Gheorghe DUMITRESCU era vecinul nostru de peste drum. Era un om foarte înalt, brunet și lucra ca mecanic la țesătoria de la Găvana. Eu eram coleg de clasă cu Nicu, fiul lui și de foarte multe ori treceam strada să merg să mă joc cu Nicu. În loc de Gheorghe i se zicea Gogu. Eu îi ziceam nea Gogu. Nea Gogu ne ajuta să intrăm la filme la cinematograful din interiorul întreprinderii Textila Găvana. Am văzut foarte multe filme acolo, inclusiv filmul Vagabondul cu Raj KAPOOR.
Nea Gogu m-a impresionat cu poveștile lui de pe front. El a făcut războiul până la Odesa și de acolo a trecut pe teritoriul românesc și a mers până în munții Tatra.
Mi-a povestit și mie, dar și altor copii de pe strada noastră cât de rău s-au purtat soldații și ofițerii români pe la Odesa și nu numai, cum au luat ce era de luat și au trimis pachete cu de toate la ei acasă și când a venit Armata Roșie i-a pescuit după documentele de la poștă și i-a aranjat pe nemernici. Nu am stat să verific dacă erau sau nu adevărate spusele lui nea Gogu. Ne-a spus multe despre lupte, despre greutățile din iernile petrecute pe front. Avea trăsături foarte ferme ale feței nea Gogu. Nu era deloc rotofei și își păstrase agilitatea din anii aceia foarte grei. Când mergeam pe deal, ne arăta urmele de la bombe unde erau gropi adânci pline cu apă. Pe măsură ce creșteam se răreau vizitele noastre pe bunul nostru prieten Nicu. Ei aveau în spatele casei doi duzi, unul negru și unul alb. Nici la dude nu mai mergeam. Eram băieți mari. Nea Gogu îi zicea mamei să ne trimită la dude. Ne era deja rușine că la șaptesprezece ani, nu mai era vremea dudelor, ne gândeam noi la cu totul altceva. După ce am plecat la București, doar în vacanțe îl vedeam la poartă pe nea Gogu. Ieșise la pensie. Îl salutam și mergeam grăbit spre oraș că aveam întâlnire.
(03 februarie 2023)
(03 februarie 2023)
