Showing posts with label curățenie. Show all posts
Showing posts with label curățenie. Show all posts

Monday, December 25, 2023

Ce înseamnă să ai management într-un restaurant?

Spuneam că te naști cu calitățile de manager, dar înveți proceduri să ai management. Un manager de restaurant este ceva, dar lucrătorii din restaurant care știu proceduri înseamnă cu totul altceva. Și managerul și lucrătorii formează echipa, fiind imposibil să funcționeze unii fără alții.
Cel care debarasează are procedurile lui astfel încât:
- să facă munca repede,
- debarasarea să fie perfectă,
- să nu spargă pahare și farfurii,
- să nu-i cadă pe jos tacâmuri,
- să nu verse mâncare pe clienți.
Cel care ia comanda:
- notează felurile de mâncare și locurile,
- repetă să se convingă că a înțeles bine,
- repetă solicitările particulare impuse de clienți,
- predă comanda la bucătar cu detaliile,
- aduce felurile de mâncare,
- vine și întreabă dacă e totul OK,
- face corecții dacă este cazul,
- are masa în primire și răspunde de ea,
- se ocupă de clienți să nu le lipsească nimic,
- încheie cu nota și cu plata.
Cel care prepară:
- folosește o rețetă pe care o repetă,
- sunt excluse variațiile calitative de la o zi la alta,
- asigură aspectul și repetitivitatea,
- pune accent pe calitate,
- își folosește experiența pentru randament mare,
- dacă e chef se comportă ca atare și se și respectă.
Managerul și cei de sub el, nu se văd. Ei sunt prezenți tot timpul și sunt gata să intervină în fiecare moment pentru ca lucrurile să meargă cum trebuie, iar timpii de așteptare și reclamațiile să nu depășească limite care duc restaurantul în faliment.
Un restaurant care are management, are și clienți, iar clienții pleacă tot timpul mulțumiți. Tot timpul se va vedea că există preocuparea de a menține un standard. Porțiile nu vor fi micșorate. Vasele nu vor fi micșorate. Vinul nu va fi botezat. Cafeaua nu va fi pipilică.



(26 decembrie 2023)

Friday, October 20, 2023

Eu fac sport la o sală World Class

 Trebuie să mă laud și eu cu ceva. Merg să fac un pic de sport la o sală din lanțul World Class și am ales acest lanț pentru că:
- are o diversitate mare de echipamente,
- nivelul de curățenie este bun,
- cei care vin să se antreneze nu sunt zgomotoși,
- găsesc echipamente libere pe care să lucrez,
- are dușuri, saună și dulapuri disponibile,
- există posibilitatea de a merge la înot în bazin,
- fiind într-un mall, există parcare ceea ce este mare lucru.
Mai vin acolo și instructori care se ocupă de elevii lor, dar nu incomodează derularea antrenamentelor decât atunci când mai există câte unul dintre ei care chipurile organizează așa-zise circuite, blocând mai multe aparate, iar modul lor defectuos de a vedea lucrurile fac ca benzile să meargă în gol atât timp cât elevul execută ceva la un alt aparat, dar nici nu permit aceșiti așa-ziși instructori, ca alții să folosească banda care merge în gol.
A fost foarte interesant că pe perioada pandemiei acolo au fost respectate toate restricțiile și char și acum mai se păstrează acea disciplină legată de dezinfectarea aparatelor.
Ca în toate sălile de sport din Ro, multe lucruri depind de cei care le frecventează și dacă sunt unele discuri împrăștiate pe jos, dacă ganterele nu sunt puse împerecheate, totul se datorează calității și disciplinei clienților. Ar fi bine dacă în sală, atunci când cineva dintre salariați sau instructori văd o persoană care face nefăcute, în mod civilizat s-o atenționeze și sunt sigur că nimeni nu va mai da cu bâta-n baltă repetând ceea ce nu trebuie repetat.
Raportul calitate - preț este bun, mai ales că parcarea este fără plată pentru două ore, iar eu merg și stau la sală cam 90 de minute, iar când stau ceva mai mult, scot 4 lei și plătesc cea de a treia oră de aprcare.
pe o scară de la 1 la 10, acord sălii unde merg de trei ani nota 9,50.


