Showing posts with label Traian SURCEL. Show all posts
Showing posts with label Traian SURCEL. Show all posts

Monday, October 5, 2026

Profesorul universitar Paul POCATILU

Paul POCATILU este fostul meu student cu care am derulat un stagiu doctoral finalizat prin susținerea cu succes, în anul 2003, a tezei de doctorat de 184 pagini, intitulată Modele de evaluare a costului testării software.
În intervalul 1993 - 1998 Paul POCATILU a fost student la Secția de Informatică Economică din cadrul Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică și a susținut examenul de licență cu succes.
În intervalul 1998 - 1999 Paul POCATILU a făcut studii aprofundate în domeniul informaticii economice, pe care le-a finalizat cu succes.
În intervalul 1999 - 2003 Paul POCATILU a derulat stagiul doctoral, finalizat și el cu succes, prin susținerea tezei de doctorat.
În anul 2003, Paul POCATILU a susținut cu succes teza de doctorat referită prin:
Paul POCATILU - Modele de evaluare a costului testării software, ASE București, 184 pag.
Conducător de doctorat am fost eu, adică Ion IVAN, profesor universitar.
În luna decembrie a anului 2014, Paul POCATILU a susținut teza de abilitare intitulată Researches on Development and Assessment of Mobile Learning.
În februarie 2015 Paul POCATILU a primit atestatul de abilitare.
În intervalul 1999 - 2001, Paul POCATILU a fost  preparator universitar. 
În intervalul 2001 - 2003, Paul POCATILU a fost  asistent universitar.
În intervalul 2003 - 2007, Paul POCATILU a fost  lector universitar.
În intervalul 2007 - 2013, Paul POCATILU a fost  conferențiar universitar.
Din anul 2013 Paul POCATILU este profesor universitar.
De-a lungul anilor, am colaborat la realizarea și publicarea unor lucrări referite prin:
Ion IVAN, Paul POCATILU, Marius POPA, Cosmin APOSTOL – Supervising Software Certification Process, în „Master of International Business Informatics Handbook”, Editura ASE, Bucureşti, 2003, pg. 223 – 235, ISBN 973-594-313-1
Ion IVAN, Paul POCATILU, Marius POPA, Teodor MIHAI, Laur IVAN – Data Orthogonality, în „Master of International Business Informatics Handbook”, Editura ASE, Bucureşti, 2003, pg. 235 – 249, ISBN 973-594-313-1
Ion IVAN, Zsolt MARK, Paul POCATILU, Marius POPA, Doru UNGUREANU – Cohesion – Software Quality Characteristic, The 30th Session of Scientific Presentations „Modern Technologies in the XXI Century”, Academia Tehnică Militară, 6 – 7 noiembrie 2003, Secţiunea 11: COMPUTERS & NETWORKS, CD-ROM, ISBN 973-640-012-3
Ion IVAN, Marius POPA, Paul POCATILU – The Fingerprint – an Unique Way to Identify Programs, International Symposium ”Knowledge Technologies in Business and Management”, Iaşi, 6 iunie 2003, publicat în Knowledge Technologies in Business and Management, Iaşi, 2003, pg. 40 – 45
Ion IVAN, Paul POCATILU, Marius POPA – Managementul proiectului pentru realizarea universităţii virtuale de studii economice, Simpozionul Ştiinţific Internaţional „Educaţie economică – actualitate şi perspective”, Bucureşti, 26 martie 2003, PUBLICAT ÎN „Educaţie economică – actualitate şi perspective”, Bucureşti, 2003, pg. 211 – 217, ISBN 973-590-868-9
Ion IVAN, Paul POCATILU, Marius POPA, Mihai SACALĂ – Information Cloning, International Symposium „Regional Problems in the Context of Globalization Process”, Chişinău, Republica Moldova, 9 – 10 octombrie 2002, PUBLICAT ÎN „International Symposium Regional Problems in the Context of Globalization Process”, Chişinău, 2002, pg. 371 – 375, ISBN 9975- 75-164-4
Ion IVAN, Paul POCATILU, Doru CAZAN - coordonatori - Practica dezvoltării software în limbaje de asamblare, Editura Economică, Bucureşti, 2002, pg. 560, ISBN 973-590-652-X


