Aș înțelege pe cei care fac niște gesturi grăbite în timpul vieții, căci realizează că după ce dau colțul, cei ce rămân, nu le fac și ei țin neapărat ca acele gesturi să fie făcute.
Nu înțeleg cum cei din jurul unor oameni fac lucruri de nefăcut atât timp cât omul căruia i se fac acele lucruri trăiește. Este inexplicabil cum persoana căreia i se fac gesturile le acceptă și chiar crede că este normal să se întâmple așa ceva.
Ca să fiu mai concret, trecând prin comuna Bascov de lângă Pitești, am fost șocat să văd că există acolo Casa de cultură Adriana TRANDAFIR. În mintea mea, câtă mi-a mai rămas, știam că se dă numele unei persoane pentru o clădire, atunci când persoana a plecat dintre noi. Eu o văzusem la televizor pe marea actriță Adriana TRANDAFIR câteva zile mai înainte și m-am speriat. Am crezut că a plecat dintre noi. Am oprit mașina. Am intrat pe Internet de pe telefon și m-am liniștit, căci Wikipedia, care se actualizează în timp real, arăta că Adriana TRANDAFIR trăiește. În Cluj există un cinematograf Florin PIERSIC.
Acum există festivaluri de muzică populară românească dedicată unor mari artiști plecați dintre noi, așa cum se întâmplă cu festivalurile dedicate Mariei TĂNASE, Lucreției CIOBANU, Ilenei CONSTANTINESCU, Dan MOISESCU, Ion DOLĂNESCU, Drăgan MUNTEAN, Ion PETRĂUȘ, Maria LĂTĂREȚU, Maria DRĂGHICESCU. Există și festivalul care poartă numele cântărețelor Saveta BOGDAN, Mariana IONESCU CĂPITĂNESCU, Aneta STAN, Tita BĂRBULESCU - 2020, dar și altele. Cândva, stadionul Farul s-a numit 1 Mai, apoi s-a numit Gheorghe HAGI. În Botoșani sala polivalentă se numește Elisabeta LIPĂ.
Mi se pare exagerat ca o persoană care este în viață să accepte ca un edificiu public să poarte numele său, să accepte să i se inaugureze un bust, să i se facă o pictură care să fie expusă într-un loc public sau chiar și o statuie. Îmi aduc aminte cum nenumărați pictori realizau tablouri cu războinicul luminii, doar ca acesta să-i miluiască cu ceva bănuți prin achiziționarea acelor tablouri. Îmi aduc aminte că era un dramaturg care și-a făcut bust pe care l-a pus în curte când trăia. Am trecut prin dreptul casei lui și așa era.
Am apreciat universitarii care au pus pe pereții departamentului tablouri ale unor personalități care le-au fost colegi, după ce respectivii au plecat spre cele veșnice. Am apreciat că există amfiteatre care poartă numele unor savanți, desigur, după ce acei savanți au trecut în lumea umbrelor. Este normal ca un scriitor în timpul vieții să se zbuciume să-și publice opera, chiar sub numele de opere complete, dar n-aș fi de acord ca un scriitor să se zbuciume ca numele unei haznale să-i poarte numele.
Pentru oamenii care au obținut rezultate de excepție de-a lungul carierei lor, există nenumărate modalități de a li se arăta respectul și recunoștința de către cei din jur, de către oficialități, de către popor. Se acordă premii. Se acordă rente viagere, se scriu cărți despre aceste personalități. Sunt invitați oamenii de seamă și primiți cu onoruri la evenimente speciale. Se scriu articole, se proiectează filme cu momente din carieră, în care se văd performanțele. Părerea mea este că nu se dau nume de străzi pentru persoanele în viață. Nu se dau nume de edificii publice pentru persoanele în viață.
Părerea mea!
(23 decembrie 2021)
