Showing posts with label nazism. Show all posts
Showing posts with label nazism. Show all posts

Sunday, December 28, 2025

Muzeul Familiei BRĂTIANU de lângă Pitești

La adresa str Ion I C BRĂTIANU nr, 37 din Ștefănești județul Argeș, foarte aproape de Pitești se află Muzeul BRĂTIANU. Am ajuns să-l vizitez. Merită!  Am cumpărat de acolo și un excepțional album redactat Narcis Dorin ION.
Nu aș fi scris acest articol, dacă la prezentarea bibliotecii BRĂTIENILOR care are rafturi goale nu ni s-ar fi zis că atunci când comuniștii au ocupat Domeniul Florica, au aruncat de la etaj cărțile și le-au dat foc. Mi-a amintit episodul de momentele în care în Germania nazistă erau arse în piețele publice cărțile, ceea ce m-a dus cu gândul că și comuniștii aveau apucături naziste de oameni răi, care au crezut că distrugând, vor pune pe locul eliberat ceva mai bun, ceea ce s-a dovedit o utopie.


Nu mă miră nimic, din moment ce după 1989 s-au găsit ființe bipede care să ceară demolarea Monumentului Eroilor Socialismului din Parcul Libertății, după ce au deshumat trupurile unor conducători comuniști, precum GHEORGHIU DEJ. Îmi dau seama că așa cum a fost demolată Bastilia, tot așa revoluțiile după ce au trecut două secole, au tentația de a șterge cu buretele trecutul, în ideea de a veni cu ceva nou, ceea ce ar motiva cumva distrugerea Bibliotecii din Alexandria.




(28 decembrie 20255)

Saturday, February 8, 2025

Întrebări decente.

Ați uitat vremurile când stăteam la coadă pentru un kilogram de carne?
Ați uitat vremurile când stăteam la coadă pentru un pachet de unt?
Ați uitat vremurile când stăteam la coadă pentru un litru de ulei?
Ați uitat vremurile când stăteam la coadă pentru un kilogram de mălai?
Ați uitat vremurile când stăteam la coadă pentru  a cumpăra hârtie igienică?
Ați uitat vremurile când nu găseam în magazine o portocală de Crăciun?
Ați uitat vremurile când nu găseam în magazine o banană de Crăciun?
Ați uitat vremurile când cumpăram pe cartelă ulei și zahăr?
Ați uitat vremurile când nu găseam în magazine cafea?
Ați uitat vremurile când cumpăram de la aprozar cartofi cu pământul pe ei?
Ați uitat vremurile când cumpăram de la aprozar ceapă stricată?
Ați uitat vremurile când cumpăram de la aprozar fasole cu viermii în ea?
Ați uitat vremurile când cumpăram de la aprozar vinete scofâlcite?
Ați uitat vremurile când cumpăram de la aprozar roșii stricate?
Uităm prea repede multe și uităm că votul democratic din 30 ianuarie 1933 a dus omenirea în prăpastie.

(08 februarie 2025)

Monday, January 13, 2025

Lagăre de exterminare dispersate

Tot apar pe la televizor niște centre cu copii cu dizabilități ținuți în condiții inumane, cum tot au apărut și acele aziluri de bătrâni, unde tot așa acei bătrâni erau și ei ținuți în condiții tot inumane. Îmi aduc aminte că imediat după Revoluția din 1989, televiziunile străine nu conteneau în a prezenta centre cu copii și cu bătrâni care erau chinuiți, subnutriți, de se mișcau despuiați ca niște schelete mobile. Dacă naziștii au construit lagărele de concentrare, acum în societatea căreia noi îi zicem cu mândrie mioritică, societate democratică, niște indivizi cu apucături naziste, din lăcomie, au construit centre pentru copii cu nevoi speciale și centre pentru bătrâni și ei cu nevoi speciale, de care nu se îngrijesc deloc, dar pentru care încasează de la stat sume importante, iar tratamentele sunt similare celor din lagărele de concentrare naziste, numai că aceste centre sunt lagăre de exterminare, dar dispersate și viața arată că sunt dispersate cam pe întreg teritoriul țării.
Se impune elaborarea unei legi de interzicere a exterminării oamenilor în spațiul mioritic și a tratării exterminatorilor exact după regulile aplicate naziștilor la Procesul de la Nürnberg. Nu vreau să mă pronunț acum dacă există sau nu o apetență a noastră spre exterminare, dar așa cum stau lucrurile, cu regret, balanța ar înclina spre da. Este interesant că există tot felul de organisme cu salariați bine plătiți care au rolul de a controla acele centre, de a asigura managementul acelor centre, iar rezultatul este nul.




