Rescrierea istoriei. Teorie și practică.

Istoria ar trebui să fie o știință și ca orice știință, nu ar trebui să fie schimbătoare, căci nici teorema lui Pitagora nu arată într-un fel pe vremea comuniștilor și arată cu totul altfel după 22 Decembrie 1989 în democrația noastră cea originală. Și tottuși istorie este azi într-un fel, mâine altfel, după cum interesele o cer. Istoria României scrisă de Mihai ROLLER este un exemplu, dar nu singurul, căci în perioada comunistă regalitatea nu a existat în cărțile de istorie, decât cel mult într-o formă caricaturală.

Rescrierea istoriei României prin omisiune înseamnă a trece peste evenimente fără a le menționa.

Rescrierea istoriei României prin trunchiere înseamnă a extrage doar acele pasaje din documente care susțin o teză care nu are nimic comun cu realitatea, teză care folosește unui scop politic imediat.

Rescrierea istoriei României prin supradimensionare înseamnă a accentua rolul unui factor neînsemnat atât de mult încât respectivul factor să devină hotărâtor pentru determinarea turnurii evenimentelor în sensul dorit de autorii cărții de istorie, așa cum s-a întâmplat cu roul partidului comunist la derularea evenimentelor de la 23 August 1944.

Rescrierea istoriei României prin trucare înseamnă a falsifica documente pentru a sprijini o idee, așa cum s-a întâmplat cu o fotografie de la o demonstrație de 1 Mai 1939 în care în fruntea demonstranților apărea un puști de parcă partidul comunist nu ar fi avut conducători cu notorietate.

Atât timp cât nu avem o carte de istorie de 400 pagini care să nu se modifice după cum bate vântul, consider că istoria mai are de lucru și istoricii noștri ar trebui să se întrebe dacă au făcut ceea ce trebui ca prin cercetările lor să facă din istorie o știință și nu un instrument de propagandă. Dacă și PATAPIEVICI, un biet fizician s-a apucat să abirdeze chestii de istorie, cu pipi și altele, deja am o imagine despre cum se rescrie istoria și mai ales, de către cine se face această rescriere.


(08 septembrie 2024) 

Cultura compromisului și compromiterea culturii

Toată lumea vorbește că succesul în comunicare constă în a face compromisuri. În opinia mea, există o cultură a compromisului, adică dobândirea de cunoștințe despre compromisuri, despre dimensiunea efectelor și despre costurile pe care le au compromisurile. Un compromis nu se face la întâmplare, ci este bazat pe o serie de cunoștințe care să-l facă realizabil și mai ales, efectiv. Cultura compromisului este dată de totalitatea elementelor pe care le dobândește o persoană studiind cărți, articole, memorii și studii ale unor cercetători, din care rezultă:
- clarificarea conceptelor de bază,
- studierea premiselor unui compromis,
- cuantificarea efectelor pe care compromisul le generează,
- eforturile de a defini un compromis și de a convinge de necesitatea sa,
- construirea de echipe care să definească și să implementeze compromisul.

Compromisul trebuie să fie exact ceea ce în teoria jocurilor este jocul de sumă nulă, adică din cele mai multe părți așezate la masa dialogului, după realizarea unui compromis, nu iese niciodată un singur câștigător, ci toate părțile câștigă puțin, dar câștigă, nu se merge pe ideea că învingătorul ia totul. După realizarea unui compromis, toți sunt învingători. Nu sunt învingători categorici, dar sunt îngingători ceva mai modești, dar per total câștigul este cu mult mai important, decât în cazul unui singur câștigător și a mai multor perdanți.

Compromiterea culturii este o altă poveste. Apare în momentele tulburi ale evoluției societății. Un exemplu care-mi vine mie în minte de compromitere a culturii este obsedantul deceniu, adică, perioada cuprinsă între 1950 și 1959, câcn din literatura română au dispărut nume de referință, au dispărut opere capitale și numeroși intelectuali au fost duși la pușcărie pentru a ispăși pedepse care pentru unii au însemnat sfârșitul, iar pentru alții a însemnat săpături la canal sau tăierea de stuf în condiții inimaginabile. Compromiterea culturii s-a făcut de către trompetele noului regim instalat de tancurile sovietice, prin rescrierea istoriei de către Mihail ROLLER, dar și prin urcarea pe piedestaluri nemeritate a unor poeți precum Alexandru TOMA, Veronica PORUMBACU, Dan DEȘLIU, Maria BANUȘ, dar și a unor prozatori ale căror nume nu mă mai ostenesc să le dau aici, căci nu merită. Să nu credem nicio clipă că a dispărut compromiterea culturii. Umflarea cu pompa în zilele noastre a unor scriitori modești, este semnul clar al acestei compromiteri, căci structura manualelor de literatură română în care geniul eminescian este pus la colț, este o mostră a procesului de compromitere a culturii în ochii tinerei generații. Să pui într-un manual de istorie numele unei știriste alături de BĂLCESCU, Mihai VITEACUL, BÂNCOVEANU, CUZA, BRĂTIANU, dovedește că limitele compromiterii culturii sunt în mișcare.



(29 decembrie 2022)

Apucături naziste

Este în natura umană ca unii dintre noi să fim răi. dar există unii dintre noi care sunt foarte răi și fac lucruri dintre cele mai grave, dintre care distrugerea, tortura și condamnarea aplicate unor colectivități, reprezintă doar câteva dintre formele lor de manifestare. Eu le numesc apucături naziste.

Ștergerea memoriei istorice reprezintă o formă subtilă de manifestare a celor care vor să dovedească faptul că totul începe de la ei, că tot ceea ce a fost înainte este nesemnificativ, minor deci și fără importanță. În acest sens sunt:

- arse cărți,

- distruse documente,

- demolate monumente,

- redenumite bulevarde,

- rescrise capitole de istorie,

- prezentate trunchiat evenimente,

- eliminarea unor nume și portrete,

- folosirea de bannere incitatoare,

- dealocarea de morminte.

Dacă stăm să analizăm istoria anilor 1933 - 1945 din Germania și perioada 14 septembrie 1940 - 14 februarie 1941, vom vedea că există numeroase elemente care arată existența unor conducători nu răi, ci extrem de răi, care au executat acțiuni dure, extreme, împotriva unor colectivități. A crede că regimul comunist a fost format din sfinți și îngeri, ar fi o mare eroare. Din moment ce au existat lagăre de muncă forțată, dislocări masive de populații în Bărăgan, din moment ce la Pitești s-a efectuat o reeducare a deținuților și din moment ce istoria lui Mihai ROLLER era cu totul diferită de istoriile care circulaseră cu un an sau doi înainte, avem o imagine clară a apucăturilor acelui totalitarism dus peste limitele relelor.

Nici ceea ce s-a întâmplat după 1989 nu reprezintă chiar pagini imaculate de istorie, căci mergând după principiul scopul scuză mijloacele dar și mai rău, după zicerea bolșevicilor cine nu e cu noi, e împotriva noastră, există exemple care evidențiază abateri crase de la democrație.

Pentru a scăpa de apucăturile naziste, de înclinații torționare și de abaterile extremiste este nevoie de multă educație, de insistența pentru a căpăta deprinderi specifice comportamentului democratic nu în teorie, ci în practica de zi cu zi, care începe cu spălatul obiectelor  reciclabile și stocarea lor separată.

(04 februarie 2021)