Fii bărbatul care vrei să fii! (III)

 Cunoaște-te cum nu te-a cunoscut nimeni!

Când eri un băiețel de cinci-șase anișori, cu siguranță părinții tăi te-a văzut ca fiind inteligent, năzdrăvan, plin de energie și te-au pus să reciți o poezioară sau să cânți un câtecel învățat la grădiniță ca să se fălească cu tine în fața vecinilor sau a prietenilor și a rudelor. Când ai mai crescut, tot ei au decis la ce liceu să continui studiile și mai apoi gândindu-se la viitorul tău s-au implicat în a te sfătui ce să faci mai departe.

Dacă ai terminat liceul, ai lauat bacalaureatul și ai fost un băiat ascultător și ai mai și învățat carte, ai urmat facultatea și nu orice facultate, ci facultatea la care s-au gândit părinții tăi, care ți-au explicat mii și mii de avantaje în a termina respectiva facultate.

Acum ești bărbatul care ai în față marea decizie, căci vrei să fii bărbatul care vrei tu să fie, nu bărbatul pe care l-au dorit alții să fie, cum vor ei. Pentru a face marele pas, tu trebuie să te cunoști așa cum nu te-a cunoscut nimeni, cu bune și cu rele. Tu trebuie să te auto-evaluezi cu obiectivitate, căci numai dacă faci o astfel de auto-evaluare corectă, vei vedea care sunt calitățile tale adevărate și vei ști încotro să te îndrepți, căci direcția ta depinde de ceea ce vezi tu în tine, nu de ceea ce văd alții la tine, de ceea ce ar crede alții că tu ești în stare să faci, căci dacă tu iei o decizie, această decizie trebuie să ducă spre direcția unde tu ești în stare să faci lucrurile nu bine, ci foarte bine sau să faci lucruri excepționale.

Ceilalți nu te cunosc deloc bine și cu atât mai puțin, nu te cunosc foarte bine. Ei nu au simțit ceea ce ai simțit tu când ai intrat într-o sală de examen. Ei nu au știut ce înseamnă să înveți la o disciplină, nu pentru că îți era dragă sau necesară, ci ai învățat doar pentru a face o bucurie părinților tăi sau pentru a nu-ți strica media, care în mintea părinților tăi era cheia succesului tău la o admitere fie la liceu, fie la facultate. Numai tu îți cunoști cu exactitate valoarea ta, valoare de care nu s-a interesat nimeni, probabil nici tu, căci lumea din jur este dominată de aparențe, de ce zic alții, de cum ne văd alții, de cum discută alții, iar noi suntem doar piese pe o tablă de șah imaginară a societății.

Când ne auto-evaluăm este bine să nu folosim aprecieri subiective și să dăm dovadă de suficiență, pentru a ajunge în final la un rezultat dezastruos, inexact și inutil, doar de dragul de a crede alții despre noi exact ceea ce nici noi nu credem în realitate. O astfel de abordare nu ne ajută prea mult și de aceea este rezonabil să facem pe o hârtie anonimă un tabel cu două coloane. Pe prima coloană vom trece calitățile și pe cealaltă vom trece notele de la 1 la 10. Pentru că  doar noi știm ce este scris acolo, vom fi cinstiți cu noi înșine și vom acorda note cât mai realist posibil, mai ales că vrem să ne cunoaștem cum nimeni altcineva nu ne-a cunoscut.

Eu mă iau pe mine aici și voi pune notele pentru ceea ce eu consider important.

Punctualitatea o consider esențială și am fost punctual, zic eu, de aceea nota mea este 10.

Talentul muzical, în sensul de a cânta cu vocea sau la un instrument, la mine sunt undeva la nota 2.

Modul de a-mi defini obiective și de a le realiza, la mine se ridică la nota 8.

Calitatea de a selecta colaboratorii după criterii practice de verificare este la nota 9.

Modul de a planifica activități și de a mă ține de planificare este la nota 9.

Flexibilitatea în adaptarea programului la noile condiții schimbate subiectiv este 4.

Dimensionarea resurselor pentru derularea unui set de activități ce depind de mine este 10.

Intransigența în situații datorate carențelor celor cu care am relaționat este de nota 9.

Respectarea termenelor impuse de alții este de nota 9.

Lăsarea pe ultima sută de metri a realizării unor sarcini este de nota 5.

Memorarea de date la istorie și la geografie sau a altor dogme este de nota 2.

Găsirea de explicații logice la formule și la diferite teorii este de nota 9.

Prezentarea adevărurilor este de nota 9.

Ideea de a începe un lucru numai după ce am terminat pe precedentul, nota 9.

Ideea de a-mi nota idei despre lucruri pe care să le realizez, fără a le aprofunda, nota 10.

Fiecare are obiectivele lui și cunoașterea trebuie subordonată acestor obiective, căci decizia ce trebuie să fie luată pentru a fi bărbatul care vrei să fii, are la bază exact această cunoaștere, căci decizia luată greșit considerând că ai calități pentru a fi acel bărbat la care tu visezi și ele nu sunt, duce cu certitudine la marele eșec și nimeni nu-și dorește așa ceva. Nimeni nu face analiza în locul tău, nimeni nu decide în locul tău. Este prima dată când ești tu cu tine însuți și iei marea decizie, de a fi bărbatul care vrei să fii, căci bărbatul care ești acum nu te mai mulțumește, ci vrei să fi nu o variantă la ceea ce ești, ci ceva cu totul dferit, adică bărbatul care te definește și care este ceea ce vrei tu să fie cu adevărat și pentru totdeauna.

(30 noiembrie 2023)

De la urlete de groază, la zâmbete de fericire

Acum câteva săptămâni eram la bazinul de înot de la World Class din ParkLake și credeam că este o zi ca oricare alta. Îmi propusesem să înot câteva bazine, după care să plec spre casă. La un moment dat, am văzut o mămică cu un băiat ceva mai măricel, dar care nu avea șase anișori și cu o fetiță care nu cred că avea patru ani în niciun caz. Fetița o ținea pe femeie de mână și plângea amarnic. În clipa în care femeia a dat să plece și să dispară în spatele unei uși, fetița a început să urle cum rar mi s-a întâmplat să aud. Mămica ei a revenit și a căutat s-o liniștească, fără a reuși. Și-a făcut apariția un tânăr foarte slab și foarte înalt, echipat cu un slip, gata să intre în apa baznului. Era antrenorul personal al celor doi copii. Cu băiețelul nu a fost mare problemă căci acesta a intrat repede în apa bazinului și ajutat de niște echipamente specifice a început să înoate. 

