Fabrica de ratați

 Am avut ocazia să văd cum după 1989 au apărut în anumite zone cohorte de ratați
Am văzut politicieni ratați.
Am văzut fotbaliști ratați.
Am văzut artiști plastici ratați.
Am văzut actori ratați.
Am văzut scriitori ratați.
Am văzut profesori ratați.
Am văzut cântăreți ratați.
Am văzut oameni de rând ratați.
Nu există domeniu unde să nu apară ratații grupați în oameni:
- neînțeleși,
- prețioși,
- orgolioși,
- încruntați,
- înfumurați,
- gălăgioși,
- nerăbdători.
Peste tot sunt fabrici de ratați din moment ce lipsesc criteriile de selecție și de impunere a valorilor autentice. Dacă dintr-o 100 de outputuri 90 sunt rebuturi, se zice că rebuturile formează producție de masă și deci fabrica nu mai realizează produse, ci rebuturi. Tot așa stau lucrurile și în cazul în care într-un domeniu, din 100 de indivizi 90 sunt ratați. Stau mărturie situațiile hilare conform cărora din 100 de doctori în științe nu sunt nici 10 care după 3 ani de la susținerea tezei de doctorat mai au desfășurat o activitate de cercetare științifică în domeniul în acre și-au susținut teza. Dacă facultățile ar avea curajul să vadă dacă din 100 de absolvenți ai lor mai mult de 10 folosesc 70% din cunoștințele predate la cursuri și seminarii, pentru care au dat examene și au susținut și lucrare de licență. Acolo unde nici 10% dintre cei ce se declară că au trecut prin forme de calificare,  nu meseria învățată, sunt adevărate fabrici de ratați.

(07 decembrie 2021)

Fabrica de cântece de muzică populară

 În tinerețea mea am ascultat muzică populară românească interpretată de cântăreți care respectau tradițiile, mergeau la sate și culegeau folclor și veneau cu acele bijuterii în fața spectatorilor. Lucrurile au început s-o ia razna din moment ce partidul comunist a vrut folclor nou. Așa au apărut cei care s-au apucat să introducă în cântecele populare:
- zgomot de tractoare,
- gospodăria colectivă,
- ogoarele înfrățite,
- lupta de clasă,
- normele de la CAP,
- recoltele mănoase,
- pedepsirea chiaburului,
- ridiculizarea codașului,
- mandrina, câsecerătoare,
- bucuria țăranului în CAP.
Să zicem că așa erau vremurile atunci și că nu era altă cale. Nu spun că am acceptat așa ceva. Consideram prostituție intelectuală și parcă nu aș fi acceptat cum cântăreți de valoare se coborau să cânte așa ceva, dar conchideam că nu aveau încotro.

În ziua de azi au apărut fabrici de cântece de muzică populară fie din rândul unor interpreți, fie unii care se cred cu har de versificatori sau compozitori. Când îi aud pe unii interpreți de folclor că au scris cântece, îmi vine să mă urc cu picioarele pe pereți. Când se mai și apucă să cânte acele stupizeii chiar sunt aruncat pe marginea depresiei. Sunt posturi Tv specializate pe folclor precum ETNO, FAVORIT, HORA, AS, care dacă ar fi ceva mai selective cu hainele, cu versurile, cu muzica și cu prezența cântăreților, ar face mari servicii folclorului. faptul că există o avalanșă de subproduse de folclor, arată cu claritate că fabricile funcționează prost, că n-au compartiment de management al calității. Banul este mult prea dominator pe piața muzicii populare și oamenii sunt furați de val și scapă din vedere că nu au talent, nu au cultură și nici experiență și se aruncă cu capul înainte, spre a face exact ceea ce nu au chemare să facă.


