Inteligența artificială și cibernetica economică

Nu se putea ca linteligența artificială să ocolească cibernetica economică, mai ales pentru că:
- tot ce este cibernetică economică este și conținut digital,
- numai țările avansate se conduc după modele cibernetice,
- există foarte multe serii de date utile în modelarea cibernetică,
- tipologiile de probleme ale ciberneticii economice nu sunt infinite,
- metodele de construire a modelelor cibernetice sunt standardizate.

La ora actuală cibernetica economică este conectată la tot ceea ce este mai nou în domeniul cercetării. 

Se vorbește de modele econometrice, imediat cibernetica economică se lipește de această clasă de modele, le face mici modificări, devenind instantaneu modele cibernetice.

Se vorbește de algoritmi genetici, imediat sun adoptați acești algoritmi, deși unii îi consideră copii orfani, de către cibernetica economică.

Să nu mai vorbim de tot felul de algoritmi de optimizare pentru soluționarea problemelor sau de algoritmii de rafinare a modelelor, pentru a face aceste modele mult mai ușor de utilizat.

Un software performant de inteligență artificială trebuie să primească:

- o comandă, adică un obiectiv de urmărit,

- delimitările nivelului de complexitate,

- localizarea seriilor de date utilizate,

- cerințe de acuratețe a rezultatelor.

Inteligenta artificială folosește modelele existente, execută adaptări ce decurg din cerințele formulate, conjugate cu disponibilul impus de seriile de date existente. Inteligența artificială utilizează algoritmii de estimare a coeficienților din modele folosind seriile de date și metodele statistice clasice, după care trece la obținerea de variante de soluții optime, funcție de structuri de funcții obiectiv, preluate și adaptate din literatură. Nu este nimic spectaculos. Aceste operații le-ar fi făcut o echipă de cercetare, numai că ar fi durat foarte mult și probabil nu ar fi avut în atenție chiar toate variantele, căci omul e om și mai uită și el una, alta, nu?

(06 februarie 2025)

Echilibrele macro-economice ca bancuri de adormit sugarii

Toată lumea vorbește de echilibrele macro-economice, de parcă oamenii ar fi niște furnici care acționează cu toții la o comandă și merg toți într-o direcție. Lucrurile nu stau deloc așa. Ceea ce noi numim macro-economie înseamnă de fapt niște modele abstracte din mintea noastră, care nu se regăsesc deloc în lumea reală. Noi avem prostul obicei să credem în acele model și să credem că dacă construim soluții cu ele și le translatăm în lumea reală, chiar facem c-c-tul praf. Nu facem nimic. O dovedește haosul din economia reală, o dovedesc eșecurile din economia globală. Comunismul a încercat ceva cu planificarea economiei naționale și a eșuat lamentabil. Trebuie să se înțeleagă că modelele macro-economice abstracte au menirea doar de a furniza informații agregate și decidenții să se orienteze să ia măsuri pentru a încerca re-echilibrări, acolo unde acest lucru este posibil.

Mai întâi, trebuie văzut care sunt modelele macro-economice adoptate. Vom avea în față ecuații, dar și inecuații, dar cu siguranță vom avea și ceva funcții obiectiv. Din start trebuie să acceptăm că unei economii îi corespund o infinitate de modele macro-economice, din care la întâmplare este ales unul, doar pentru faptul că pe acela suntem în stare să-l construim sau doar pentru faptul că alții l-au construit, l-au folosit și e bine să-l folosim și noi pur și simplu. Nenumărate elemente din economie nu sunt reflectate în acel model, dar suntem conștienți și-i acceptăm imperfecțiunea căci și noi avem limitele noastre care ne definesc imperfecțiunile. Acel model are ca intrări date agregate și oferă ca soluții tot date agregate. Se știe că metodele de agregare de care suntem noi în stare să beneficiem au un mare dezavantaj, anume acela că dezagregarea nu este unică. este și cauza care dă cele mai mari bătăi de cap celor care se ocupă de modelele macro-economice. 

Să zicem că am construit un model macro-economic.

Să zicem că-l alimentăm cu date.

Să zicem că avem un algoritm de soluționare.

Să zicem că soluția ne dă niveluri agregate care sunt generatoare de echilibre macro-economice.

În realitate volumul optim al serviciilor V, dedus din model trebuie defalcat pe ramuri și chiar dacă avem noi o cheie miraculoasă de defalcare, cu siguranță intervin elemente arbitrare, care sunt primul pas în generarea de noi dezechilibre, căci o atribuire eronată unei ramuri de 1% reprezintă la nivelul economiei producție de zeci de miliarde de euro, iar efectele sunt inimaginabile.

