Cum era viața de student în intervalul 1965 - 1970

În vremea studenției mele:
- se făcea școală luni, marți, miercuri, joi, vineri și sâmbătă,
- ora de curs sau de seminar avea strict 50 de minute,
- zilnic aveam 3 activități de câte două ore cel puțin,

- seminariile decurgeau după un plan afișat la catedră,

- tematica presupunea citirea bibliografiei obligatorie, dar exista și bibliografie opțională, 

studenții trebuiau să pregătească seminarul mergând la bibliotecă,
- sesiunea de examene avea 4 săptămâni,
- erau preponderent discipline de un an și câteva de un semestru,
- existau și discipline de un an și jumătate, adică 3 semestre,
- nu exista probă de verificare,
- existau examene și doar la practică, la  sport și la limba străină erau colocvii,
- majoritatea examenelor erau cu scris și oral, puține aveau doar proba orală,
- exista sesiune de examene, restanțe și re-examinare,
- cine nu promova anul întâi era exmatriculat,
- cine repeta de două ori un an, era exmatriculat,
- prezenta era obligatorie,

- prezența era consemnată de șeful grupei în condica de prezență,
- cine lipsea mult la o disciplină, nu avea drept de a intra în examen,
- cine copia la examen, era exmatriculat automat,
- toți studenții erau UTC-iști și membri ai UASCR,
- pentru a primi bursă un student trebuia să aibă medie peste 7 și să mai îndeplinească criterii sociale,
- studenții merituoși primeau burse republicane,
- studenții erau obligați să participe la ședintele de organizație studențească,
- studenții erau obligați să se aboneze la revista Viața Studențească,

- studenții prin programul de studiu, nu aveau posibilitatea să aibă job,

- studenții bursieri beneficiau de 4 călătorii gratuite cu trenul,

- studenții merituoși primeau bilete de vacanță la munte sau la mare.

Viața de student era frumoasă în felul ei, căci în grupe erau oameni de calitate, selectați printr-un examen de admitere destul de dificil și exista și timp pentru socializare, mai ales prin sport, activități recreative precum teatrul studențesc, brigada artistică. Sâmbăta, era dans pe culoarele ASE sau la 303 undeva pe Splai sau la Facultatea de Drept. Se ofereau și spectacole cu artiști la Amfiteatrul 1 în ASE. Studenții mai mergeau la cinematograf și la teatre cu bilete la preț redus.

(08 octombrie 2025)

Ehei, cum erau studenții de pe vremea mea... (I)

Pe vremea mea, ca și acum, studenții erau săraci, pentru că pe vremea mea comunismul era generator de sărăcie, cum și acum, democrația de cumetrie, tot sărăcie generează, în ambele cazuri explicațiile sunt pertinente, dar nu țin de cald.

Pe vremea mea, calitatea de student se obținea dacă și numai dacă reușeai la examenul de admitere la facultate, examen care nu era deloc ușor, căci în acele vremuri nu existau meditații decât în rare cazuri pentru Facultatea de medicină și pentru Facultatea de arhitectură. Cei mai mulți studenți erau admiși la bursă, căci statul comunist sprijinea tineretul merituos să facă facultate.
Pe vremea mea, studenții erau obligați să vină la cursuri și la seminarii, pentru că prezența era obligatorie. Nu era o prezență nici din plăcere și nici din conștiința omului nou pe care societatea comunistă dorea să-l construiască cu disperare. Era prezența izvorâtă din presiunea de a nu acumula absențe care duceau automat la tăierea bursei sau chiar la pierderea bursei, ceea ce era o calamitate căci pe vremea mea, bursa acoperea costurile cu cazarea și cu cantina pe durata cât aveai acea bursă. O bursă era un pmare decât jumătate din salariu uni muncitor calificat și cu vechime, ceea ce înseamnă că peste 80% din familii nu-și permiteau să țină pe banii ei un copil în facultate. Fiecare grupă de studenți avea condică de prezență și șeful de grupă consemna absențele, iar dacă profesorul verifica prezența și identifica neconcordanțe, șeful de grupă era propus spre sancționare.

Studenții de pe vremea mea, petreceau foarte mult timp în bibliotecă. Existau și cursuri de vâncare, dar studentul primea în mână, lună de lună, dacă era bursier și dacă era căminist, numai 30 de lei bani ghiață, sumă absolut insuficientă să ia abonament la tramvai, ceva rechizite și o acadea, iar pentru a cumpăra cărți după care să învețe nici nu încăpea vorbă. La bibliotecă studentul citea pentru seminarii, elabora proiecte, căci erau necesare cărți cu enunțuri și metodologii, făcea conspecte și-și completa notițele luate la cursurile din ziua cu pricina. Bibliotecile erau ticsite de studenți. Uneori parchetul scârțâia și era enervant, dar într-o săptămână te obișnuiai și nu mai deranja.