Ion IVAN, Paul POCATILU - Testarea software orientat obiect, Editura INFOREC, Bucureşti, 1999, 192 pg., ISBN 973-98508-0-4.
Ion IVAN, Marius POPA, Paul POCATILU (coordonatori) - Structuri de date, vol. 1 și vol. 2, Editura ASE, Bucureşti, 2008. Vol. 1: Tipologii de structuri de date, 770 pag., ISBN 978-606-505-032-7. Vol. 2: Managementul structurilor de date, 534 pag., ISBN 978-606-505-033-4. Lucrarea a fost distinsă cu Premiul Academiei Române Tudor TĂNĂSESCU pe anul 2008.
Ion IVAN, Paul POCATILU, Doru CAZAN - coordonatori - Practica dezvoltării software în limbaje de asamblare, Editura Economică, Bucureşti, 2002, pg. 560, ISBN 973-590-652-X.
Ion IVAN, Paul POCATILU, Doru CAZAN - Limbaje de asamblare, Editura ASE - Centrul de Învățământ Economic deschis la distanță, Bucureşti, 2002, 194 pg.
Paul POCATILU, Ion IVAN, Adrian VIȘOIU, Felician ALECU, Alin ZAMFIROIU, Bogdan IANCU - PROGRAMAREA APLICAȚIILOR ANDROID, Editura ASE, Bucureşti, 2015, 714 pg, ISBN: 978-606-505-856-9. Lucrarea a fost distinsă cu Premiul Academiei Române Tudor TĂNĂSESCU pe anul 2015.
Ion IVAN, Paul POCATILU, Doru UNGUREANU - PROJECT COMPLEXITY, Editura INFOREC, Bucureşti, 2001, 46 pg, ISBN 973-99450-0-7
Paul POCATILU - Costurile testării software, Editura ASE, București, 2004, 252 pag, ISBN: 973-594-549-5
Paul POCATILU - Programarea dispozitivelor mobile, Editura ASE, București, 2012, 600 pag, ISBN: 978-606-505-494-3
Paul POCATILU, Dragoș VESPAN, Alecu FELICIAN, Lorena BĂTĂGAN - Birotică profesională, Editura ASE, București, 696 pag, ISBN: 978-606-505-223-9
Traian SURCEL, Radu MÂRȘANU, Paul POCATILU - Tehnologii Web si baze de date, Editura Economică, București, 2005, 209 pag, ISBN: 973-688-015-X
Traian SURCEL, Radu MÂRȘANU, Paul POCATILU, Adriana REVEIU - Informatica economică: tehnologia informației și comunicațiilor - Ediția a II-a, Editura Tribuna Economică, București, 2005, 522 pag., ISBN: 973-68803-8-9
Traian SURCEL, Radu MÂRȘANU, Paul POCATILU, Adriana REVEIU - Informatica economică: hardware, Windows, MS Office, Internet, Editura Tribuna Economică, București, 2003, 353 pag., ISBN: 9738257794
A fost pentru mine o mare plăcere să lucrez cu Paul la elaborarea de articole, de oferte de proiecte pentru a obține finanțare, la cărți pe care le-am publicat. El este un om de caracter, cum rar se întâlnește, este eficient și nu-i scapă niciun detaliu când face o analiză și când scrie un program, pentru că la el totul trebuie să fie perfect. Are o familie frumoasă, cu doi băieți speciali, care fac sport și învață foarte bine, căci părinții lor sunt exemplul lor.




(06 octombrie 2026)