Până nu se pune ordine și nu se recunoaște că macro-economia este o convenție, că modelele macro-economice sunt doar construcții abstracte limitative, că soluțiile optime au un nivel de agregare cu mult mai mare decât datele de intrare ale modelului, că procesul de dezagregare (defalcare) este unul arbitrar, dar acceptat, toate abordările vor avea un caracter mecanic și vom face din modelare un fetiș, iar poziția noastră față de el va fi una care nu are nicio legătură cu scopul nobil pe care inițial și l-au propus metodele cantitative în conducerea economiilor moderne.

este indecent să spunem maturilor povești de adormit copiii și să-i păcălim că creșterea pensiilor cu 12,5% duce automat la creșterea inflației cu 5%, de parcă modelul utilizat se află undeva într-un colț al tablei lui MOISE și cineva din spațiul nostru cel  mioritic a reușit să-l descifreze după 4.000 de ani.


(08 ianuarie 2023)

Doctoratul de pe vremea mea: teza de doctorat

Pe vremea mea, o teză de doctorat se scria în mulți ani. Eu am scris-o în patru ani, cu trudă, cu sudoare și cu dorința de a face ceva de care să nu-mi fie rușine niciodată. Atunci nu exista Internet, iar la calculator se lucra pe cartele perforate și exista un dispecerat care intermedia relația programatorului cu calculatorul, fie că era un IBM 370, fie că era un FELIX C-512.

Titlul tezei mele de doctorat a fost: Modelul economico-matematic al secției întreprinderii industriale. Am gândit teza pe următoarele capitole:

1. Secția de producție, componentă de bază a sistemului întreprindere.

2. Modele ale conducerii activității de producție în cadrul secției.

3. Conceptul de model economico-matematic al secției întreprinderii industriale.

4. Realizarea modelului economico-matematic al secției întreprinderii industriale.

5. Sistemul de algoritmi utilizat la construirea și obținerea soluțiilor modelului economico-matematic al  

    secției

6. Eficiența tehnico-economică a implementării modelului economico-matematic al secției. Concluzii.

Bibliografie

Anexe

Teza mea de doctorat a avut 222 pagini, 23 pagini de bibliografie și 34 pagini de anexe. În teză am evitat să folosesc citate. Eu am citit bibliografia, am învățat de acolo foarte multe, dar nu am preluat în așa fel încât să fie nevoie să citez, căci în mintea mea, a face o teză de doctorat a însemnat să construiesc, folosindu-mă din ceea ce am învățat, fără a prelua din cărți sau din articole părți, căci am considerat că de acolo am luat baza, de acolo m-am format, iar în demersul meu trebuia să fiu liber, nerestricționat de nimic. Nu înseamnă că am inventat eu totul. Numai că ceea ce am realizat s-a bazat pe principii, pe descoperiri care erau greu de atribuit cuiva, căci erau deja în patrimoniul ciberneticii, statisticii sau al informaticii  și eu nu făceam în teza mea nici istoria ciberneticii, nici istoria statisticii și nici istoria informaticii, pentru a merge cu adevărat la izvoare. Nu am considerat util să mă citez pe mine, căci acolo unde aveam câte ceva,scris înainte, în teză am făcut modificări destul de importante și nu se justifica.

(23 decembrie 2022)

Doctoratul de pe vremea mea: examenele

În stagiul doctoral de pe vremea mea, mă refer la perioada 1972 - 1978, erau incluse trei examene pentru doctoranzii care proveneau de la învățământul superior economic și patru examene pentru doctoranzii ce proveneau din alte instituții de învățământ superior decât cel economic. Al IV-lea examen era obligatoriu de economie politică. 

Cele trei sau patru examene erau eșalonate pe parcursul a doi ani, mai exact a primilor doi ani din stagiul doctoral.

Tematica examenelor era strict legată de conținutul tezei de doctorat și pregătea abordarea procesului de cercetare pentru teza de doctorat, prin punerea bazelor teoretice a domeniului în care se dezvolta teza.

Un examen presupunea:

- un titlu reprezentativ,

- o bibliografie la zi,

- o structură pe teme și idei,

- o comisie de specialiști,

- un termen de susținere,

- trei subiecte date de comisie,

- răspunsurile doctorandului,

- întrebările membrilor comisiei,

- evaluarea răspunsurilor,

- acordarea notei la examen.

