Munca la români

Foarte mulți dintre noi muncim. Unii muncesc mai mult, alții muncesc mai puțin, unii muncesc mai bine, alții muncesc mai puțin bine. Există o serie de criterii după care ne diferențiem între noi, dar nu sunt atât de clare aceste criterii încât să se stabilească o ierarhie clară a noastră și fiecare să ne cunoaștem și locul, dar și lungul nasului.

Există o mare diferență între ceea ce se înțelegea prin muncă înainte de a veni comuniștii la putere, în timpul regimului comunist, dar mai ales, după 1989 când s-a prăbușit regimul comunist.

În timpul regimului comunist:

- toți oamenii aveau un loc de muncă,

- oamenii erau cu toții tovarăși,

- nu existau săraci și bogați,

- oamenii primeau case de la stat,

- se mergea în concediu cu bilete de la sindicat,

- fiecare muncea după puteri și primea după nevoi,

- existau meserii și meseriași cu acte,

- accentul era pus pe meserii industriale,

- prestările de servicii erau periferice,

- agricultura se făcea în CAP și IAS,

- țăranul cooperatist era o categorie distinctă,

- muncitorii și țăranii erau clase, intelectualii erau o pătură.

După anul 1989 lucrurile legate de muncă s-au schimbat radical pentru că:

- a apărut șomajul,

- inițiativa privată a trecut pe primul plan,

- sectorul privat are rol important în PIB,

- rolul proprietății s-a schimbat radical,

- a apărut învățământul privat,

- sfera serviciilor a explodat,

- meseriile au suferit schimbări fundamentale,

- statul de drept a schimbat optica față de muncă,

- au apărut bogații și săracii.

Acum, lumea conștientizează că numai prin muncă inteligentă se obțin veniturile corespunzătoare, iar cine execută muncă brută sau cu nivel de calificare scăzut, obține salariu bun, dar nu atât de bun încât să-l poziționeze în prima treime din vârful piramidei sociale. Este eronat să se vorbească despre muncă privind totul prin prisma concepțiilor depășite ale vremurilor comuniste, căci acum, cererea și oferta sunt cele care definesc cadrul economic fundamental și cine nu ține seama de reglarea fină dată de raportul cerere/ofertă se va trezi în cea mai dificilă situație, aceea a falimentului, căci cererea și oferta înseamnă atât diversitate, cât și cantitate, dar mai ales calitatea corelată cu prețul. Orice diferență care apare între cerere și ofertă, este sancționat de piață, cu efecte dezastruoase pentru producător de mărfuri și pentru prestatorul de servicii. vedem șoferul de taxi care muncește. Vedem pe cel care manipulează mărfurile în supermarket care muncește. Vedem pe cel care face curățenie pe stradă și deci, care muncește. Vedem pe cel care vinde în piață produse agricole proprii sau este doar intermediar și muncește căci produsele nu sar la noi în plasă direct de pe ogor sau din depozit, ci sunt supuse unor operațiuni specifice de la câmp până a le avea noi în plasă, prin multă muncă. 

Au apărut meserii noi, au apărut modalități de calificare diferite de ceea ce știam înainte de 1989 și acum ierarhizarea salariilor este cu totul alta decât am crezut noi căci salariile reflectă și ele raportul cerere - ofertă, despre care tot vorbim, dar nu depunem eforturi corespunzătoare pentru a-l înțelege.

Acum, prin a munci înțelegem cu totul altceva decât se înțelegea acum 50 de ani sau acum 30 de ani, căci nevoile oamenilor s-au schimbat foarte mult și interesează acum atingerea unui grad de satisfacție al fiecăruia dintre noi atunci când solicităm un serviciu de la un prestator sau un produs anume din magazin, pentru că acum avem de unde alege și mai ales, avem ce alege. Acum, a munci înseamnă a efectua activități după proceduri bine definite, astfel încât clientul să fie satisfăcut, căci el are de unde alege și data viitoare el va reveni dacă a fost mulțumit sau va evita pe prestatorul sau pe producătorul de care nu este mulțumit. Munca are acum o componentă de calitate care este direct evaluată de client sau de partener. orice altă abordare schimbă raporturile dintre oameni și efectele sunt directe și neechivoce.

(07 mai 2023)

Facultatea trebuie să dea o meserie!

Noi aveam vorba aceea că nu mi-am tocit 5 ani pe băncile facultății degeaba. Acum este vorba de 3 ani și încă doi ani la masterat și cu încă trei ani la doctorat, deci vorba ar fi că tânărul nu și-a tocit 8 ani degeaba coatele pe băncile facultății.

Și totuși...