Antrenorul personal a intrat în apă, a luat fetița în brațe și a băgat-o cu grijă în apă, dar fetița continua să plângă cu voce puternică și cu sughițuri, ceea ce m-a impresionat. Antrenorul i-a fixat un suport cilindric lung dintr-un material sintetic pentru a o ajuta pe fetiță să se țină la suprafață. Cu foarte mult calm, zâmbind, antrenorul personal, i-a explicat fetiței ce să facă și în câteva minute fetița s-a liniștit și a început să dea din mânuțe și din piciorușe, exact cum îi explica antrenorul personal. Nici nu au trecut zece minute de când intrase fetița în apă, căci eu înotasem patru bazine, când am văzut chipul luminos al fetiței care înota, în timp ce antrenorul ei îi stătea în față și mergea cu spatele prin apa bazinului, pentru a o urmări cu atenție. Ei discutau acolo ceva, iar fetița dădea din mânuțe și din piciorușe, înotând de parcă era obișnuită să facă acest lucru de când lumea și pământul.

Există oameni dpruiți de Dumnezeu cu harul învățării, căci eu am văzut și antrenori personali care urlă, care se zbuciumă, care nu au talent pedagogic și care cred că procedând așa rău cum procedează, îl vor face pe elevul lor să deprindă ceva din puținul pe care ei îl știu. În acea zi, am văzut ce înseamnă să ai talent, să știi cum să-l iei pe copil, ce să-i spui, ce tonalitate să folosești, ca acel copil să capete deplină încredere și să facă ceea ce îi spui, astfel ca de la plânsul cu sughițuri, să trecă doar în câteva minute la zâmbet și la strălucirea de bucurie a ochișorilor.

(30 septembrie 2023)

Vocația de învățător

Învățător ești dacă te naști lider. Vocația de învățător nu se învață. Am văzut copii în fața blocului și dintre ei, unul era mai răsărit, avea plăcerea de a-i pune pe ceilalți să facă ceea ce dorea el, adresându-se chiar cu apelativul copii, deși el însuși era un copil și reușea să-i facă pe ceilalți să-l asculte. El era învățătorul lor. Mulți copii când sunt întrebați ce vor să devină spun doctori, ingineri, cântăreți, dansatori, chitariști, dar niciunul nu spune că ar vrea să se facă învățător. Vocația de învățător și-o descoperă copilul după ce a trecut în clasa a V-a și simte diferența între ceea ce-l învăța doamna învățătoare, față de felul în care predau profesorii, unii mai buni, alții mai puțin buni în ale comunicării.
Eu nu am avut învățători buni. Am niște întâmplări cu învățătoarea mea, una C.M. care și acum după 70 de ani mă fac să mi se ridice părul măciucă.

Eu mi-aș fi dorit o învățătoare care:

- să mă învețe să scriu și nu m-a învățat,

- să-mi vorbească frumos și nu mi-a vorbit,

- să nu mă bată și m-a bătut,

- să fie corectă la notare și nu a fost,

- să mă lumineze și nu m-a luminat,

- să fie o icoană și a fost sperietoare.

Cele care mi-au fost învățătoare nu aveau vocația de învățătoare căci erau rele. Nu veneau la clasă cu plăcerea de a ne învăța, ci pentru ele era o corvoadă și un prilej de a identifica vreo vacă de muls, pentru a-și face viața mai ușoară, căci atunci erau vremurile aspre. Nici acum nu cred că s-au schimbat lucrurile prea mult în bine, căci meseria de învățător este la periferia societății, în principal pentru faptul că toți care o exersează prin ceea ce fac, o plasează acolo. Copilul din clasa zero este foarte crud și cu el trebuie lucrat într-un anume fel, iar stilul de lucru practicat în învățământul mioritic este de secolul al XIX-lea, cu clase, cu bănci, cu ora de zeci de minute, cu copii care trebuie să stea smirnă, cu învățătoare obosită de treburile casei ei, cu gândul la salariul de mizerie sau la bărbatul bețiv care o așteaptă să urle la ea.

Faptul că nu există nicio competiție, faptul că toți învățătorii sunt tratați la fel, arată dezinteresul sistemului față de munca de calitate și lucrurile se simt de la un kilometru, prin blazare, prin lipsa de motivație și prin bătutul pasului pe loc din lipsă de interes și de dorință de a evolua.

(31 mai 2023)

Lipsa de demnitate nu duce nicăieri

Sunt oameni care fac orice pentru a ieși în evidență. Mie îmi plac oamenii care au voce, cântă și apar la televizor să mă încânte. Mie îmi plac actorii care plini de talent joacă roluri, mă impresionează și pentru ei plătesc bilet să-i văd pe scenă. Oamenii cu har merită să fie văzuți când cântă, când recită, când declamă, când dansează sau când joacă în filmele din sălile de cinematograf. Nu văd de ce oameni care nu au niciun talent, nici măcar nu au rezultate deosebite ca sportivi, ca profesioniști, ca meseriași să apară la televizor și să-mi spună mie despre:
- traume trăite în copilărie,
- persoane decedate,
- terapii și depresii,
- scandaluri curente,
- nimicuri de demult,
doar pentru a se auzi vorbind. Eu o consider lipsă de demnitate a celui care din dorința de a fi văzut la televizor sau de a se scrie despre el în presă, să se prezinte nu prin realizări remarcabile, ci prin evenimente banale sau strict personale, care s-au produs cu mult timp urmă și care nu se demonstrează, iar persoanele implicate nu au cum să se apere, căci au trecut în lumea celor drepți. Știu că în emisiunile Tv dă bine la public dacă un interpret reușește să stoarcă niște lacrimi prezentând ceva legat de el și mai ales dacă în timp ce vorbește mai începe să și lăcrimeze, căci ratingul este sensibil la astfel de porniri facile, dar sigure, deși marchează lipsa de demnitate a celui implicat direct în tărășenie.

Orice om trebuie să-și trăiască viața cu demnitate, iar momentele grele să le traverseze fie singur, fie cu cei care îi sunt apropiați. Televiziunile preiau poveștile triste pentru rating, nu pentru a empatiza cu victima și de aceea, reporterii se interesează exact de acele momente și pedalează pe ele în interviuri, căci poveștile triste, cu elemente dramatice în ele cresc ratingul în emisiuni și profiturile în televiziune sunt aduse de rating, căci banul este cel care contează și acolo totul se vinde și se cumpără. O poveste lacrimogenă face cât o mie de elevi olimpici, iar un viol povestit la nivel de detaliu, aduce  creșteri la rating cu mult mai mari decât un record național al unui sportiv. Totul depinde de fiecare din noi. Dacă dorim să facem jocul celor din televiziuni, în final vom fi analizați ca fiind oameni fără demnitate, plângăcioși, slabi și influențabili, dacă nu, vom rămâne demni în fața propriilor ochi și vom fi apreciați pentru ceea ce suntem noi, pentru ceea ce știm să facem, adică, pentru performanța noastră și atât și este suficient pentru noi.