(14 ianuarie 2025)

Tuesday, December 19, 2023

Comunismul și nazismul au fost frați

Comunismul și nazismul au fost frați pentru că:
- s-au bazat pe dictatură,
- problemele și le-a rezolvat numai cu forța,
- au antagonizat colectivități,
- au făcut să dispară categorii sociale,
- au ridicat crima la rang de principiu moral,
- în numele egalitarismului a adâncit inegalitățile,
- au eșuat în  transformarea de  legi create de om în legi obiective,
- și-au propus să creeze un om nou, absurd de schematizat,
- nu au fost generatori de creștere a productivității, 
- au realizat egalitate în sărăcie, nu în bogăție,
- au fundamentat minciuna ca element moral,
- au dezvoltat limbi de lemn cu care au dominat popoarele,
- au rescris istoria deformând-o brutal,  în favoarea lor.
Desprinderea de noazism în comunism nu s-a produs pentru că unul îl continua pe celălalt, iar desprinderea de comunism în zilele noastre este un proces greu și se dovedește extrem de greoi, căci oamenii se debarasează cu mare dificultate de balastul pe care nazismul și comunismul l-au inoculat pe parcursul a trei generații complete.

(19 decembrie 2023)

Digitalizare cu jumătate de unități de măsură

Cei care fac digitalizare în spațiul mioritic nu pre știu ce înseamnă digitalizarea din moment ce soluțiile lor sunt de tot râsul. În procesul de digitalizare, serviciul de poștă electronică  joacă un rol esențial, de aceea el trebuie gestionat cu maximă responsabilitate, ceea ce înseamnă că e-mailurile trebuie:
- primite,
- înregistrate,
- confirmate ca fiind primite,
- date spre soluționare,
- soluționate în termen legal.
În spațiul mioritic, serviciul de e-mail este folosit pentru a trimite mesaje de tip 1 la N cu atenționarea de noreplay, ceea ce nu este specific digitalizării, ci totalitarismului discreționar în care există dictatorul care decide și ceilalți nu au niciun cuvânt, în afară de a executa. Dețin dovada clară căci digitalizarea dâmbovițeană este făcută după ureche, cetățeanul fiind considerat doar un vierme nenorocit, în timp ce el funcționarul, are toate drepturile din lume. În plus, cetățeanului nu i se dă nicio șansă de dialog în ideea de a răspunde la un e-mail sau la un SMS, iar dacă acesta identifică ceva, este trimis către o adresă care nu are nicio legătură cu problema lui, ceea ce dovedește că la proiectarea aplicației atitudinea dictatorială a fost fundamentală, cetățenul fiind considerat nu un partener, ci un gunoi nenorocit. Am dovada. Încă după 34 de ani de la Revoluție, se menține tonalitatea comunisto-nazistă prin care cetățeanul este somat să execute, căci el nu are niciun drept contractual, din moment ce legislația privind contractele este vetustă, păstrând reminiscențe ale vremurilor apuse și sancționate de istorie.
În condițiile digitalizării, cetățeanul și statul sau orice altă organizație, au un dialog civilizat, niciuna dintre părți neavând dreptul de a fi nesimțit, criminal sau nazist prin limbaj sau prin acțiuni, căci fiecare știe că și celălalt are drepturi, iar când drepturile sunt încălcare, cel care a făcut-o va plăti cu celeritate și sever, pentru a fi descurajate abordările arbitrare, căci înainte de orice, digitalizarea înseamnă echilibru.

(19 decembrie 2023)
- 

Wednesday, July 12, 2023

LIICEANU a fost vizionar?

La librăria Diverta am văzut o serie de cărți publicate la Editura Humanitas, dintre care unele se refereau la lagărele de concentrare naziste. Era publicat și Jurnalul Annei FRANK.
Mă gândeam dacă LIICEANU a intuit cumva că peste ani, tortura, înfometarea, tratamentul inuman din azilurile groazei din Voluntari, vor readuce în memoria noastră că faptele se repetă.
Stau și analizez care sunt resorturile din oameni care-i duc spre aceeași destinație, de a-și chinui semenii, de a-i ucide și după aceea de a face să dispară urmele lor. Condițiile sunt diferite, perioadele sunt diferite și totuși ceva oamenii care fac aceste lucruri oribile au ceva în comun și noi va trebui să găsim ceea ce au ei în comun pentru a vedea care sunt cauzele și numai după aceea se vor găsi soluții la probleme.