Friday, September 25, 2026

Profesorul Ion SMEUREANU de la DICE

Pe profesorul de azi Ion SMEUREANU îl știu de pe vremea când el era student în ultimul an de facultate. Am avut cursul de Programe aplicative la seria lui de studenți și am însoțit în anul 1980 un grup de studenți din care făcea parte și Ion SMEUREANU la Colocviul Național Studențesc „Probleme actuale ale informaticii și matematicii aplicate” de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. Nu a trecut mult timp și l-am reîntâlnit pe absolventul Ion SMEUREANU în Catedra de Cibernetică Economică, fiind de această dată colegi.
Anii au trecut și în 1990, Ion SMEUREANU a intrat în grupul membrilor fondatori ai Catedrei de Informatică Economică, alături de 
Constantin Gelu APOSTOL
Nicolae APOPEI
Constantin BARON
Constanța BODEA
Gheorghe DODESCU
Adriana IONESCU
Afrodita IORGULESCU
Ion IVAN
Ion LUNGU
Rodica MIHALCA
Ioan ODĂGESCU
Florin PILAT
Ion Gh. ROȘCA
Valer ROȘCA
În intervalul 1963 - 1971, Ion SMEUREANU a fost elev de școală generală.
În intervalul 1971 - 1975, Ion SMEUREANU a fost  elev al Liceului Economic din Rm. Vâlcea.
În intervalul 1976 - 1980, Ion SMEUREANU a fost student al Facultății de Planificare și Cibernetică Economică din ASE.
În intervalul 1980 - 1981, Ion SMEUREANU a fost analist-programator la Institutul Central de Conducere şi Informatică - ICI București.
În intervalul 1981 - 1984, Ion SMEUREANU a fost analist - programator, Laboratoarele Catedrei de Cibernetică Economică - LCCE din  A.S.E.
În intervalul 1984 - 1990, Ion SMEUREANU a fost asistent universitar în Catedra de Cibernetică Economică.
În intervalul 1990 - 1993, Ion SMEUREANU a fost lector universitar în Catedra de Informatică Economică.
În anul 1992, Ion SMEUREANU a susținut cu succes teza de doctorat referită prin:
Ion SMEUREANU - Aplicații ale ciberneticii şi informaticii economice în optimizarea aprovizionării şi desfacerii producţiei întreprinderii, ASE București, 1992, 189 pag.
Stagiul doctoral a fost derulat sub coordonarea profesorului universitar Eugen ȚIGĂNESCU.
În intervalul 1993 - 1997, Ion SMEUREANU a fost conferențiar universitar în Catedra de Informatică Economică.
Începând cu anul 1997, Ion SMEUREANU a devenit profesor universitar în Catedra de Informatică Economică, actualmente Departamentul de Informatică și Cibernetică Economică - DICE.
În intervalul 1996 - 2000, Ion SMEUREANU a fost șeful Catedrei de Informatică Economică.
În intervalul 2008 - 2016, Ion SMEUREANU a fost decanul Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică - CSIE.
În intervalul 2016 - 2024, Ion SMEUREANU a fost prorector al ASE.
În data de 12.02.2025  Senatul ASE a hotărât acordarea titlului „Meritul universitar cu medalie de aur – Virgil Madgearu”, profesorului Ion SMEUREANU. La data de 03.04.2025 i-au fost înmânate în ședință festivă în Aula Magna, Diploma și medalia de aur, profesorului Ion SMEUREANU, de către rectorul ASE, profesorul universitar Nicolae ISTUDOR.
De-a lungul celor 40 de ani de activitate didactică, profesorul Ion SMEUREANU  a publicat cărți din care aici refer pe următoarele: 
Ion SMEUREANU, Marian DÂRDALĂ - Programarea în limbajul C/C++, Editura CISON, București, 2001, 307 pag, ISBN: 9739972578
Ion SMEUREANU, Georgeta DRULĂ - Multimedia: concepte și practică, Editura CISON, București, 1997, 410 pag, ISBN: 973963708
Ion SMEUREANU, Ion IVAN, Marian DÂRDALĂ - Structuri și obiecte în C++: note de curs și teste grilă,  Editura CISON, București, 1998, 180 pag, ISBN: 9739862314
Ion SMEUREANU, Marian DÂRDALĂ - Programarea orientată obiect în limbajul C++,  Editura CISON, București, 2002, 333 pag, ISBN: 9738301068
Ion SMEUREANU, Marian DÂRDALĂ, Adriana REVEIU - Visual C#.Net,  Editura CISON, București, 2004, 311 pag, ISBN: 9738301122
Ion SMEUREANU,  Marian DÂRDALĂ, Adriana REVEIU - Tehnologii multimedia, Editura CISON, București, 2008, 134 pag, ISBN: 9786065051348
Gheorghe DODESCU, Ion Gh. ROȘCA, Constantin APOSTOL, Valer ROȘCA, Afrodita IORGULESCU, Ion SMEUREANU, Ioan ROXIN - Programarea minicalculatoarelor în limbajul Fortran 77: vol. 1, Lito ASE, București, 1990, 134 pag
Gheorghe DODESCU, Ion Gh. ROȘCA, Constantin APOSTOL, Valer ROȘCA, Afrodita IORGULESCU, Ion SMEUREANU, Ioan ROXIN - Elemente de tehnica programării în Limbajul Fortran 77: vol. 2, Lito ASE, București, 1990, 142 pag
Ion Gh. ROȘCA,  Constantin APOSTOL, Valer ROȘCA, Afrodita IORGULESCU, Ion SMEUREANU - Programarea structurată în Fortran 77: culegere de exerciții, Lito ASE, București 1992, 401 pag.
Ioan ODĂGESCU, Pavel NĂSTASE, Ion IVAN, Rodica MIHALCA, Ioan ROXIN, Ion SMEUREANU, Radu MÂRȘANU, Ion DOBRE, Vasile PETROVICI - Programe aplicative: culegere de probleme: uz intern, Lito ASE, București, 1984, 431 pag
Ion SMEUREANU, Marian DÂRDALĂ - Tehnologii de acces la date ASP.NET, Editura ASE, București, 2008, 133 pag, ISBN: 9786065051195
Constantin IONESCU, Marius BĂCESCU, Gheorghe SABĂU, Traian SURCEL, Ioan ROXIN, Ilie TAMAȘ, Ion LUNGU, Constanța BODEA, Ion SMEUREANU, Ion TEODOR, VASILE AVRAM  - Culegere de probleme la disciplina sisteme informatice și bănci de date: S.G.B.D. Socrate-Mini și Socrate-Felix, Lito ASE, București, 1989, 134 pag.
Ion IVAN, Ion SMEUREANU - Programarea în limbajul C, Culegere de probleme, Editura ALFAR, Rm. Vâlcea, 1992 261 pg, ISBN 973-95080-6-5 
Ioan ODĂGESCU, Ion SMEUREANU, Ioan ROXIN - Viruși informatici și bombe logice, Editura ALDO, București, 1991, 136 pag, ISBN: 973-95353-0-5
Profesorul Ion SMEUREANU a coordonat tezele de doctorat ale unor tineri deosebit de valoroși, dintre care enumăr aici pe Lidia BALABAN, Irina RADU, Tiberiu GEORGESCU, Irina RAICU, Bogdan IANCU, Alexandra RUSĂNESCU, Cristian BUCUR, Dan TOFAN, Cătălin SERAFIMESCU, Narcisa ISĂILĂ, Justina FERCALĂ, Cosmin RABLOU, Mădălina ZURINI, Iulian CONDRATOV, Alina VLĂSCEANU, Cătălin NĂCHILĂ, Dumitru FANACHE, Ramona LUPU, Paul BĂLĂNOIU, Radu NICOLAE, Adam ALTĂR-SAMUEL, Andreea DIOȘTEANU, dar și încă alți câțiva.
Am colaborat cu profesorul Ion SMEUREANU ani buni, fiind colegi în Catedra de Informatică Economică și mi-am dat seama că am în față un profesionist adevărat, un om eficient, cu gândire profundă, o fire analitică, un programator care nu lasă nimic să treacă de mâna lui până nu funcționează perfect. Când am lucrat la culegerea de probleme publicată în 1992 am comunicat foarte mult, am colaborat fără asperități și am cooperat până am ajuns la forma care ne-a satisfăcut pe amândoi. Ca să vă dați seama cum stau lucrurile, la tehnoredactarea de la editură cineva a găsit de cuviință să înlocuiască ghilimelele cu apostrofuri în textele sursă pe care noi le obținusem de la calculator. În limbajul C, ghilimelele și apostrofurile au rosturile lor. Când ne-am dat seama a trebuit să reparăm greșeala de tehnoredactare, făcută fără să fim întrebați, și atunci fiecare dintre noi a dat măsura atenției și răbdării cu care am analizat fiecare linie sursă, pentru a nu apărea erori pe care cititorul nostru, studentul din anii terminali ai Secției de Informatică Economică, le-ar fi considerat erori impardonabile. Am muncit din greu și am reușit, iar culegerea, zic eu, ne reprezintă perfect și acum; la 34 de ani, nu are uzură morală câtuși de puțin, deși limbajul C a trecut prin multe stadii de dezvoltare.