(21 octombrie 2023)

Thursday, September 14, 2023

Marea curățenie din marea resetare

Marea curățenie trebuie să fie făcută de oameni pentru oameni și se va produce în momentul când ne vom da seama cu toții că altfel nu mai avem nicio șansă. Totul se va produce în cele mai dramatice momente ale existenței noastre, momente mai dure decât cele specifice pandemiei când filmele arătau camioane frigorifice încărcate cu cadavre, utilaje grele săpând gropi pentru înmormântarea sutelor de cadavre și saci negri cu cadavre aruncați pe stradă căci nu mai există cine să se ocupe de incinerarea lor. Numai atunci oamenii își vor da seama că trebuie să înceapă marea resetare și în cadrul marii resetări să se producă marea curățenie. În acele clipe, ceea ce este imposibil acum, va deveni posibil atunci și frica de moarte va genera acele în forță măsuri pe care pandemia de COVID 19 le-a început timid, dar pe care oamenii le-au abandonat, căci nicio minune nu ține mai mult de trei zile.
Marea resetare ve presupune reinstaurarea scării valorilor autentice, căci toți troglodiții se vor da la o parte și locurile lor de trântori vor fi luate de oameni valoroși, căci societatea împuținată nu va mai accepta riscurile inutile pe acre oamenii lipsiți de valoare de generează în cascadă. Numai oamenii valoroși, specialiști curajoși vor ieși în față, căci numai ei vor fi în stare să dea soluțiile adecvate problemelor. Îmi reamintesc rapiditatea cu care a fost definită, realizată și implementată aplicația de programare la vaccinare și modul în care se gestionau vaccinările. Să nu uităm că în zona digitalizării, frica de moarte a birocraților i-a făcut să accepte lucrul online, deși ei se hrăneau cu umilirea celor care veneau la ghișeu să le fie rezolvate problemele.
Ceea ce se întâmplă în lume mă îndreptățește să cred că marea curățenie din marea resetare nu va fi foarte departe, din moment ce catastrofele se țin lanț și distribuirea lor pe suprafața pământului este aleatorie, iar efectele sunt devastatoare. Mediocritatea, nepăsarea, lăcomia, prostia, lipsa de profesionalism, suficiența, indecizia, corupția au stat la baza fenomenelor Colectiv, Crevedia, Suceava și lanțul are tendința să se lungească, iar amploarea nu este în descreștere. Se construiește neglijent, barajele nu au procese de mentenanță, căile ferate sunt lăsate de izbeliște, iar sistemul medical și mai ales medicii sunt atacați din toate părțile de oameni care nu respectă nenumărații ani în care doctorii învață și învață să fie mai buni și mai buni și în care nimeni nu-i apără cu adevărat pe aceștia, iar televiziunile fac subiecte aducătoare de rating pe cazuistica din spitale și nimeni nu pune degetul pe rană, căci problema este altundeva.


(14 septembrie 2023)