(29 aprilie 2023)

Talentul e talent și geniul e geniu și în miez de noapte în pijama

De foarte multe ori am auzit invocându-se condițiile vitrege în care își desfășoară activitatea artiștii, dar și cercetătorii științifici, dar și profesorii, dar și inventatorii. Nu am negat niciodată lipsurile materiale ale diferitelor categorii socio-profesionale. Numai că toate au o limită. Dacă o anumită cercetare necesită un anumit aparat, anumite substanțe și nu dispui de ele, este clar că după ce ai bătut la toate ușile, ai demonstrat că ai dreptate, dar ai fost refuzat, a te lamenta este un mod de a-ți manifesta imposibilitatea de a munci pentru a-ți atinge scopul. Nu toate lucrurile au un astfel de parcurs. Sunt meserii unde talentul, priceperea și perseverența sunt mai presus de orice și dorința de a face ceva nu are opreliști, pentru că cel care dorește să facă ceva, chiar face ceva.

Când am ajuns în cetatea Nüremberg am vizitat casa lui Albrecht DÜRER și de acolo am cumpărat câteva cărți poștale cu reproduceri ale unor desene executate de genialul artist, pe care le postez aici.

Orice om care are o brumă de talent și imaginație, găsește un petec de hârtie și un creion și ceva pe care să-l deseneze. Nu mai există nicio opreliște în a pune desenul pe o rețea de socializare și de a se face cunoscut în lume, chiar de a vinde acele desene. În niciun caz, acum nu mai are nimeni posibilitatea de a invoca lipsa condițiilor de a face desene. Nu numai despre desene este vorba. Cine are idei speciale, are posibilitatea de a trimite la reviste care se află doar în format electronic, rezultatele sale și de a se remarca în grupuri de lucru. Nici problema documentării nu mai există. Cine vrea să se documenteze asupra unui subiect, nu are decât să intre pe Internet, să dea căutare după o serie de cuvinte cheie și totul se rezolvă.

Priviți desenele reproduse de mine. Se vede că pentru a le realiza Albrecht DÜRER a avut nevoie de materiale pe care le procurăm acum fără vreo dificultate. Ele au străbătut secolele și au arătat că nu condițiile materiale și opreliștile de orice natură stopează munca creatoare, ci lipsa de talent, lipsa de dorință de a munci, plăcerea de a obține totul de-a gata sau ceea ce este și mai grav, mediocritatea este fundamentul oricărei văicăreli sau înșiruiri ale celor care-l face pe om să-ți motiveze lâncezeala.

(03 ianuarie 2023)

Ce înseamnă să ai o profesie?

Acum mulți ani, despre un bărbat se zicea că e bun de însurătoare dacă are:
- o meserie,
- armata făcută,
- un loc de muncă.

Pe vremea mea, a avea o meserie însemna să ai o școală de meserii terminată cu diplomă sau să fi absolvit o facultate care oferea o profesie clară precum arhitect, doctor, contabil, inginer mecanic, violonist, profesor de sport sau ceva asemănător. A avea armata făcută era semn de bărbăție, că numai un bărbat adevărat știe să țină o pușcă în mână și să tragă cu ea. În mintea oamenilor era ideea că armata îl disciplinează pe tânăr și-l face să fie bărbat căci în armată soldatul își face patul, își face ghetele, își calcă pantalonii, umblă curat și îngrijit, căci altfel dă de bucluc. În armată cine este indisciplinat este pedepsit cu zile de carceră sau e pus să spele closete și este verificat dacă a făcut treabă bună sau nu. Pentru a avea o meserie tânărul trebuia să facă cel puțin doi sau trei ani de școală profesională sau patru sau cinci ani de facultate, căci ideea de a învăța o meserie la locul de muncă sau din zbor, nu prea exista.

În vremurile de demult, un tânăr trebuia să aibă un loc de muncă stabil. Dădea de gândit dacă un tânăr își schimba des locul de muncă și mai ales dacă nu era apreciat la uzină, la birou sau pe ogor, căci veștile proaste circulau foarte repede în comunități și echivalau cu a pune o tinichea de coada cuiva.

În ziua de azi lucrurile sunt schimbate radical.

Au apărut noi și noi meserii.

Lumea nu mai merge la locul de muncă, ci la job.

Ideea de a avea o calificare dovedită cu un certificat este desuetă.

Faptul că omul a terminat o facultate unde a învățat ceva și lucrează în alt domeniu e ceva natural.

Nu mai interesează pe nimeni că o persoană are sau nu un certificat de calificare, interesează doar ce face.

Schimbarea cu frecvență mare a locului de muncă e interpretată doar ca dorință de salariu mare.

Acum se vorbește despre carieră și despre viața personală care trece pe planul al doilea.

Și totuși, apare și momentul adevărului, atunci când se urmărește trecerea la un alt nivel, acolo unde se cere un dosar în care piesele de bază sunt:

- școlile absolvite,

- certificatele de calificare obținute,

- caracterizări de la locurile de muncă,

- lista cu rezultatele efective,

- descrierea activităților pe care știe să le efectueze,

- calificative de la alte locuri de muncă.

Atunci fiecare dintre noi vedem cine suntem și ce părere au cei avizați despre noi. Am văzut când se discută astfel de dosare ale persoanelor și am văzut cum membri ai comisiilor strâmbă din nas la auzul denumirii unor universități absolvite de candidați sau de numele unor reviste unde au publicat articole. Să nu uităm căci nu numai dosarul este esențial, ci și participarea la teste, probe practice și la dialogri cu angajatorul, unde acesta își dă imediat seama cum stau lucrurile, căci înainte de a căuta punctele tari, din dosar, din activitatea practică. din teste, din discuții răzbat minusurile, care cântăresc enorm.


(17 decembrie 2022)

Ce înseamnă un profesor foarte bun?