(03 decembrie 2021)

Fabrica de poezii

Am înțeles că pe vremea comunismului tentația de a scrie poezii pe bandă rulantă dedicate:
- partidului,
- conducătorului,
- muierii lui,
- socialismului,
- omului nou,
aducea bani și în vremurile de cruntă sărăcie accesul la magazinele bine garnisite ale partidului era un privilegiu care nu trebuia ratat. Erau poeți ai obsedantului deceniu care scriau poezii, dar nu orice poezii, ci cu mesaj, dar proaste rău de tot. Au fost și poeți de talent și aici îl numesc pe Nicolae LABIȘ care într-o perioadă extrem de scurtă, căci a murit tânăr, la numai 21 de ani, a lăsat o operă remarcabilă. Pe el îl consider fabrică de poezii. Tot fabrică de poezii îl consider și pe Adrian PĂUNESCU, poet care a scris mult, chiar foarte mult, a scri cantitate, dar și calitate, căci era un poet de mare talent și cu productivitate remarcabilă. Poemele lui stau la baza multor cântece extraordinare. Și poetul Mircea DINESCU este fabrică, dar mai ales fabrică de metafore incluse în poezii. Pe el l-aș vedea laureat de NOBRL în literatură, ca primul român care obține acest premiu care se oferă celor recomandați de stat și netras înapoi de confrați, asemeni acțiunilor din cazanul cu zmoală din iad unde unii se trag în jos de ceilalți.



(03 decembrie 2021)

Fabrica de fotbaliști

În mod normal despre fotbal n-ar trebui să scriu că detest acest sport unde:
- se învârt prea mulți bani, 
- se promovează nonvalori,
- se ratează promovări internaționale,
- se crează tot felul de iluzii deșarte,
- ne bat toți ca pe fasole.
Totuși, voi scrie câteva cuvinte căci am identificat o fabrică de fotbaliști și aici mă refer la ceea ce face Gică HAGI, la Constanța, căci el a creat echipa Viitorul și a inclus în ea numai pe cei pe care i-a crescut. E nevoie de muncă, de disciplină și de tenacitate pentru a avea o fabrică de fotbaliști.
La Pitești există la Bascov o Școală de fotbal care poartă numele lui Nicolae DOBRIN. De câte ori trec prin fața terenului de fotbal mă apucă jalea căci totul este părăsit și năpădit de buruieni. O fabrică de vedete nu se face așa, cu delăsare și fără pasiune. Oglinda unei inițiative este chiar aspectul exterior al acesteia. Cine crede că unde este mizerie și paragină se construiește ceva în spate, face o mare greșeală, căci mizeria din față este și la mijloc și în spate și în gândirea oamenilor. Nimic nu este altfel. Mi se pare că și Gică POPESCU are o inițiativă cu o școală de fotbal, dar nu am văzut rezultate. Unii care se ocupă de comercializarea jucătorilor au fabrici de mediocrități, au procese care au poluat și poluează fotbalul prin afacerile tâmpite, hoțești pe care le fac, afaceri care au îngropat marea performanță, căci au impus la națională numai indivizi care nu au nicio tangență cu fotbalul, astfel încât și Insulele Feroe ne crează mari probleme. Am ajuns să ne bucurăm că nu ne-a ciuruit o echipă care provine dintr-o țară cu populația cât un județ mijlociu de la noi. Avem o fabrică a rușinii în fotbal și aceasta are trei litere, pe care nu mă ostenesc să le scriu aici de scârbă.

(03 decembrie 2021)

Fabrica de vedete

 Înainte de anul 2000 a fost o inițiativă numită Școala vedetelor. Era un proiect drăguț al lui Titus MUNTEANU, care n-a dus nicăieri, căci:
- transparența selecției a fost nulă,
- s-a crezut că talentul se moștenește,
- au pătruns multe mediocrități,
- obiectivul nu a fost clar definit.
Acum după 25 de ani concluzia care se trage este aceea că o școală cizelează talentul, nu-l suplinește. Mălina OLINESCU era fiica solistei de muzică ușoară Doina OLINESCU. Călin GEAMBAȘU era fiul solistului de muzică ușoară Petre GEAMBAȘU, Adrian DESPOT este fiul scriitoarei Corina DESPOT. Intrați pe Internet și vedeți ce au făcut absolvenții Școlii vedetelor la EUROVISION și vă luați cu mâinile de cap.