Friday, July 28, 2023

Marcel CIOLACU a spart buboiul și acum curăță locul fără milă

Deși Marcel CIOLACU nu este chirurg, a luat bisturiul vorbelor și cu o precizie de invidiat a reușit să spargă buboiul azilurilor groazei și se vede cum puroiul iese dens, șiroaie puturoase, scoțând la iveală mizeria din sistemul care patrona lagărele de exterminare și de tortură, care s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie, datorită profiturile ce se făceau prin nemuncă, hoție și violență.
Marcel CIOLACU are vorbă caldă, măsurată, care inspiră bunătate. El roagă pe unii și pe alții să facă și să dreagă. Nu poruncește, nu dă ordine, nu zbiară, nu se isterizează. Marcel CIOLACU doar solicită, dar tonul său nu lasă loc de tocmeală, ceea ce îmi place teribil. Dovadă este faptul că tot ceea ce a sugerat, a rugat sau a cerut, deși cu vorbă caldă, s-a înfăptuit la milimetru. 
A discutat cu BUDĂI, BUDĂI a plecat.
A discutat cu FIREA, FIREA a plecat.
A solicitat să plece prefectul de Mureș, prefectul de Mureș a plecat.
A cerut demiterea unor șefi de agenții, acei șefi au fost demiși.
Marcel CIOLACU are acum o misiune grea după ce a spart buboiul, misiunea de a curăța locul de mizerie și trebuie s-o facă până la capăt. El a văzut că sistemul avea o structură complexă, dar funcționalitățile erau incomplete, fără proceduri eficiente. Trebuie să se termine cu organismele care se fac că fac treabă, dar au proceduri definite superficial care lasă loc de interpretări.
Marcel CIOLACU a vorbit de toleranță zero, ceea ce este un lucru foarte bun, căci în managementul calității, zero defecte este obiectivul esențial. În problema de față, elementul cheie este victima, căci eu nu numesc beneficiar pe acela care este supus torturii, înfometării și a tot felul de abuzuri, ori victima era cea scoasă din ecuație de către toate organismele care gravitau în jurul ei. Toți făceau de toate, în afară de a vedea stadiul în care se afla victima, ce se întâmpla cu victima. Numai dacă acele controale numărau victimele, le analizau stadiile în care se află și verificau modul lor de viață, își dădeau seama cum stau lucrurile, cu condiția ca totul să se petreacă în relația victime-controlori și nu în exclusivitate controlori-manageri aziluri, așa cum s-a procedat formal până acum.
Marcel CIOLACU are rolul de catalizator în restructurarea sistemului azilurilor și cadă el are un management bun și consilieri buni, cu siguranță va reuși să curețe puroiul din ceea ce este acum sistemul azilurilor de bătrâni și de oameni cu dizabilități sau cu nevoi speciale. El trebuie să-i responsabilizeze pe toți, iar ONG-urile trebuie să-și ia rolul în serios, căci și ocupatul de câinii fără stăpân este important, dar ONG-urile trebuie să acorde o și mai mare atenție oamenilor aflați în dificultate.



(29 iulie 2023)

Saturday, April 1, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Marinică a lu ' MALADIU

Marinică a lu ' MALADIU era un băiat mare, care mai avea câteva luni până să plece la armată. Sora lui, Tanța a murit de cancer și trebuia să-i facă pomană. A venit la mama și a rugat-o să-i împrumute o oală mare și o cratiță foarte mare. Mama, cunoscându-l bine, i-a împrumutat și oala și cratița. Marinică a lu ' MALADIU a făcut mâncare pe pirostrii și s-au afumat și oala și cratița, de nu mai credeai că va fi scoală la liman cumva. După câteva zile, a venit Marinică a lu ' MALADIU și cu cratița și cu oala, curate, de ziceai că atunci fuseseră cumpărate din magazin.
Mama s-a minunat și i-a zis:
- Marinică, nimeni până la tine nu mi-a adus nici cratița și nici oala așa de curate!
- Sărut mâna, tanti și să te țină Dumnezeu sănătoasă!
După ce a plecat mama a zis că nici noi din magazin, oala și cratița nu au arătat așa de bine. De atunci am luat eu vorba când văd diferite obiecte după spălare zic:
- Nici noi nu au fost așa de curate...

(01 aprilie 2023) 

1.000 de oameni care m-au impresionat: Didica

Didica era femeie bătrână și umbla după ea cu o droaie de copii ai fii-sii, care femeie tânără avea bărbat la pușcărie pentru crimă. mergea de colo-colo, căci putere să muncească nu mai avea Didica. Nu cerșea. oamenii când o vedeau știa că e nevoiașă. De câte ori trecea prin fața curții noastre și o vedea mama, îi pregătea câteva felii de pâine și jumări de la porc, făcute de cu iarnă și ținute în magazie la răcoare. Didica îi mulțumea și mergea mai departe. Erau oameni care îi dădeau doi lei să-și ia o pâine sau scoteau cartofi din pământ și-i dădeau o punguță cu cartofi lui Didica. Făcea ea ce făcea și reușea să le pună nepoțeilor ei de-ale gurii pe masă. M-a impresionat tenacitatea cu care bătrâna se zbuciuma să-și crească nepoții. Fii-sa era spălătoreasă la unitatea militară din deal și muncea câte era ziua de mare. Nu câștiga mult, dar mai venea și ea cu bani dar și cu de-ale gurii, de cum era plătită de soldați, după cum zicea lumea rea.
Didica spăla rufe toată ziua, le punea la uscat pe gardul de la vecini. Își ținea nepoții curați și curate erau și țoalele ei, chiar dacă erau ponosite de prea mult purtat.
Mi-a plăcut la Didica cum își educa nepoții. Și mama ne zicea:
- Voi de ce nu știți să ziceți sărut mâna, dacă cineva vă dă ceva, cum zic ăia ai lu'Didica?
Eram prea mici ca să ne rușinăm și uneori ziceam sărut mâna și de zece ori uitam, luați cu joaca, pentru că nu ne intrase în reflex. Didica avea fața zbârcită. Era ea bătrână, dar bătrâne mai erau și alte femei. Grijile o zbârciseră. Nu mai avea dinți în gură și când vorbea își acoperea gura cu mâna, căci se rușina, biata de ea. De când mă știu Didica tot așa arăta, de parcă de la o vreme, timpul nu mai lăsa pe chipul ei nicio urmă în trecerea lui. Doar nepoții creșteau și-și luau zborul ca să vină alții să le ia locul, miar ea s-o ia de la zero. Niciodată nu m-am întrebat cum se nășteau copiii aceia cu un bărbat în pușcărie. Nu era treaba mea.