Deși am fost profesor peste 40 de ani, cred că a mă debarasa de subiectivism nu este un lucru ușor. A stabili ce înseamnă un prfesor foarte bun este dificil, dar este clar că există ori profesor foarte bun, ori profesor foarte prost. Nu există stadii intermediare. Este totul asupra becurilor legate în serie, fiecare bec reprezentând o caracteristică de calitate. Așa cum un bec ars face ca toate becurile de pe sârmă să nu se aprindă, tot așa un dascăl căuia îi lipsește o caracteristică de calitate nu este un profesor foarte bun. Pe mine nu mă interesează să fie un profesor mediocru sau un profeor bun. Pe mine mă interesează doar profesorii foarte buni. Am avut nenumărați profesori, dar numai câțiva au fost foarte buni, le-am reținut numele, am înățat multe de la ei. Ceilalți nu au fost profesori foarte buni. După atâțea ani îi consider a fi fost profesori care mi-au mâncat timpul, de la care n-am învățat nimic.

În școala generală nu am avut învățători foarte buni. Toți erau bântuiți de mediocritate și de interese meschine, precum cadouri, mese și bani. Tot atunci am avut profesori foarte buni și aici enumăr pe Elena CĂTUȚ- istorie, Lucreția TROCAN - matematică, Aretia FULGEANU - limba română, Viorica NEAMȚU - biologie.

În liceu, profesorii foarte buni au fost Florica SABINA - chimie, Eugen BOIA - fizică, Mircea ADAMEȘTEANU - istorie, Eugenia MINASIAN- matematica, Elena DULEA - economie politică și Ana SĂRĂCĂCEANU - limba română.

În facultate am avut ca profesori adevărate repere și aici enumăr pe Dragoș VAIDA - matematică, Nicolae RACOVEANU - sisteme de calcul, Ludovic TOVISSI - calcul economic, Edmond NICOLAU - cibernetică, Ludvig GRUNBERG - filosofie, Constantin DINESCU - cercetări operaționale, Ștefan MUSTĂȚEA - programarea calculatoarelor și Ioan DUMITSCU - analiză numerică.

De la toți am avut ce învăța pentru că ei:

- erau foarte deștepți,

- știau meserie ca lumea,

- aveau daul explicării,

- își pregăteau cursurile,

- dădeau dovadă de tact,

- vorbeau liber și degajeat,

- explicau logic cap-coadă.

Nu am agreat profesorii tocilari, care prezentau lucruri turuind, pe care ei înșiși nu le înțeleseseră sau improvizau, considerându-se lipsiți de respect față de noi, cei din bănci, mai ales când eram în anii terminali nu lăsam nesancționate imprefecțiunile lor.

(19 mai 2018)

Caractere: documentatul

De când există Internetul posibilitatea de a fi la curent cu tot felul de noutăți sau în diferite domenii este foarte mare. Acum nu mai există scuză pentru ignoranță. Am întâlniti oameni foarte documentați care știu totul despre:

• evenimentele recente;
• oamenii politici;
• activitatea unor instituții;
• bârfele cetății;
• domenii ale științei;
• evenimente culturale;
• evenimente sportive;
• can-canurile și mondenitățile locului;
• mașini și motociclete;
• bursa de valor;
• piața aurului.

Trebuie făcută diferența între un om documentat și unul care face pe interesantul că este atoateștiutor. Un om documentat introduce în discuție caracterul relativ al cunoștințelor sale, lăsând loc și pentru corecții sau completări. Am stat mult timp în compania unor persoane documentate mai ales dacă discuția era localizată în aria mea profesională și aceștia făceaqu aprte din aceeași breaslă. Acum totul este ca fiecare dintre noi să-și aleagă domeniul și găsește orice pe Internet. Cu simțul bun al selecției și organizării informației fiecare dintre noi devine un interlocutor agreabil în orice context.

În opinia mea, este necesar să se facă o documentare mai profundă într-o zonă ceva mai restrânsă. Trebuie citite cărți, trebuie cititi despre cărți și apoi totul trebuie filtrat. Ca totul să fie complet, cel ce se documentează, trebuie să treacă la verificarea în practică a tot ce a acumulat. Numai în acest fel va da valoare la tot ce învățat din cărți, de pe Internet sau de la alți oameni.

Documentarea este un proces continuu și nu are pauze nici lungi și nici scurte. Cine crede că leștie pe toate greșește profund, Oricare om care se documentează trebuie să fie conștient de propriile limite. Tocmai de aceea fiecare dintre noi trebuie să-și canalizeze eforturile de a se documenta în domenii plăcute și pentru care consolidarea cunoștințelor nu reprezintă un supliciu.

(10 iunie 2016)

Caractere: băncosul

Există ocazii în care monotonia este eliminată dacă apare un cetățean care știe bancuri. Există nenumărate tipuri de bancuri și enumăr:

• bancuri cu femei de moravuri ușoare;
• bancuri seci;
• bancuri cu radio Erevan;
• bancuri nebuni;
• bancuri cu doctori;
• bancuri cu profesori;
• bancuri cu politicieni;
• bancuri cu minorități sexuale;
• bancuricu mirese;
• bancuri cu mirese și cu miri;
• bancuri politice;
• bancuri cu canibali;
• bancuri cu olteni;
• bancuri despre tatuaje;
• bancuri cu profesori și studenti;
• bancuri cu bulă;
• bancuri foarte scurte;
• bancuri plictisitoare;
• bancuri despre proști;
• bancuri cu final neprevăzut dar apreciat;
• bancuri cu ardeleni;
• bancuri cu moldoveni;
• bancuri cu popi și măicuțe;
• bancuri cu văduve;
• bancuri cu perdea și fără perdea;
• bancuri cu draci;
• bancuri cu tot felul de categorii profesionale.

Băncosul este cel ce știe bancuri dar știe să le spună, astfel încât captează atenția celor din jur. El este un băncos autentic dacă i se cere mereu să continue să spună banc după banc. El este un mic actor care știe să povestească, știe să joace roluri și să țină atenția trează. El dozează narațiunea și ține pentru final poanta, pe care o spune astfel încât bancul apare ca o construcție inteligentă și închegată. Sunt tipi care nu spun bancurile bine întrucât îi apucă râsul sau nu știu ordinea elementelor încât strică totul. Există destul de mulți care știu să spună bancuri. Sunt însă și tipi ce nu se stăpânesc și când ascultă pe altcineva ca spune un banc intervin și distrug poanta. dar dacă sunt puși ei să spună bancuri se împotmolesc ca un școlar care n-a învățat lecția.

Bancul trebuie spus la momentul potrivit. dacă se întâlnesc doi băncoși, ei vor ști să alterneze spusul de bancuri fără să facă din asta o întrecere, ci un mod colegial de a face atmosferă plăcută. Am văzut oameni foarte talentați la a spune bancuri. Și eu știu multe bancuri, le spun cât de cât binișor, nu atât încât să rămână lumea cu gura căscată. Sunt mulțumit că cei cărăora le spun bancuri nu se plictisesc, nu cască sau pur și simplu, nu se ridică să plece. dar nici nu exagerez, că tot ce-i mult nu-i bun. Știu când să tac.

