O carte despre fotbalistul Dan PTRESCU

Trebuie să spun din start că mie nu-mi place deloc fotbalul. Trebuie să spun că am mers la meciul România -Grecia de pe national Arena, când echipa noastră a fost umilită și aceasta mi-a întărit convingerea că fotbalul este un sport de tot c-c-tul. 

Era prin 2010 iarna când a venit la mine un domn, destul de îndrăzneț, știut fiind faptul că eu am niște principii, dintre acre unul este ca studenții să nu vină la mine cu părinții să ceară clemență, pentru examene. Aici nu era cazul. Domnul care a venit era după examenul de Structuri de date, pe care fiul său îl promovase cu o notă foarte bună și dorea să-l cunoască pe cel care-i produsese probabil coșmaruri fiului său, căci pentru a promova examenul, mai trebuia să și învețe, dar să și lucreze pe calculator.
Ca semn al respectului față de mine, bănuiesc, domnul mi-a oferit o carte referită prin:
Gabriel ȘEITAN - Un campion de legendă Dan PETRESCU, Editura SemnE, București, 2009, 115 pag, ISBN: 978-973-624-821-4
M-am apucat să citesc această carte, nu pentru fotbal, ci pentru a vedea cum autorul și-a structurat demersul, care era stilul autorului și să compar ceea ce aveam eu ca idei fixe, cu ceea ce scria Gabriel ȘEITAN despre Dan PETRESCU.

Cartea are 16 capitole cam de 5 - 7 pagini fiecare abordează evoluția fotbalistului Dan PETRESCU în timp, dar pentru a-și justifica titlul cărții, autorul începe cu perioada Chelsea a jucătorului, unde acesta a fost numit LEGENDA. Dimensiunile cărții nu i-au permis autorului să includă copii după documente, pentru a da cărții acea veridicitate de document. Eu l-am crezut pe cuvânt pe autor, dar tot rămân la ideea mea că fotbalul românesc este de o mediocritate strălucitoare și nimic altceva.

Cartea este bine scrisă. Autorul Gabriel ȘEITAN are un stil curat, urmărește în mod coerent firul povestirilor și ceea ce mi s-a părut interesant este legat de faptul că nu a idilizat figura lui Dan PETRESCU, ci a căutat să-l aducă în fața cititorului pe fotbalistul Dan PETRESCU, dar și pe omul Dan PETRESCU, ca om de fotbal, mă refer.


(12 martie 2023)

Hai, să ne bălăcim în mocirlă ca porcii!

Am văzut acum mulți ani un film american cu două femei care s-au luat la bătaie pe un teren unde plouase și pământul era de fapt un noroi păstos, lipicios și tocmai bun pentru a o promova pe învingătoare și a o pedepsi pe învinsă. Mai nou, acum, astfel de lupte se dau în cremă de ciocolată caldă, ca toată lumea să fie mulțumită.
Noi românii, avem vorba cu mocirla când ne referim la situații neplăcute în care ne găsit și comparăm ceea ce ni se întâmplă exact cu poziționarea noastră într-o mocirlă, de unde vom ieși murdari, cu hainele rupte și în gură cu gust de pământ și de apă stătută.
Societatea noastră actuală se află exact într-o astfel de mocirlă.
Senatorii se zbat în mocirlă și-și măresc indemnizațiile prin vot.
Deputații se luptă în mocirlă și printre trânteli își aruncă vorbe de duh.
Miniștrii și ei sunt până în gât în mocirlă și se zbat să arate că fac și ei ceva, dar nu se vede nimic.
Noi, oamenii de rând, avem mocirla noastră, căci aruncăm gunoaie pe fereastră la bloc, trecem indiferenți pe lângă nelegiuiți, asistăm impasibili când vedem pe cineva căzut în stradă, jugnim pe cei aflați în nevoie sau care nu se ridică la standardul nostru.
Stăm nemișcați în mocirlă atât timp cât nu impunem criterii valorice de accedere la demnități și lăsăm pe oricine să ocupe fotolii importante, deși nimic nu recomandă acele persoane, nici calificarea, nici experiența, nici rezultatele anterioare.

Acum mulți ani am văzut undeva lângă un lac o zonă inundată, unde se făcuse o mâzgă strălucitoare în razele soarelui, unde porcii unor gospodari din apropiere se bălăceau și mă gândeam că mulți aleși ai neamului ar sta confortabil acolo și s-ar simți excelent în mediul acela, căci așa cum se comportă, ne arată că acela este adevăratul lor mediu.

(29 septembrie 2022)

România educată sau ce?

