. Poemele lui stau la baza multor cântece extraordinare. Și poetul Mircea DINESCU este fabrică, dar mai ales fabrică de metafore incluse în poezii. Pe el l-aș vedea laureat de NOBRL în literatură, ca primul român care obține acest premiu care se oferă celor recomandați de stat și netras înapoi de confrați, asemeni acțiunilor din cazanul cu zmoală din iad unde unii se trag în jos de ceilalți.



(03 decembrie 2021)

365 împotriva României: Adrian PĂUNESCU un geniu care și-a cerut iertare

N-are mur și n-are moaie,

CEAUȘESCU Nicolae,

Cât să pupe într-un an,

PĂUNESCU Adrian.

Acestea erau versurile care circulau până în 1989 printre cei care spuneau bancuri politice, căci erau prea enervați de versurile și osanalele aduse de poetul Adrian PĂUNESCU lui Nicolae CEAUȘESCU. Multe din sintagmele adăugate numelui lui Nicolae CEAUȘESCU pentru a-i arăta cât de cel mai cel era Scorniceșteanul i se datorează lui Adrian PĂUNESCU. Eu știu că Adrian PĂUNESCU avea un cenaclu, cenaclul Flacăra, unde el era principalul actor, recitator și în jurul căruia se adunaseră mulți tineri care cântau muzică folk, unele melodii fiind reușite și care se cântă cu succes și azi.

În primele zile ale Revoluției din 1989, Adrian PĂUNESCU a fost fugărit pe la Intercontinental. Am auzit că și-ar fi cerut și iertare pe undeva poetul Adrian PĂUNESCU. Eu l-am considerat pe Adrian PĂUNESCU un poet foarte bun, cu ușurință de a versifica foarte mare și cu calități deosebite în a construi metafore. Unele dintre poemele lui care au fost și puse pe muzică se cântă și azi și nasc emoții încă. La un moment dat mă gândeam că Adrian PĂUNESCU trebuie analizat tot ca și Octavian GOGA, om politic și poet. Numai că Adrian PĂUNESCU are poezie-poezie și poezie de cult al personalității, căci despre fenomentul Cenaclul Flacăra alții trebuie să-l analizeze ca fenomen sociologic și de cultură oarecum.

N-am să uit că atunci când pe OTV se transmitea înmormântarea lui Adrian PĂUNESCU, pe un canal al TVR, un filosof de mâna a doua profera injurii la adresa mortului, nelăsându-i acestuia sufletul să se odihnească cele 40 de zile cum zice credința noastră ortodoxă. Vor mai trece mulți ani până când un critic autentic de literatură va ștri să separe diamantele din opera lui Adrian PĂUNESCU de balastul aceleiași opere. 

Am înțeles că și-ar fi dorit când a împlinit o oarece vârstă să fie aniversat ca poet național. Eu știu că noi avem doar un singur poet național și acela este Mihail EMINESCU. Ceilalți sunt mari poeți, poeți poetași sau orice altceva. Exagerarea lui mi s-a părut nepotrivită. Acolo, la 50 de ani de viață un tort, o acadea și o măslină, mai zic. Dar laurii de poet național, mi se pare nu o exagerare, ci o impietate.

Chiar și eu mă apucasem să scriu o epigramă legată de masivul volum  de Cartea cărților de poezie a lui Adrian PĂUNESCU, căci multă lume se gândea la Cântarea cântărilor, ceea ce este cu totul altceva, dar Adrian PĂUNESCU a exagerat cu acel titlu. Acum nu-mi mai aduc aminte cum sunau cele 4 versuri, dar când îmi voi aduce aminte, voi reveni aici și le voi scrie. Știu că era ceva cu pusul acelui volum masiv sub un recamier rupt de prea mult exercițiu de amor făcut de.

(18 august 2018)

Artistii de curte, ca slugi

Dupa venirea comunistilor la putere, lipseau:

- pictorii care sa arate ce face noua societate

- poetii care sa cante ceea ce face noua oranduire

- prozatorii care sa redea faptele care se implinesc in noile vremi

- sculptorii care sa aduca in metal omul cel nou

- actorii care sa joace chipul luminos al noului om.

Cum nu exista padure fara uscaturi, ca ciupercile dupa ploaie, si-au facut aparitia si cozile de topor.

Premiul de stat insemna o suma uriasa la acea vreme, cam 25.000 lei zic unii.

O casa mare era cam 20.000 lei.

Cu bani se cumapara orice.

Case. pamanturi. Bijuteri. Mai ales suflete si constiinte.

Scriitori respectabili au vazut de unde bate vantul si s-au reorientat.