Am întâlnit un tip băncos, care avea o mimică adecvată și făcea dintr-un banc banal, chiar slab, prin interpretare, ceva deosebit, neașteptat. Într-o seară a spus bancuri vreo trei ore și era proaspăt ca un trandafir abia rupt din grădină.

(10 iunie 2016)

Adrian VELEA - un maestu al tatuajelor

Am avut prilejul de a-l cunoaște pe artistul Adrian Velea la salonul unde lucra în Timișoara de pe o stradă cu nume de mare scriitor roman. De la început trebuie să spun că la acest artist impresionează precizia discuției, ceea ce arată ca el nu numai faptul că știe  procedurile pentru a realiza lucrările dar le aplică exact ca la carte. El asigură astfel lucrul în mediul 100% steril, așa cum trebui să fie orice derulare a unui proces de execuție a unui tatuaj dar și a altor operații executate cu aceeași măiestrie de el. Am cunoscut la sala de forță de la Piața Vitan - București pe cântărețul Alex Velea cel care este posesorul a numeroase tatuaje de mare calitate a execuției, dar și pe celălalt artist, Adrian Velea care execută tatuaje, timișoreanul Velea. Sunt sigur ca o colaborare între cei doi ar fi fost un spor de calitate pentru ambele părți, pentru că ambii sunt mari artiști, fiecare în domeniul lui. Am analizat opera acestui artist, dupa ce am studiat cărți și reviste de specialitate, fără să fiu posesorul unui tatuaj de niciun fel.

Artistul Adrian Velea, cel care execută tatuaje are pe adresa sa de facebook o galerie foarte interesantă cu lucrările executate, lucrări care dacă sunt analizate pun în evidență diversitatea:

• de teme abordate așa fel încât să satisfacă cele mai exigente solicitări;
  
• de abordări care se constituie în modalități de a soluționa cereri particularizate;
• tehnicilor folosite, pentru că artistul are ușurință în a lucra numai cu tuș negru dar și cu o paletă completă de culori;
• trecerilor de la simbolistica specifică transmiterii de mesaje codate spre realizarea de construcții complexe fie din mitologie, fie bazate pe dezvoltări folosind mai multe planuri;
• contururilor trase pentru a delimita elementele de conținut, remarcându-se precizia și mai ales faptul că acele contururi sunt realizate prin linii extrem de fine;
• amplasamentelor, astfel încât să se realizeze o armonie între conținutul unui tatuaj și locul unde acesta este plasat;
• de abordări în contextul realizării unor proporții perfecte care arată că desenul obținut chiar acolo s-a aflat dintotdeauna și este parte integrantă a aclei părți din corpul celui pentru care a fost lucrat, nici mai mic și nici mai mare cedât trebuie să fie;
• stilizărilor realizate de artist așa încât ceea ce propune se constituie într-o lucrare de artă de sine-stătătoare.

Cine stă și analizează galeria de opere executate cu migală, rabdare dar mai ales cu talent de artistul Adrian Velea vede profesionalismul cu care se apleacă de fiecare dată când trece la o nouă lucrare. la el totul este studiat, este analizat și trece la realizare numai și numai dacă are convingerea că rezultatul va mulțumi pe viitorul posesor dar și dacă el va considera că acel tatuaj îl definește pe el ca artist.
Cândva am avut ocazia să văd la un muzeu din Moscova niște mici casete de lemn cu picturi miniaturale pe email. Atunci am fost impresionat de detaliile extraordinare realizate pe o suprafață așa de mică de niște mari maeștrii populari. După atâțea ani, iată, Adrian Velea mi-a făcut bucuria să revăd detalii extraordinare la tatuaje făcute pe suprafețe mici, exact așa cum am văzut în acele miniaturi de excepție. Concluzionez că talentru autentic se exprimă cu aceeași forță și pe fresce ample dar și pe suprafețe restrânse, iar puterea sa este dată de capacitatea de a reda detalii și de a sugera forța formelor, pentru a transmite emoții.

Sunt în galeria sa compoziții cu un nivel de complexitate foarte ridicat și care au menirea de a transmite mesaje puternice, fără a fi însoțite de texte. Tot acolo sunt elemente decorative, realizate cu un set de simboluri și sunt sigur ca posesorii lor au toate elementele pentru a oferi o narațiune completă prin parcurgerea desenului după un algoritm numai de ei cunoscut.

Tot acolo în galerie, artistul prezintă modalități de a marca sucrgerea timpului, fără a simplifica simbolistica, din contră, toate elmentele reasamblate vin să contureze o altă stare de trecere a timpului, pentru un context ușor modificat, astfel încât să-l definească pe cel care poartă acel tatuaj.

Este de remarcat îmbinarea perfectă între elemente din lumea reală, flori, porumbei, ființe umane la diferite vârste, cu elemente abstracte care dau noi semnificații construcției, iar mesajele transmise devin nu numai  clare dar și mai coerente.

Fie că este vorba de o pasăre care planează, fie că este vorba de un mecanism abstract, fie că este vorba de un ochi stilizat încadrat într-un triunghi, fie că este vorba despre un vehicul, artistul acordă aceeași atenție detaliului.

Observ la Adrian Velea că stăpânește la perfecție tehnica de a lucra cu umbrele pentru a contura volume. Sunt situații în care cei care exersează la început în acestă artă folosesc umbrele pentru a face corecții. La artistul Adrian Velea, umbrele din desen sunt un personaj de sine stătător, așa cum într-o orchetra viloncelul are rolul lui determinant. A crea reprezentări numai și numai din umbre este în arta tatuajului un lucru de excepție pe care foarte puțini artiști îl stăpânesc. Unul dintre ei este Adrian Velea. Va trebui ca și la noi să se elaboreze studii de specialitate și să se facă analize și sunt sigur ca operele lui sunt importante prin ceea ce reprezintă ele ca atare dar și prin tehnicile utilizate și mai ales prin calitatea asigurată de artist.

Adrian Velea este și pictor de talent și o analiză a tablourilor sale vine să arate că între ceea ce face el pe pânză și creațiile în zona tatuajelor sunt expresie a unui talent care este la maturitate și care prin dinamică și prin creativitatea nestăvilită aduce de fiecare data elemente noi, surprinzătoare.

