Referatele de la doctorat de pe vremea mea

Referatele de la doctorat, trei la număr erau lucrări de cercetare, făcute cu trudă. Ele erau rezultatul unei munci intense depuse pe un interval de cel puțin 6 - 8 luni de zile. Pentru documentare trebuia mers în biblioteci și stat acolo pentru studiu ore în șir, căci nimeni nu împrumuta cărți unicat din bibliotecă nici cu aprobări speciale. După documentare urma elaborarea referatului după o discuție cu conducătorul științific, discuție care nu avea nimic formal, căci nu exista conducător de doctorat care să coordoneze o teză unde el nu era maestru și unde el să nu știe cele mai mici detalii despre domeniu, despre literatură și despre realizările de ultimă oră pe aceeași temă sau din același domeniu.
O formă finală a manuscrisului era citită de conducătorul științific și se mergea la dactilografierea referatului numai și numai dacă aveai acordul conducătorului științific.
Referatul se depunea în catedră cu cel puțin o lună înainte de susținere și se stabilea data susținerii, iar colegii erau în cunoștință de cauză când se prezenta referatul. Eu am susținut trei referate în catedră și nu am cuvinte să descriu emoțiile pe care le-am avut, căci una este să te prezinți în fața unor necunoscuți și cu totul altfel stau lucrurile când vorbești în fața colegilor. Nu exista nimic formal în derularea susținerii referatului, iar în final se supunea la vot și referatul era fie admis de colectivul catedrei, fie respins. Eu am avut marele noroc să-mi fie acceptate cele trei referate, dar am tremurat pentru aceste rezultate, deși muncisem foarte mult la elaborarea lor și la prezentare.
Mie mi-a zis conducătorul științific despre referate că este bine să am o structură detaliată a tezei și referatele să fie bucăți din teză pe care să le încorporez fără prea mare dificultate. Am discutat de fiecare dată cu profesorul care era conducătorul științific și m-am ținut de acest sfat și mi-a prins nu bine, ci foarte bine, că nu am muncit de două ori pentru ac face același lucru.

Cred că dacă aș mai avea acele referate, nu mi-ar fi deloc rușine cu ele, căci atunci, cu capul pe care-l aveam și cu ambiția de om de sub 30 de ani, am muncit din greu să le realizez și dacă atunci mă mândream cu ele, chiar și azi m-aș mândri cu acele referate, deși aș privi cu nostalgie totul, dar nu mi-ar fi deloc rușine, căci știu că am făcut tot ce am fost eu în stare atunci pentru a le face.

(01 mai 2023)

Teza de doctorat de pe vremea mea...

Eu am susținut teza de doctorat în anul 1978, deci au trecut de atunci 44 de ani, deci îmi pot permite să spun că este teza de pe vremea mea, nu este teza de anul trecut sau de ieri, ci de pe vremea mea, ehei...
Pe vremea mea, nu exista Internet. 

Documentarea se făcea în biblioteci, citind cărți și reviste, după ce se identifica strict materialele care aveau legătura cu conținutul tezei mele de doctorat. Eu am avut marea șansă de a colabora cu profesorul Ludovic TOVISS, conducătorul meu de doctorat, un om foarte bine documentar, care avea o bibliotecă de specialitate proprie cu cărți și reviste la zi și care mi-a împrumutat unele dintre cărțile și revistele sale, dar m-a și orientat spre biblioteci și spre specialiști din domeniul unde îmi desfășuram activitatea de cercetare științifică, pentru a aprofunda cât mai mult problematica din teză și pentru a verifica dacă ceea ce fac este și bine.

Pe vremea aceea copierea documentației era o mare problemă.

Funcția de scanare a documentației nu exista.

Mergeam la bibliotecă, citeam, făceam fișe bibliografice complete. Aveam pagini verso de hârtie de imprimantă de la calculatorul IBM 360 și conspectam. Aveam acasă teancuri-teancuri de pagini de imprimantă prinse cu cleme, grupate pe capitolele tezei de doctorat, cu conspecte, făcute cu grijă. Toate titlurile din bibliografie erau ale cărților și revistelor care îmi trecuseră prin mână, pentru care aveam conspecte cu atenție scrise și aveam fișe bibliografice riguros completate, căci bibliografia este cartea de vizită a unei teze de doctorat și inexactitățile din bibliografie reprezintă calamitatea care aduce prăbușirea întregului edificiu.

Pe vremea mea, nu existau computere și procesoare de text.

O pagină a tezei de doctorat se dactilografia la cel puțin doi lei pagina, iar în acele vremuri dolarul turistic era 5 lei. Să nu uităm că în zona modelării matematice trebuiau scrise formule, litere grecești, simboluri matematice, toate acestea se scriau manual cu tuș negru, ceea ce impunea un talent la a scrie așa ceva. Textul trebuia scris mai întâi de către mine, cât mai citeț pe foi A4, pentru ca la dactilografiere să nu se producă erori majore. Colaționarea se făcea cu alb de zinc tempera, acoperind ceea ce era greșit, iar cu tocul cu penița înmuiată în tuș negru se făceau corecturile, iar pagina cu astfel de corecturi nu arăta deloc bine. Eu mi-am luat mașină de scris și dacă greșeam, colaționarea o făceam pe loc, dar trebuia să aștept să se usuce vopseaua de alb de zinc tempera cu apă. Numai după aceea reveneam și tastam literele corecte. Și așa, pagina, tot nu arăta foarte bine.

Pe vremea mea, grafica computerizată nici măcar vis nu era.

Dacă aveam de făcut grafice și scheme, acestea erau desenate manual ru rigla și cu stiloul cu tuș negru. Era o muncă migăloasă și de regulă se apela la persoane care dețineau arta desenului tehnic, pentru că altfel s-ar fi văzut că este vorba de o improvizație și așa ceva nu era de acceptat la o teză de doctorat.

Cea mai dură problemă era cea a numărului de exemplare din teza de doctorat.

Trebuia un exemplar din teză pentru biblioteca ASE.

Trebuia câte un exemplar din teză pentru cei 5 membrii ai comisiei de doctorat.

Trebuiau trei exemplare din teză care să meargă la minister.

Doream să am și eu un exemplar.

Șansa mea imensă a fost că am cunoscut pe cineva care lucra la un copiator și care printr-o muncă titanică mi-a dat 5 exemplare ale tezei copiate doar pe o față și 4 exemplare copiate față-verso, așa cum se cerea la minister.

La un moment dat, am crezut că munca de obținere a celor 9 exemplare ale tezei legate a fost mai grea decât scrierea tezei în sine. Norocul meu a fost să întâlnesc profesioniști adevărați care m-au ajutat să aduc totul la forma pe care mi-o dorisem. Ori de câte ori am mers în tinerețea mea la Mănăstirea Curtea de Argeș,  m-am rugat pentru sănătatea acelor oameni, iar acum mă rog să-i aibă Dumnezeu în paza Lui pe acei oameni care nu mai sunt printre noi sau să le dea Dumnezeu tot binele din lume dacă sunt în viață, pentru binele pe care mi l-au făcut de am reușit să susțin teza și să obțin și titlul de doctor în științe, confirmat de minister.




(23 noiembrie 2022)