Ca țară mică, România a avut, are și va avea o evoluție în timp strict interdependentă de cei din jur, de cei mai de departe, dar obligatoriu dependentă de marile puteri ale lumii. Oricât ne-am dori noi să fim cu mult mai mult decât credem de cuntem, tot timpul va fi ceva care ne va trage de mânecă, pentru a ne reașeza exact acolo unde ne este locul. Opțiunile noastre există și ele ne dirijează destinul, mai favorabil sau mai puțin favorabil.
Eroarea strategică din politica românească dintre anii 1930 - 1940 ne-a plasat în zona cea mai puțin favorabilă, căci nimeni nu va trece ușor cu vederea alianța de dinainte de 23 August 1944, precum și declarația de război a guvernului, adresată Statelor Unite și anunțată cu emfază de postul național de radio, căci România era aliata Germaniei lui HITLER. Ca jucător incoerent, cu o strategie eronată, România a cules exact ceea ce a semănat, atunci când au fost creionate sferele de influență.
Ce a urmat zilei de 8 mai 1945 în țara noastră este consecința deciziilor eronate luate de partidele politice, de guvern și monarhie în derularea proceselor de orientare a țării și nu trebuie arătat cu degetul în altă parte, căci comportamentul celorlalți a fost dictat de poziționarea greșită a Bucureștiului. Nu alții sunt de vină căci la București a fost construită și pusă în practică o strategie greșită.
Cine va avea curajul să scrie o istorie coerentă, bazată pe documente și pe imagini de arhivă, va avea posibilitatea de a interpreta corect inclusiv semnificația zilei de 30 decembrie 1947. Acum trebuie acceptată ideea că în fruntea maselor se află conducători, unii mai iscusiți, alții mai tembeli, dar istoria este făcută de mase. Masele sunt cele care se află pe câmpul de bătălie din războaie. Masele sunt cele aleg prin votul lor conducători buni sau conducători mediocri.
Realitatea românească din 1947 nu trebuie ruptă de cum a decurs războiul, de statutul de țară învinsă al României și de rolul Armatei Roșii, ca armată de ocupație, care alături de armatele aliate ale USA, Regatului Unit și Franței, ieșiseră victorioase prin semnarea actului de capitulare necondiționată a Germaniei. S-a tot vorbit de un șervețel scris la Yalta unde au fost fixate niște ponderi de influență, unde se vedea că URSS avea 90% și Regatul Unit avea 10% în cazul țării noastre.
Acum au trecut 74 de ani de la momentul proclamării Republicii Populare Române la data de 30 decembrie 1947. Istoricii noștri de azi privesc greșit și incomplet acest eveniment. Trebuie spus că niciun act de abdicare nu se face din fericirea monarhului, ci în condiții excepționale și este un act de voință unilaterală, asemeni unei demisii pe care orice angajat o semnează, ca act al voinței sale, fără a da explicații. RPR - republica Populară Română avea un prezidiu provizoriu condus de C.I. PARHON, părintele endocrinologiei și care în componență avea personalități importante.
Schimbările de după 8 mai 1945, reforma agrară din 1945, alegerile din 19 noiembrie 1946, instaurarea regimului comunist în 30 decembrie 1947, naționalizarea din 11 iunie 1948, adoptarea constituției din 13 aprilie 1948, adoptarea planurilor anuale și cincinale, sunt consecințe directe ale modului în care s-a încheiat pacea care a pus capăt celui de al II-lea Război Mondial, partidul comunist român a fost doar instrumentul care a capacitat masele pentru a pune în operă tot ce decurgea din acel 90% scris pe șervețel de Winston CHURCHILL în 9 octombrie 1944. Este proverbul capul face, capul trage, căci totul se trage de la niște conducători foarte slabi, incompetenți care după anul 1930 au dus țara de râpă.
(30 decembrie 2021)