(12 iulie 2023)

Sunday, February 19, 2023

Comunismul și nazismul

Comunismul și nazismul sunt forme de existență socială condamnate de istorie. Una este ca manifestările comuniste și cele naziste să fie condamnate și cu totul altfel stau lucrurile când este vorba de a fi prezentate în manualele de istorie și când trebuie date legi care să combată eficient manifestările totalitariste de natură comunistă și de natură nazistă.
Faptul că la noi se discută puțin despre comunism și se discută și mai puțin despre nazism, nu înseamnă că acestea nu au existat, că gunoaiele trebuie ascunse sub preș. În opinia mea, ar trebui ca prim element de descriere a unor persoane, să se prezinte apartenența lor la partidul comunist sau la formațiuni politice de sorginte nazistă. A trece cu vederea aceste aspecte este ca și cum am spăla de păcate pe cineva. Este adevărat că unii vor spune că au fost peste 3.000.000 de comuniști  cu carnet în Ro, iar alții vor avea nerușinarea să spună că au fost doar cu carnet comuniști, nu și cu inima, dar noi trebuie să știm exact că au fost membri ai partidului comunist din Ro, cum despre cei care au fost legionari, trebuie să se știe acest lucru, deși comuniștii nu aveau nicio jenă de a-i eticheta și de a spune că au stat la zdup ani de zile pentru orientarea lor politică.
Aici nu este vorba de rușine sau de a deveni mai frumoși decât suntem, ci de a spune lucrurilor pe nume, de a nu falsifica istoria. Paginile de istorie corectă trebuie să scrie exact ceea ce a însemnat comunismul în Ro, ce a însemnat regimul legionar în Ro și ori de câte ori se va vorbi de către cineva, să i se precizeze apartenența politică, pentru a avea o imagine clară despre persoana respectivă. Nu a ecistat comunism și nu a existat nazism în Ro ca entități abstracte, ci a existat prin X sau Y sau Z sau mai știu eu cine, oameni cu nume și prenume, care au acționat exact cum le-a dictat conștiința, căci nu a existat nimeni cu pistolul la tâmpla nimănui să-l forțeze să ia decizii și să acționeze, exact așa cum au reacționat, de am ajuns unde am ajuns. Comunismul și nazismul în Ro nu a fost nici mai bun și nici mai rău decât oamenii care au slujit aceste forme politico-sociale și nu oricum, ci pentru a obține avantaje materiale și sociale.


(20 februarie 2023)

Saturday, October 1, 2022

Propaganda nazistă și propaganda comunistă

Nazismul și comunismul au avut numeroase elemente comune, dar acum mă voi ocupa de propaganda acestor două sisteme politice. Propaganda prin natura sa este acea acțiune prin care este deformată realitatea astfel încât să influențeze atitudinea maselor, astfel încât acestea să reacționeze în direcția dorită de partidul nazist sau de partidul comunist.
Pentru a implementa și derula procesele de propagandă naziste sau comuniste, partidele stat aveau organisme bine structurate în care rolul propagandiștilor era bine definit, iar munca acestora era analizată prin prisma efectelor muncii pe care acestea o executau. O acțiune propagandistică era una de succes sau era un eșec, fără a exista cale de mijloc. În cazul succesului existau grade de comparație.
Propaganda nazistă, ca și propaganda comunistă s-a realizat prin:
- articole de presă construite într-un anume fel pentru ca deformarea realității să nu fie perceptibilă,
- jurnale de cinema, astfel concentrate încât prin imagini, sunet, text și muzică să se inducă mesajul dorit,
- emisiuni de radio și Tv, în care vocile grave ale crainicilor ofereau mesaje dine direcționate,
- cărți publicate în care eroii erau modele care defineau profilele de bază ale societății,
- manuale de învățare pentru propagandiștii care duceau cuvântul partidului. 
Nu oricine ocupa în partidul nazist sau în partidul comunist funcția de șef sau de executant în ale propagandei, căci trebuia ca respectivul să fie bun orator, să aibă lipici la mase, să treacă sticla și mai ales să fie credibil când spune că albul este negru și invers. Rolul propagandistului este acela de a spune 9 adevăruri banale și o minciună esențială, astfel încât toate cele zece ziceri să fie considerate adevăruri de netăgăduit. 
Cei care au trăit în comunism și care citeau presa, aflau cât de bine și cât de liber este poporul român, în timp ce realitatea era cu totul alta.
Cei care au văzut filmul Adevărata față a fascismului  din 1965 al lui Mihail ROMM a văzut ce însemna propaganda nazistă care oferea ascultătorilor radioului german vești despre triumful armatei celui de al III-lea Reich pe toate aliniamentele, în timp ce Berlinul era ocupat de Armata Roșie.
Acum, față de perioadele anterioare, propaganda are de luptat cu ceea ce numim fake news, căci rețelele sociale în general și Internetul în special, au definit un nou context în care componentele de propagandă vrând-nevrând intră în competiție cu știrile false.
Propaganda din zilele noastre are la bază salturi calitative și a depășit experiențele regimurilor dictatoriale, căci a inclus noile tehnici de manipulare a emoțiilor și niște exemple palide  sunt cunoscute și pe Dâmbovița, fie treaba cu călugărul Vasile, fie chestia cu dragă Stolo, fie afișele electorale ce conțin promisiuni deșănțate, bannere amețitoare și cuvinte cheie lansate la ordin.