Sunt facultăți înființate pentru profesori, căci nevoia socială pentru ceea ce se învață acolo este extrem de redusă. Sunt facultăți înființate pentru a oferi o diplomă de studii superioare, pentru cei care nu doresc să depună eforturi peste o limită suficient de scăzută.

În opinia mea, o facultate trebuie să ofere o meserie celui ce o urmează.

Facultatea de contabilitate îi dă absolventului meseria de contabil.

Facultatea de management îi dă absolventului calificarea de manager.

Facultatea de farmacie îi dă absolventului său calificarea de farmacist.

Facultatea de arhitectură scoate arhitecți.

Facultatea de actorie scoate actori.

Facultatea de regie scoate regizori.

Este de dorit ca fiecare facultate să-și definească meseria pe care o învață studentul și cu care pleacă de pe băncile sale, pe care civilizat este să o și practice, ca absolventul să conchidă că nu și-a tocit 3+2 ani pe băncile facultății degeaba. Frumos este ca fiecare facultate să aibă meseria ei, adică să nu fie două sau mai multe facultăți cu nume și cu programe de învățământ total diferite care să scoată absolvenți cu aceeași meserie, căci nu are nicio logică.

Îmi amintesc de faptul că am căutat în Catalogul Ocupațional din România - COR niște meserii și am avut surpriza să văd că ele nu există. Marii profesori au preocupări mult prea elevate în sferele lor, pentru a pierde timpul coborându-se la chestiile lumești ale meseriilor pe care ei le oferă studenților care cugetă să urmeze cursurile pe acre ei le predau. Așa se explică absența din COR a unor meserii pentru care există programe în facultăți, profesorii din acele facultăți, probabil așteaptă ca lumea de pe drum să le facă munca lor de a defini meseria pe care o pregătesc ei în facultate pentru COR sau este și situația ca ei să nu pregătească nicio meserie, ceea ce este absurd, fără sens, căci un ambalaj frumos se dovedește că nu conține nimic și punga este goală, iar absolventul e aruncat pe piața muncii ca un avorton fără viitor.

(07 august 2022)

Previziunile pe 2022 despre non-fotbalul mioritic absurd

Non-fotbalul mioritic absurd este caracterizat prin:
- non-performanță,
- non-rezultate,
- non-antrenori,
- non-sportivi,
- non-suporteri,
- non-resurse.
Previziunile legate de non-fotbalul mioritic și absurd pe 2022 sunt următoarele:
- ne vom non-califica în competițiile la care vom fi parte,
- vom non-învinge până și cele mai modeste echipe de cartier,
- ne vom non-bucura de non-rezultatele unor non-fotbaliști non-antrenați.
Toate acestea fiind zise, este momentul de a lua taurul de coarne și de a nu se mai non-juca un non-fotbal, în condițiile în care toate celelalte țări joacă fotbal, adică, trebuie luat totul de la zero, ca și cum din 1996 nu ar mai fie existat fotbal în spațiul mioritic, căci într-adevăr, fotbal nu a existat, ci doar a fost practicat un non-fotbal al mediocrităților de la toate nivelurile. Să nu-mi spună mie nimeni că non-calificările de la competițiile de fotbal din Europa sau din lume a însemnat altceva decât non-performană, adică mediocritate pură, decantată, distilată și distructivă.

(01 decembrie 2022)

Clase de performanță

Orice s-ar spune, fiecare dintre noi are un anumit nivel de performanță. Toți ne considerăm foarte buni, dar nu este deloc așa. La școală, prin notele pe care le obținem, prin mediile finale suntem:

- slabi dacă notele dar și mediile noastre nu depășesc 6(șase);

- mediocrii dacă notele dar și mediile noastre sunt mai mari de  6(șase) dar nu depășesc 7(șapte);

- buni dacă notele dar și mediile noastre sunt mai mari de  7(șapte) dar nu depășesc 9(nouă);

- foarte buni dacă notele dar și mediile noastre sunt mai mari de  9(nouă) dar nu depășesc 10(zece);

- excepționali dacă pe lângă zecele curat ca mideii, examinatorul mai spune și cu felicitări.

Există și persoane care nu s-au supus vreodată unei evaluări, drept care vor fi incluse în categoria de neevaluați, ceea ce astrage după sine tratarea lor ca atare.

Există locuri de muncă cu grade diferite de dificultate, după cum urmează:

- banale care se ocuăp fără niciun fel de pregătire prealabilă;

- ușoare, unde activitățile sunt simple care necesită o calificare scăzută;

- dificile unde activitățile presupun concentrare și îndemânare;

- grele în care activitățile necesită un efort și concentrare cu niveluri ridicate;

- foarte dificile, unde activitățile sunt de maximă complexitate, concentrarea este  la nivel maxim;

- extreme în care totul necesită abilități ieșite din comun.