Studenții de pe vremea mea mergeau la cursuri 6 zile, câte 6 ore cel puțin, iar ora de curs avea 50 de minute. Profesorii veneau să predea sau să conducă seminarii exact când se suna de intrare și plecau din sală când se suna de ieșire. Profesorii mei nu stăteau la taclale cu studenții, nu fumai cu studenții pe holuri și nu-și spuneau bancuri cu studenții. 

Studenții de pe vremea mea, mergeau la avizierele catedrelor și-și notau sarcinile pentru seminarul din săptămâna următoare, iar cei care nu studiau sau nu rezolvau problemele cerute, nu erau evaluați, iar evaluarea de la seminarii cântărea foarte mult în nota de la examen, căci asistentul avea un carnețel cu punctajele de la seminarii, carnețel de care se folosea atunci când se definitiva nota de la examen. Erau cazuri în care studentul nu avea dreptul să participe la examen, că nu-și îndeplinise sarcinile în timpul semestrului, cazuri în care promovabilitatea anuluilui universitar era deja o mare problemă. Erau secretari de facultate care le spuneau studenților că prima lor îndatorire este să cunoască ceea ce este afișat la aviziere, numai după aceea să meargă la cursuri și săse apuce să învețe...

Pe vremea mea, studenții nu aveau voie să aibă job, căci nu exista timpul fizic pentru a mai merge și la muncă. Cursurile începeau la 07:30 și se terminau la 13:30, dar erau zile când mai exista un seminar după amiaza. Erau zile în care cursurile începeau la ora 14:00 și se terminau la ora 20:00, chiar și sâmbăta erau situații în care un curs se finaliza la ora 20:00. Studentul trebuia să facă proiecte, care necesitau multe ore de mi=uncă. Studentul trebuia să citească literatură de specialitate și să facă conspecte, căci la seminarii discuțiile erau aplicate și în orice moment erai solicitat să dai răspunsuri, iar dacă încercai scuze, penalizările curgeau în carnețelul asistentului.

Pe vremea mea erau proceduri stricte legate de modul în care se derulau examenele și de aceea, nu-mi amintesc de incidente care să fi generat comentarii, așa cum se întâmplă acum în democrație. Nota profesorului nu se contesta. Studenții nu solicitau recorectarea lucrărilor scrise de la examene. Ca și acum și în comunism, studentul prins copiind era exmatriculat. Pentru că notele la examene cântăreau 100% în obținerea bursei, studenții învățau pentru a obține note cât mai mari și în acest fel își asigurau bursa. Studenții care luau note foarte, foarte mari în toți anii de facultate, spre final primeau bursa GHEORGHIU-DEJ care era de 500 de lei, adică dublul salariului unui profesor de liceu.

Pe vremea mea, studenția se încheia cu susținerea lucrării de diplomă, lucrare care se făcea în ultimul semestru din anul al V-lea și care însemna multă, foarte multă muncă, pentru căci lucrarea de diplomă trebuia să rezolve o anumită problemă de mare complexitate. Pe tot parcursul cât se elabora lucrarea de diplomă, studentul nu mai avea nici cursuri și nici seminarii, dar stătea multe ore în bibliotecă sau în camera de cămin să muncească pentru acea lucrarea de diplomă și la finalul zilei era stors, iar progresele făcute erau mici, căci dificultatea temei nu permitea salturi uriașe în niciun caz.

(19 septembrie 2025)

Și student și la job

Se zice că nu este posibil să ții doi pepeni într-o mână. N-o spun eu, ci este un proverb. În America unde studiile la facultate se plătesc, tinerii care doresc să urmeze o facultate și nu au bani, fie muncesc înainte de facultate, fie fac împrumut la bancă, fie au joburi part-time. Lucrurile nu sunt deloc simple acolo. Numai noi pe malul Dâmboviței idilizăm lucrurile și le prezentăm exact cum ne convine nouă, ca să justificăm modalități lejere de abordare a studenției. Există acolo în America lucrurile foarte bine definite. Adică, studentul își alege variantele de programe de studiu în cunoștință de cauză. Se zice că frecvența nu este obligatorie, dar lucrurile sunt astfel făcute încât numai cel care este prezent în sala de curs, în sala de seminar și în laborator, va fi în situație de a promova examenul, căci ceea ce se predă, ceea ce se lucrează, ceea ce se experimentează, nu se fac decât asistat de profesor, iar pregătirea unui examen în cele câteva zile de sesiune, este doar un zvon mincinos acolo în America, adică în USA.