In opera sa, artistul are elemente care reapar, fără a se repeta așa cum sunt craniile, aripile, chipurile de copilași, florile, capetele de căței, simbolurile încadrate în figuri geometrice. Toate acestea definesc elementele perene din opera sa, însă trecerea de la un tatuaj la altul reprezintă și dorinta viitorului proprietar, iar artistul joacă un rol activ în ceea ce înseamnă a lucra la comandă pe un proiect elaborat împreună. Este arta sa de a coopera în direcția atingerii nivelului cel mai înalt în artă, pe o temă sugerată. Indiferent, dacă este pe o suprafață restrânsă sau din contră tatuajul acoperă o suprafață mare, ceea ce realizează Adrian Velea este artă de înaltă calitate și orice expoziție s-ar mândri să aibă undeva pe un perete fie o fotografie cu un tatuaj realizat de el, fie un tablou cu o temă abstractă, unde artistul dezvoltă din culoare teme extraordinar de interesante.

Respect, Adrian Velea!

(19 aprilie 2016)

Drumul spre prăbușire

Există oameni care cred că sunt unici, fără a greși fundamental asupra acestui lucru. Fiecare este unic în felul lui dacă se iau în considerare:

- părinții;

-anul, ziua, luna și ora când a venit pe lume;

- caracteristicile biologice la maturitate;

- tonul vocii;

- temperamentul;

- studiile;

- poziția socială;

- viața de zi cu zi;

- capacitatea de a relaționa;

- abilitățile.

Suntem diferiți unii de ceilalți și în raport cu capacitatea de a primi informații din partea celor din jurul nostru referitoare la:

- experiența acestora pentru a fi utilizată;

- modul în care suntem evaluați;

- resursele care ne sunt alocate;

- resursele pe care ni le alocăm singuri;

- modalitățile de adaptare.

Sunt multe persoane despre care se spune ca sunt opace pentru că:

- nu comunica;

- nu se informează;

- nu acceptă alte idei decăt ale lor;

- cred că ceea ce știu ele este tot;

- unde nu văd soluții cred ca nu există soluții;

- deciziile luate sunt fără drept de a se reveni asupra lor;

- drumul lor este din ce ăn ce mai îngust;

- parcurg un traseu în care lipsurile se amplifică.

Un om se prăbușeste:

- pe stradă când își pierde cunoțința;

- de pe o schelă când lucrează neasigurat;

- când consideră oportun;

- când sinele lui se descompune.

Prăbușirea în interior este un proces îndelungat care debutează cu apariția suficienței și a unei încrederi supradimensionate în propriile puteri.

Prăbușirea în interios trece prin mai multe etape, atingând punctul critic în momentul în care persoana se consideră goală, fără o speranță și crede că a ajuns într-o stare de degradare încât acceptă orice, pierzând toate criteriile de selecție. Este o trecere de la extrema în care era un om bogat, apreciat, selectiv, către extrema în care hainele sale sunt uzate, bucatele sale sunt vechi și neîndestulătoare, iar cei care roiau în jurul său trec pe partea cealaltă a străzii când îl văd.

Am cunoscut astfel de persoane, mai corect, personaje, care la început:

- au considerat că toți greșesc;

- nu au înțeles din zicerile și sfaturile celor din jur;

- au acționat vădit împotriva propriilor interese;

- nu au acceptat nici evaluări și nici nu s-au autoevaluat;

- au refuzat orice formă de sprijin cu o superioritate demnă de altă cauză;

- s-au pierdul în detalii nesemnificatice;

- au așteptat reîntoarcerea vremurilor trecut, fără a reclădi nimic din fundamentele acelor vremuri;

- nu au luat în caclul nici cheltuielile și nici veniturile, ajungand datori;

- și-au limitat existența la percepții simpliste, virtualitatea jucand un rol excesib de important;

- au ignorat adevărurile concretizate prin lovituri dureroase în cascadă.

Este greu de urmărit fără a încerca o limitare a efectelor prin dialog. Imposibilitatea de a obține un minim de adaptare la noi condiții și toate ușile și ferestrele trântite în nas. dezarmează pe oricine intră în dialog cu un astfel de om. Faptul că din start spune că:

- nu are încredere în nimeni;

- toată lumea este formată din oameni de nimic;

- el însuși este terminat;

- soluțiile sunt toate nule;

- trecutul trebuie să reapară de la sine;

- viitorul este legat de trecut și nu are nicio legătură cu prezentul;

- așteptarea pasivă duce la rezolvare,

lasă să se înțeleagă că are o speranță și prăbușirea în sine este dătătoare de energii regeneratoare. Este bună și o astfel de abordare până la un punct. Dacă prăbușirea în sine este însoțită de o rostogolore în plan financiar prin amplificare de datorii cu gândul la niște conturi volatilizate între timp, lucrurile se complică. este nevoie de multă perseverență dar și de căi de reluare a luptei alături de o astfel de persoană a celor din jur, pentru a nu se ajunge la acel nivel de degradare încât să apară însîși probleme de tulburare a minților acestuia din prea multă apăsare și suferință neexteriorizată.

Am considerat și continui să consider că persoanele care construiesc acest zid gro, înalt și foarte rezistent în jurul lor o fac din mândrie și din slăbiciune că nu au capacitatea de a se înfățișa exact așa cum sunt în realitate și nu altfel cum și-au clădit într-o lume virtuală, o imagine virtuală. De regilă artiștii au astfel de abordări, considerânduse ori neînțeleși ori niște neica-nimeni, chiar daca au talent cu carul. Persoanele care vin pe toboganul vieții trebuie să inteleagă că cu cât găsesc remediul mai repede cu atât rostogolirea lor va fi mai suportabilă.

(08 aprilie 2016)