Am și eu niște întrebări, așa pentru mine, că la 75 de ani ai mei, nu mai contează prea mult opinia mea, căci mulți vor crede că m-am ramolit, deși încă mai merg la sală, mai fac flotări și scriu programe în PYTHON, de oarece complexitate.
Întrebarea nr. 1: cine sunt cei care au conceput legile, cu nume și prenume, dar și cu CV și foaie matricolă. Eu nu accept să propună legi despre educație cei care nu au medii generale mai mari ca 9,00, căci mediocritatea nu începe de la media 6,00?
Întrebarea nr. 2: care au fost modelele de bază luate în considerare, căci modelul românesc, mioritic, este cel care ne-a dus în groapa în care învățământul se află la ora actuală? 
Întrebarea nr. 3: există o pagină unde să fie definit obiectivul urmărit de ansamblul legilor educației, în cel mult 20 de cuvinte cu un singur predicat?
Întrebarea nr. 4: există o altă pagină în care să fie definite principiile care stau la baza întregii reforme, astfel încât să se vadă că totul are la bază onoarea, exigența, transparența și intransigența celor care au lucrat la acele legi?
Întrebarea nr. 5: calitatea este elementul central al acestei reforme? calitatea elevilor? Calitatea profesoruilor? calitatea procesului?
Întrebarea nr. 6: care sunt costurile acestei reforme?
Întrebarea nr. 7: cât de profundă este reforma? 
Întrebarea nr. 8: care cineva curajul să rupă pisica în două, căci totul se rezumă la bani și la curaj?  
Întrebarea nr. 9: se gândește careva la învățământul pentru elev și nu pentru profesor?
Întrebarea nr. 10: cum pleacă urgent din învățământ cei dovediți că sunt mediocrii, corupți, neperformanți și care nu îndeplinesc criteriile valorice impuse?
Nu scriu aici nimic despre cine-mparte parte-și face, căci nu se justifică, din. moment ce noi nu am produs laureați de premii NOBEL, 100% din spațiul carpato-danubiano pontic. Ideile nefericite ale fabricilor de diplome, de închis ochii la corupția acordării diplomelor de PhD, ne urmăresc asemeni umbrelor lăsate de corpuri în razele soarelui implacabil și iremediabil.
Cum e cu mandatele nelimitate de rector, de decan, de șef de catedră?
Cum e cu cohorta de suplinitori?
Cum e cu salariile mizerabile din învățământ?
Cum e cu pilele și corupția din educație?

(26 iulie 2022)

Intrarea în facultate

Intrarea în facultate înseamnă primul pas în carieră. Alegerea facultății o fac:
- părinții,
- tinerii în cauză,
- societatea,
- și și.
Eu mi-am ales singur facultatea, căci structural vorbind niciodată nu am acceptat să se bage cineva în ciorba mea. Era și un context special căci eram 5 copii. Când este un singur copil la părinți, aceștia îi programează cariera, să devină exact ceea ce ei nu au devenit sau să fie exact copie la indigo a lor. O familie de medici vrea ca odrasla musai să devină medic. O familie de avocați vrea ca odrasla să se facă avocat. O familie de actori vrea ca odrasla să-i calce pe urme, deși talentul nu se transmite ereditar.
În opinia mea, intrarea în facultate este momentul care definește viața unei persoane. O alegere bună este eact cea care duce spre o carieră de succes. O alegere greșită este calea sigură spre insucces, spre ratare și spre insatisfacții în cascadă. Am cunoscut tot felul de situații.
Am cunoscut tineri care i-au urmat orbește pe părinții și au fost toată viața niște nefericiți.
Am cunoscut tineri care și-au urmat visul și au avut realizări și satisfacții enorme.
Am cunoscut tineri care au ales greșit facultatea, după care s-au dus la o alta unde au făcut carieră.
Am cunoscut tineri care au făcut și ceea ce au vrut părinții dar și ceea ce au dorit ei, deci două facultăți și nu au profesat pe niciuna, căci ambele nu au răspuns așteptărilor lor.
Am cunoscut tineri care au făcut facultate doar pentru a avea o diplomă.
Am cunoscut tineri care au făcut facultate din ambiție, să demonstreze altora că ei sunt în stare.
Am cunoscut tineri care au făcut mai multe facultăți care nu aveau legătură una cu alta.
Am cunoscut tineri care au început nenumărate facultăți fără să le termine vreodată.
Viața este complicată și în opinia mea, o facultate, cine o începe, s-o facă pentru a profesa meseria în care se califică. Orice altă abordare este în opinia mea o mare eroare, un timp pierdut. Diploma nu are nicio valoare dacă ea nu are corespondent în munca de zi cu zi. Cel ce se laudă cu ea, greșește.
Intrarea în facultate este momentul crucial din viața unui tânăr. Nu prea văd utilitatea de a începe o facultate la peste 40 de ani. Nu înseamnă că un adevărat profesionist musai să aibă facultate. Cunosc oameni de excepție în meseria lor care nu au facultate și pentru care respectul meu este tota., tot așa cum cunosc tipi cu facultate și cu doctorat pe care nu doau nici doi bani.