În spațiul mioritic, unde românul s-a născut poet și toată lumea este genială, se acceptă orice, inclusiv ideea unora de a merge să fie studenți la universități gen fabrici de diplome, dar nu această situație o iau eu în calcul.

Eu discut despre facultățile serioase, unde se face carte, unde se predau cursuri adevărate, unde seminarul este seminar și laboratorul este laborator. Acolo există să zicem activități ce corespund la 6 ore pe zi în 4 zile din săptămână. Dar se știe că există și discipline unde există manuale, unde activitățile se desfășoară în așa fel încât se elaborează referate, se realizează proiecte, se dau teste și unde prezența este facultativă, comparativ cu disciplinele specifice profesiei de bază unde studentul vine el de bună voie și nesilit de nimeni la curs, la seminar, la laborator, căci altfel nu va înțelege problemele și deci nu va promova.

Combinând inteligent cele două tipuri de activități în calitatea de student, studentul reușește cu eforturi foarte mari desigur, să creeze acel timp disponibil pentru un job part-time. Este nevoie ca șefii de la job să dea dovadă de flexibilitate și de echilibru pentru a se aqjunge la situația ca studentul să facă simultan și facultate și muncă la job. Am văzut nenumărate situații în care studenții s-au organizat exemplar și au reușit să facă cele două joburi, cel de student și cel de salariat și să finalizeze cu succes facultatea. Este excelent dacă studentul este la o facultate ale cărei cursuri se regăsesc în locuri de muncă din companii și studentul are posibilitatea să dezvolte la job activități practice strict legate de ceea ce învață la facultate. Am văzut situații în care studentul, după ce a absolvit facultatea a continuat să lucreze în compania unde era la job part-time, dar acum deja este ca salariat absolvent de facultate.

Aici nu este vorba de a ține doi pepeni într-o mână, ci de a prelungi la job preocupările de la afcultate, mai ales dacă la job se lucrează chestiuni care la facultate formează baza.

PS: când am avut proiecte finanțate, am avut posibilitatea de a colabora cu studenți, asemănător lucrului la job și calitatea muncii acestora a fost foarte bună, atunci când lucrurile era foarte clare și verificările se efectuau ceva mai des decât în cazul unor absolvenți cu experiență.



(13 octombrie 2023)

Munca la români

Foarte mulți dintre noi muncim. Unii muncesc mai mult, alții muncesc mai puțin, unii muncesc mai bine, alții muncesc mai puțin bine. Există o serie de criterii după care ne diferențiem între noi, dar nu sunt atât de clare aceste criterii încât să se stabilească o ierarhie clară a noastră și fiecare să ne cunoaștem și locul, dar și lungul nasului.

Există o mare diferență între ceea ce se înțelegea prin muncă înainte de a veni comuniștii la putere, în timpul regimului comunist, dar mai ales, după 1989 când s-a prăbușit regimul comunist.

În timpul regimului comunist:

- toți oamenii aveau un loc de muncă,

- oamenii erau cu toții tovarăși,

- nu existau săraci și bogați,

- oamenii primeau case de la stat,

- se mergea în concediu cu bilete de la sindicat,

- fiecare muncea după puteri și primea după nevoi,

- existau meserii și meseriași cu acte,

- accentul era pus pe meserii industriale,

- prestările de servicii erau periferice,

- agricultura se făcea în CAP și IAS,

- țăranul cooperatist era o categorie distinctă,

- muncitorii și țăranii erau clase, intelectualii erau o pătură.

După anul 1989 lucrurile legate de muncă s-au schimbat radical pentru că:

- a apărut șomajul,

- inițiativa privată a trecut pe primul plan,

- sectorul privat are rol important în PIB,

- rolul proprietății s-a schimbat radical,

- a apărut învățământul privat,

- sfera serviciilor a explodat,

- meseriile au suferit schimbări fundamentale,

- statul de drept a schimbat optica față de muncă,

- au apărut bogații și săracii.