(24 septembrie 2026)

Tuesday, September 15, 2026

Colegul meu de studenție, profesorul universitar Traian SURCEL

Mă cunosc cu Traian SURCEL din toamna anului 1966, deci anul acesta se împlinesc 60 de ani. În toți acești ani, niciodată:
- nu am ridicat tonul unul la celălalt,
- am păstrat o relație de colegialitate excelentă,
- am colaborat cu plăcere ori de câte ori a fost necesar,
- ne-am respectat la cel mai înalt nivel.
În intervalul 1954 - 1961, Traian SURCEL a urmat cursurile Școlii Elementare nr. 52 din București.
În intervalul 1961 - 1965, Traian SURCEL a urmat cursurile Liceului Mihai Viteazul din București.
În intervalul 1965 - 1970, Traian SURCEL a urmat cursurile Facultății de Calcul Economic și Cibernetică Economică, Secția de Mecanizarea și Automatizarea Calculului Economic. A absolvit cu succes examenul de diplomă  în vara anului 1970 și a obținut Diploma de Absolvire a ASE.
La vârsta de 36 de ani, Traian SURCEL a susținut cu succes teza de doctorat coordonată de profesorul Ludovic TÖVISSI, referită prin:
Traian SURCEL - Modele pentru conducerea operativă a unei întreprinderi de comerț exterior, ASE București, 1983, 217 pag. 
În intervalul 10.08.70 – 16.02.80, Traian SURCEL  a lucrat ca analist în cadrul Laboratoarelor Catedrei de Cibernetică Economică.
În intervalul 16.02.80 – 30.09.87, Traian SURCEL a fost asistent universitar titular  în Catedra de Cibernetică Economică.
În intervalul  01.10.87 – 31.07.90, Traian SURCEL  a fost lector universitar în Catedra de Cibernetică Economică.
În intervalul 01.03.90 – 30.09.93, Traian SURCEL  a fost conferențiar universitar în Catedra de Cibernetică Economică.
Începând din data de 01.10.93 până la pensionarea din anul 2012, Traian SURCEL  a fost profesor universitar în Catedra de Cibernetică Economică.
Traian SURCEL a fost șeful colectivului de Birotică din cadrul Catedrei de Informatică Economică.
Traian SURCEL a fost decanul Colegiului Economic al ASE de la Buzău.
În data de 22.11.2017, profesorului universitar Traian SURCEL i s-a decernat diploma de Profesor Universitar Emerit în cadrul unei festivități care a avut loc în Aula Magna a ASE.
Marin PREDESCU, Traian SURCEL, Gheorghe SOFRONIE - Echipamente periferice, Lito ASE, București, 1972.
Traian SURCEL, Gheorghe SOFRONIE, Liviu TOMA -  Informatica economică: Partea 1, Editura Calipso 2000, București, 1998, 356 pag., ISBN: 973-97077-1
Traian SURCEL, Gheorghe SOFRONIE, Radu MÂRȘANU - Informatica economică: Partea 1, Editura Calipso 2000, București, 2000, 391 pag., ISBN: 973-97077-2-8
Traian SURCEL, Gheorghe SOFRONIE, Radu MÂRȘANU -  Informatica economică: Medii de programare pentru gestiunea bazelor de date: Partea a II-a, Editura Calipso 2000, București, 2002, 396 pag., ISBN: 973-97077-2-8
Traian SURCEL, Radu MÂRȘANU, Paul POCATILU -  Tehnologii Web și baze de date, Editura Tribuna Economică, București, 2005, 209 pag., ISBN: 973-68805-X
Traian SURCEL, Gheorghe SOFRONIE, Constantin BARON, Liviu TOMA - Informatica Economică, partea I, Hardware, Windows, Word, Excel, Internet, e-Mail, Editura Calipso 2000, București, 1999, 356 pag., ISBN: 973-97077-2-6
Traian SURCEL, Radu MÂRȘANU, Paul POCATILU, Adriana REVEIU - Informatica economică: tehnologia informației și comunicațiilor - Ediția a II-a, Editura Tribuna Economică, București, 2005, 522 pag., ISBN: 973-68803-8-9
Traian SURCEL, Radu MÂRȘANU, Paul POCATILU, Adriana REVEIU - Informatica economică: hardware, Windows, MS Office, Internet, Editura Tribuna Economică, București, 2003, 353 pag., ISBN: 9738257794
Traian SURCEL, Radu MÂRȘANU, Răzvan BOLOGA - Medii de programare pentru gestiunea bazelor de date Access: culegere de probleme, Editura ASE, București, 2004, 108 pag., ISBN: 9735944812
Traian SURCEL, Vasile AVRAM, Radu MÂRȘANU, Diana AVRAM - Medii de programare pentru gestiunea bazelor de date: Access, Visual Basic, HTML, ASP, Editura TRIBUNA Economică, București 2004, 381 pag., ISBN: 973-82579-1-3
Constantin IONESCU, Traian SURCEL, Ion TEODOR, Vasile LĂZĂRESCU - Sisteme informatice: organizarea datelor și proiectare în detaliu, Lito ASE, București, 1986, 360 pag.
Constantin IONESCU, Marius BĂCESCU, Ion LUNGU, Gheorghe SABĂU, Traian SURCEL, Ilie TAMAȘ, Constantin MARINESCU, Vasile AVRAM, Ion TEODOR, Aurelian COJOCARU - Culegere de probleme la disciplina Sisteme informatice și bănci de date: fișiere, baze și bănci de date, Lito ASE, București, 1984, 171 pag.
Constantin IONESCU, Marius BĂCESCU, Ioan ROXIN, Gheorghe SABĂU, Traian SURCEL, Ilie TAMAȘ, Ion LUNGU, Constanța BODEA, Ion SMEUREANU, Vasile AVRAM, Ion TEODOR - Culegere de probleme la disciplina sisteme informatice și bănci de date: S.G.B.D. Socrate-Mini și Socrate-Felix, Lito ASE, București, 1989, 13 pag.
Vasile AVRAM, Constantin APOSTOL, Diana AVRAM, Traian SURCEL - Birotică profesională, Editura Tribuna Economică, 2002, 520 pag., ISBN: 973-82573-6-0
Constantin APOSTOL,  Constantin BARON, Traian SURCEL, Gheorghe SOFRONIE - Bazele informaticii, Editura ASE, București, 1992, 250 pag.
Carmen RĂDUŢ, Traian SURCEL, Anca VÂLCU,   Ileana TĂNASE, Marinela LĂZĂRICĂ, Aurelian HAŞ -  Baze de date şi sisteme de gestiune a bazelor de date Visual FoxPro, Editura Independenţa Economică, Piteşti,  2003, ISBN: 973-8112-58-3
Traian SURCEL, Radu MÂRȘANU, Răzvan BOLOGA, Felician ALECU, Mark JOLT - Medii de programare pentru gestiunea bazelor de date  - culegere de probleme,  Editura ASE, Bucureşti, 2004, ISBN: 973-594-481-2
Traian SURCEL a fost un programator COBOL de mare clasă. El a scris programe pentru sistemul informatic al ROMCHIM, ale căror rezultate erau utilizate în fundamentarea deciziilor de comerț exterior ale respectivei întreprinderi. Dacă ar fi să-l caracterizez într-un cuvânt, Traian SURCEL este un constructor. Pe oriunde a trecut, a lăsat în urma sa lucruri funcționale, iar cu stilul lui de muncă, Traian a reușit să coaguleze echipe puternice ale căror rezultate au dăinuit peste ani; pe unde a trecut, a lăsat în urmă realizări memorabile, despre care lumea își amintește cu plăcere.