Un mare meseriaș, domnul Petre

Aveam o mică piesă metalică utilizabilă numai și numai dacă era redusă în greutate cu cel puțin 50%. Mi s-a explicat cum se ajunge acolo. Toate încercările mele de a găsi un meseriaș care să execute scăderea în greutate a acelei piese erau apropape sortite eșecului.
Discutam cu un domn distins și mă jăluiam că stadiul căutărilor mele se apropie de final și nu am niciun rezultat. respectivul domn mi-a zis că cu mulți ani în urmă a cunoscut un domn, domnul Petre, care i-a rezolvat o problemă cu prelucrări mecanice, tot de finețe. Domnul mi-a dat numărul. Spre seară l-am contactat pe domnul Petre și am stabilit o întâlnire pe a doua zi.
L-am întâlnit pe domnul Petre acolo la pasajul de la Universitate, am intrat într-o cafenea. I-am arătat piesa, i-am spus ce doresc, adică să reduc cu 50% greutatea. El a luat piesa, a privit-o, a rotit-o și mi-a explicat cum vede el obținerea acelei reduceri. I-am dat piesa și a zis că mă sună. A doua zi a sunat. ne-am întâlnit. Aveam mare nevoie de piesă. Mi-0a aratat ce a lucrat. daca ar fi avut denivelări sau resturi de material rezultate din degajările de metal, cu siguranță apăreau probleme. Ceea ce a făcut a fost perfect. Costul a fost de excepție, adică mic.
Din discuție în discuție l-am întrebat dacă el are posibilitatea să facă exact acea piesă din plexiglas. N-a stat pe gânduri. M-a întrebat când îmi trebuie. Eu i-am zis că în orice moment eu sunt disponibil să vin să o ridic.
M-a sunat după două zile și avea chiar două variante ale piesei în culori diferite de plexiglas, cu mult mai ușoare cecât piesa  inițială chiar redusă cu 50% în greutate.
Execuția era perfectă. Este acea vorbă că omul sfințește locul. Așa este. dar omul care știe meserie foarte bine zic eu, tot timpul își găsește clienți și niciodată nu va răbda de foame.
Domnul petre a fost este și va fi modelul de meseriaș care știe la perfecție tainele meseriei lui și nu face niciodată rabat la calitate.
Am tot respectul pentru acest om deosebit, om al cărui talent este acela de a fi inventiv, de a da soluții originale la problemele care îi sunt ridicate de clienți.
Admir pe domnul petre pentru că are scule, le mânuiește exact cum face un violonist, cu o tehnică desăvârșită din moment ce scoate adevărate opere de artă folosindu-le.
Mă înclin în fața acestui om deosebit, pentru acre limitele nu există și pentru care fiecare provocare este un prilej de a arăta nu că este bun, ci că este un meseriaș de exceptie.
Respect, domnule Petre!

(25 martie 2016)

Descoperirea talentului

A fost un film cu un tip care a fost gasit undeva pe țărmul mării, adus de valuri. Cine la găsit acolo l-a târât pânâ la o colibă și l-a înrijit până tipul și-a revenit. Străinul nu vorbea o limbă pe înțelesul gazdei. La un moment dat mergând prin curte si privind pe o ferestră a zărit un pian vechi. Străinul a intrat în cameră, s-a așezat la pian. A început să cânte ceva frumos. gazda, compozitoare și pianistă l-a ascultat înmărmurită. Prin semne l-a cercetat să vadă dacă are studii muzicale. I-a analizat degetele și a văzut că erau ale unui om care muncise din greu. Străinul nu avea niciun fel de studii, nu cântase niciodată la pian. Se întâmplase ceva neobișnuit cu el. Ca din senin și-a descoperit talentul neobișnuit și capacitatea de a cânta la pian partituri la prima vedere. Nimeni și niciodată nu a găsit o explicație la această transformare fenomenală.
Se întâmplă foarte des ca fiecare om să-și descopere calități care asu stat ascunse ani buni și dintr-o dată irump ca o explozie a unei bucurii nemăsurate, harul fiind coborât violent asupra respectivului, nelăsându-l și mistuindu-l ireversibil, până la scoaterea celor mai mărețe opere de artă.
Sunt multe persoane care trăiesc într-un anonimat profund și dispun de resurse nebănuite. Numai un miracol face ca ei să întâlnească acea ocazie care le permite ca pe durata a câtorva minute să arate talentul lor desăvârșit și să li se schimbe viața pentru că există acei specialiști care apreciază valoarea lor și mai ales există managerii care au capacitatea să găsescă formele concrete de valorificare a talentelor native, de excepție care reprezintă motorul  unor vaste producții elevate, bazate pe acumulări intensive ale fundamentelor din domeniile artelor unde talentul fiecăruia s-a dovedit a fi de excepție.
Așa au apărut mari cântăreți de operă.
Așa au apărut mari pictori.
Așa au apărut mari muzicieni.
Așa au apărut mari matematicieni.
Așa au apărut mari filosofi.
Rar se întâmplă să fie descoperit un astfel de talent. Este acel moment în care o persoană este solicitată să realizeze un anumit lucru. Surpriza este totală, în momentul în care respectiva persoană nu numai că realizează ceea ce i s-a cerut, dar acel ceva este un lucru de excepție.
În fiecare din noi stă în stare latentă o anumită calitate care se manifestă prin ceea ce se va numi talent de către cei din jur. Important este ca ea să fie descoperită.
Din pură întâmplare mi-a venit ideia să solicit cuiva care detesta programarea calculatoarelor și realizase un gunoi și nu un proiect să efectueze ceva modificări pentru a boține notă de trecere. Respectivul a efectuat acele modificări și încă foarte bine. I-am mărit nota. Văzând că a lucrat cum trebuie i-am propus dacă e de acord să mai facă niște modificări. Le-a făcut și a ajuns cu nota la 8. Am iterat până nota lui a devenit la acel proiect sa fie 10. Surpriza a fost că la examen s-a prezentat și a luat nota finală 10. Era un fapt oarecare credeam. La finele anului al III-lea acel tânăr a venit și mi-a propus să-i coordonez lucrarea de diplomă. Și uitasem că el era cel cu proiectul cu creșteri de notă în cascadă. Am acceptat și am colaborat foarte bine. Peste ani, când am mers cu nea Titi să-și ia o mașină din fabrică, l-am întâlint pe fostul meu student. Era directorul Centrului de Calcul de la acea mare fabrică. Cred și acum că omul acela era foarte talentat la programare. El nu știa.  Cu ocazia îmbunătățirii proiectului și-a descoperit talentul.
Eu știu să deosebesc lingăii de oamenii de caracter. odată a venit la mine un student despre care nu aveam o părere bună că era cam obraznic. Era și un pic orientat spre interes și-l vedeam cam lingău. Mi-a zis ca el vrea nota 10 la examen. Aici am considerat ca este obraznic. Mă întrebam cât tupeu să ai să vii la un individ dur ca mine să-i ceri nota 10. Era cu mult înainte de sesiune. I-am explicat ce are de făcut. Studentul era printre puținii care purta costum complet de blugi, ceea ce însemna că familia lui are resurse nu glumă. L-am întrebat de ce are acest obiectiv. Mi-a explicat ca s-a căsătorit cu o fată și nici părinții ei și nici părinții lui nu sunt de acord. Și el și ea au rupt-o cu ei și sunt pe cont propriu. Mi-a arătat mâinile care aveau bătătturi de muncă brută. El descărca la cartofi în gara Obor, noaptea. Nu-mi venea să cred că s-a produs o astfel de transformare, dar i-am zis că am reținut. Omul pe zi ce trecea era altul. M-a invitat și la primăria din Amzei la căsătoria lui civilă. Era el, ea și colegii. Ce părinți jegoși! și băiatul dar și fata erau copii unici. Să ai un singur copil și să nu fii prezent la căsătoria lui este dovada la cât de idiot este un părinte și nimic altceva. Băiatul a învățat, a luat 10 pe meritul lui și l-am văzut asisten universitar in ASE. ori de căte ori ne vedeam, ne salutam, iar eu i-am zis de fiecare dată că îi port respectul meu total.
Discutam cu cineva și într-o doară i-am cerut să facă un desen. Mi-am adus aminte că pe când eram eu de 11 ani am vazut un desen stilizat al maestrului și am făcut un desen. L-am dat sorei mele și ea a fost încântată. Îmi este teamă să o întreb dacă-l mai are, pentru că aș fi profund dezamăgit de ceea ce am făcut eu atunci, pentru că nimeni nu-mi cultivase ceva legat de desen. Fusese numai o pornire a mea de copil. Gândindu-mă la acel lucru de demult, am rugat persoana să facă un autoportret, din creion, foarte simplu, așa din câteva linii. Mi-a trimis desenul pe telefon și am descoperit că din câteva trăsături de condei, a scos ceva foarte bun. El a distrus desenul, nedându-i însemnătate. L-am rugat să-l reconstituie. A făcut acest lucru si acum este și în posesia primului său autoportret.  Ca să mă conving că nu este o întâmplare, am rugat persoana să mai facă un alt autoportret la câteva ore distanță. L-a desenat tot în aceeași manieră și a ieșit tot bine. Cred că am descoperit un om cu talent, numai că pentru a fi un artist trebuie să se cultive. Sper să nu-și altereze calitățile citind despre arta de a desena, ci să devină mai bun și mai bun.
Sunt întâmplări zic eu fericite, când fiecare dintre noi își descoperă talentu. Este extrem de trist când părinții exagerează cu copiii lor și încearca să facă din ei dansatori, violoniști, pianiști, soliști vocali, bieții copii fiind buni acolo, dar nefiind cu acel talent care este ca o zvâcnire spre înălțimile cerului, adică deca Dumnezeiesc.
Nu trebuie înțeles că a fi talentat înseamnă:
- a cânta din gură;
- a picta;
- a recita;
- a juca teatru;
- a face film;
- a fi acrobat;
- a cânta dintr-un instrument;
- a dirija o orchestră;
- a dansa.
A fi talentat, în opinia mea înseamnă a face ceva, o activitate atât de bine încât toată lumea să rămână cu gura căscată.
Am văzut un tinichigiu care cu o foarfecă de tablă a decupat o piesă minusculă și a reparat un comutator electric. Nu desenase cu cuiul pe tablă conturul, ci a decupat exact așa cum fac azi super-roboții de la fabrica Tesla din California.
Am văzut un strungar care a făcut trei inele pentru modificarea distanței focale a unei lentile de la aparatul de fotografiat care erau adevărate opere de artă.
Am vazut un electrician auto care mai ceva ca un inginer, a făcut o schiță, a tăiat niște tije și mi-a montat la mașina mea de teren un șergător la luneta din spate care baleia o suprafață mare, încât m-am minutat de peformanță. În plus, a mers cum se zice, la prima cheie, fără niciun fel de corecții.
Sunt talente care nu se moștenesc.
Nu peste tot există Johann Strauss-tatăl și Johann Strauss - fiul. Cât privește compozitorul  Richard Strauss, este doar o coicidență de nume, așa cum la noi sunt nenumărați Popescu sau Ionescu.
Încercările unor părinți de a-și face copilașii să fie continuatori în profesiile lor bazate pe talente de excepție au în nenumărate cazuri final modest, fiii sau fiicele fiind umbre oarecare în acele domenii. Observ acum cum mămicile își târăec copilele prin concerte, deși sărăcuțele sunt departe de a fi cu voce specială. Și la bărbați cam tot așa stau lucrurile. Nu merge proverbul că ce naște din pisică tot șoareci mănâncă. Căci a mănca șoareci nu necesită un talent.
Ceea ce este regretabil are la bază lipsa de încercare de a descoperi talente așa cum făceau  Constantin Brăiloiu, Harry Brauner, Tiberiu Alexandru, care cutreierau satele și a descoperit voci remarcabile, așa cum a facut George Enescu cu copilul Yehudi Menuhin. Acum, deși există emisiuni tv destinate descoperirii de talente, caracterul lor comercial determină limitări foarte mari. Acum lipsesc locurile unde să meargă tot copilul să facă ceva pentru care el are chemare, un sport, o meserie, ceva dintr-o zonă a artei, adică să se plimbe și să aleagă, astfel încât toată viața să facă ceea ce-i place, nu ceea ce i s-a impus. Singur să fie ajutat să-și descopere talentul, oricare ar fi acesta. Talentul este o mare avere a fiecăruia dintre noi și trebuie descoperit indiferent în ce moment. Trebuie curaj, trebuie muncă, trebuie încredere.

