Deosebirile între o revoluție și o lovitură de stat

În istoria mai mult sau mai puțin modernă a omenirii au avut loc atât revoluții, cât și lovituri de stat. Sunt revoluții și lovituri de stat sângeroase, tot așa cum sunt revoluții și lovituri de stat nesângeroase.
Eu știu că s-a folosit cuvântul revoluție pentru:
- revoluția franceză,
- revoluția industrială,
- revoluția pașoptistă,
- revoluția socialistă din octombrie,
- revoluția de catifea din Cehoslovacia,
- revoluția din decembrie de la București.

O revoluție presupune:

- schimbări profunde în societate,

- dispariția unui mod de producție,

- apariția unor noi structuri și relații,

- dispariția unor clase sociale,

- schimbări radicale la nivel organizatoric.

Dacă vom compara ceea ce s-a întâmplat la noi pe 22 Decembrie 1989, concluzia obiectivă la care ajungem este că la această dată a început să se deruleze o revoluție.

În 22 Decembrie 1989 s-a trecut de la modul de producție comunist la modul de producție capitalist.

În 22 Decembrie 1989 s-a trecut de la proprietatea socialistă la proprietatea privată.

În 22 Decembrie 1989 s-a trecut de la agricultura comunistă din CAP-uri la agricultura privată.

În 22 Decembrie 1989 s-a trecut de la Marea Adunare Națională la Senat și Camera deputaților.

În 22 Decembrie 1989 s-a trecut de la partidul unic la pluripartidism.

În 22 Decembrie 1989 s-a trecut de la constituția comunistă, la constituția democratică.

În 22 Decembrie 1989 s-a trecut de la economia planificată centralizată la economia de piață.

În 22 Decembrie 1989 s-a trecut de la încorsetările bolșevice la libertatea de expresie.

În 22 Decembrie 1989 s-a trecut de la presa comunistă la presa independentă liberă.

În 22 Decembrie 1989 s-a trecut de la omniprezenta securitate comunistă la omul liber.

Toate aceste schimbări profunde pe care le-a adus ziua de 22 Decembrie 1989 arată că atunci a început Revoluția Română, iar toți care vorbesc de o lovitură de stat fac cea mai mare greșeală, căci o lovitură de stat nu aduce schimbări atât de profunde în societate, ci încearcă să pună doar temporar un anumit fel de ordine în societate, aducând restricții și nu libertăți, venind cu elemente de regres, nu de evoluție în sensul de progres social. Comparând România înainte de 1989 cu România de după 1989 se văd marile diferențe, ceea ce ne amintește de Revoluția Franceză, care a adus cu adevărat schimbări profunde în societatea franceză, determinând prăbușirea feudalismului care a fost înlocuit de capitalismul progresist.

(22 decembrie 2024)  

Revoluția Română de la 1989

În 1989 eu aveam 42 de ani și cred că am toate elementele să cred că în 22 Decembrie 1989 a început Revoluția Română care a dus la răsturnarea regimului comunist, exact cum se procedează în orice revoluție, când un regim retrograd este înlocuit cu un alt regim superior, care să corespundă dezideratelor poporului revoluționar. În zilele de dinainte de 22 Decembrie 1989 starea de spirit a poporului era una care prevestea revoluția, căci acumulările cantitative petrecute în societatea românească în ultimii ani, s-au transformat în acel salt calitativ ce a reușit să scoată poporul în stradă, în mod omogen, spontan și puternic pentru a impune schimbarea de regim.

Revoluția Română trebuie analizată în toată complexitatea ei. Este adevărat că există 3.000 de volume, totalizând între 500.000 și 600.000 de pagini. Este adevărat că au trecut 34 de ani de la momentul în care în 22 Decembrie 2023 la ora 12:04 elicopterul a decolat de pe clădirea cc al pcr cu soții CERAUȘESCU și cu cei foarte apropiați lor, ceea ce a marcat sfârșitul pentru totdeauna a regimului comunist.

Eu discut pe baza documentelor, pe baza faptelor și în opinia mea în 22 Decembrie 1989 a avut loc începutul Revoluției Române, rod al eroismului poporului român, care s-a împotrivit cu jertfă de sânge unui regim totalitar și a izbândit, aducând pe acest pământ libertatea, dreptatea și speranța într-o viață mai bună, în democrație. Dacă noi suntem acum ceea ce suntem, totul se datorează acelor zile mărețe ale Revoluției Române și în această cheie trebuie totul analizat, căci poporul care nu a pregetat să iasă în stradă, să susțină Revoluția Română și-a dovedit eroismul și spiritul său de sacrificiu suprem și nicio clipă nu trebuie uitat acest lucru, indiferent de pe ce poziție privim acele zile de neuitat ale lui Decembrie 1989. 

