Showing posts with label Săpânța. Show all posts
Showing posts with label Săpânța. Show all posts

Wednesday, December 28, 2022

Alt catren care m-a marcat

Când eram copil mergeam destul de des la biserica de la noi din Găvana, Pitești. Chiar lângă gardul din stradă al bisericii era o cruce de marmură pe care scria:
Călător, oprește-ți pasul
Și privește-acest mormânt,
Căci ce  sunt eu astăzi,
Vei fi și tu în curând.

Cred că un matur ar fi înțeles altfel semnificația acestor versuri, dar pe mine m-au înfricoșat și ideea morții nu mi-a dat pace mult timp. Uneori îmi veneau în minte versurile fie când mergeam la râu să mă scald, fie când înotam în valurile mării, fie când eram pe munte. Nu știu ce a avut în cap cel care a compus catrenul, dar multe nu a avut, din moment ce a creat așa ceva. De multe ori m-am gândit la poeziile de pe crucile din Cimitirul Vesel din Săpânța și am realizat diferența dintre unghiurile din care este privită și viața și moartea la doar 563 Km.

(28 decembrie 2022)

Saturday, July 16, 2022

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Gheorghe TURDA

Gheorghe TURDA este un cântăreț de muzică populară din Țara Oașului.
Gheorghe TURDA are un repertoriu excepțional.
Gheorghe TURDA este general de brigadă al României.
Gheorghe TURDA este o prezență specială.
Normal, după o astfel de prezentare să nu am nimic care să mă dezamăgească la Gheorghe TURDA. Și totuși, Gheorghe TURDA m-a dezamăgit, că deși este un bărbat de 74 de ani, deci zic eu cu capul la purtător,  s-a lăsat antrenat în scandaluri care au fost înregistrate.
Gheorghe TURDA a avut scandal cu Mioara VELICU și m-a dezamăgit.
Gheorghe TURDA a avut scandal cu Constantin ENCEANU și m-a dezamăgit.
Gheorghe TURDA a avut scandal cu RAOUL și m-a dezamăgit.
La un moment dat, am crezut că unii dintre certăreți urmăreau transfer de notorietate. Oricum ar fi fost, un cântăreț adevărat nu se bălăcărește în public să-și păteze renumele.
Numitul Gheorghe TURDA este sau a fost într-o relație cu numita Nicoleta VOICU, căci bănuiesc că în plângerile de la miliție așa își zic acești cântăreți, el fiind cu 30 de ani mai copt decât ea. Să te dai în spectacol când ești în ultima parte a ciclului de viață, din punctul meu de vedere este nu jenant, ci deplorabil și dezamăgitor.
Gheorghe TURDA are în repertoriul său piese clasice care poartă marca Gheorghe TURDA, dintre care amintesc aici: Ce rău am făcut la lume, După pui de moroșan, Dragu mi-i unde-am zânit, Bine joacă turdenii, Cine-o zis întâi doina, Dragu mi-i la veselie, Tropotița din Săpânța, Așa zic mândrele mele, Eu mă duc mândră-n cătană, Cine nu știe ce-i doru, dar și multe altele, căci Gheorghe TURDA este un autentic culegător de folclor, el neavând în repertoriu decât cântece cu adevărat populare.
(17 iulie 2022)

Sunday, August 7, 2016

Prin muzee: casa memorială Ion Stan PĂTRAȘ

Stau și mă întreb ce ar fi săpânțenii fără Cimitirul Vesel din Săpânța, cum exact aceeași întrebare mi-o păn ce-ar fi humulștenii fără Ion Creangă? Dăspunsul este unul singur, în ambele cazuri: NIMIC. Da, nimic, exact așa cum l-am scris eu cu litere mari și italice și bolduite, să accentuez și mai mult. Ca să argumentez că așa stau lucrurile, în cazul săpânțenilor, stau mărturie:

  • înghesuirea cimitirului care i-a făcut celebri printre construcții realizate agresiv cu nerușinare și cu lipsă de respect în apropierea muzeului, sufocându-l;
  • poluarea împrejurimilor muzeului cu tot felul de dugheme unde se vând cele mai penibile mărfuri aduse de departe la preșuri de nimic, pentru a li se crește valoarea acelor kitsch-uri, căci după ce sunt stupizi, mai sunt și foarte lacomi;
  • dezinteresul pentru casa lui PĂTRAȘ, casă la care se ajunge înotând prin bălți și noroaie, căci așa procedează niște copii hapsâni, care n-au grijă de părintele lor.
Voi  exemplifica cele spuse cu fotografii, ca să nu mai zic că chiar în vecinătatea muzeului era să-mi rup mașina într-un șanț, lucru pentru care adăugat la celelalte, n-am săi iert pe acești indivizi care nu și-l merită pe genialul Ion Stan PĂTRAȘ.
Băi, săpânțenilor, voi chia n-aveți respect față de nimic?



Aveam niște botine albe care au devenit pline de noroi, iar mașina, la pedalele șoferului era numai ciorbă de noroi săpânțean sau nsăpânțenesc.

(07 august 2016)