Pentru mine e clar de ce acolo unde este o oportunitate, cine este informat o folosește, ceea ce mă duce cu gândul la un banc în care era vorba ca o trupă de teatru să plece la paris cu piesa Hamlet. Cu presiuni din toate părțile, la Paris au ajuns tot felul de indivizi, iar piesa nu s-a jucat. Și eu când am fost la Kemnitz din 23 de inși câți eram în avion, la treabă am fost 4 inși, ceilalți au făcut deplasarea spre cumpărături, spre a vizita.
Noi nu avem fabrică de vedete așa cum Hollywood este fabrică de vedete, căci acolo totul se socotește prin banii care ies ca profit la box office. Nu se discută nimic altfel. La noi, banul vine de la buget și e prăduit aiurea, fără să se gândească cineva la eficiență, căci la noi nu se investește, la noi se cheltuie pur și simplu. Noi mimăm capitalismul, competitivitatea, concurența și etica afacerilor. Nici despre capitalism sălbatic nu vorbim, nici de capitalism de cumetrie nu vorbim, ci de capitalism de pomanagii.

(02 decembrie 2021)

Fabrica de hituri

Pe la emisiunile de divertisment apar tot felul de compozitori și de cântăreți care se laudă cu hiturile pe care le compun și le cântă.
În mintea mea, un hit este un cântec care:
- se ascultă cu plăcere,
- se reține ușor,
- se fredonează fără dificultate,
- produce o stare de bine.
La un moment dat mă gândeam că se aplică și aici formularea că geniul este 99% transpirație și 1% inspirație. Cred că la 10.000 de cântece apare unul care să fie hit.

Fără să greșesc Wolfgang Amadeus MOZART a fost o fabrică de hituri. Giuseppe VERDI a fost o fabrică de hituri. Gioachino ROSSINI, Gaetano DONIZETTI, au fost fabrici de hituri. La noi, consider că George GRIGORIU, Henri MĂLINEANU, Ion CRISTINOIU, Gherase DENDRINO au fost fabrici de hituri.

Acum orice compozitoraș, oricât de nesemnificativ este, când vorbește despre munca lui, spune că face hituri, de parcă hiturile se fac asemeni avioanelor din hârtie. Rupi foaia din caiet, faci avionul, îl arunci să planeze. Iar rupi foaia din caiet, iar faci avionul, iar îl pui să planeze și tot așa. În realitate, așa cum se vede din prezențele ridicole de la EUROVISION, dintr-o mie de zdrăngăneli dacă una este ceva, orice, dar hit nu, abia o dată la 5 ani apare ceva care devine și în spațiul mioritic hit, ceea ce mă duce cu gândul că în ultimii 20 de ani nu am avut nicio fabrică de hituri. Se vorbea de Micul MOZART, dar m-am desumflat când a concurat la selecție pentru EUROVISION și s-a dovedit că melodia era plagiată. Mie nu trebuie să-mi spună cineva de două ori că cineva e hoț. Mi-a zis, m-am lămurit și din acea clipă insul dovedit nu mai face nici cât două cepe degerate în ochii mei.


(02 decembrie 2021)