Au trecut 34 de ani și în acești ani, fiecare dintre noi am devenit mai înțelepți, mai analitici, mai preocupați de a ști adevărul despre Revoluția Română, dar fiecare dintre noi, cu meseriile pe care le avem, interpretăm diferit informațiile stocate despre acea perioadă. Într-un fel analizează un istoric. În altfel analizează un militar. Cu totul altfel vede lucrurile un procuror. Eu, omul de pe stradă care am trăit la cald acele zile, le retrăiesc și port în mine mândria acelui individ care a fost contemporan cu oamenii din ale căror piepturi se auzeau îndemnurile de a veni cu ei pentru a susține Revoluția Română.

Mă înclin în fața martirilor Revoluției Române și acum că în spațiul virtual nu există nicio restricție de exprimare, fiecare dintre cei care cred că dețin adevăruri, să le scrie acolo și viitorul este acela care le va da dreptate sau nu, dar tot în spațiul online există mărturiile vii că în România a avut loc o revoluție, cu sute de mii de oameni în stradă, cu răsturnarea unui regim retrograd și cu începutul de drum cu suișuri și coborâșuri spre regimul democratic în care trăim noi acum. Restul sunt povești, bârfe, cimilituri. Eu cred în Revoluția Română căci poporul meu a avut la 22 Decembrie 1989 momentul său de grație supremă.


(14 decembrie 2023)

Tribunalele poporului

Anii care au urmat plecării Regelui Mihai I din țară, au avut parte de tot felul de grozăvii, dintre care tribunalele poporului au jucat un rol determinant în a duce la bun sfârșit politica criminală a comuniștilor de lichidare a clasei politice care a condus țara înainte de războiul al doilea. Aceste tribunale au aplicat pedepse groaznice șefilor de partide istorice, intelectualilor necomuniști și tuturor celor care s-au opus pe față instaurării comunismului la noi sub protecția tancurilor sovietice.

Tribunalele poporului au lucrări publicate în cărți pentru a populariza modul exemplar în care erau pedepsiți dușmanii poporului. Depozițiile amrtorilor, discursurile apărărilor, răspunsurile inculpaților dovedeau cu claritate care era atmosfera și că totul era deja stabilit, iar procesele nu erau altceva decât banale mascarade de aruncat praf în ochii prostimii.

Și procesul din 25 decembrie 1989 când lumea aștepta cu gura căscată să se vadă ce se întâmplă cu soții CEAUȘESCU, a fost după zeci și zeci de ani o mostră de justiție făcută sub presiune, în care apărarea de fapt acuza, iar generalul STĂNCULESCU arunca cu avionașe de hârtie, arătându-și micinea care avea să-l coste peste ani și pe el, căci proverbul cu ce ține nu-ți place, altuia nu-i face, i s-a aplicat pe deplin. 

Ar trebui ca filmele cu porcesul mareșaluilui Ion ANTONESCU și cu soții CEAUȘESCU să fie date și comentate la televizor, că probabil oamenii vor învăța ce înseamnă cum trebuie să fie judecați oamenii, că sunt ei simplii, șefi de stat sau criminali de război. Până nu ne vom vindeca deplin și definitiv și nu ne vom recunoaște carențele grave pe care le ducem de veacuri și veacuri ale istoriei când ne-au cotropit unii și alții și nu ne vom recăpăta demnitatea exprimată prin verticalitatea noastră ca oameni, vom opera cu junătăți de măsură și totul se va tărăgăna până ce faptele se vor prescrie.