(01 aprilie 2023)

Saturday, June 11, 2022

Curățenia trupească

Curățenia trupească este cu mult mai mult decât:
- a avea haine curate,
- a spăla corpul,
- a te spăla pe dinți,
- a avea unghiile tăiate.
Curățenia trupească se referă la interiorul corpului și ceea ce se întâmplă în perioadele de post se referă la această curățenie trupească. Corpului trebuie să i se ofere exact acele elemente care să-l facă curat, să elimine răul din el, care științific se numesc toxine.
Există lucruri care se fac și lucruri care nu se fac pentru curățirea trupului, iar oamenii cu un pic de voință, dacă urmăresc un anumit traseu, reușesc să ajungă la univel de curățenie trupească satisfăcător, care este benefic pentru viața lor de zi cu zi.
Sunt oameni care au anumite diete.
Sunt oameni care mestecă apă și apoi o beau.
Sunt oameni care mestecă ulei de măsline pe care apoi îl scuipă.
Sunt oameni care beau apă cu lămâie și miere dimineața.
Sunt oameni care au regimuri naturiste.
Sunt vegetarienii.
Fiecare dintre aceștia se luptă să aibă un nivel de curățenie trupească semnificativ, pentru binele lor în primul rând.
Această cerință a dinamicii individuale trebuie studiată atunci când vorbim despre zodii, căci un nivel de curățenie trupească al partenerilor de la un moment dat T0, influențează fătul și, la naștere, care are loc la un alt moment dat T1, adică momentul în care are loc încadrarea în zodiac.



(12 iunie 2022)