(13 septembrie 2026)

Informaticienii care au fost doctoranzii profesorului Ludovic TÖVISSI

Profesorul  Ludovic TÖVISSI a coordonat stagiile doctorale a foarte mulți tineri, dintre care unii au devenit profesori universitari. Cei dintre doctoranzii coordonatți de profesorul Ludovic TÖVISSI, care au finalizat stagiile doctorale și care au devenit profesori universitari în domeniul informaticii economice sunt următorii:
Doina FUSARU
Ion IVAN
Ioan ODĂGESCU
Ion Gh. ROȘCA
Valer ROȘCA
Ioan ROXIN
Gheorghe SOFRONIE
Traian SURCEL
Tezale de doctorat coordonate de profesorului Ludovic TÖVISSI au avut teme de modelare economică și presupuneau validări ale modelelor, bazate pe soluții informatice, care erau contribuțiile originale ale doctoranzilor.
Ion Gh. ROȘCA a fost rector al ASE în intervalul 2004 - 2008.
Ion VAN a fost șef al Catedrei de Informatică Economică în intervalul 1999 - 2003.
Ioan ROXIN este Professeur des universités la Université de Franche-Comté, Franța.
Doina FUSARU a fost șefă de catedră la universitatea Spiru HARET.
În concluzie: profesorul Ludovic TÖVISSI a avut mână bună!


(12 septembrie 2026) 

Tuesday, March 28, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Eugen PECICAN

Sunt mândru de faptul că sunt posesorul unei cărți oferite cu autograf de către profesorul Eugen PECICAN și este vorba de cartea Econometria pentru economiști, econometrie - teorie și aplicații, apărută în editura Economică în anul 2003, de 368 pagini. Autograful este datat 15.06.2004 și conține următorul text: Domnului prof. Ivan, susținător pasionat al econometriei, cu simpatie și apreciere, Pecican.
În anul 1974, Eugen PECICAN a susținut teza de doctorat de 261 de pagini, intitulată Studiu econometric al cererii de consum și coordonată de profesorul universitar Ludovic TOVISSI. Aici trebuie să mă laud și eu un pic. Profesorul TOVISSI a fost și conducătorul meu științific în stagiul doctoral, lucru de care sunt foarte mândru, că fac parte dintr-o echipă extrem de selectă de doctori ai săi.
M-a impresionat la Eugen PECICAN faptul că el și-a propus să studieze un domeniu și pe el a rămas, iar domeniul respectiv este econometria. Toto ce a publicat Eugen PECICAN conține cuvântul cheie econometrie. Voi exemplifica scriind aici titluri precum:  Econometrie - 1994,  Econometrie realizată împreună cu Ovidiu TĂNĂSOIU - 1989,   Modele econometrice realizată împreună cu Ovidiu TĂNĂSOIU, Iluzia IACOB - 2001,  Piața valutară, bănci și econometrie - 2000,  Econometrie : manual universitar destinat studenților ciclului I de licență - 2006, dar și multe altele.
Eugen PECICAN a primit titlul de profesor emerit pe 22 noiembrie 2017.
Când eram asistent universitar în catedra de Cibernetică Economică și participam la ședințele de catedră, l-am perceput pe colegul meu cu mai multă experiență Eugen PECICAN ca fiind o persoană apreciată de colegii din sub-colectivul lor de discipline, iar atunci când el lua cuvântul punea probleme extrem de importante și șefii îi dădeau dreptate.Vocea lui era puternică, era clară și avea vorbele apăsate, fiind foarte convingător și nu repeta niciodată o chestiune de două ori. Lumea știa bine ce are de spus Eugen PECICAN și înțelegea din prima, fără vreun comentariu, așa cum se întâmpla în cazul altor vorbitori.