(28 martie 2018)

Intrarea în mocirlă

Intrarea în mocirlă este apanajul unora care știu ceea ce este aceea mocirlă și au o mare plăcere de a se bălăci în ea. Se trăiește bine stând în mocirlă, căci de multe ori minciuna, delațiunea, furtișagul, șpaga și traficul de influență aduc avantaje rapide și fără efort. Sunt oameni parcă predestinați să intre în mocirlă fără să regrete, dar atunci când o dau în bară se tânguie și se dau cu capul de pereți, dar nicio clipă nu recunosc că le-a mers bine tot timpul înainte de a fi descoperiți că erau în mocirlă și că sunt scoși temporar de acolo.
Intrarea în mocirlă este pentru unii singurul mod de a câștiga mulți bani prin nemuncă, riscând din ce în ce mai mult, până când ghinionul îi întâlnește și-i execută la rece și nemilos. Degeaba ei se miră și se tăvălesc pe jos de regrete, dar au știut la ce se expun. Le-a plăcut și gândul lor nu este la a trece la lucruri normale, obișnuite, ci la cum s-o ia de la capăt, dar la o scară cu mult mai mare.

(28 martie 2018)

Intrarea în bucluc

Intrarea în bucluc nu este un lucru greu de realizat, căci buclucul este la tot pasul. Cel ce nu face evaluări corecte, intră în bucluc. De regulă intră în bucluc cei care se supraevaluează și care cred că estimează că vor dispune în viitor  de resurse cu mult mai mari decât acestea vor fi în realitate. Decalajul care s-a creat, evident îi bagă în bucluc, căci nu mai au resurse:
- să continue o construcție,
- să plătească rate,
- să se achite de datorii,
- să termine ceea ce au început.
Am văzut mulți care au intrat în bucluc atunci când au antamat cheltuieli cu mult mai mari decât resursele lor disponibile sau care ar fi fost de antrenat de la cunoscuți. În momentul în care din lipsa resurselor se apelează la credite sau la cămătari, atunci omul intră în bucluc. Se intră în bucluc atunci când omul:
- fură,
- minte,
- jefuiește,
- violentează,
- păcăleșyte,
- trafichează,
- împrumută,
- fraudează.
adică face lucruri nesăbuite care în niciun caz nu-i aduce liniștea. Noi avem proverbul că înainte de a tăia o stofă, croitorul trebuie să măsoare de 10 ori. Și la noi tot așa este. Înainte de a face un ceva, trebuie să facem analize, să vedem riscurile și știind că sunt lucruri care nu se fac, să nu le facem.
Intrarea în bucluc pare pentru unii că este mâna destinului, deși totul era previzibil și de evitat. Numai că omul se riscă și nu de puține ori mai și reușește, ceea ce-l determine să riște din nou și se miră când nu-i reușeșete. El dă vina pe forțe exterioare, deși totul este datorită a ceea ce a făcut și el știe că nu a făcut bine.

(28 martie 2018)

Intrarea în pușcărie

Intrarea în pușcărie acum este act de eroism. Văd tot felul de corupți care se perindă pe la televizor și fac pe victimele sau pe eroii. Este de-a dreptul jenant nu pentru ei, ci pentru o societate care nu-i pune la punct. Ei acuză justiția că a fost nedreaptă cu ei și că au făcut pușcărie pe nedrept. Sunt multe întrebări de pus, dar multe lucruri sunt foarte clare, din moment ce niciunul nu a făcut pușcărie că a furat o pâine că îi mureau de foame copilașii sau o jucărie s-o dea la copilaș.
Intrarea în pușcărie este privită la noi ca spectacol la care ca în Evul Mediu când vrăjitoarele erau duse să fie arse pe rug în piața publică, acum se aplaudă, se zăngăne cătușe și ca și atunci, lumea se bucură, în primitivismul ei.
Pușcăria și-a pierdut demult caracterul educativ, ea fiind un fel de loc de păstrare, din moment ce hoții rămân cu bani mulți și în pușcărie unii au dreptul de a trăi chiar în lux, cu telefoane mobile, cu posibilitatea de a cheltui și mai ales, cu speranța de a mai jupui și statul prin câștigarea unor drepturi la CEDO, căci nu li s-au respectat oarece drepturi.