(01 octombrie 2022)

Thursday, November 4, 2021

Rote pest - 2021

    Nu m-a mirat niciodată apetența spre nazismul pur al unor politicieni din spațiul mioritic. Ei au folosit în anumite momente sloganurile munca te eliberează, la nivel de consilier județean și ciuma roșie, chiar la nivel de șef de partid. Am văzut la lagărele naziste pe care le-am vizitat chiar la intrare Arbeit macht frei și faptul că în secolul al XXI-lea există indivizi care folosesc această sintagmă care te cutremură, îmi
arată că nu progresăm deloc. Legea care interzice utilizarea unor expresii de sorginte nazistă, extremistă, discriminatorie, nu este atât de clară încât să spună exact despre ce este vorba și mai ales, care sunt pedepsele pe care cei ce le folosesc, le primesc, dar și modalitățile în care statu să fie obligat să educe oamenii în a nu mai folosi expresiile specifice de tip nazist, discriminatoriu, xenofob și antisemit.
    Faptul că despre MUIE PSD s-a zis că este o expresie artistică și despre ciuma roșie termenul a fost acceptat și propagat la cele mai înalte niveluri în politică și s-au făcut afirmații că un partid trebuie să dispară de pe scena politică, sugerându-se alte forme decât cele democratice, arată stadiul de primitivism din politica românească. Lipsa de imagine a strategilor unor partide, plătiți cu bani grei totuși, evidențiază nu numai că istoria se repetă, dar mai ales că banii nu au miros și duc spre aceeași direcție, recunoscând involuție și nimic altceva. Bannerele, lozincile și nucleele dure ale celor care scandează lozincile au costuri semnificative, ce presupun o organizare foarte bună și profituri pe măsură.


(04 noiembrie 2021)

Tuesday, August 24, 2021

Corporatiștii au salarii mult prea mari

În corporații:
- există câteva proceduri,
- salariații nu ies din proceduri,
- creativitatea este exclusă,
- disprețul pentru client este maxim,
- simplismul este dus la cote incredibile.
Consider că acesți executanți merită salarii cu mult mai mici decât. cele pe care le primesc, întrucât derulează munci de rutină care nu presupun:
- atitudine,
- personalitate,
- creativitate,
- responsabilitate, 
- decizie.
Ei primesc o problemă. dacă au procedură aplică procedura. dacă nu au procedură, ei aplică eronat o procedură și-l duc pe client pe buza prăpastiei, cel mult îl lasă baltă. Atitudinea disprețuitoare a corporațiilor față de client este pusă în opera de către salariații corporatiți.
Să fiu explicit. Am solicitat unei corporații să-mi trimită exact în scris care sunt obligațiile mele de plată pentru a încheia colaborarea cu ea. Acolo NU există procedura de a trimite un însc ris, ci totul se rezolvă telefonic. Șmecheria este că:
- la telefon se dau mesaje lungi lămuritoare, fără sens,
- se așteaptă indefinit pentru că operatorii sunt ocupați,
- setul de opțiuni este incomplet, fără a acoperi situații noi.
Problema nu se rezolvă, căci corporația este clădită să obțină profit cu orice preț, clientul fiind doar o anexă a acesteia. În contextul în care corporatiștii nu cunosc procedurile, lucrurile devin și mai rele, căci în dorința lor de a fi drăguți, fac numai boacăne. Foarte rar se găsesc corporatiști puși pe fapte bune.
Multe dintre corporații aplică proceduri cu iz nazist, care duc spre exterminarea prin disconfort a clienților.
Voi veni cu detalii.