(28 martie 2023)

Thursday, March 23, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Gabriel ZAMFIR

Gabriel ZAMFIR este unul dintre cei mai buni absolvenți ai Facultății de Planificare și Cibernetică Economică, promoția 1984. După absolvirea facultății, Gabriel ZAMFIR a lucrat la Institutul de Tehnică de Calcul - ITC și după Revoluția din Decembrie 1989 el a dat concurs pentru a veni în învățământul superior și a devenit asistent universitar la Catedra de Informatică Economică. A fost după aceea lector universitar, apoi conferențiar universitar și prin concurs a ocupat postul de profesor universitar.
Gabriel ZAMFIR a susținut în anul 2000 teza de doctorat de 165 pagini intitulată Sistem de instruire asistată de calculator în domeniul economic și coordonată de profesorul universitar Gheorghe SABĂU.
Gabriel ZAMFIR  publicat lucrări precum: Integrarea aplicațiilor în instruirea asistată realizată împreună cu Ion Gh. ROȘCA - 2001,  Bazele informaticii economice realizată împreună cu Traian SURCEL, Radu MÂRȘANU, Cătălin SILVESTRU, Răzvan BOLOGA - 2018,  Informatica : societatea informationala, e-serviciile realizată împreună cu Ion Gh. ROȘCA, Bogdan GHILIC-MICU, Marian STOICA, Ligia GOLOȘIU GEORGESCU, Floarea NĂSTASE - 2006,  Informatica instruirii reallizată împreună cu Ion Gh. ROȘCA, Constanța BODEA, Constantin APOSTO - 2002.
Gabriel ZAMFIR a publicat va singur autor articole în revista Informatica Economică din care amintesc aici Just in Time Teaching and Learning System in the Standard e-Classroom, vol. 23, no. 3/2019, Dual Applications for Metacognitive Development in Assisted Instruction, vol. 21, no. 2/2017, Learning Support for Standard e-Classroom, vol. 19, no. 3/2015, Assisted Learning Systems in e-Education, vol. 18, no. 3/2014, Learning Paradigms in e-Society, vol. 17, no. 3/2013, Concepts Map Approach in e-Classroom, vol. 16, no. 3/2012, Theoretical and Factual Meaning in Assisted Instruction,  vol. 15, no. 2/2011, Inclusive Design in Assisted Instruction, nr. 2(46)/2008.
Pe mine m-a impresionat Gabriel ZAMFIR pentru stilul lui de lucru, extrem de riguros, pentru punctualitatea, exigența, verticalitatea și corectitudinea sa, pentru modul clar în care prezintă problemele și pentru eficiența cu care lucrează.



(23 martie 2023)

Friday, February 24, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Răzvan BOLOGA