Fabrica de diplome universitare

Se știe că noi ca indivizi suntem extrem de diferiți. Se mai știe că există mari discrepanțe între ceea ce ne dorim să fim și resursele de care dispunem pentru a ne atinge obiectivele. 
Nu toți avem resursele și talentul de a fi cei mai buni matematicieni.
Nu toți avem resursele și talentul de a fi cei mai buni violonoști.
Nu toți avem resursele și talentul de a fi cei mai buni pianiști.
Nu toți avem resursele și talentul de a fi cei mai buni luptători pe tatami.
Nu toți avem resursele și talentul de a fi cei mai buni scriitori de romane polițiste.
Nu toți avem resursele și talentul de a fi cei mai buni cântăreți de operă.
Nu toți avem resursele și talentul de a fi cei mai buni fotbaliști.
Nu toți avem resursele și talentul de a fi cei mai buni într-un domeniu oarecare...
Există însă persoane care ne văd altfel și care ne împing în direcții unde cu siguranță nu suntem performanți, nu avem plăcerea de a face zi de zi ceea ce nu ne-am dorit. 
Nu ne place să practicăm medicina, dar suntem forțați să urmăm Medicina, fără a o practica.
Nu ne place să practicăm avocatura, dar suntem forțați să urmăm Dreptul, fără a-l  practica.
Nu ne place să facem balet, dar suntem forțați să urmăm Școala de balet, fără a-l  practica.

Numai așa se explică discrepanța care se crează între o cerere excesivă de locuri în anumite specializări din universități și numărul de locuri care definesc oferta facultăților. Încercarea de a echilibra cererea cu oferta, duce la scăderea calității procesului de instruire și se ajunge în situația că universitățile livrează absolvenți cu o pregătire insuficientă, mai ales în zona celor care urmează cursurile plătind taxe. În acest fel, unele universități se transformă în fabrici de diplome, din moment ce absolvenții lor:

- au un volum de cunoștințe de sub 40% din ceea ce ar trebui să cunoască un absolvent,

- nu fac față exercitării profesiei pentru care s-au pregătit, ci se ocupă de vânzări,

- scad nivelul de exigență în acordarea calificativelor, căci e mai important businessul.

Românul are proverbul că fiecare dintre noi își fură căciula singur dacă merge să obțină o diplomă care nu reprezintă nimic, din moment ce posesorul ei nu exercită profesia pentru acre s pierdut ani buni din viață și face cu totul altceva, care nu necesită în niciun caz diploma obținută, iar lauda că are o facultate nu valorează doi bani în acest context. Se pare că acum mulți tineri s-au trezit la realitate și numărul celor care doresc să aibă o diplomă de licență cu orice preț scade de la an la an. Ca în producție, sunt și printre fabricile de diplome universitare, unele care dau faliment.

(02 decembrie 2021)

Fabrica de manele

Manelele sunt un gen muzical respectabil, unde cererea depășește cu mult oferta și de aceea cererea împinge mult spre dezvoltare repertoriul maneliștilor, cât și numărul interpreților de manele. În acestă zonă este loc pentru toată lumea. Numai că publicul manelelor este extrem de exigent, chiar dacă indivizii cu nas subțire au o cu totul altă părere, în condițiile în care muzica preferată de aceste nasuri include extrem de multe subproduse cu calitate absolut îndoielnică.

Există creatori de manele, adevărate fabrici de manele. Printre ei sunt chiar interpreți de manele cu har în a compune muzică și versuri, fără a coborî nivelul de calitate. Ei compun chiar la fața locului, pe măsură ce se derulează spectacolul unde apar, ceea ce dă o și mai mare valoare demersului lor. Există compozitori dedicați manelelor. Ei produc muzică și se asociază cu textieri. Prețul unei manele este extrem de diferit, de la compozitor la compozitor, dar mai ales depinde de interpretul care o lansează. 

În momentul când o manea este cumpărată, sunt cedate drepturile și cumpărătorul este cel care face ceea ce dorește. Există reguli nescrise în muzica de acest gen, căci a prelua o manea nu este permisă oricui, mai ales când proprietarul este cel care decide standardul sub care nu coboară. Numai așa se explică faptul că lumea maneliștilor se manifestă ca o lume selectivă cu deschideri limitate, ceea ce dă garanția că nu oricine intră în lumea maneliștilor.

Fac afirmația: Costi IONIȚĂ este o fabrică de manele și nu orice manele, doar foarte bune.
Mă contrazice cineva?

(02 decembrie 2021)