(24 august 2021)

Tuesday, April 6, 2021

Apucăturile naziste la români

Deși s-a vorbit de caracterul tolerant, de caracterul prietenos al românilor, nu trebuie niciopdată să uităm de pogromurile și de deportările din Transmistria de la Bug și din Bărăgan. Din când în când mai apr manifestări cu caracter nazist care mă duc cu gândul că organizații paramilitare de tip SS vor ieși de pe scara blocului înarmate până-n dinți și vor face măcel dacă văd persoane străine care încalcă regula.




Faptul că nu există legi clare care să stopeze mesajele de tip nazist generează acțiuni care ne duc în timă la vremuri pe care le credeam apuse cuprinse între anii 30 și 45 ai secolului trecut.




Trebuie să existe măsuri mai energice, mai ales dacă avem în vedere ceea ce se întâmplă în USA și în Europa referitor la paginile de istorie și la personalitățile care au discriminat la vremea lor. Nu este suficientă doar un text laconic de lege, ci trebuie spus clar, cu subiect și predicat ce-i așteaptă pe cei care pun mesaje de interzicere de orice natură, care în acest fel își crează avantaje necjvenite prin discriminare.

(06 aprilie 2021)

Tuesday, March 9, 2021

Experimentele sociale periculoase

 Nazismul a experimentat nenumărate lucruri care s-au dovedit adevărate nenorociri pentru omenire. Numai că mulți nu au învățat nimic din tragicele experimente din cel de al II-lea Război Mondial și au continuat să ducă mai departe aceste experimente. Nu vreau să vorbesc aici despre revoluțiile finanțate și colorate și nici despre mișcările cu mase mari de oamen i, unde desfășurarea este însoțită de aspecte imprevizibile, greu de stăpânit. Ceea ce este planificat și curge conform unui scenariu, de cele mai multe ori dă idei altor forțe, care chiar dacă nu au susrse de inspirație proprie, folosind elemente de creativitate populară, ajung să dezvolte cu resurse proprii și la o scară similară experimente sociale. 
Ceea ce sa întâmplat la capitoliul din Washington în ianuarie 2021 nu trebuie privit în altă cheie. În alte țări au apărut mișcări care au încercat să schimbe evoluția naturală, istorică a lucrurilor, așa-zise revoluții, dar care nu au avut forța de a răsturna ordinea constituțională. Totuși amploarea acelor mișcări a fost semnificativă. Singurele care au avut relevanță au fost așa-zisele revoluții portocalii din estul Europei, dar care s-au fâsâit repede căci:
- nu au avut lideri,
- s-au bazat pe corupție,
- a lipsit ideologia,
- progresul a fost inexistent,
- ridică-te tu să mă așez eu.
Este important acum să se analizeze cu mai mare atenție fluxurile financiare pentru a stopa toate formele de terorism, dar și formele de așa-zise orientări spre democrație, știindu-se cu precizie că democrația se face prin educație, prin acțiuni care duc la bunăstare și care implementează principii care nu au nicio legătură cu anarhia și cu violența.
Față de evenimentele de la 1848 regrupate sub denumirea de revoluții, acum există Internet, rețele de socializare și se vede cu ochiul liber că nivelul la care s-a ajuns în comunicarea pe rețele de socializare este periculos de puternic. Dacă au existat rețele de socializare de largă utilizare care prin simplul fapt că au blocat mesaje, acum există rețele alternative. În sistemele de hidrocentrale pentru a nu avea catastrofe există dubluri la turbine. Acum se dezvoltă rețele de socializare alternative și s-a rezolvat și problema monopolului în a face blocări.

