Cine se teme de Inteligența Artificială?

Acum apar voci care vorbesc de impactul negativ al Inteligenței Artificiale - IA asupra locurilor de muncă. Este doar vârful aisbergului, căci realitatea deosebit de crudă este că IA vine în societate cu reguli și bariere de netrecut. Când se vor elabora liste pentru diferite alocări de resurse, acestea vor fi curățate de subiectivismul și de penibilul din ziua de azi și vor evidenția exact ceea ce criteriile de etică, de moralitate, de onoare și de integritate impun. IA are menirea de a face ierarhizările unanim acceptate de societate și nu vom mai vedea ciocli pe poziții de manageri de spital, coafeze, pe poziția de directoare de agenții de cibernetică sau dansatoare la bară pe poziția de consilier pe probleme tehnice de robotică.

Cei care se tem de Inteligența Artificială flutură acum niște argumente fără bază reală, dar ei ascund adevăratele motive, căci IA este prima barieră în fața corupției, căci IA presupune transparență, eliminarea factorului uman în efectuarea unor operații specifice succesului corupției și aici este problema celor care urlă din toți rărunchii în problemele sociale pe care IA le va genera. Nu au a se teme de IA oamenii corecți, oamenii valoroși care-și câștigă existența prin muncă cinstită. Se tem cei care evoluează preponderent apelând la laturi subiective ale vieții, unde elementul este dat la o parte și se pedalează numai pe elemente care schimbă sau denaturează latura valorică a oricărei competiții.

(28 mai 2023)

Ce e aia ISI, bre?

Fără să vreau am asistat la mai multe discuții despre ISI. În Ro se încearcă de vreo 25 de ani să se facă niște ierarhizări calitative în mediul academic, folosind criterii cantitative. De aceea se zice că persoana care are un anumit punctaj care depășește un nivel specificat are dreptul să candideze pentru a ocupa prin concurs un anumit post didactic. 

Este definită o grilă în care pe o coloană sunt înșirate elemente ce se iau în calcul și pe o altă coloană sunt date punctele atribuite. În funcție de obiectivele urmărite sau de situațiile oculte care apar în mediul politic, tabelul acela de punctaje suferă modificări, pentru a permite penetrarea în sistem a celor care trebuie, nu neapărat a celor care merită.

Nu am spus că astfel de abordări nu aduc progres acolo unde sunt aplicate. Numai că tot timpul oamenii vor găsi căi prin care să ocolească orice mod de a face ierarhizarea cantitativă pentru a face transfer spre nivelurile calitative.

Un rol important îl au revistele ISI și factorul de impact și alți indicatori, luați de fiecare cum crede el de cuviință în dorința de a-și arăta mușchii, cât de puternic este în ale ierarhizărilor. Toată lumea știe că metrul, kilogramul, ora și voltul sunt doar niște convenții acceptate de toată lumea, nici mai bune și nici mai rele, dar singurele care au capacitatea de a pune ordine în viața oamenilor. În acest context și treaba cu:

- numărul de articole ISI,

- numărul de articole în baze de date indexate,

- numărul de contracte de cercetare,

- calificativele anuale,

trebuie luate doar ca încercări de a stabili că o persoană se încadrează în cerințele definite pentru un portret robnot al funcției didactice pentru care dorește să candideze, fără a spune cineva că procesul e perfect.

Se vorbește în târg că ISI este deja un business și cine vrea să publice, plătește de la 1.000 $ în sus pentru a-și vedea articolul publicat într-o revistă ISI. Lumea vorbește multe, dar cazul Metalurgica de acum câțiva ani arată că fum fără foc nu există. Oricum, nimeni nu se compromite chiar și dacă ar fi mituit cu 1.000 $ pentru a publica un articol lipsit de valoare, pentru a da după aceea explicații în numerele următoare cu acele jenante corrigendum,

În lumea bună, unde onoarea este la ea acasă, sunt definite conferințe de specialitate de top, cu factor de respingere ridicat, unde penetrează numai comunicări valoroase, reviste de specialitate serioase și edituri care publică lucrări ca lumea, unde oamenii se respectă căci sunt de onoare și știu ce înseamnă să piardă cel mai de preț bun al lor, onoarea, făcând compromisuri. Acolo există criterii valorice autentice și standardele sunt foarte ridicate, iar valoarea adevărată este la ea acasă. În acest context, cine accede la o anumită poziție academică trebuie să posede articole, cărți și comunicări numai la revistele, editurile și, respectiv, conferințele din liste. Acolo nu există nici ISI și nici indicatori cantitativi. Evaluarea se face direct pe calitate, iar cei care fac evaluările sunt specialiști autentici, nu fripturiști sau slugi, care ar fi gata să facă dintr-o nulitate un mare savant, exact cum s-a întâmplat în zona codoi înainte de 1989.

Când am întrebat un profesor de la Stanford University despre revistele ISI unde a plublicat el, a făcut ochii mari și mi-a enumerat 3 reviste și 3 conferințe valabile în departamentul lui, unde dacă ești acceptat cu o lucrare este OK, iar restul nu contează. Despre comisiile de evaluare, lucrurile erau tot clar definite. Mi-a spus că există vreo 15 20  nume mari din domeniu din care sunt selectatți 5, iar aceștia primesc dosarul candidatului depersonalizat și fac evaluarea. În urma evaluării candidatul e acceptat sau nu. Acolo tot datoriă simțului onoarei, fiecare își știe lungul nasului și nu caută să acceadă la o poziție dacă printr-o autoevaluare strictă omul crede că șansele lui nu sunt foarte bune.

(17 februarie 2021)

Cel mai bun programator (I)

Cel mai bun programator a fost un concurs organizat de Facultatea de Cibernetică încă de prin 1975 și continuat până în zilele noastre. A fi cel mai bun programator însemna în acele vremuri:

- înscrierea la concurs,

- primirea unei probleme,

- rezolvarea prin scrierea unui program,

- respectarea restricției de timp de trei ore,

- preluarea foilor de programare cu o parolă,

- preluarea de la concurenți a unui plic sigilat cu parola și numele în clar,

- perforarea de cartele după foile de programare,

- verificarea de către operatori a cartelelor perforate,

- rularea programelor,

- analiza programelor care au intrat în execuție,

- verificarea concordanței dintre datele de intrare și rezultate,

- selectarea programelor care au dat rezultate corecte,

- analiza textului sursă,

- acordarea de puncte pentru programele cu soluții valide după criteriile anunțate,

- ierarhizarea concurenților care au dat soluții de succes,

- declararea învingătorului.

Premiile de la concursul de Cel mai bun program au evoluat de la câteva sute de lei, la un calculator bun, la un laptop performant, la o mașină Dacia sau la o mașină electrică. Ceea ce trebuie spus este faptul că toți câștigătorii acestui concurs au confirmat ca programatori de valoare, după terminarea facultății.

(20 februarie 2019)