Eu și teatrul radiofonic

Pe vremea când nu exista televizor, când accesul la un teatru era pentru mine limitat și nici Internet nu exista, aveam posibilitatea de a asculta cum joacă actorii români foarte mari, în diferite piese din dramaturgia românească sau din dramaturgia universală la teatrul radiofonic. Era o mare plăcere pentru mine să stau în fața aparatului de radio și să-i ascult pe actori cum joacă, adică cum vorbesc în fața microfonului. În vremea copilăriei mele se juca preponderent la teatrul radiofonic piese din dramaturgia rusă și sovietică, dar mai rar se jucau și piese din dramaturgia universală, căci piesele lui SHAKESPEARE, GOLDONI, GOETHE, MOLIÈRE, SCHILLER, CERVANTES, Lope de VEGA nu exista posibilitatea să fie ocolite inclusiv de regimul comunist.

Se jucau și piese din dramaturgia românească și aici amintesc O scrisoare pierdută a lui Ion Luca CARAGIALE, Apus de soare a lui Barbu Ștefănescu DELAVRANCEA, dar și piese ale dramaturgiei bolșevice precum În valea Cucului a lui Mihai BENIUC, Citadela sfărâmată a lui Horia LOVINESCU sau piesa Trei generații a Luciei DEMETRIUS, care de departe erau dominate de o mediocritate groaznică.

Aveam posibilitatea să-i ascult pe actorii George CALBOREANU, Radu BELIGAN, Maria WAUVRINA, Aura BUZESCU, George VRACA, Sonia CLUCERU, Maria FILOTTI, Lucia STURDZA BULANDRA, Gheorghe TIMICĂ, Gheorghe STORIN, Jules CAZABAN, Ion MANOLESCU, Alexandru GIUGARU, Miluță GHEORGHIU, Niki ATANASIU, Tanți COCEA, Dina COCEA, Costache ANTONIU, Marcel ANGHELESCU,  Grigore VASILIU BIRLIC, iar regia artistică era asigurată de Mihail ZIRA. Erau și piese unde jucau Doruleț CĂPRARU pe post de copil și Silvia CHICOȘ cu vocea ei care imita perfect vocea unui copil voios și care era și la emisiunile pentru copii, elevi și pionieri de dimineața.

Ajunsesem să știu anumite replici din piese și chiar îmi plăcea să dau nume unor persoane din familie după numele unor personaje. Îi ziceam mamei Mașa ALEXANDROVNA și tatei Piotr ALEXEEVICI. Nu știu de unde îmi veniseră aceste nume, dar știu că nici mamei și nici tatei aceste nume nu le plăceau.

(12 mai 2023)

Război, cultură, sancțiuni

Rusia a invadat Ucraina.
Rusia este sancționată.
Sancțiunile sunt de tot felul.
În anul trecut am văzut cum poporul avea ceva cu statuile. Le demolau. Exact cum au făcut comuniștii la revoluția bolșevică din 1917 sau comuniștii români după 1947. Nici în societatea modernă nu s-a procedat altfel, dacă ne amintim cum prin 1990 au fost scoși morții din Mausoleul din Parcul Libertății, căci erau comuniști de vază ai regimului răsturnat, deși făceau parte din istoria acestui popor căci nimeni nu are cum să șteargă cu buretele perioada 1947 - 1989.
Mai nou, se pare că la București apare un nou soi de sancțiuni și anume acela de a nu se mai juca în teatre piesele dramaturgiei ruse. Așadar, la TNB era o discuție să nu se mai joace CEHOV.
este adevărat că francezii au luat inițiativa de a scrie un anume text pe coperțile cărților publicate de cei care au colaborat cu guvernul de la Vichy, dar ei nu au interzis publicarea operei acestora așa cum s-a întâmplat cu operele lui BLAGA și a lui ARGHEZI ani și ani.  Se pare că vremurile de demult, pe care le credeam apuse, se întorc obsesiv.

(16 martie 2022)

Livada cu vișini, de Cehov

La o oră absolut nepotrivită, adică, azi duminică 5 ianuarie în regia lui Alexandru LUSTIG, cu o distribuție de excepție, în care am avut deosebita plăcere s-o admir pe marea actriță Valeria SECIU. Așa cum am văzut Traviata de nenumărate ori numai și numai pentru a urmări anumiți interpreți și pentru a vedea situații ciudate, tot așa urmăresc tot ce este de văzut cu piesa lui CEHOV, pentru că vreau să văd detalii și soluții date pentru a exprima stări, trecerea timpului și dinamica desfășurării acțiunii. Azi n-am prea avut puterea de a mă concentra pe această piesă pentru că era o prea mare diferență între performanțele actorilor. Valeria SECIU a fost de departe cea mai bună, iar uneori mă întrebam ce caută unii actori acolo că nu li se potriveau rolurile mai ales că eu nu uit niște chestii nasoale. Anca SIGARTĂU este asociată în mintea mea cu nenumăratele ieșiri la TV cu niște scandaluri de familie, iar faptul că și-a spălat rufele în familie mă fac să nu am puterea de a trece peste aceste aspecte și pur și simplu să o ignos, dacă nu să mă și enervez, deși nu prea am voie. Marian RÂLEA este în mintea mea legat de rolul său din Abracadabra, spectacol de televiziune care m-a enervat și nu numai pe mine, cât pe copiii mei. Un actor adevărat trebuie să înceapă într-o notă, să continue în aceeași notă și să nu oscileze spre lucruri care să-l impună, iar după aceea să schimbe macazul, că nu există soluție la așa ceva. Valeria SECIU de când mă știu eu a jucat numai o anumită tipologie de personaje, solide, bine construite, femei speciale și a reușit de fiecare dată să dovedească marea ei clasă, lucru care s-a văzut și de acestă dată. Ea a dus tot spectacolul, ceilalți fiind la etcetera.

(05 martie 2017)