Notele nu erau obligatoriu de 10(zece), ci erau într-o gamă deosebit de largă, ceea ce făcea ca greutatea examenelor să fie semnificativă, iar doctorandul să nu-și ia nasul la purtare cum că el este perfect sau perfecțiunea întruchipată. Eu am luat două note de nouă și o notă de opt la examene și am fost extrem de fericit că mi s-au apreciat bibliografia, structura și mai ales răspunsurile pe care le-am dat.

Conducătorul meu de doctorat a dorit să am comisii puternice, formate din profesori renumiți, mai ales provenind de la alte instituții de învățământ superior. Au venit la examenele pe care le-am susținut eu profesorii Paul CONSTANTINESCU de la Universitatea București, profesorul doctor inginer de management Tudor HOMOȘ,  de la Institutul Politehnic și profesorul Constantin BĂRBULESCU de la Catedra de Management.

Examenele mele au fost:

Modelarea proceselor economice la nivel microeconomic, examen susținut la data de 27.11.1972.

Metode de integrare a modelelor economico-matematice în sistemul de conducere cu mijloace de automatizare, examen susținut la data de 15-01-1973.

Metode și tehnici moderne de conducere, organizare și planificare a întreprinderii industriale, examen susținut la data de 25-04-1973.

Pregătirea unui examen nu era deloc o treabă simplă. După ce am fixat denumirea examenelor de comun acord cu conducătorul științific, am trecut la identificarea bibliografiei. Din aproape în aproape am găsit care sunt autorii străini și autorii români care au scris cărți și articole pe tema examenului. Am schițat o structură a tematicii examenului, fără a depăși zece teme și la fiecare temă am pus la liniuță ideile de bază. După ce am făcut câteva iterații împreună cu conducătorul științific, am ajuns la o formă a bibliografiei, a structurii tematice și mi s-a sugerat cam care ar fi o comisie în fața căreia să susțin examenul. Am mers la profesorii pe care conducătorul de doctorat îi vedea ca făcând parte din comisie și le-am arătat tematica și bibliografia. Unii dintre ei au intervenit și pe tematică și pe bibliografie. După ce s-au fixat bine lucrurile, am continuat să studiez bibliografia, am conspectat, am comparat, am sistematizat, am analizat și am ajuns după multe zile de studiu, să cunosc cât de cât ceea ce cerea acel examen. Am discutat cu profesorul conducător științific și după ce s-a convins că ajunsesem la un stadiu satisfăcător de cunoaștere a problematicii, am stabilit intervalul cân să fie susținut examenul. De comun acord cu membrii comisiei, s-a ajuns ca zilele de susținere ale celor trei examene să fie cele specificate de mine mai sus.

De regulă, examenele le-am susținut în partea a doua a zilei, căci atunci erau liberi profesorii din comisiile mele și au durat de fiecare dată destul de mult, căci profesorii doreau să se convingă că citisem cărțile din bibliografie, că înțelesesem ce era scris în ele și că sunt în stare să folosesc ceea ce învățasem pentru examen în viitoarea mea teză de doctorat. Numai eu știu cât de mari au fost emoțiile mele la acele examene, căci eu eram atunci foarte tânăr, iar membrii comisiei erau profesori renumiți, cu cărți publicate în edituri și aveam pentru ei un respect cu totul deosebit.



(27 noiembrie 2022)

Condițiile în modelarea dinamicii epidemiilor

Epidemia este un fenomen sau proces, care se reflectă și prin serii de date. Dacă se fac înregistrări acestea trebuie să fie:

- corecte,

- omogene,

- comparabile,

- complete,

caraceriristici de calitate care se obțin prin folosirea cu strictețe a unor proceduri, acceptate, învățate foarte bine și aplicate cu scrupulozitate.

Dinamica unei epidemii se studiază înregistrând într-un tabel:

- coloana 1 conține momentul de timp, să zicem definit prin zi, lună, an,

- coloana 2 conține. numărul persoanelor izolate,

- coloana 3 conține numărul persoanelor în caractină,

- coloana 4 conține numărul persoanelor ingectate,

- coloana 5 conține numărul persoanelor vindecate,

- coloana 6 conține numărul persoanelor decedate.

Înregistrările datelor de fac pe măsură ce se produc evenimentele, adică pe măsură ce fiecare persoană intră în una dintre categoriile menționate în coloanele 2-6. Raportarea numărului total de persoane aflate în una din situațiile menționate se realizează zilnic la o anumită oră, fără abatere, chiar dacă cu un minut după situația se schimbă, respectiva schimbare va fi preluată în raportarea din ziua următoare. Este exact cu modul în care se fac înregistrările de la recensământul populației, când se stabilește momentul la care se face raportarea. În cazul înregistrărilor zilnice, să zicem că se înscriu în tabel numărul de persoane aflat în una din situațiile stabilite, pentru ora 10. dacă s-a hotărât ora 10 tot timpul aceasta va fi luată ca reper pe toată durata completării coloanelor tabelului.