Ca și în alte cazuri, mă laud și eu că profesorul universitar Răzvan BOLOGA despre care voi scrie aici, a fost studentul meu. Mă mai laud că Răzvan BOLOGA a venit în catedra de Informatică Economică pe când eu eram șef de catedră și în intervalul 1999 - 2003 cei care au devenit membri ai catedrei când eu eram șef de catedră, au fost numa și numai absolvenți cu totul remarcabili. A fost o excepție, dar eu nu eram în țară atunci când respectivul a fost introdus pe ușa din dos, restanțier fiind la metode numerice. 
Răzvan BOLOGA este absolvent strălucitor  al Secției de Informatică Economică de la facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, promoția 2000.
Răzvan BOLOGA a făcut un curs de masterat de managementul informatizat ale proiectelor, finalizat în anul 2002.
Răzvan BOLOGA a susținut în anul 2006 teza de doctorat de 217 pagini intitulată  Impactul economic al tehnologiei de vârf cauzat de procesarea paralelă și coordonată de profesor universitar Gheorghe DODESCU.
Răzvan BOLOGA a susținut teza de abilitare în 29 martie 2018 în fața unei comisii formată din profesorii universitari Paul POCATILU, Robert BUCHMANN, Dinu AIRINEI, Marinela MIRCEA.
În intervalul 2001 -2003, Răzvan BOLOGA a fost asistent universitar stagiar.
În intervalul 2003 - 2008, Răzvan BOLOGA a fost asistent universitar.
În intervalul 2008 - 2013, Răzvan BOLOGA a fost lector universitar.
În intervalul 2013 - 1019, Răzvan BOLOGA a fost conferențiar universitar.
Din anul 2019, Răzvan BOLOGA este profesor universitar la vârsta de 42 de ani.
Răzvan BOLOGA a publicat cărți precum  Sisteme Enterprise Resource Planning (ERP) : elemente introductive, publicată în anul 2012 în Editura ASE,  Bazele informaticii economice, împreună cu Gabriel ZAMFIR, Radu MÂRȘANU, Cătălin SIOLVESTRU, publicată în anul 2018 la Editura ASE, Medii de programare pentru gestiunea bazelor de date Acces Culegere de probleme împreună cu Traian SURCEL, Radu MÂRȘANU publicată în anul 2004 la editura ASE, dar și multe alte articole în reviste ISI.
Răzvan BOLOGA a lucrat pe diferite poziții, în mai  multe proiecte POSDRU importante din care enumer aici:
- POSDRU/56/1.2./S/31541 Modernizarea educaţiei academice prin introducerea unui sistem informatic pentru managementul universităţilor româneşti – SIMUR, Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară: 1. Educaţie şi formare profesională în sprijinul creşterii economice şi societăţii bazate pe cunoaştere, Domeniul major de intervenţie: 1.2. Calitate în învăţământul superior, numar contract 31541/01.10.2009, beneficiar ASE Bucuresti;
- POSDRU/156/1.2/G/137499, "DEZVOLTAREA SI MODERNIZAREA CURRICULEI IN DOMENIUL INFORMATICII ECONOMICE(DEZIE)" ,Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Beneficiar: CyberKnowledge Club, 2014-2015; 
- POSDRU/161/2.1/G/138408, "INFOSTART – ÎNCEPUTUL CARIEREI TALE ÎN IT", Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007– 2013, Beneficiar: ASE Bucuresti, 2014-2015.
Acum, Răzvan BOLOGA coordonează unul dintre cele mai importante proiecte, NEXTLAB.TECH care se adresează copiilor din țara noastră din clasele II - X și care au ca temă realizarea de roboți. La acest proiect sunt antrenați în jur de 150.000 de elevi. Se organizează concursuri la nivel național cu teme date, în care elevii construiesc roboți destinați realizării unor sarcini precise.
Pe mine m-a impresionat Răzvan BOLOGA pentru caracterul său novator. El a schimbat gândirea multor persoane căci are acea anvergură pe care eu nu am mai văzut-o de la Manea MĂNESCU, ctitorul Facultății de Cibernetică încoace. Îmi aduc aminte că atunci când Răzvan BOLOGA a adus firma CRYSTAL SYSTEM și a oferit ca mare premiu la concursul Cel mai bun programator, o mașină Dacia toată lumea a rămas cu gura căscată. El joacă într-o altă ligă. Are o cu totul altă anvergură și viața va demonstra că numai cu oameni ca Răzvan BOLOGA se va realiza acel salt calitativ de care informatica economică are mare nevoie  aici și acum nu mai este loc să se  lucreze cu jumătăți de măsură. 
Ca încheiere, acum mulți ani, am realizat împreună cu Răzvan BOLOGA un material referit prin:
Ion IVAN, Răzvan BOLOGA - The History of Romanian Computer Science, Proceedings of International Workshop IE&SI, Timișoara, May 23 – 24, 2003, pg. 9 – 12



(24 februarie 2023)

Sunday, February 19, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Cornelia IOANA

Cornelia IOANA mi-a fost colegă de grupă în studenție. Fusesem și coleg de clasă cu Cornelia la Liceul Al. ODOBESCU din Pitești. ea era o studentă care învăța pentru seminarii și pentru examene. Când intram la examenele orale, Cornelia IOANA răspundea foarte bine și lua note foarte bune, ceea îmi ușura mult sarcina, căci una este să răspunzi la examen după ce ai avut înainte un student care a luat o notă excelentă și profesorul este încântat și cu totul altfel stau lucrurile atunci când îți vine rândul să răspunzi după un student care a reușit să-l enerveze pe profesor cu răspunsurile lui proaste sau cu obrăzniciile lui de student impertinent.
Cu media ei de absolvire, Cornelia IOANA a obținut la repartiția guvernamentală un post în București, dar a preferat la scurt timp să revină în Pitești. După căsătorie avea casa chiar peste drum de servici. Ea lucra la Centrul Teritorial de Calcul Pitești - TCT. După ce s-a desființat CTC a lucrat ca informaticiană de succes la o bancă mare tot în Pitești. 
Deși am trecut foarte des prin Pitești, am ezitat să o întâlnesc pe Cornelia, fără a avea un motiv. La un moment dat, ea m-a sunat și am reușit ca în anul 2021 s-o întâlnesc la o cofetărie. Era aceeași Cornelia IOANA, cu vocea ei caldă, cu vorba rară și cu ochii vioi de femeie deșteaptă. Mi-a vorbit despre copiii ei, despre ce a făcut în ultimele câteva zeci de ani și de faptul că acum i-a rămas cititul de cărți, treabă cu care rămăsese în urmă și pe care dorea s-o recupereze.