La noi este vorna legată de omul potrivit la locul potrivit. Înseamnă că pentru fiecare categorie de oameni trebuie să există un loc ce li se potrivește. Numai că fiecare dintre noi ne dorim de cele mai multe ori cu mult mai mult decât sunt capacitățile noastre. De aceea apar situații în care oamenii sunt caracterizați ca fiind depășiți de evenimente sau altfel spus, nu-și văd lungul nasului. Există o chestie specială numită fișa postului în care sunt definite cerințele pe care trebuie să le îndeplinească un cetățean pentru a ocupa un post anume. În realitate apar foarte multe distorsiuni căci fiecare dintre noi trăim printre oameni. Oamenii sunt subiectivi și ei sunt cei care fac selecția. Uneori selecția este corectă și apare situația omului potrivit pe locul potrivit. Alteori, din contră, distorsiunile sunt așa de mari încât apar decalaje enorme între ceea ce se cere în fișa postului și ceea ce oferă ocupantul respectivului post. În folclorul nostru avem zicerea: i s-a pus pe cap o pălărie mai mare decât capul lui. Atât timp cât nu există transparență și raționalitate, vor exista decalajele ce duc la indecizii sau la luarea de decizii de slabă calitate, care înseamnă în final lipsă de responsabilitate cu efecte directe asupra nivelului de trai. Cei mediocrii au această capacitate de conservare prin tertipuri de toate felurile. Studiile de fezabilitate sunt forma clară de perpetuare a mediocrității în CNADR.
Clasele de performanță trebuie cunoscute astfel încât punerea în corespondență a disponibilului de resursă cu necesarul de resursă să fie cât mai aproape de nevoia socială și nivelul risipei să fie controlat, dacă nu este posibil să fie orientat spre minim.
Concluzia nr. 1: niciodată un dublu repetent nu are cum să ajungă șef de stat.
Concluzia nr. 2: niciodată un repetent nu are cum să ajungă premier.
Concluzia nr. 3: se întâmplă ca analfabeți să ajungă senatori și deputați.
Concluzia nr. 4: se întâmplă ca mediocri să se împăuneze cu titluri academice.
Concluzia nr. 5: orice distorsiune atrage după sine soluții nu proste, ci foarte proaste.

(07 ianuarie 2018)

Sistemul educațional și calificarea haotică

Comuniștii aveau planul, planificarea, cifrele de plan, realizarea planului, toate devenind obsesive, lucru care a făcut da după 1989 lumea să urască și planul și planificarea și să se treacă la desființarea Comitetului de Stat al Planificării - CSP. CSP ocupa clădirea de azi a Ministerului Economiei și Dezvoltării.

Nu spun că planificarea era bună. Nu  spun că planu era bun,. Spun doar atât: fără un plan, totul devine un haos. A planifica nu înseamnă a gândi în locul altcuiva, ci a crea acea imagine globală a realității, cu asigurarea unor proporții, care să nu genereze pierderi sau dacă pierderile există, acestea să fie cât mai mici.

Acum când nu mai există planificare și nici plan, haosul s-a instalat și fiecare face exact ce-i bubuie prin cap. Pierderile sunt imense, dar lumea se uită spre cer și ridică din umeri spunând că destinul este de vină. Cele mai dramatice aspecte se înregistrează la nivelul forței de muncă. A lăsa pe fiecare să stabilească cifrele de școlarizare, funcție de o așa-zisă cerere și tot o așa zisă ofertă, este cea mai mare eroare. Oferta în zona forței de muncă este generată de:

- ambiții personale sau ale părinților;

- ideia de nemuncă intensă;

- titlul oferit;

- ușurința de a trece și finaliza studiile;

- costurile;

- o eventiuală șansă de a face ceva cu diploma;

- sonoritatea diplomei;

- salariile și câștigurile peste;

- confortul oferit în timp;

- poziționarea socială.

Contează foarte puțin ceea ce se întâmplă în realitate cu absolventul după terminarea studiilor și chiar dacă era criticat comunismul, în gândul lor, mulți regretă dispariția repartițiilor guvernamentale de la terminarea facultății, căci groaza de a fi șomer este dominantă, mai ales pentru cei fără relații și fără bani să-și cumpere postul, căci există la bugetari și așa ceva, fără a fi corupție pe față.