(09 martie 2021)

Thursday, February 4, 2021

Apucături naziste

Este în natura umană ca unii dintre noi să fim răi. dar există unii dintre noi care sunt foarte răi și fac lucruri dintre cele mai grave, dintre care distrugerea, tortura și condamnarea aplicate unor colectivități, reprezintă doar câteva dintre formele lor de manifestare. Eu le numesc apucături naziste.
Ștergerea memoriei istorice reprezintă o formă subtilă de manifestare a celor care vor să dovedească faptul că totul începe de la ei, că tot ceea ce a fost înainte este nesemnificativ, minor deci și fără importanță. În acest sens sunt:
- arse cărți,
- distruse documente,
- demolate monumente,
- redenumite bulevarde,
- rescrise capitole de istorie,
- prezentate trunchiat evenimente,
- eliminarea unor nume și portrete,
- folosirea de bannere incitatoare,
- dealocarea de morminte.
Dacă stăm să analizăm istoria anilor 1933 - 1945 din Germania și perioada 14 septembrie 1940 - 14 februarie 1941, vom vedea că există numeroase elemente care arată existența unor conducători nu răi, ci extrem de răi, care au executat acțiuni dure, extreme, împotriva unor colectivități. A crede că regimul comunist a fost format din sfinți și îngeri, ar fi o mare eroare. Din moment ce au existat lagăre de muncă forțată, dislocări masive de populații în Bărăgan, din moment ce la Pitești s-a efectuat o reeducare a deținuților și din moment ce istoria lui Mihai ROLLER era cu totul diferită de istoriile care circulaseră cu un an sau doi înainte, avem o imagine clară a apucăturilor acelui totalitarism dus peste limitele relelor.
Nici ceea ce s-a întâmplat după 1989 nu reprezintă chiar pagini imaculate de istorie, căci mergând după principiul scopul scuză mijloacele dar și mai rău, după zicerea bolșevicilor cine nu e cu noi, e împotriva noastră, există exemple care evidențiază abateri crase de la democrație.
Pentru a scăpa de apucăturile naziste, de înclinații torționare și de abaterile extremiste este nevoie de multă educație, de insistența pentru a căpăta deprinderi specifice comportamentului democratic nu în teorie, ci în practica de zi cu zi, care începe cu spălatul obiectelor  reciclabile și stocarea lor separată.








(04 februarie 2021)

Thursday, April 26, 2018

Prezidentul Klaus IOHANNIS a clarificat

Klaus IOHANNIS: Ştiti, această vizită pe care o face premierul, şi se pare si presedintele camerei in Israel, are cateva ciudatenii, una din ele este ca nu au venit la discutii, nu au plecat cu un mandat, au vorbit strict pentru Guvern, şi nu pentru România. M-a îngrijorat secretomania, nu am mai pomenit ca un premier sa plece si să anunte seara tarziu că pleacă. Mai  mare secret a fost la Liviu Dragnea,  s-a aflat ca pleacă acolo abia dupa ce a ajuns, cine stie ce intelegeri secrete face domnul Dragnea cu evreii acolo. Sper ca dupa ce se intoarce sa aibă bunul simţ şi să spună ce a făcut acolo. (26 aprilie 2018 după ora 14)
Klaus IOHANNIS: Să fiu acuzat de antisemitism mi se pare deplasat, caraghios. Eu am fost lăudat și laureat de mai multe asociații evreiești și toată lumea știe că relațiile bilaterale sunt excelente între România și Israel de la fondarea statului Israel modern. Nu știu pe ce se bazează aceste critici. În afirmația mea, cu siguranță, nu am folosit noțiuni peiorative. Dacă, totuși, cineva s-a simțit ofensat de declarația mea, îmi cer scuze față de aceștia, iar declarația nu a fost declarație, ci o întrebare retorică. Și, atât cât am spus, atât am vrut să spun. Și eu m-am întrebat, când s-a lăudat președintele Camerei Deputaților la televizor că a rezolvat problema Ambasadei, în ce calitate a rezolvat această chestiune și cum s-a gândit să intre în această dezbatere. Fiindcă vizita aceluiași personaj nu a fost anunțată, mediatizată, și eu mi-am pus întrebarea, cum și alți politicieni și-au pus întrebarea, ok, dacă s-a dus acolo și nu tim nimic, ce înțelegeri vor putea să facă? În niciun caz acea întrebare retorică nu a fost cu iz de a jigni comunitățile evreiești sau statul israelian cu care avem relații dintre cele mai bune. Întrebarea mi-am pus-o fiindcă o persoană din România, recte președintele Camerei Deputaților, s-a deplasat acolo pentru nu știm ce, se întâlnește nu știm cu cine și nici nu știm ce înțelegeri vor face. Dacă ar fi mers în mod transparent, dacă ar fi existat declarații politice ca să înțelegm și noi ce face acolo am știi și noi mai bine și înțelegerile nu ar mai fi secrete. Eu nu văd nicio problemă cu Israelul. România și Israel au relații excelente. Eu m-am zbătut pentru această relație. Acest lucru a fost recunoscut de asociațiile evreiești că m-am implicat, m-am implicat extrem de mult în combaterea antisemitismului, o voi face și în continuare. Nu avem o problemă bilaterală. Politicieni de la noi, care doresc să se profileze în politică, cum e domnul Dragnea, încearcă să folosească astfel de teme false, inoportune, pentru a câștiga capital electoral, recunoaștere internațională, trebuie să îl întrebați pe el ce vrea, de fapt. E greu de îneles cum a ajuns să vehiculeze o astfel de temă. (26 aprilie 2018 după ora 18)
Televiziunile, cu amatorismul lor cunoscut au despicat firul în patru, exact ca pe Dâmbovița și din cauza copacilor nu se vede pădurea, iar arta manipulării este aplicată în funcție de cine plătețte simbriile guralivilor așa-zișilor analiști politici, care nu prea au avut funcții de decizie vreodată, pentru a avea autoritatea morală și înălțimea argumentelor în a prezenta ceva credibil. Unii dintre ei sunt reșapați, iar alții sunt epuizați. Traducerea și difuzarea unui articol scris de Radu GOLBAN în cotidianul The Jerusalem Post în 25 aprilie 2018, i-a făcut pe unii dintre ei să cadă pe spate de extaz, deși știu cum se scriu articolele, mai ales cele cu scop de a îneca în cerneală pe cineva.