Pentru a face o modelare credibilă, seriile de date trebuie:

- să aibă o lungime rezonabilă, adică undeva la peste 50 de termeni,

- momentele de timp să fie echidistante, fără goluri între ele,

- să fie construite folosind aceleași proceduri,

- să existe certitudinea că simultaneitatea unor culegeri independente duc la aceleași serii de date.

În cazul în care seriile de date sunt culese fără o metodologie bine definită și există dubii asupra calității termenilor, concretizate prin neomogenitatea datelor, introducerea de erori mai mult sau mai puțin grosolane, completarea incorectă a datelor, utilizarea de date generate, nu culese sau pur și simplu, construirea de serii de date fictive, modelele de dinamică nu vor reflecta în niciun fel realitatea și se va merge pe ideea GARBAGE IN, GARBAGE OUT.

(16 martie 2020)

CSIE'50 - planificarea de la Facultatea de Cibernetică

Dintotdeauna la Facultatea de Cibernetică Economică s-a predat cursul de Planificarea economiei naționale. Dacă ar fi să scriu despre acest curs și să-l caracterizez acum după atâțea ani aș zice că a fost:

- monoton;

- descriptivist;

- de memorat;

- cantitativ;

- artificial;

- politizat;

- nepractic;

- enervant;

- de umplutură.

Nu scriu toate acestea de pe poziția studentului frustrat care ar fi picat examenul sau care nu a luat o notă ca lumea, ci numai din cauza ca mergând odată în URSS am găsit într-o librărie o carte de planificare în limba franceză care avea două volume și când am citit-o mi=am dat seama ce timp prețios am pierdut în studenție. Rușii făceau planificare, francezii făceau planificare, dar ei foloseau matematică la un nivel deosebit. Modelele econometrice sau de balanță a leăturilor dintre ramuri erau fumate demult de aceștia. Numai la noi, planificarea nu conținea formule, ci eventual niște tabele care aveau coloane și linii, uneori făcându-se însumări pe linii și cu anumite restricții se făceau însumări și pe coloane.

Întrucât planul de stat era instrumentul fundamental al partidului comunist de a dezvolta țara, totul era descris ca fiind izvorât din:

- gândirea infailibilă a mult-iubitului conducător;

- dorința de dezvoltare planică și proporțională;

- necesitatea alocării a peste 33% din venitul național în investiții;

- caracterul științific al politicii partidului;

- respectarea unei ierarhizări de alocare a resurselor.