(28 martie 2018)

Intrarea în partid

Intrarea în p,
artid ar trebui să fie un act de maturitate, de dăruire și mai ales de înțelegere a diferențelor dintre doctrine. În realitate nu este așa. Oamenii intră în partide doar de a-și rezolva probleme care nu se rezolvă altfel decât prin decizii politice. Decizia politică înseamnă:
- poziție în partid,
- forța în partid,
- telefonul dat,
- influență,
- subiectivism,
- neperformanță,
- abuz,
- ton ridicat,
- slugărnicie,
- lingușeală,
- avantaje.
Pe vremea comuniștilor intrarea în partid însemna selecție acerbă și mai ales muncă și mai puțin avantaje. Acum partidul înseamnă:
- funcții,
- bani,
- vizibilitate,
- putere,
- funcții.
Cine nu are o meserie pe care să se bizuie găsește în a intra în partid singura modalitate de a-și asigura un serviciu, un salariu și mai ales de a promova atât timp cât cei care sunt la putere fac parte din partidul respectivului. Apoi, dacă respectivul partid intră în opoziție și protejatul întrî într-un con de umbră. Nu pleacă pentru că rotirea cadrelor nu este radicală dinteama că la următoarele alegeri roata se întoarce. Eu i-am sfătuit pe tinerii informaticieni cu care am mai discutat una-alta, să nu intre în partide decât după 40 45 de ani și numai după ce au o situație bine stabilită pentru a nu deveni anexele unor nefericiți sau slugi la alții și mai nefericiți ca să nu spun nepregătiți.

(28 martie 2018)

Cioloș a intrat în mocirlă

Venit de la ședința Grupului de Dialog Social, premierul Daniel Julien Cioloș s-a dus la emisiunea lui Mihai Gâdea intitulată Sinteza zilei, altfel spus, a plonjat direct în mocirlă. Mă așteptam să aibă niște consilieri buni de imagine, care să-l ferească să facă erori impardonabile, precum aceea de a folosi termenul de mocirlă, motivând că la agrarieni este un concept cu mai alrg decât noi, muritorii de rând ni-l închipuim.

Sunt sigur că ideia de a-i antagoniza pe votanți este esențială, numai că depinde foarte mult cine o face. Se vorbește foarte mult despre ciuma roșie, despre orientarea spre est. Să nu uităm că acolo, la est, sumele care se vehiculează sunt amețitoare și că este foame mare la București. Nu m-ar mira să aflu că persoane pe care nu le-aș bănui nici în ruptul capului de lucruri rele, să fie dovediți ceea ce este cel mai rău cu pitință, adică... Mi-este și frică să rostesc ai cui agenți să fie respectivii. Faptul că o hartă arăta țara noastră înconjurată de culoarea roșie mă duce cu gândul că harta aceea nu s-a colorat singură, ci prin acțiuni eficiente ale cui deține atâta tuș roșu. Cine are interes să fie aici o insulă de democrație autentică, nu are a se juca cu vorbele tocmai acum, când mai mult ca oricând este nevoie de unitate și de voință pentru a merge înainte.

Îmi aduc aminte de un scenariu pe care Alina Mungiu Pipidi îl lansa ceva timp în urmă referitor la o stare de război civil pe undeva pe aici. Luciditatea este cuvântul de ordine care trebuie să primeze acum. Alegerile sunt alegeri și rezultatul lor, oricare ar fi el trebuie să fie prilej de consolidare a democrației, nu de impunere a unui dictat. Îmi aduc aminte cum din rațiuni  minore de orgoliu aiurea, la ora 14 depunea jurământ Oprea și cum din arțiuni superioare, la 18 în aceeași zi, depunea jurământul întregul cabinet. Vitriolarea atmosferei în mod gratuit nu este de rangul unui premier și nici limbajul folosit nu este caracteristic acelei demnități. La mine în mahalaua Găvenii mocirla era asimilată cocinei, cocina cu porcii, porcii cu troaca  și tot așa. Totuși pentru un om însurat cu o franțuzoaică, școlit de prin 1991 prin Franța, apoi comisar ani buni, trebuia să aibă un vocabular mai ceva, acolo, măcar de ar fi folosit  cuvântul boue, că până și-ar fi dat lumea seama să meargă la dicționarul francez-român s-ar fi terminat emisiunea.

Oricum, ceea ce s-a întâmplat, nu mi-a plăcut, dar maestrul său Traian Băsescu trebuie să fie mândrul de așa discipol, căci între 2005 -2014 toate pozițiile i le datorează mentorului său. Felicitări, magistre!

(06 decembrie 2016)