(27 aprilie 2018)

Monday, August 14, 2017

Poză dintr-un lagăr nazist

Am vizitat destul de multe lagăre naziste și am văzut fotografii și filme cu toate grozăviile inimaginabile legate de condițiile de detenție de acolo. O fotografie dar și filme arătau cum erau
tâtâte cadavrele spre gropile comune. Un deținut ținea cadavrul de mâini, iar un alt deținut ținea cadavrul de picioare și-l târau spre șanțul în care îl aruncau. După aceea mergeau să repete treaba cu cadavrul altui deținut nefericit, care n-a supraviețuit caznelor și ororilor din lagăr. Nu conta la ei nici vârsta, nici profesia. Conta numai să aibă capacitatea de a munci până peste epuizare. Ieri mai multe televiziuni arâtând un filmuleț mi-au readus în memorie acele scene teribile de demult. Și asta pentru că în fiecare om există o doză de necontrolat de orgoliu, violență și care se manifestă în forme dintre cele mai brute la umbra legilor și regulamentelor, dar și sub oblăduirea celor care-i conduc pe executanții scelerați.

(15 august 2017)

Wednesday, July 13, 2016

Femeia fără cap și fără umbră

Am văzut o muiere isterică pe o scenă care se ambalase mai rău ca Hitler în vremurile când umplea stadioane de tineri scelerați. Nu mi-am  imaginat vreodată că pământul nostru mănos, cu soare, cu Dunăre și cu Eminescu are în el zațul acela din care să zămislească acea formă de viață, blondă, un pic șîșîită, care din dorința de a face pe plac șefilor s-a dat în stambă. A reînviat scene demult apuse ale nazismului interbelic german, cu ridicarea de braț. Numai că acolo microfonul era fixat pe un stativ, iar muierea noastră îl plimba în jurul buzelor ca pe știm noi bine ce și ce bine i-ar fi făcut și cât i-ar fi plăcut. Cine n-are meserie, nici minte n-are.
Norocul nostru că istoria le aruncă la coșul de gunoi pe acele terfeloage care cred că indiferent ce ar face, ies în față și au dreptul de a ocupa fotoliul din primul rând. Iată că nu e așa și muierea a primit copita meritată. Acum, ciocul mic, pentru că altora le-a venit rândul să defileze. Așa este în viață. Azi furi tu, mâine trebuie să fure și altul flămând și cu hainele ponosite. Boieria în politică înseamnă rotirea cadrelor. Știu pe mulți care s-au supărat, au luat aerul de disidenți și s-au rostogolit în neant. Și cu tălică, tot așa va fi, căci tușica matale nu mai e să te împingă în față.
(13 iulie 2016)