Asa a aparut romanul Mitrea Cocor, asa s-au nascut versuri dintre cele mai bizare, care azi nu rezista niciunui criteriu estetic.

Despre celelalte arte ce sa se mai spuna.

In valea cucului piesa mai proasta de atat nu se putea, nici cei mai mari slujitori ai scenei romanesti n-au salvat-o.

Monstruozitatile au inceput sa ocupe pe post de statui, parcuri si strazi.

Nu a ramas nimic neviolat de indrazneala fara rusine a impostorilor in ale artei.

Scriitori de doi lei au inundat spatiul literar si au produs maculatura cat pentru doua mii de ani.

Nu se mai cunosc cazuri in care sa fie scosi din literatura scriitori ca aici, asa cum este scos un dinte din gura.

Valorile noi au facut sqa paleasca si umbra de constructie care se realizase intr-o literatura si asa foarte saraca.

Acolo unde la 1700 nu exista o opera ca lumea, deja se considera inflatie de valori si trebuiau cenzurati scriitori ca Eminescu, Goga, Blaga, iar Maiorescu cu arta fara fond trebuia redus la tacere.

Lucrurile au luat o turnura de-a dreptul violenta dupa 1970 cand toate pocitaniile au vazut ca este rost de supt o vaca grasa, prin adresare directa spre cel care se voia cantat, sculptat, pictat, gadilat, adulat, laudat, pupat, botezat si cate si mai cate, pe bani adevarati.

Existau unii care ceea ce visau noaptea si care spuneau ca au avut acces la ins, puneau in opera.

Doar pomeneau ca i-ar placea oarece, ca si-ar dori oarece, ca o cohorta de hamesiti se si napusteau si faceau bici din te miri ce care mai si plesnea...

La zile aniversare era mare coada.

De se publica fistece volum omagial, se bateau fratii sa se gaseasca printre filele respectivului...

Compuneau baietii poeme, cu o inspiratie nebuna, vecina cu cea mai teribila molima.

Se facea muzica de rasunau stadioanele.

Si acum mai traiesc inca acei nerusinati care au poluat vazduhul cu mizeriile lor sonore.

Mai sunt inca printre noi si gunoaiele care au mazgalit versuri pentru acele muzucarii.

Unii chiar s-au vazut ostracizati, altii marginalizati.

cand au fost dati laoparte de la bucate, bineanteles ca au luat calea haiduyciei disidente.

Cine a fost reprezentantul personal al prezidentului care i-a dus scrisoare lui Boumediene?

Cine a scris Lazar de la ...Fusca?

Cine a scris despre cel mare si cel viteaza, ca treaz se presupune ca era?

Cantecul cui a fost cantat pe stadion si la Pekin? Și cine a fost compozitorul acelui cântec? Și cine a scris versurile acelui cântec? Tăcere, nu pentru că oamenilor le e jenă de ceea ce au făcut, ci pentru că se gândesc să găsească un alt stăpân căruia să-i scrie alt cântec și mai și, că aven noi acum National Arena cu 80.000 de locuri unde coruri imense din public, amplificate cu boxe de zeci de mii de Vați să urle.

Dar lucrurile concrete sunt binevenite.

(29 ianuarie 2017)

Lipsa de scrupule

Am văzut la TVR pe canalul 2 chiar în ziua când poetul Adrian Păunescu era condus pe ultimul drum pe un filososwf, un individ șters, insipid, care-l împroșca cu noroi. Fiecare avem păcatele noastre dar în religia noastră se zice ca de morți să vorbim numai de bine căci ei nu au cum să se mai apere. Eu zic să lăsăm 40 de zile să se odihnească sufletul mortului și după cele 40 de zile să-și spună lumea ofurile.

Am citit într- fițuică de zilele trecute ceva despre un mare actor decedat recent. În loc să se vorbească despre ceea ce  a făcut pentru teatrul românesc, autorul articoluluio a reprodus doua pagini dintr-un document cu nr. 1592/07.06.2011.

Nu am să înțeleg de unde izvorăște atâta răutate în oameni care normal ar trebui să fie blânzi, înțelegători și iertători.

Am mai văzut și alte grozăvii precum:

- pagini de diagnostice care au dus la deces;

- lupte pe avere;

- excese chiar la mormânt;

- detalii picante chiar în ziua decesului;

- reprosuri aduse celui care încă nu se răcise.
Și tristețea trebuie să fie tratată ca o  nouă  stare de existență a materiei.

Tot ce ține de educație iese la suprafață în momente delicate și atunci omul dă măsura micimii sale.

(10 aprilie 2016)