Thursday, April 7, 2016

La Metroul București e un management foarte prost

Nu vreau să-mi amintesc de cum s-au schimbat scările rulante prin 2011 sau cam așa ceva, parcurgându-se în mod catastrofal următorii pași:
  • s-au demontat toate scările de către cine a câștigat licitația de groaza că dacă va face altfel, va fi înlocuită în orice moment; fără a aavea capacitatea de a lucra simultan la toate stațiile, înlocuirea a durat foarte mult timp, situație în care bucureștenii au folosit scările clasice, urcându-le și coborându-le ca în Evul Mediu; numai un management execrabil nu a înscris nimic de ritmul de înlocuire și cel de demontare, lăsând o firmă perversă să-și bată joc de oameni;
  • azi mergând cu metroul am vazut atâta mizerie cât pentru o sută de ani; 
  • pereții sunt murdari; marmura are graffiti;
  • tavanele nu mai au plăcile și se vede scheletul metalic;
  • salariații urlă ca disperații pe holuri;
  • senzația de părăsit și neângrijit este dominantă;
  • reclamele sunt mai mult decât stupide, vechi și îmbâcsite;
  • în vagoane textele care anunță stațiile și conexiunile nu ai cum să le citești că sunt niște defecțiuni;
  • reclamele cu kaufland din vagoane sunt cu culori care nu transmit nimic datorită culorilor pe care le au pereții vagoanelor;
  • este o atmosferă de cimitir și datorită modului în care se face economie de lumină la peroane;
  • magazinele care s-au închis la Romană au niște plăci de material lemnos ca de șantier de Ferentari, ceea ce accentuează aspectul de jegoșenie;
  • choșcurile de vânzare a cartelelor au grilaje mai urâte decât în filmele cu penitenciare;
  • plăcuțele de semnalizare sunt neclare și vechi;
  • se vede că fiecare a făcut ce i-a bubuit prin cap pentru că totul arată ca o haină făcută de mai mulți croitori, fiecare lucrând independent unul de celălalt;
  • metroul în loc să fie ceva viu este mai mult mort, trist și cenușiu; soluțiile cu ecranele acelea fără conținut atractiv, panourile cu rafturile de la bunica în culori de maron, pereții gri murdar sau cum se zice gri-șobolan, stâlpii nevăruiți de la revoluția de la 1848, fac din cea ce ar fi trebuit să fie un monument, o mândrie, ceva banal și pierdut în mediocritatea unui oraș confundat mereu cu Budapesta, fără să ne deranjeze puțin.
Ca să se întâmple ceea ce în mod normal ar fi trebuit să se producă natural ar trebui un management adevărat. Acum managementul este foarte, foarte prost. Nu există o strategie, a ceea ce trebuie să fie metroul ca monument de arhitectură, nu ca mijloc de transport în comun. Asta știe toată lumea să facă, mai ales la câți bani înghite acestă hardughie.
Trebuie adus un designer care să starbilească:
- luminozotatea;
- culorile pereților;
- reclamele;
- chioșcurile care devin parte integrantă;
- plafoanele;
- plăcile indicatoare;
- casele de cartele;
- hainele personalului;
- culoarea ușilor metalice;
- semnalizarea fluxurilor de călători,
Un concept nou definit de un specialist are menirea de a schimba total fața metroului și ar face dovada ca s-a trecut de la un management prost al cârpelilpr la un management nou, bazat pe informație, adică mult mai prograsist, in care cunoștințele fac diferența. dacă ne gândim că există multe linii de metrou în mai toate acpitalele mari și de aceea cu atat mai mult acest metrou trebuie să iasă din anonimatul dat de o delăsare specifică unui management în care designul de interior nu este înțeles și e tratat ca o cenușăreasă, deși de acolo vine salvarea. O prăjitură Jofre ambalată într-un ziar mototlit adunat de pe jos își pierde valoarea.
Meteoul trebuie să devină ceea ce nu este, adică un monumet de arhitectură modernă bună a fi descoperită cănd omul intră să călătorească rapid de colo colo pe distanțe mari, prin galeriile subterane, cu vagoane moderne.

(08 aprilie 2016)

Monday, March 14, 2016

O nouă inițiativă tip campanie electorală

Ana are mere.
Ene are pere.
Coșurile de gunoaie nu mai sunt la modă.
Băncuțele sunt epuizate.
Trebuie ceva absolut nou.
Bucureștiul are câini.
Câinii fac mizerie.
Stăpânii nu curăță mizeria.
Așa că primăria Sectorului 3 s-a hotărât:
- a pus niște puncte cu pungi;
- așteaptă ca populația să se civilizeze;
- curățenia va triumfa.
Mai e mult până departe.
Azi au fost puse.
Trebuie văzut cum și dacă vor fi utilizate pentru a menține curățenia pe străzi. Oare vor fi luate pungile pentru a pune mancarea la școală pentru copii?
Oare proprietarii de câini chiar le vor folosi să nu mai fie excrementele patrupedelor lor peste tot?
Oare proprietarii se vor apleca și vor aduna chestiile urât mirositoare întorcând punga pe dos?
Oare proprietarii acre de regulă mănuși neavând și nici făraș special neavând vor găsi modalitatea ca folosind numai o pungă pur și simplu să facă ceea ce n-au făcut niciodată?
Să aqșteptăm doar câteva zile. Oricum a fost o afacere rezonabilă, bazată pe o ideie foarte veche prin alte țări. Acolo, aceste puncte nu prea sunt în cartiere, ci pe marile artere și pe lângă parcuri. Dar acolo lumea este educată. Să sperăm că și aici, că nu i-am văzut eu, că acum m-am găsit să subapreciez. Dacă la o chestie revin 10EURO și se pun să zicem 1.000 de puncte în sector, înseamă 10.000EURO profit. Unde am auzit eu pe un tip care zicea că pentru 10.000 de EURO nici măcar nu se dă jos din pat? Înseamnă că adebărul legat de acest business o fi altul, adică pentru un punct profit 1EURO, deci la 1,000 se obține un câțtig de 1.000Euro. Ăsta da business...

(14 martie 2016)