Vocea de tunet a lui Adrian PĂUNESCU

Din start trebuie să spun că Adrian PĂUNESCU este cel mai mare poet român al secolului  al XXI-lea și cu aceasta am spus totul. Deși când a împlinit o oarecare vârstă și-a dorit să fie tratat ca poet național și nu a fost, drept care s-a supărat, Adrian PĂUNESCU a fost un mare poet.

Neșansa lui Adrian PĂUNESCU a fost aceea că talentul său uriaș l-a canalizat într-o direcție greșită. Îmi aduc aminte că la cutremurul din 1977 când România încremenise așteptând ordinele lui CEAUȘESCU aflat într-o vizită de stat în Africa, Adrian PĂUNESCU s-a apucat să scrie un poem foarte lumg, pe care l-a și publicat în revista sa Flacăra în care îl descria pe CEAUȘESCU întors val-vârtej, cum pășea apăsat și hotărât printre ruinele de la cutremur.

Am mai spu și mă repet: eu nu am mers la ședințele Cenaclului Flacăra, că nu-mi plăce ce era acolo. Mie îmi place muzica populară românească. Mie îmi place opera. Eu nu le amestec. Muzica folk nu mi-a plăcut dintrun milion de motive, din care enumer motivul al 873.51-lea: e primitivă și lălăită și repetitivă și predictibilă. Dar nu despre aceste carențe ale muzicii folk mi-am propus să scriu aici, ci despre acei cântăreți care cântau un cântec pe versurile lui Adrian PĂUNESCU și care aveau spre final de refren ceva de genul: Partidul, CEAUȘESCU, România. Când se ajungea acolo, Adrian PĂUNESCU, cu vocea lui ca un tun et, intervenea și zicea ultimul vers, accentuând cu Partidul, CEAUȘESCU, România.

Cine vrea să laude sau să interzică Cenaclul Flacăra, are în televiziuni kilometri de bandă magnetică. Trebuie numai parcurși acei km și întocmit un material documentat și cu exemplificările de rigoare, se vor trage concluzii, dar în niciun caz, nu este acum momentul să facem ce numai Ana PAUKER și Gheorghiu DEJ au făcut, să scoată din literatură figuri ilustre precum MAIORESCU, BLAGA, ARGHEZI, GOGA. Suntem în secolul al XXI-lea și cred că avem maturitatea necesară de a separa grâul de neghină.

(21 iulie 2022)

Vremurile comuniste nu au apus!

Credeam că vremurile comuniste au dispărut pentru totdeauna, dar m-am înșelat. Oamen ii au apucături naturape spre:

- dărâmarea statuilor,

- arderea cărților,

- distrugerea clădirilor,

- exhumarea de cadavre,

- eliminarea elitelor,

- modificarea istoriei.

Omenirea trece acum prin transformări radicale și informatica are un rol uriaș în a susține schimbările alimentate de noile abordări, care sunt făcute să pună de acord idealurile de azi cu mersul spre viitor al tuturor celor care doresc o reală schimbare în societate, pentru a implementa cerințele noului progres.

Faptul că lucrarea Zece negrii mititei va avea un alt titlu, faptul că MOZART și BEETHOVEN nu vor mai face obiectul studiului în unele școli de muzică, mă trimit la vremurile comuniste mioritice în care MAIORESCU, BLAGA și GOGA nu mai erau în manuale, iar ARGHEZI vindea cireșe la Mărțișor să aibă din ce trăi, în tip ce Dan DEȘLIU, V. Em. GĂLAN, Veronica PORUMBACU și Maria BANUȘ se lăfăiau în paginile manualelor școlare și elevii trebuiau să le citească scrierile.

Cred că acolo unde sunt date jos statuile de pe soclu, acestea să fie puse în conservare, nu ca la noi unde au fost topite. Orice societate are voie să se dezvolte. Numai că este important ce se întâmplă cu trecutul ei. Istoria se rescrie căci aceasta este natura umană. Nici nu are importanță cum se rescrie istoria. Ideea este ca Internetul, această memorie colectivă, să aibă capacitatea să păstreze imagini ale evenimentelor care au fost cândva și la momentul potrivit să se producă reînnodarea evenimentelor și revenirea la normal. Ceea ce făceau activiștii de partid pe vremuri, vedem că se întâmplă acum, grație unor influenceri care definesc norme după chipul și asemănarea lor, adică strâmbe.

(02 aprilie 2021)