(08 aprilie 2021)

365 împotriva României: Victor Atanasie STĂNCULESCU cel gipsat

Victor Atanasie STĂNCULESCU a fost general cu multe stele al armatei române și a sfârșit soldat, degradat pentru faptele lui din timpul Reviluției din 1989, căci om de casă al CEAUȘEȘTILOR, Victoraș numit, s-a purtat ca un cățeluș credincios, executând ordine ce i-au adus condamnarea. După Revoluție el a jucat un rol important, inclusiv la procesul CEAUȘEȘTILOR arunca cu avioane de hârtie, arătând disprețul slugii față de stăpânul aflat la ananghie. Când la Revoluție a văzut că este groasă, în lașitatea sa funciară, știindu-se fragil prin ceea ce făcuse, ca să nu zic vulnerabil, a trecut la varianta de rezervă, punându-și piciorușul lui de general în gips, în acest fel ambiguu, neutru și indecent,  eschivându-se până se clarifică tărășenia.

Generalul Victor Atanasie STĂNCULESCU nu a avut măreția lui Napoleon soldatul.

Generalul Victor Atanasie STĂNCULESCU nu a avut inteligenta lui Winston CHURCHILL.

Generalul Victor Atanasie STĂNCULESCU nu a avut cruzimea lui I. V. STALIN.

El a fost exact ceea ce a fost, adică un ofițer de paie, făcut de un regim care punea accent pe defecte precum umilința, mediocritatea, lipsa de inițiativă, arivismul și trădarea, decât pe virtuți precum curajul, eroismul și bărbăția. Comportamentul său, dacă ne gândim că atunci când a fost eliberat condiționat a fost văzut într-un cazinou, era de om mărunt, vicios și primitiv. A sfârșit exact așa cum a trăit, lăsând impresia că este posesorul unor secrete teribile puse pe niște benzi de magnetofon. Dacă ar fi fost așa, măcar una dintre benzi ar fi fost dată la ascultat ceea ce l-ar fi salvat pentru totdeauna. Știu eu o femeie despre care se zice că ar ști multe, dar cred că nu știe, din moment ce se lasă condamnată. Numai femeile care au grești și nasc, nu divulgă numele tatălui adevărat al copilului, ducând în mormânt un secret care le-ar fi dezonorat. Aici e altceva, adică nimic.

(16 iulie 2018)

Medicina politică, azi

Îmi aduc aminte de un film românesc văzut în copilărie, în care soția unui domnitor fanariot își pusese soțul mort în fereastră spre a-l vedea lumea și să-l creadă viu. Mai îmi aduc aminte și de filmul Cidul, în care mort a fost fixat pe un cal și trimis spre groaza dușmanilor, pe câmpul de luptă. Acum, mai nou, vedem cum medicina este folosită pentru a justifica niște situații, niște atitudini, aduce în lumina reflectoarelor o nouă abordare.

Îmi aduc aminte cum și-a pus piciorușul în ghips Victor Atanasie STĂNCULESCU la Revoluție, pentru a se eschiva de la a participa cu arme și bagaje în linia a întâia. Era legendară întreaga tărășenie, pentru că generalul a reapărut viguros, călcând apăsat, în istorie pentru a fi el însuși, cel care arunca avionașe de hârtie în timp ce se citea o sentință. Viața a arătat că Victoraș, nu numai că nu a avut grijă de copilași, dar a făcut niște pași care au dus spre o direcție nefastă. El ar fi lăsat niște casete posterității, dar în opinia mea el nu avea niciodată ce să spună pentru că faptele lui au vorbit. Iar ghipsul acela l-a definit pentru totdeauna, ca nefiind în orice caz nici erou, nici viteaz, ci un laș.

Nu mai trebuie să-mi aduc aminte, ci doar trebuie să spun, pentru că întâmplarea s-a produs abia acum câteva zile. Un domn s-a retras dintr-o funcție importanță, pe un motiv medical grav, dându-și seama că indiferent ce ar face, rezultatul ar fi tot acela, adică zero, dacă nu negativ. Medicina este folosită cu insistență pentru a estompa o atitudine și pentru autoprotecție. 

Am cunoscut, citind o anumită presă, o situație în care un finanțist faimos ar fi făcut niște greșeli și legendele zic că dictatorul îl avea pe lista celor de trimis în fața plutonului de execuție. Tot legenda zice, că de frică omul s-ar fi dus și s-a internat la un sanatoriu pentru boli mintale. Acolo i s-a făcut un dosar medical care a devenit un fel de tinichea care i s-a atârnat și cu care, poveștile contemporane spun că a continuat să fie șantajat. El s-a lăsat șantajat și i-a mers relativ bine.

Cei mai mititei, pigmei cât de cât, folosesc și ei medicina în scopuri nu prea politice. Doctoratele trebuie făcute în 3 ani, în cel mult 5 ani, dar nu mai mult de această limită. Și totuși, apar niște personaje care vin cu scutiri medicale și solicită prelungiri, care li se și acordă. 