(19 februarie 2023)

Wednesday, February 8, 2023

1000 de oameni care m-au impresionat: Valentin NEAGU

Valentin NEAGU mi-a fost coleg de grupă și de bancă în studenție. Era un student deosebit. Știa programarea calculatoarelor la un nivel de invidiat. Avea niște caiete de notițe foarte îngrijite și era de o modestie rar întâlnită. Noi discutam în pauze diverse despre școală. Deși am stat în aceeași bancă ani și ani, noi nu știam despre familiile noastre mai nimic, nu știam dacă are frați, sau el nu știa dacă eu am frați. Despre vizite nici vorbă. Noi nu mergeam așa cum se face azi la cluburi sau la o bere. Aveam doar discuții despre cursurile noastre și despre seminarii, despre proiecte. El era bucureștean, eu eram căminist, căci eram din provincie. Dacă ceilalți colegi bucureșteni m-au izolat, așa cum făceau de fapt cu toți căminiștii, Valentin NEAGU nu era așa. El se purta cu mine civilizat, mă striga pe numele mic și niciodată nu m-a apostrofat așa cum făceau unii dintre bucureșteni, care-mi găsiseră și o poreclă. Pentru ei eram bade, căci bade se zice unui om de la țară, cu cușmă pe cap, îmbrăcat cu ițari. Nu mă deranja, dar nici mare plăcere nu-mi făcea.
Am înțeles că Valentin NEAGU a lucrat la o unitate militară prin Berceni, sector 4. După 1975 l-am întâlnit și chiar mi-a făcut o vizită. Avea el un motiv de nu ne-am mai văzut, motiv pe care eu îl știu, dar pe care nu-l voi aminti aici, căci se leagă de un nume. Eu cred în pedeapsa cerească și dacă scriu acel nume, se va crede că o fac pentru că cred și că aș  vrea să fac o demonstrație. După 1989 am încercat să dau de urma lui Valentin NEAGU dar nu am reușit. Și acum am în minte figura lui luminoasă și zâmbetul acela cu subînțelesuri, mai aes atunci când era vorba de câte un coleg pe care-l lua valul și se manifesta bizar în situații care reclamau altfel de comportament.

(08 februarie 2023)

Sunday, January 22, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Traian SURCEL

Despre Traian SURCEL, dacă aș trebui să scriu, aș avea de scris exact așa cum făceau chinezii în antichitate, un roman cu mii de volume, pentru că pe el îl cunosc din anul 1966 de când am venit în grupa de studenți unde am devenit colegi.
Traian SURCEL era student din București, adică nu era căminist ca mine. Ne vedeam numai la seminarii și la cursuri, căci bucureștenii nu se amestecau cu noi cei din provincie.  În vremurile studenției mele nu era ca acum să se facă echipe și să se lucreze la proiecte la anumite discipline în echipă. Fiecare student avea proiectul lui și lucra singur. Asistenții aveau niște chei de control încât individualizau proiectul și era imposibil să se copieze un proiect sau să lucrezi tu la proiectul altuia.
La terminarea facultății, Traian SURCEL a obținut repartiție în centrul de calcul al ASE, iar eu am luat repartiție ca asistent universitar la Catedra de Cibernetică Economică. O perioadă am lucrat ca analist în Centrul de calcul, până în septembrie 1971 când am devenit asistent stagiar în catedră la sub-colectivul de informatică. Toată perioada cât am stat în Centrul de calcul al ASE mi-am dat seama că Traian SURCEL este unul dintre analiștii-programatori de bază, căci el înțelegea și altura economică și știa și programare, exact ceea ce trebuia pentru a fi proiectat și realizat un sistem informatic operațional. El a făcut cu succes componente ale sistemului informatic pentru întreprinderea de comerț exterior ROMCHIM. O perioadă de timp am lucrat și eu la contractul pentru ROMCHIM, unde șef era Traian SURCEL și am văzutstilul lui de muncă de-a dreptul fabulos, în condițiile în care el răspundea de tot și avea în subordine persoane cu o experiență cu mult mai mare decât el, dar care nu aveau eficiența de care Traian SURCEL dăduse dovadă. 
La un moment dat, Traian SURCEL a trecut asistent universitar în catedră și am fost colegi, până ne-am pensionat amândoi, cam în aceeași perioadă a anului 2012.
În anul 1983, Traian a susținut cu succes teza de doctorat de 217 pagini, intitulată Modele pentru conducerea operativa a unei întreprinderi de comerț exterior , coordonată  de marele profesor Ludovic TOVISSI, care a fost și conducătorul meu științific de doctorat.
Traian SURCEL a elaborat numeroase cursuri, reușind să închege o echipă de cadre didactice tinere cu care a colaborat la scrierea acelor cărți.
Traian SURCEL are realizări de excepție.
Traian SURCEL a pus bazele Colegiului Universitar de la Buzău.
Traian SURCEL a creat colectivul de birotică din Catedra de Informatică Economică.
Traian SURCEL a coagulat un colectiv puternic cu care a dezvoltat informatica la alte facultăți din ASE, Birotica profesională  fiind singura disciplină din Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică predată și în afara facultății, deși Cibernetica Economică ar fi trebuit să fie disciplina care se preta să fie predată și studenților de la alte facultăți așa cum se preda matematica, dreptul, statistica,  în tot ASE. A fost acesta un lucru extraordinar pentru noi cei din Catedra de Informatică economică.

(22 ianuarie 2023)

Tuesday, August 29, 2017

Carte cu autograf de la Traian SURCEL

Cartea cu autograf de la Traian SURCEL  îmi stârnește duioase amintiri din vremea studenției, căci noi am fost colegi de grupă.


Traian este un constructor. Lui i se datorează construirea colectivului de la sala 1410, care a reprezentat prima deschidere a Catedrei de Informatică economică spre exteriorul Facultății de Cibernetică, Statisticăși Informatică Economică. Dacă este să mă laud, mă laud că Paul POCATILU, Adriana REVEIU și Radu MÂRȘANU, coautori ai cărții mi-au fost cândva studenti.

(29 august 2017)