Acum, lumea conștientizează că numai prin muncă inteligentă se obțin veniturile corespunzătoare, iar cine execută muncă brută sau cu nivel de calificare scăzut, obține salariu bun, dar nu atât de bun încât să-l poziționeze în prima treime din vârful piramidei sociale. Este eronat să se vorbească despre muncă privind totul prin prisma concepțiilor depășite ale vremurilor comuniste, căci acum, cererea și oferta sunt cele care definesc cadrul economic fundamental și cine nu ține seama de reglarea fină dată de raportul cerere/ofertă se va trezi în cea mai dificilă situație, aceea a falimentului, căci cererea și oferta înseamnă atât diversitate, cât și cantitate, dar mai ales calitatea corelată cu prețul. Orice diferență care apare între cerere și ofertă, este sancționat de piață, cu efecte dezastruoase pentru producător de mărfuri și pentru prestatorul de servicii. vedem șoferul de taxi care muncește. Vedem pe cel care manipulează mărfurile în supermarket care muncește. Vedem pe cel care face curățenie pe stradă și deci, care muncește. Vedem pe cel care vinde în piață produse agricole proprii sau este doar intermediar și muncește căci produsele nu sar la noi în plasă direct de pe ogor sau din depozit, ci sunt supuse unor operațiuni specifice de la câmp până a le avea noi în plasă, prin multă muncă. 

Au apărut meserii noi, au apărut modalități de calificare diferite de ceea ce știam înainte de 1989 și acum ierarhizarea salariilor este cu totul alta decât am crezut noi căci salariile reflectă și ele raportul cerere - ofertă, despre care tot vorbim, dar nu depunem eforturi corespunzătoare pentru a-l înțelege.

Acum, prin a munci înțelegem cu totul altceva decât se înțelegea acum 50 de ani sau acum 30 de ani, căci nevoile oamenilor s-au schimbat foarte mult și interesează acum atingerea unui grad de satisfacție al fiecăruia dintre noi atunci când solicităm un serviciu de la un prestator sau un produs anume din magazin, pentru că acum avem de unde alege și mai ales, avem ce alege. Acum, a munci înseamnă a efectua activități după proceduri bine definite, astfel încât clientul să fie satisfăcut, căci el are de unde alege și data viitoare el va reveni dacă a fost mulțumit sau va evita pe prestatorul sau pe producătorul de care nu este mulțumit. Munca are acum o componentă de calitate care este direct evaluată de client sau de partener. orice altă abordare schimbă raporturile dintre oameni și efectele sunt directe și neechivoce.

(07 mai 2023)

Studenția de pe vremea mea

Prima ipoteză pe care eu o pun aici în evidență este aceea că în 60 de ani de la momentul în care am devenit student, nu s-a dublat numărul de neuroni din creierul omului pentru a justifica nivelul de comprimare a duratei studiilor, susținându-se că volumul și calitatea cunoștințelor acumulate azi la jumătate din timpul alocat de mine în vremea studenției, este superior comparativ cu modul în care m-am format.

Facultatea avea durată de 5 ani.

Semestrul avea 14 săptămâni.

O săptămână de școală avea 6 zile de cursuri și seminarii.

O zi de școală avea cel puțin 6 ore cu cursuri și seminarii.

Un curs sau un seminar aveau durata de 110 minute.

Prezența era obligatorie.

Examenele presupuneau de cele mai multe ori 42 de cursuri, adică materie de un an.

Prea puține discipline erau de un semestru.

Existau discipline de trei semestre.

Existau discipline de un an cu  1,5 cursuri pe săptămână.

Sesiunile aveau 4 -7 examene grele.

Lucrarea de diplomă se întocmea în semestrul al X-lea de studenție și era o construcție foarte grea.

Studenții care absentau repetat nu erau primiți în examen.

Studenții bursieri care aveau restanțe, pierdeau bursa.

Pentru studenții era exclusă posibilitatea de a avea job.

Pe vremea studenției mele nu existau greve, proteste, cârcoteli. Studenții învățau carte.

Pe vremea studenției mele nu ne trăgeam de șireturi nici cu asistenții și nici cu profesorii.

Pe vremea studenției mele noi îi respectam pe profesori și profesorii ne respectau pe noi.

Pe vremea studenției mele nu am auzit de promovarea cu pile sau pe bani a examenelor.

Pe vremea studenției mele copiatul era sancționat cu exmatricularea fără niciun comentariu.

Pe vremea studenției mele nu erau pe pereții din WC  oferte de elaborare lucrări de diplomă.

Nu existau creditele transferabile. Studentul care nu promova toate examenele rămânea repetent.

Cel care repeta consecutiv de două ori un an de studii, era exmatriculat.

Sesiunea de examene dura o lună de zile.

Nu exista Internet. Cursurile tipărite erau foarte scumpe. Singurul mod de a învăța după cursurile tipărite era la sala de lectură a universității. În rest, studenții învățau după notițele de la curs și de la seminarii.

Noțiunea de student care învață doar în sesiune și promovează examenele, menținându-și bursa era doar un concept specific literaturii de ficțiune. Cine dorea să promoveze examenele și să păstreze bursa, trebuia să învețe tot timpul semestrului, să aibă activitate la seminarii, pentru că aprecierea de la seminar făcea diferența în toate cazurile.