Se zice că există niște liste cu diagnostice care sunt utilizate pentru a justifica diferite situații, iar ideia de a face internări în spital sau de a face în ambulatoriu nu este străină ocrotirii unor persoane. Pârnăiașii folosesc spitalele civile sau cele din incinta sistemului pentru a evita niște situații. Unii chiar își scot măruntaiele din ei, doar, doar ar rezolva ceva.

La un moment dat abundența acestor evitări va conduce la ideia că oamenii ajung să nu mai creadă sitațiile reale. Îmi aduc aminte cum un elev a avut o anumită manifestare, nu a fost crezut, pentru că el jucase cândva un pic de teatru. Când a fost situația reală, dacă nu intervenea diriginta, care era profesoară de bilogie, elevul ar fi murit, pentru că avea apendicită, care deja ajunsese la nivel de complicații. Uneori, oamenii nu-și dau seama ceea ce fac și toate se întorc împotriva lor ca un bumerang. Sunt lucruri cu care nu se glumește.

Au fost și situații în comunism când persoanele incomode erau internate în spitale de psihiatrie și erau aduse într-o situație spre periferia societății, pentru că niciodată un nebun nu are un alt statut decât de nebun, cu acte în regulă, medicina fiind un instrument perfect în mâna dictatorilor.
Medicina politică, azi este un instrument laîndemâna tuturos pentru a-și atinge scopurile, uneori mai voalat, alteori direct, brutal și fără menajamente. Tot în scop politic, medicina este folosită pentru a menține în funcții oameni bolnavi, arătând cu acte că ei sunt sănătoși, deși a doua zi mor cu adevărat.

Îmi aduc aminte cum un prezident a fost pedepsit, lăsat fiind să zacă pe un pat de spital, numai și numai din lipsa unor protocoale speciale sau din cauză că nu existau condiții de a fi operat în siguranță, mai ales că respectivul nu prea avusese cuvinte de laudă pentru școli, fără a specifica nici nivelul și nici domeniile.  

(12 decembrie 2016)

Victor Atanasie STĂNCULESCU

Victor Atanasie STĂNCULESCU nu mai este. Cel care la procesul ceaușeștilor se juca cu avionașe de hârtie a sfârșit într-un azil de bătrâni, uitat și umilit. El a trecut printr-un proces unde a fost condamnat la ani grei de pușcărie, fiind ți degradat. A cerut să i se permită să iasă din pușcărie datorită condițiilor, dar a fost reintrodus după ce filme îl arătau că mergea la cazinouri să-și exercite viciul său care îl domina. Se zic multe despre Victor Atanasie STĂNCULESCU, dar cred că:

• multe nu sunt adevărate;
• dacă avea ceva de negociat își negocia libertatea;
• cele 9 benzi înregistrate  sunt un mit;
• nerespectând unele reguli ale jocului, sistemul l-a penalizat;
• nu avea puterea el să întoarcă revoluția;
• jocul la două capete l-a pierdut;
• ideia de a se considera ceea ce nu era l-a dus pe căi greșite;
• nu a știut să cântărească lucrurile;
• a făcut alegeri ambigue și greșite;
• istoria nu-l va consemna nici măcar la și alții.

Se zice că duce cu el multe secrete. Nu cred. dacă avea secrete, lăsa niște memorii sau dădea interviuri. De câte ori l-am văzut pe sticlă doar dorea să facă pe interesantul și pe misteriosul. Cei care chiar posedă secrete, spun 1.000 de banalități și la un moment dat aruncă o bombă de se cutremură scena. Ca militar el a avut o viață liniară, nu a fost în zone unde să fie conspirație. S-a lucrat la lumina zilei, cu presă și televiziuni la tot pasul. Iar chestia cu 33 de la masoni, este numai o joacă, știut fiind faptul că adevărații masoni nu ies în văzul lumii și cu atăt mai puțin se filmează.

Spun doar că s-a încheiat un capitol și un general cu patru stele a plecat dintre cei vii. Dar pe lumea aceasta, sunt nenumărați generalii cu patru stele care pleacă. Era ceva dacă pleca un mareșal sau un generalissim pleca, pentru că se închideau adevărate arcuri peste timp.

(21 iunie 2016)