Există cumva niște germeni timizi ai planificării când Ministerul Educației stabilește cifre de școlarizare în facultățile de stat, dar există o foarte mafre ușurință de a înființa specializări noi și de a suplimenta locurile în numele unor necesități sociale imaginare, dar argumentate cu telefoane de la persoane influente sau de la neveste ambițioase. Și pe la inspectoratele Școlare există tendințe de a mai frâna elanul unor școli modeste în a-și schimba denumirea în Colegii Interplanetare sau alte bazaconii care mai de care mai sulfuroase și volatile, reglate de rezultatele la BAC.

Mediul privat de producție este cel care dă reglajele cele mai fine, pentru că niciun patron nu este nebun să-și suprapopuleze organizația cu personal nenecesar sau necalificat, pentru a-și semna cu propria mână falimentul. Numai mediul privat, economia reală face reglajele fine și obiective, dar care se propagă greoi în celelalte sisteme, iar efectele pe termen lung sunt dramatice. Nu vreau să fac enumerări, dar cine vrea, cine are interesul să meargă pe stradă și să întrebe 100 de tineri ce studii au și ce loc de muncă ocupă și va vedea că facultățile cu denumiri sonore, cu diplome fără acoperire i-a dus pe aceștia să fie vânzători, stivuitori de marfă, supraveghetori sau alte meserii care nu corespund calificării lor, dar din care mănâncă o pâine, mai neagră sau mai albă.

(26 aprilie 2017)

Niște matrice absolut necesare

Suntem obișnuiți să vorbim mult, prost și fără rost. Este bine să schimbăm puțin acest registru și să fim mult mai concreți. adică să construim niște matrice.
Prima matrice, este aceea a specializărilor universitare. Vom pune pe linii meseriile practicare de absolvenți și pe coloane facultățile.
Dacă toate cifrele sunt concentrate pe diagonala matricei ne aflăm în situația ideală, în care toți absolvenții lucrează în meseria în care s-au format pe băncile facultăților.
Daca însă există o mare împrăștiere, rezultă că una au învîțat tinerii și altundeva lucrează. Ceea ce au deprins în facultate le folosește ceva mai puțin sau deloc.
O astfel de matrice arată cu claritate diferențele între ceea ce cere piața și ceea ce oferă sistemul educațional.
A doua matrice conține pe linii și pe coloane  localitățile din țară. La intersecția liniei i cu coloana j se află înregistrat numărul elevilor plecați din localitatea i să dea examen de admitere în localitatea j. Se va observa cu claritate că este vorba de o matrice cu 2500 de linii și tot atâtea coloane, cu îngrozitor de multe elemnte cu valoare ZERO, adică este vorba de o matrice rară. Se pune problema în acest context de ce e necesar examenul unic pentru terminarea clase a VIII-a și răspunsul este clar: NU.
A treia matrice conține pe linii localitățile și pe coloane jurnalele care se publică. la intersecția linie coloană se  înscrie numărul de exemplare trimise spre localitatea de pe linie, de la ziarl specificat pe coloană.
A patra matrice conține localităție pe linii și pe coloane, fiind o matrice pătrată. La intersecția liniei i cu coloana j se trece numărul de persoane care au migrat din localitatea i către localitatea j.
A cincea matrice este cea a căsătoriilor, unde pe coloane sunt trecute vârstele bărbaților, iar pe linii sunt trecute varstele femeilor. La intersecția liniei i cu coloana j se scrie numărul de barbați având vârsta i care s-au căsătorit cu femei de vârsta j.
A șasea matrice este o matrice celebra, recunoscută sub numele de BALANȚĂ A LEGĂTURILOR DINTRE RAMURI - BLR, care evidențiază ce a plecat de la ramura aflată pe linia i a matricei, către ramura j aflată pe coloana cu aceeași poziție din matrice. dacă acestă matrice s-ar obține an de an s-ar vedea cu claritate ce se întâmplă în economie și nimeni nu s-ar mai îmbăta cu apă rece.
A șaptea matrice este aceea a calificărilor, unde pe linii se gasesc meseriile și pe coloane se afla nivelurile de instruire. La intersecția liniei  corespunzătoare calificării i și a coloanei j se scrie numarul de persoane care lucrează la nivelul instruire j, având calificarea i. Lucrurile se detaliază și dacă se construiesc matrice din care rezultă numărul celor cu nivel de instruire i care activeaza in meserii ce necesită nivelul de instruire j. O analiză atentă va scoate la iveală risipa imensă de resurse a societății dacă foarte mulți absolvenți de facultate lucrează în meserii care nu necesită un astfel de nivel ridicat de instruire.
Dacă dorim să știm ceva despre marile adevăruri este necesar să se construiască o matrice și multe dintre secrete ni se vor dezvălui în nuditatea lor crudă, periculoasă și neiertătoare.

(25 ianuarie 2016)