Pe vremea mea, existau două categorii de studenți și anume: studenții din București care aveau un statut aparte în raport cu unele libertăți pe care ei înșiși și le defineau și studenții din provincie care luptau să-și păstreze bursa, ceea ce însemna că ei erau prezenți la cursuri și la seminarii, că veneau la sala de lectură și tot timpul erau la zi cu materia, căci orice altă variantă era un risc pe care niciunul nu și-l permitea, căci a pierde bursa echivala cu întreruperea studiilor, lumea fiind extrem de săracă.

Lumea a evoluat și este bine. Acum există Internet, acum există telefoane mobile cu care se scanează orice document, deci există mijloace de informare cu totul remarcabile. În perioadele imediat ce vor veni, inteligența artificială va permite studenților preluarea de sarcini care să le permită aprofundarea de domenii și de probleme, ceea ce va schimba din temelii ceea ce înseamnă să înveți, dar mai ales ceea ce înseamnă a lua decizii nu bune, nu foarte bune, ci în cunoștință de cauză, fundamentate complet.

(30 aprilie 2023)

Calificarea

Acum, mai mult ca oricând se pune problema calificării oricărei persoane. Sunt îngrijorat să văd tineri necalificați.
Un tânăr care este îmbrăcat într-un costum de pisoi sau iepure sau urs care face o reclamă la un produs este un tip calificat? Nu cred.
O tânără care împarte pliante într-un Mall este o persoană calificată? Nu cred.
Un  tânăr care aranjează marfa pe niște mese într-un magazin în care clienții au acces direct la produse, este o persoană calificată? Nu cred.
Un tânăr care șterge niște mese într-un local este o persoană calificată? Nu cred.
Să ne înțelegem: toate meseriile sunt onorante, tot ce facem fiecare dintre noi este important, numai că fiecare trebuie să aibă un salariu acre să-i permită o rată la casă, să participe la întreținerea unui copil, să nu mai ceară bani părinților, fiind o persoană independentă. Eu apreciez toate activitățile care presupun muncă onestă și de calitate, indiferent de ceea ce necesită din punct de vedere al eforturilor. Am admirat pe zidarul de înaltă clasă care face ziduri perfect verticale! Am admirat pe șoferul care știe să scoată un TIR imens dintr-un șanț! Am admirat pe zugravul care pune glet și nu se prăbușește tavanul! Am admirat pe femeia care șterge mesele dintr-un local și folosește un spray dezinfectant! Am admirat curățenia de la sala unde mă antrenez, căci femeia de acolo  șterge echipamentele și oblinzile li dă cu aspiratorul!
Este însă necesar ca oamenii să aibă și calificări prin:
- parcurgerea unui curs unde învață ceva;
- obținerea unei diplome sau a unui certificat;
- trecerea unei probe practice;
- profesarea de la bază a noii meserii;
- verificarea existenței caloficării în Clasificarea Ocupatiilor din Romania -  COR;
Urmărind pe aplicația celor de la Ministerul Muncii se va căuta ca meseria aleasă să aibă o descriere acolo și să se vadă clar care sunt șansele de a găsi un loc de muncă.
La ora actuală tinerii cred ca li se potrivește orice. De aceea tratează cu ușurință mai toate problemele. Este trist că aceștia niciodată nu se gândesc la cum vor arăta la 25 de ani, la 30 de ani, la 35 de ani și chiar la 40 de ani deși ei sunt undeva în jur de 20 de ani ca vârstă.
Lucrurile nu au claritatea cristalului, dar ceva-ceva tot trebuie pus acolo. La 25 de ani un tânăr se va vedea fie cu o meserie, trecut de stadiul de debutant, fie deutant după terminarea unei facultăți. Nu trebuie ca toată lumea să fie tobă de carte. Un om va fi de excepție și daca are opt clase. Cu opt clase un om se califică într-o meserie și ajunge în 15 ani maestru sau meșter acolo, având respectul total pentru ce este el prin ceea ce iese din mâinile lui. Eu am văzut titrați care nu depășeau stadiul de idioți, cum am văzut și meseriași bătrâni și nepricepuți. Dar am văzut tineri meseriași mari artiști în meseriile lor, cum am văzut ingineri cu mâini de aur și creiere cu diamante pe circumvoluțiuni.
O schimbare de abordare este necesară pentru că timpul trece ireversibil și trebuie ca fiecare să înregistreze acea evoluție care să-i permită să facă ceea ce-i place. respect pentru toți care fac cu plăcere munca lor!

( 6 martie 2016)