(24 martie 2016)

Abilitățile native și abilitățile dobândite

Fiecare om se naște cu niste calități. Aceste calități îi permit să se manifeste natural în desfășurarea de activități, fără a se pregăti în mod special.
Este vorba de abilități native.
Cu timpul, la școală, în cliburi sportive, în ateliere, o persoană își dezvoltă noi abilități de a face niște lucruri în mod deosebit precum:
- scrierea de programe pentru calculator;
- pictarea de tablouri într-o anumită manieră;
- realizarea triplu saltului în mari competiții;
- executarea unui exercițiu complex la inele;
- scrierea de poezii;
- moderarea de emisiuni TV;
- proiectarea de nave;
- construirea de blocuri;
- participarea la jocuri de noroc;
- conducerea de mașini de curse.
Toate aceste abilități presupun:
- calități naturale înnăscute dar latente;
- înzestrare genetică adecvată;
- multă muncă;
- procese de instruire după metode evoluate;
- perseverență;
- respectarea strictă a programului de pregătire;
- continuitate în derularea etapelor.
Între abilitățile native și cele dobândite există o corelație strânsă. Un copil cu auz muzical absolut, dacă i se cultivă acesta resursă are toate șansele să ajungă un mare violonist. Un copil afon, oricât de mult ar munci nu va stăpâni niciodata un instrument cât de cât.
La baschet este necesar ca jucatorul să fie foarte înalt. Am mari îndoieli că un tânăr de 170cm va fi un virtuoz al balonului mare la coș.
O abordare realistă nu strică nimănui. Un mare talent se pierde prin nemuncă și lipsă de seriozitate. Dar nici unul lipsit de calități native nu va excela într-un domeniu unde toată lumea recunoaște că nu are chemare.
(8 martie 2016)