Mă așteptam ca venirea lui Manea Mănescu în fruntea Comitetului de Stat al Planificării și consolidarea Centrului de Calcul al CSP cu directoratul dr. Valeriu Pescaru, avându-i în preajmă pe Ioan Catona și Cristian Popescu, va determina schimbări radicale de concepție. La Facultatea de Cibernetică deja avea absolvenți și unii dintre ei populau institute de cercetări dar și centrale industriale. Discuțiile pe care le aveam cu unii dintre absolvenții de informatică economică de la Centrul de Calcul al CSP rezulta că munceau foarte mult să scoată variante de plan. Pe la conferințe științifice unde mergeam și unde cei din CSP veneau cu comunicări nu am văzut ca aceștia să aibă modele, să facă optimizări. Tot timpul am avuty senzația că planurile se construiesc din aproape în aproape pe niveluri și se procedează la defalcări folosind diferite chei de distribuire. Adica se spune ca producția de tractoare va fi dublată, adică va avea 50.000 de unități pornind de la 25.000. Dacă există doua fabrici de tractoare A și B există următoarele variante:
- se dezvolta fabrica A să preia ea întreaga creștere:
- se dezvolta fabrica B să preia ea întreaga creștere:
- se dezvoltă ambele fabrici sa preia fiecare câte o parte din creștere;
- se construiește o nouă fabrică într-o zonă după criterii  politic de finite.
Rezultă tot felul de calcule și se fac variante de abordare pe criterii de eficiență economică dar mai ales de eficiență socială. Acele variante de plan erau rulate pe calculatoarele de la Centrul de Calcul al CSP. Planul cincinal se realiza în mii de variante care mergeau la CC al PCR și dintre acele variante era aleasă una și se trecea la defalcare.
Disciplina de Planificarea economiei naționale prezenta mecanisme de construire ale planului. Pentru a nu avea interferența cu ce zicea partidul, cei care lucraru la disciplina aceasta își luau mii de măsuri de precauție, vorbind de o economie ipotetică, de nu știu ce situație care s-ar realiza în ipoteza că, și tot așa de totul devenea foarte artificial, ca o joacă de copii pe maidan.
Cei de la Catedra de Planificare erau niște profesori iscusiți dar timorați de ingerințele brutale ale politicului. Planul trebuia să însemne creștere, iar cuvinte precum nerealizarea planului, fluctuații, reduceri, scăderi ale producției, erau chestiuni care trebuiau spuse cu aprobare de sus. Chia dacă tânăra asistentă, absolventă strălucită de Cibernetică a intrat în acea catedră, ea nu avea cum să schimbe radical mersul lucrurilor, căci angrenajele erau gripate demult. Cred că unirea planificării cu cibernetica ar fi trebuit să ducă la utilizarea tehnicilor de modelare cibernetică spre planificare. Un lucru era foarte clar, că deasupra oricărei modelări trebuiau soluții pe placul partidului. Și dacă ceva era important, se lega de faptul că modelele trebuiau să arate că soluțiile obținute la CC al PCR erau cele mai bune, adică optime.
Atât de jenant ajunsese cuvântul plan încât după Revoluție toată lumea se rușina să-l mai folosească Atunci se vorbea despre programe de dezvoltare, despre proiecte. Despre plan nu se mai vorbea deloc, deși totul se face pe bază de plan, chiar în economia capitalistă. Chiar dacă după unirea ciberneticii cu planificarea au apărut nenumărate discipline de planificare, cu siguranță, inexistența celor care ar fi trebuit să introducă modele, a făcut ca și noile discipline să bată pasul pe loc, pentru a nu face din planul de stat altceva decât ceea ce era el, adică un dat bătut în cuie. Aveam mulți colegi cu care mă cunoșteam și care lucrau în Catedra de Planificare și pe care unirea cu Cibernetica i-a surprins plăcut, bănuiesc, pentru că li se pusese pe cap o pălărie un pic cam mare și le-a căzut pe ochi. De aceea, imediat după Revoluție s-a trecut la curățarea planurilor de învățământ și a rămas numai ceva de planificarea regională, așa cum place la UE. Luminița Daniela Constantin, ajunsă acum profesor universitar dezvoltă o rodnică activitate de cercetare științifică în domeniul științelor regionale. Teza ei de doctorat intitulată Previziune şi politici regionale în România, susținută în ședință publică la data de 11 oct. 1991, prefigura acel domeniu de cercetare extrem de benefic, în care elemente de planificare modernă devin operaționale în noul context structural al economiei de piață, iunde descentralizarea joacă un rol esențial, dar în care economia națională ca sistem cibernetic dinamic și complex se manifestă plenar.
Așa ceva trebuia făcut în vremurile de demult în planificare, pentru că problemele de modelare trebuiau să fie duse foarte departe și în profunzime, rără a intra în coliziune cu domele comuniste, oricare ar fi ele. Prognozele macroeconomice, apanajul ciberbeticii economice s-ar fi împletit de minune cu cerințele planificării. Mai mult, corecțiile în plan erau acceptate că economia era un organism viu, iar abordările cibernetice se potriveau de minune. Nu trebuiau folosiți termeni care deranjeau, precum eroare, accident, nerealizare, scădere, pierderi sau alții care marcau limitări în gândirea partidului. Totul a fost legat de capacitatea profesorulor de a primeni disciplinele, de a le moderniza.
Disciplinele de  planificare de la Facultatea de Cibernetică ar fi trebuit să fie ceva interesant dacă și numai dacă se producea translatarea către planificare tehnicile și metodele de modelare cibernetică. Ceea ce nu s-a produs, în principal datorită lipsei de curaj a celor care trebuiau să-și învingă limitele. Tehnică de calcul exista, software exista, date existau. Trebuiau construite modele, obținute soluții și trecut la treabă. Atât.

Discuțiile avute cu unii din zona planificării legate de finalizarea tezelor de doctorat, arătau cu claritate că pentru ei a extrage un radical este o mare problemă, iar chestiulie de modelare, algoritmii de optimizare erau piedici insurmontabile. De aceea planificarea în cibernetică nu a fost factor de progres, deși în  mintea celor care au făcut joncțiunea o fi fost ceva nobil. Nema putirința.

(24 noiembrie 2016)